Boudhanath, Nepal: Tibetul de altadata

Daca vrei sa simti Tibetul de altadata du-te la Boudhanath, in Nepal. Dincolo de Himalaya, in Tibetul propriu-zis, calcaiul de fier al chinezilor e prea greu ca sa mai fi lasat intact Tibetul de altadata; asa ca va trebui sa il cauti undeva in exilul tibetan: la Dharamshala in nordul-vestul Indiei, unde e capitala lui Dalai Lama si a guvernului Tibetan in exil, ori in statul Karnataka din sudul Indiei, unde au fost reconstruite mari manastiri tibetane, ori la Boudhanath, in Nepal. Dar dintre aceste trei mari centre ale comunitatii tibetane din exil Boudhanath este, in mod traditional, singurul care e si loc de pelerinaj pentru buddhistii tibetani. Iar Tibetul nu poate fi inchipuit fara buddhism, si nici fara celebrii sai pelerini facand pas cu pas sute de prosternari de-a lungul drumurilor de sute de kilometri spre locurile sacre. Asa ca da, fara indoiala: doar la Boudhanath vei gasi Tibetul de altadata.


Pharping, Nepal: pe urmele lui Padmasambhava

La prima vedere micuta asezare Pharping din sudul Vaii Kathmandu nu are nimic spectaculos, si aproape ca nici nu ai ce fotografia in ea: modesta si prafuita, are o mica manastire buddhista tibetana, e asezata pe un deal si ofera o privire frumoasa dar comuna asupra vaii; si cam atat. Insa Pharping este unul dintre locurile strans legate de viata marelui maestru tibetan Padmasambhava, parinte al buddhismului tibetan si apostol al buddhismului tantric; iar motivul este acela ca in Pharping se afla pesterile Yangleshö si Asura, in care a meditat si a practicat Padmasambhava inainte de a porni spre Tibet, undeva in a doua jumatate a secolului VIII. Cum aratam si atunci cand am povestit despre manastirea Samye din Tibet, Padmasambhava este considerat de tibetani drept Al Doilea Buddha si este venerat in intregul Tibet ca Maestru al Maestrilor, fiind cunoscut in Tibet si in tinuturile himalayene sub numele simplu de Guru Rinpoche, adica Pretiosul Invatator.