luni, 31 decembrie 2012

Ici-colo în 2012: ce-am mai făcut anul ăsta (2)

Mi-ar sta sarmaua în gât dacă nu v-aș mai zice vreo două chiar și acum, cu doar câteva ore înainte ca 2012 să devină istorie, împreună cu încă un sfârșit de lume; nu doar că vreau să finalizez (tot anul ăsta, firesc…) retrospectiva ici-colo în 2012, cât mai ales vreau să vedeţi și voi ce aţi citit cel mai mult din ce am scris eu în 2012; va să zică să dăm cititorului, adică cezarului, ce-ai al cezarului!


sâmbătă, 29 decembrie 2012

Ici-colo în 2012: ce-am mai făcut anul ăsta (1)

Mă uit cu plăcere peste ce am postat în 2012 pe ici-colo.ro, regăsind în articole și în fotografii emoţiile pe care le-am trăit atunci, când mă jucam de-a exploratorul; așa că pentru astăzi am adunat articolele cele mai răsărite într-o postare gen “dacă doriţi să revedeţi... ici-colo în 2012”, împreună cu fotografii pe care voi le-aţi frunzărit mai mult pe facebook; ce a ieșit? iată:


miercuri, 26 decembrie 2012

Ţara lui Dracula: o uriașă gogoașă turistică (2)

Legenda lui Dracula nu a murit odată cu Vlad Ţepeș, ci mai degrabă doar la moartea lui a început cu adevărat să se nască, vă spuneam acum puţină vreme, în prima parte a acestei postări; așa că astăzi voi povesti în continuare despre drumul lung de la personajul istoric Vlad Ţepeș până la contele Dracula și apoi mai departe până la uriașa gogoașă turistică a drăculismului din zilele noastre.


miercuri, 12 decembrie 2012

Călătorii spre Tibet (3)

Tibetul poate fi regăsit, într-un fel sau altul, în mai multe locuri din jurul munţilor Himalaya, și nu doar acolo, începusem să povestesc în primele două părţi ale acestui mic serial despre călătoriile spre Tibet; în prima parte am relatat despre DharamshalaTashi Jong, RewalsarLadakh și valea Spiti, iar în a doua parte despre Tibetul central, astăzi ocupat de chinezi, și despre problema tibetană: a fi sau a nu fi Pro Tibet. Astăzi voi merge mai departe și voi povesti despre alte porţi de intrare în Tibet: unele aflate la mare depărtare, iar altele surprinzător de aproape...


marți, 4 decembrie 2012

Ţara lui Dracula: o uriașă gogoașă turistică (1)

Acum câteva zile m-am jucat “de-a ghidul” amator pentru doi străini aflaţi în trecere prin București, la rugămintea unei amice, încercând să le arat ceva din București în puţinul timp pe care îl puteau aloca în scopuri turistice. Firește că i-am plimbat și prin Lipscani, iar când am ajuns în faţa bustului lui Vlad Ţepeș de la ruinele Curţii Domnești le-am explicat că el este personajul care a servit drept model pentru Dracula din romanul lui Bram Stoker. Când m-au auzit rostind Dracula au devenit și mai atenţi ca până atunci; m-au ascultat cu răbdare în timp ce le explicam despre legătura nefericită dintre Ţepeș si Dracula, făcându-mă să cred că reușisem să-i conving că mitul lui Dracula este o invenţie fără legatură cu realitatea; după care unul din ei m-a întrebat pe un ton serios: bun, și despre Dracula, contele de Transilvania, ce ne poţi povesti?!...


joi, 22 noiembrie 2012

Veneţia, altfel

Veneţia: piaţa și catedrala San Marco, Canal Grande, podul Rialto, gondolele și carnavalul cu măști veneţiene sunt imaginile cu care Veneţia este asociată în mod automat, fără nici cea mai mică clipire. Îmi place însă să trec de prima imagine a locurilor prin care călătoresc și să le descopăr faţetele mai puţin cunoscute; așa am făcut și în Veneţia, unde acum ceva vreme mi-am petrecut vreo zece zile, timp în care am explorat conștiincios nu doar orașul ci și o parte bună din laguna veneţiană; până acum nu am scris niciun rând despre Veneţia, iar despre San Marco, Canal Grande, Rialto, gondole și carnavalul veneţian s-au scris tomuri întregi; așa că astăzi voi scrie despre Veneţia, altfel.


miercuri, 14 noiembrie 2012

Călătorii spre Tibet (2)

Cine își dorește o călătorie spre Tibet poate alege mai multe feluri de a face o asemenea călătorie, începusem să povestesc în prima parte a acestui mic serial despre Tibet. Tibetul poate fi regăsit, într-un fel sau altul, în mai multe locuri din jurul munţilor Himalaya, și nu doar acolo; în postarea precedentă am povestit deja despre Dharamshala, Tashi Jong, Rewalsar, Ladakh și valea Spiti: oricât de diferite ar părea acestea locuri toate au în comun faptul că sunt porţi de intrare în Tibet; însă drumul tău spre Tibet poate urma și alte căi și poate străbate alte porţi, așa că astăzi voi povesti mai departe despre alte călătorii spre aceeași destinaţie: spre Tibet.


duminică, 11 noiembrie 2012

Călătorii spre Tibet (1)

Ieri la Povești din LumeaMare s-au depănat trei povești frumoase despre Tibet, iar eu am povestit despre valea Spiti, un colţ izolat și îndepărtat din vechiul Tibet. Însă cine își dorește o călătorie spre Tibet poate alege mai multe feluri de a face o asemenea călătorie, pentru că Tibetul poate fi regăsit, sub diferite manifestări, în mai multe locuri din jurul munţilor Himalaya: în Ladakh, în valea Spiti, în Dharamshala, în Tibetul central, ocupat de chinezi, în locuri din Nepal, în Sikkim, în Bhutan și în alte ţinuturi himalayene; și nu doar acolo. Tibetul cu istoria, cultura și spiritualitatea sa admirabilă este una dintre pasiunile mele, iar în ultimii ani am călătorit în mai multe locuri legate într-un fel sau altul de Tibet; așa că drept continuare a poveștilor de ieri despre Tibet voi povesti despre locurile legate de Tibet prin care am călătorit, și despre feluritele căi pe care le poţi alege pentru a călători către aceeași destinaţie: spre Tibet.


miercuri, 7 noiembrie 2012

Rohtang: trecătoarea morţii

Rohtang nu se numără printre trecătorile înalte ale Asiei; dimpotrivă, se află la înălţimea de numai 3978 de metri, aproape neglijabilă în Himalaya. Ceea ce face din pasul Rohtang-La una dintre legendele drumurilor himalayene este faima sa de trecătoare a morţii: în Rohtang vremea se poate schimba foarte repede în rău, în furtuni năpraznice ori ceaţă care pun în mare primejdie viaţa celor care traversează trecătoarea; așa că în Rohtang mor călători și în zilele noastre, spun cei care cunosc acest pas rău famat; iar vulturii care planează în volute uriașe deasupra trecătorii știu bine că dacă au destulă răbdare la un moment dat vor zări, undeva pe drumurile abrupte ale Rohtang-ului, ceea ce caută...
                                                    

joi, 1 noiembrie 2012

Arad: Mica Vienă de pe Mureș (4)

Zilele astea am ajuns iar prin Arad, așa că m-am uitat cu atenţie în jur și am încercat să-mi dau seama dacă mi-a scăpat ceva la vizita precedentă, când am încercat să conturez un mini-ghid online al Aradului; și uite așa mi-am adus aminte de unul dintre cele mai dragi locuri din Arad...


miercuri, 24 octombrie 2012

Mic dicţionar de modă feminină orientală: dincolo de văluri

Probabil că nu este deloc simplu să fii femeie în orientul islamic, mă gândeam acum câţiva ani, văzând pentru prima dată femei musulmane cu chipurile sau siluetele ascunse sub văluri; de atunci m-am mulţumit doar să strâng imagini și impresii despre ele, cu gândul neclar că poate va veni și o zi în care să am ce așterne pe hârtie; sper că ziua aceea a venit, așa că postarea de azi este chiar despre vălurile din orientul musulman; și despre femeile de dincolo de văluri.


vineri, 19 octombrie 2012

Basarabia, 1812: radiografia la rece a unei partide de șah între Napoleon și Alexandru, pe masa Europei

Tocmai am citit că duminică 21 octombrie la ora 14.00 va începe în Piaţa Victoriei din București un marş pentru unirea Basarabiei cu România, așa că m-am gândit că este momentul să aștern pe hârtie ceva ce îmi doream de mai multă vreme: o călătorie în timp acum 200 de ani în Hanul lui Manuc din București, unde s-a semnat pacea prin care Basarabia a fost dată rușilor; veţi vedea că pare o telenovelă în toată regula, avându-i ca personaje pe Napoleon, împăratul Franţei, Alexandru I, ţarul Rusiei, sultanul otoman Selim al III-lea, generalul rus Kutuzov, prinţul fanariot Dimitrie Moruzi și nababul dâmboviţean Manuc Bei; o telenovelă cu ambiţii deșarte, lăcomie, prostie, trădare și răzbunare, în care toate personajele și întâmplările au fost legate între ele prin iţe încurcate, iar Basarabia a fost privită doar ca o piesă de sacrificiu pe masa de șah a Europei de atunci.


miercuri, 17 octombrie 2012

Istanbul, altfel (2): apus de soare pe Bosfor

Un apus de soare pe Bosfor, atât mi-am propus să văd în Istanbul la ultima escală acolo. În ziua aceea tocmai mă întorceam acasă din călătoria nu chiar ușoară prin India de nord-est, și nu mai voiam să adaug nimic la ce văzusem deja timp de o lună și ceva; așa că m-am hotărât doar să revăd locul meu favorit din Istanbul, cheiul Eminönü, așteptând liniștit, la o masă de restaurant cu faţa spre chei, momentul în care soarele se apleacă și se ascunde între moscheile de pe malul Cornului de Aur. Și iată acest moment:


duminică, 14 octombrie 2012

O mocăniţă himalayană: Toy Train, trenul de jucărie din Darjeeling

Astăzi mi-am propus să scriu despre un tren cu totul deosebit: un tren în miniatură, care începând din anul 1881 străbate, tacticos ca un moșneag, dealurile înalte himalayene din nord-estul Indiei, dintre Darjeeling și Siliguri; nu se grăbește absolut deloc, așa că îi trebuiesc opt ore pentru o distanţă de numai 86 de kilometri. Este înscris pe lista patrimoniului mondial al UNESCO ca Darjeeling Himalayan Railway, însă iubitorii de trenuri deosebite l-au poreclit cu drag Toy Train, trenul de jucărie din Darjeeling.


miercuri, 3 octombrie 2012

37 de zile ici-colo, prin Sikkim si Seven Sisters Land: cifre, lectii, concluzii

De luni noapte sunt iar acasa, in Bucuresti; si pentru ca tocmai am finalizat calatoria lunga si grea prin Sikkim si Seven Sisters Land nu ma pot abtine sa nu asez “pe hartie” cateva din reperele ei cantitative. Pana si eu, personajul principal al acestei calatorii, sunt usor impresionat cand ma uit pe cifrele ei…


duminică, 30 septembrie 2012

Ici-colo, prin Tripura: temple, palate, maharajas

Am ajuns in punctul cel mai sudic al calatoriei mele prin nord-estul Indiei, micul stat indian Tripura: un tinut incantator, impodobit cu campuri verzi de orez si de ceai, vegetatie luxurianta, helestee si lacuri, aflat la doi pasi de granita cu Bangladesh; fost stat princiar condus de maharajas din dinastia Manikya, Tripura este presarata cu temple si palate superbe pe care acesti nababi indieni le-au ridicat si le-au daruit posteritatii.


marți, 25 septembrie 2012

Nagaland, tara vanatorilor de capete

Acum cateva decenii ti-ai fi pus viata in mare primejdie calatorind prin tinuturile triburilor naga: erau razboinici fiorosi, bine-cunoscuti ca headhunters, vanatori de capete; astazi Nagaland este un mic stat indian in extremitatea estica a Indiei, la granita cu Birmania, si unul din cele sapte state din Seven Sisters Land; nu se mai taie capete pe aici, deci am putut calatori fara sa risc sa-mi las scafarlia in colectia privata a vreunui naga belicos, insa Nagaland ramane in continuare o tara extrem de interesanta.



joi, 20 septembrie 2012

Ici-colo, prin Assam: Brahmaputra

Au trecut deja cateva zile bune de cand am plecat din Sikkim si calatoresc prin Seven Sisters Land; pentru inceput am strabatut Assam, Sora cea mare dintre cele sapte surori ale nord-estului Indiei, indreptandu-ma cat mai repede catre est; asa ca iata mai jos o schita in fuga despre cum a fost calatoria ici-colo, prin Assam.


vineri, 14 septembrie 2012

Ravangla: cum sa pierzi timpul in Sikkim, pe coclauri himalayene (2)

La mica distanta de Ravangla se afla Namchi, orasul statuilor gigantice; si tot in Ravangla am baut prima mea tongba cu chhang, berea traditionala sikkimeza, si am vizitat o biserica crestina in care se petrec lucruri ciudate; dupa care am fost captiv in Ravangla pentru o zi, neputand sa plec mai departe decat in in ziua urmatoare.


miercuri, 12 septembrie 2012

Ravangla: cum sa pierzi timpul in Sikkim, pe coclauri himalayene (1)

Ravangla este genul de loc in care te intrebi de ce ai ajuns, si la care ii vizitezi tot centrul in 5, maxim 7 minute; si totusi am petrecut 4 zile in Ravangla, iar cand sa plec priveam cu regret dealurile scaldate de soare din jurul asezarii si culmea, imi venea sa mai raman; asta desi in timpul sederii in Ravangla am avut si ploaie, si lipitori setoase de sange, iar cu o zi inainte am incercat sa plec din Ravangla spre urmatoarea destinatie si nu am putut. Dar sa vedem de ce…


miercuri, 5 septembrie 2012

Darjeeling: unde sa-ti scoti copilul la plimbare in Himalaya

Cand inca eram in Darjeeling m-am gandit, intr-o zi, sa-mi scot copilul la plimbare; ma refer la copilul din mine, jumatatea aceea din subsemnatul care refuza in continuare statutul de adult cuminte si prefera sa ramana ici-colo, si care avea chef de o plimbare prin Padmaja Naidu Himalayan Zoological Park; in genere nu imi plac gradinile zoologice, si am refuzat de multa vreme sa mai calc in asemenea locuri dupa ce l-am vazut pe bietul urs ce se dadea cu capul de gratii in gradina zoo din Bucuresti, dar Padmaja Naidu Zoo din Darjeeling este diferita si chiar merita vazuta; si e foarte probabil ca doar in ea ai sansa sa vezi cateva exemplare magnifice ale faunei din Himalaya.


luni, 3 septembrie 2012

Fiesta himalayana in Gangtok, capitala Sikkim-ului

Sunt un norocos, e clar; nu eram decis daca sa mai stau inca o zi in Darjeeling, ori sa plec catre statul indian Sikkim, asa ca am hotarat ca daca obtin repede permisul pentru Sikkim, plec; l-am obtinut foarte usor, dar nu ma hotaram in ce directie sa o apuc: catre Ravangla din Sikkim-ul de sud, sau catre Gangtok din Sikkim-ul de est? Am dat cu banul, si a iesit Gangtok; mi-am luat bagajul si am suit intr-un taxi, iar cand am ajuns in statia de jeep-uri tocmai pleca un shared jeep catre Gangtok; am urcat in el in graba si am pornit la drum; am ajuns in Gangtok dupa vreo trei-patru ore, m-am cazat in cinci minute si am iesit sa vad orasul. Cand colo, ce sa vezi? La doi pasi de hotel tocmai incepuse o frumusete de ceremonie, o puja, si aflu ca asta e doar inceputul: a doua zi dimineata urma sa inceapa o mare fiesta locala in Gangtok, capitala Sikkim-ului: sarbatoarea Pang Lhabsol.


miercuri, 29 august 2012

Coridorul Siliguri, din Bengal: The Chicken's Neck

Dupa ce am parasit Istanbulul iata-ma din nou pornit la drum catre Seven Sisters Land, nord-estul indepartat si tribal al Indiei. Ma indrept intr-acolo fara nicio graba, asa ca voi mai face cateva escale prin tinuturile himalayene indiene invecinate cu Nepal, Bhutan si Bangladesh; imi era un dor grozav sa vad iar Himalaya, chiar daca probabil in aceasta calatorie nu voi apuca sa si urc in munti la vreo inaltime care sa merite povestita; una peste alta, iata-ma facand deja prima escala in Darjeeling, numita si Queen of the Hills, Regina Dealurilor.


luni, 27 august 2012

Istanbul, altfel

Inalta poarta, orasul sultanilor otomani, al palatelor orientale si al moscheilor, poarta orientului, orasul de pe doua continente: acestea sunt cateva din stereotipurile cu care este abordat indeobste Istanbulul, metropola Turciei; asa ca m-am decis sa il vad cu alti ochi decat cei cu care este vazut de obicei: de pe apa. Fiind intins de-a lungul Bosforului, stramtoarea dintre Europa si Asia, Istabulul are o fateta maritima despre care sunt foarte multe de povestit. Si nici nu mi-a fost deloc greu sa-l vad in acest fel, pentru ca locul meu favorit in Istanbul nu este nici palatul Topkapı si nici Sfinta Sofia, ci cheiul Eminönü cu podul Galata de peste Cornul de Aur.


vineri, 24 august 2012

Marea noastra, altfel (5)

Punct si de la capat. Tocmai ce m-am intors acasa, lasand in urma cea mai frumoasa plaja din Romania si catunul de pescari de langa ea; iar de rasaritul de soare de acolo sigur imi va fi dor; poate cineva sa spuna ca nu am dreptate?


Dar se zice ca cea mai frumoasa calatorie este intotdeauna urmatoarea. Asa ca maine dimineata imi voi abandona melancoliile litorale si voi pleca in cea mai frumoasa calatorie; de data asta destinatia este Seven Sisters Land; stie cineva unde este?

luni, 20 august 2012

Marea noastra, altfel (4)

In locul meu favorit de pe litoralul Marii Negre rasaritul de soare este fabulos; asa ca astazi voi scrie doar cateva cuvinte despre un rasarit de soare pe marea noastra, altfel; nici nu este mare lucru de zis, daca ma gandesc bine: un rasarit de soare trebuie vazut, nu povestit.


vineri, 17 august 2012

Marea noastra, altfel (3)

Am revenit in locul meu favorit de pe litoralul Marii Negre: acolo unde marea noastra este altfel, cu totul altfel fata de cum o stim deja din Mamaia sau Eforie; si nici macar nu iti vine sa crezi ca locul acesta se afla pe malul marii noastre.


vineri, 10 august 2012

Inca un motiv sa vezi cetatea Rasnov: Festivalul de Film Istoric Rasnov 2012

Astazi tocmai incepe la Rasnov a patra editie a Festivalului de Film Istoric: timp de peste 70 de ore vor fi proiectii a vreo 40 de filme documentare si de fictiune romanesti si internationale, expozitii, concerte, targ de carte, discutii cu actori, regizori si istorici. Festivalul va tine pana in 19 august, iar proiectiile vor fi taman in Gradina Cetatii; asa ca dupa-amiaza asta cand termini slujba ia-ti rucsacul, familia, catelul, camera foto si ce mai ai tu de luat si da o fuga pana la Rasnov.


miercuri, 1 august 2012

Sicilia, mini-ghid ici-colo

Temple antice grecesti, catedrale si castele arabo-normande, orasele baroce, metropole moderne ca Palermo si Catania, locuri idilice pentru a pierde vremea ca Taormina si Cefalu, plaje, insule si peisaje care iti taie rasuflarea, mancaruri incantatoare si vinuri de neuitat; asta e tot? nu, pentru ca eram gata sa uit de Muntele Etna, cel mai inalt vulcan activ din Europa (3.329 metri) si unul din cei mai activi vulcani din lume; pe toate acestea le poti gasi in Sicilia, si nici macar nu sunt singurele ei daruri: mai are inca multe altele…

Cefalù

vineri, 27 iulie 2012

Inca un motiv sa mergi la Sf. Gheorghe, in Delta Dunarii: festivalul de film Anonimul

La Sf. Gheorghe in Delta Dunarii se afla unul dintre foarte putinele locuri din Romania in care te poti bucura de Marea Neagra si de Delta Dunarii in acelasi loc, dintr-un singur foc; este un colt de lume fermecator, si spun asta fara sa ma tem ca fac abuz de superlative; iar peste cateva zile vei avea un motiv in plus sa vizitezi Sf. Gheorghe: festivalul de film Anonimul, care va incepe la 6 august.


marți, 24 iulie 2012

Calatorie in timp: fascinanta poveste a Siciliei

Cand am inceput sa scriu mini-ghidul ici-colo al Siciliei am inteles repede ca oricat as dori nu voi putea expedia istoria Siciliei in doar cateva fraze, asa cum se obisnuieste; in primul rand pentru ca este o istorie exemplar de zbuciumata, prin care s-au perindat un numar impresionant de neamuri venite din colturi diferite ale lumii, ca intr-o interminabila telenovela in care regizorul a evitat happy-end-ul complicand la infinit actiunea si aducand pe scena noi si noi actori: sicani si elimi, greci, fenicieni si cartaginezi, romani, vandali si ostrogoti, bizantini, arabi si mauri, normanzi, germani si francezi, aragonezi si catalani si spanioli; in al doilea rand, pentru ca fiecarei perioade majore din istoria Siciliei ii corespunde astazi o anumita fateta pe care Sicilia o ofera vizitatorilor sai: Sicilia greaca, Sicilia romana, Sicilia bizantina, Sicilia araba, Sicilia normanda si Sicilia baroca din perioada ocupatiei spaniole. Asa ca vrei, nu vrei, pentru a te bucura asa cum se cuvine de o calatorie in Sicilia vei fi nevoit sa iti faci o idee si despre indelungata ei telenovela istorica, inceputa acum 2.700 de ani.


joi, 19 iulie 2012

Turnul Babel: Roma

Turnul Babel este numele pe care l-am ales cu ceva vreme in urma pentru un colt din ici-colo.ro care imi este foarte drag: cel in care doar postez fotografii cu oameni pe care i-am intalnit prin calatoriile mele. Ca sunt localnici sau tot turisti nu are pentru mine nicio importanta, iar faptul ca nu stiu nimic despre ei nu ma deranjeaza deloc; calatoria te invata sa ii privesti cu alti ochi pe cei care iti apar in cale, indiferent ce sunt ei sau cat de efemera ar fi clipa de gratie a intalnirii cu ei; sau, mai bine zis, calatoria te invata sa ii privesti pe oameni; pentru ca daca as fi intalnit aceiasi oameni pe strada in Bucuresti este destul de probabil ca nu le-as fi aruncat nici macar o privire grabita.


vineri, 13 iulie 2012

Inca un motiv sa vezi cetatea genoveza de la Enisala: festivalul medieval din 21-22 iulie

La Enisala din nordul Dobrogei, intre Babadag si Sarichioi, se afla singura cetate medievala din Dobrogea, intr-un tablou natural de o frumusete rapitoare; iar peste cateva zile vei avea un motiv in plus sa iti faci drum pe la vechea cetate genoveza: la Enisala se va desfasura cea de-a doua editie a festivalului Pro Istoria Fest.


joi, 5 iulie 2012

Roma, altfel

Roma este una dintre marile atractii turistice ale lumii cu o imagine mult erodata de clisee turistice; si mai toate ghidurile despre Roma o abordeaza sub aceeasi schema stereotipa, repetata iar si iar: Colosseum, Forumul Roman, Panteon, Treptele spaniole, Fontana di Trevi, Vatican, Piazza Navona, Campo dei Fiori, Piazza Venezia etc; asa ca exact despre acestea nu voi spune azi niciun cuvant; dimpotriva, astazi voi scrie despre Roma, altfel.


luni, 18 iunie 2012

Albastru de Jurilovca

Le-am vazut in Muzeul Satului din Bucuresti, si de indata mi-au atras atentia: niste ferestre de lemn vopsite vadit neconventional intr-un albastru viu, cu tenta de indigo; apartin unei case de lipoveni aduse din comuna dobrogeana Jurilovca, veche de prin 1898.


vineri, 15 iunie 2012

Sf. Gheorghe: Marea si Delta, la un loc (2)

Asa cum povesteam acum cateva zile, ceea ce face ca Sf. Gheorghe sa fie foarte special este faptul ca in el te poti bucura de Mare si de Delta intr-un singur loc, dintr-un singur foc; si pentru ca incepusem deja sa spun despre ce este de vazut prin Sf. Gheorghe, astazi voi povesti mai departe si voi incheia lista atractiilor turistice ale locului.


miercuri, 13 iunie 2012

Cat pe ce sa fie: Mica Venetie din Micul Paris

De felul meu nu fac politica, intrucat politica de la noi nu are nimic in comun cu bunul simt, iar bunul simt este, nu am inteles niciodata de ce, unul dintre reperele mele favorite; insa ieri nu am avut cum sa nu remarc promisiunea electorala - absolut naucitoare - a candidatului P.D.L. pentru primaria sectorului 2, Catalin Lucian Iliescu: Mica Venetie din Micul Paris!


luni, 11 iunie 2012

Sf. Gheorghe: Marea si Delta, la un loc (1)

Marea Neagra si Delta Dunarii, intr-un singur loc, dintr-un singur foc! Ce poate fi mai frumos de atat vara, pe litoralul romanesc? Si inca nu e vorba de orice plaja de mare, ci de una pe care poti respira in voie, fara ingramadeala, tonete si manele din toate partile; si nu e orice colt de Delta, ci unul din colturile cele mai frumoase din toata Delta Dunarii! Asa ca hai sa vedem care ar fi atractiile turistice din Sf. Gheorghe, una cate una…


vineri, 25 mai 2012

Marea noastra, altfel (2)

In vara anului trecut am ajuns pe una din cele mai pitoresti plaje de pe litoralul nostru; am declarat-o atunci, in sinea mea, cea mai frumoasa plaja din Romania, si am laudat-o intr-o postare de trei propozitii si cinci poze, care a fost mult mai citita decat m-as fi asteptat. Zilele astea sunt din nou prin aceleasi locuri, asa ca merita sa vorbesc putin si despre “statiunea” din dreptul acestei plaje; pentru ca daca plaja este cea mai frumoasa din Romania, asta poate insemna ca si “statiunea” de aici merita vazuta, nu?


marți, 15 mai 2012

Arad: Mica Viena de pe Mures (3)

Prima impresie pe care o da Aradul este cea de oras ordonat si oarecum rece, monumental si germanic; iar centrul Aradului este atat de simplu, incat este imposibil sa te ratacesti prin el: un bulevard lat si drept domina partea veche a orasului, avand la mijloc o fasie lunga de spatiu verde si liniile de tramvai; numit Bulevardul Revolutiei, el porneste de la piata cunoscuta ca Podgoria inspre sud, catre Piata Avram Iancu, fiind marginit pe ambele parti de cladiri frumoase si impunatoare. La est de Bulevardul Revolutiei, aproape paralela cu el, este faleza Muresului, linistita si inverzita; iar dincolo de Mures este strandul Neptun, marginit inspre est de Cetatea Aradului.


luni, 14 mai 2012

Arad: Mica Viena de pe Mures (2)

Povesteam recent ca Aradul, Mica Viena de pe Mures, este un oras cu mult mai interesant decat pare la prima vedere: este unul din cele mai vechi orase ale Romaniei si orasul in care a fost pregatita Marea Unire din 1918; iar Cetatea Aradului a fost una dintre cele mai mari inchisori ale imperiului habsburgic. Astazi voi continua sa fiu turist acasa si sa povestesc despre Arad; veti vedea, sunt multe, multe de povestit…


vineri, 4 mai 2012

Bucuresti, statuia lui Traian cu Lupoaica: verdict, crima

Dupa ce am auzit pe la televizor despre statuia lui Traian cu Lupoaica in brate, dezvelita recent in fata Muzeului National de Istorie, am facut un drum sa o vad cu ochii mei; speram sa ma conving la fata locului ca cei care au criticat statuia i-au cautat nod in papura, si nimic altceva. Intai am privit-o cu perplexitate, asa cum am vazut ca face mai toata lumea care o vede; sa recunoastem, viziunea artistica a lucrarii este extrem de originala, si nu se lasa lesne descifrata; insa dornic sa descopar ce le-a scapat reporterilor si trecatorilor care au hulit statuia, i-am tot dat ocoluri dupa ocoluri, cautand sa analizez atat fiecare personaj singur, cat si interactiunea dintre ele, care da impresia de ansamblu a statuii; asa ca va prezint mai jos concluziile mele, care pot fi usor rezumate in doar doua vorbe: verdict, crima.


vineri, 27 aprilie 2012

Arad: Mica Viena de pe Mures (1)

In decursul timpului am scris pe ici-colo.ro despre o seama de locuri mai mult sau mai putin departate, de prin Romania, Europa sau India, Nepal ori Tibet; insa niciodata nu am scris ceva si despre orasul in care mi-am petrecut primii 17 ani din viata: Arad. Un oras prin care foarte multi romani au trecut in drum spre Occident, dar mult mai putini au si oprit sa se bucure de el. Insa m-am intors de cateva zile din Arad, cu gandul limpede ca Aradul merita cel putin o postare pe ici-colo.ro. Asa ca de aceasta data ma voi juca de-a calatorul prin orasul copilariei si adolescentei mele, si voi povesti despre Arad cateva lucruri care fac din el un oras foarte special intre orasele Romaniei.


luni, 9 aprilie 2012

ici-colo.ro, locul 5 in sectiunea travel a Roblogfest 2012

Sambata seara au fost anuntate rezultatele finale ale Roblogfest 2012. In sectiunea travel ici-colo.ro a fost Praslea cel Voinic si a obtinut locul 5.

Luand in considerare forta si valoarea concurentilor, nu pot sa fiu decat multumit de rezultat; asa ca multumesc tuturor celor care au votat ici-colo.ro si au dus mai departe vorba despre ici-colo.ro, facand posibil acest loc 5. 

Namaste!

joi, 5 aprilie 2012

Atentie la picnic! Legea picnicului spune ca cine nu respecta natura deschide punga!

Stiu, pare o pacaleala de 1 aprilie, mai ales ca a intrat in vigoare cu doar doua zile inainte, la 30 martie; dar nu e pacaleala, ci este, vorba romanului, pe bune: printre actele normative recent intrate in vigoare se numara si Legea nr. 54 / 2012 privind desfasurarea activitatilor de picnic: pe scurt, legea picnicului. Asa ca incepand din aceasta primavara au o lege a lor si barbarii mioritici care pretinzand ca sunt iubitori de natura isi frig micii si isi beau berile pe unde ii taie capul, lasand in urma lor gramezi de gunoaie si natura mutilata.


marți, 3 aprilie 2012

Old Delhi: unul dintr-un milion

Ceea ce socheaza in Old Delhi, chiar mai mult ca in alte colturi ale Indiei, este multimea nesfarsita de saraci care in timpul zilei robotesc din greu pentru cativa banuti amarati, ca hamali sau conducatori de ricse, iar noaptea dorm pe unde apuca, ingramaditi pe jos, pe stradutele laterale ale Chandni Chowk; nu au unde locui, nu au mancare intotdeauna, nu au sperante.

Acum vreo 12 ani statisticile spuneau sec ca in Delhi traiesc sub limita saraciei vreo 1.149.000 de oameni; limita saraciei era fixata atunci la echivalentul a cel mult 11 dolari pe luna, care inseamna mai nimic chiar si in India, deci pariez ca saracii din Delhi sunt mult mai multi de atat. Iar in definitiv cifra exacta nici macar nu conteaza: oricare dintre ei este unic, este unul dintr-un milion...


luni, 2 aprilie 2012

Old Delhi: Gadodia Bazaar

Aflata in Old Delhi, pe strada Khari Baoli de la capatul vestic al bulevardului Chandni Chowk, Gadodia Bazaar este una dintre marile piete en gros de mirodenii din Asia; baloti, pachete si saci cu mirodenii, nuci, ierburi, ceaiuri si cate si mai cate sunt aduse aici din toate colturile Indiei, intr-un du-te vino mai febril ca oriunde pe Chandni Chowk.


vineri, 30 martie 2012

Old Delhi: Indian Helicopter

Cand am sosit in Delhi, capitala Indiei, aveam o tinta foarte precisa: Old Delhi, vechiul nucleu mogul din care s-a dezvoltat ulterior metropola indiana de astazi. Asa ca m-am cazat intr-un hotel de pe o straduta care da in Chandni Chowk, artera principala din Old Delhi; e adevarat, eram la doi pasi de cele mai mari atractii din Old Delhi - Fortul Rosu (Red Fort sau Lal Qila), monument pe lista UNESCO, si Jama Masjid, cea mai mare moschee a Indiei; si puteam sa gust in voie atmosfera picanta a vechiului oras al imparatilor moguli, strabatand pe jos stradutele si bazarele din Old Delhi; insa foarte rapid am inteles ca Chandni Chowk nu era, totusi, chiar cea mai buna alegere in Delhi.



marți, 27 martie 2012

Mantre in Dharamshala

Stransi in semicerc intr-o curte din Tsuglag Khang, templul lui Dalai Lama din Dharamshala, calugarii tibetani isi murmurau rugaciunile lor buddhiste, iar cainele statea culcat intre ei ca si cum era mangaiat de cineva invizibil. Parea grozav de fericit acolo...