Ce am mai scris pe ici-colo în 2013

Nimeni nu-i perfect, nici măcar eu, este una dintre vorbele de duh din portofoliul meu de comori de înţelepciune ici-colo, cu care eșuez adesea în încercarea de a-mi lăsa amicii muţi de admiraţie; așa că azi am de gând să ofer și o demonstraţie concretă că așa este, ratând ocazia de a sări peste momentul oarecum narcisist al bilanţului, pardon colindului ici-colo de final de 2013; pentru că ce poate fi mai frumos decât să îţi mai enervezi încă o dată cititorii în ultima zi a anului, amintindu-le cum te-au citit, pardon suportat cu stoicism, un an întreg? J


Sulina: Marea și Delta la Europolis (1)

A fost cuib de piraţi levantini, apoi port cosmopolit și sediu al Comisiunii Europene a Dunării, iar astăzi este orașul cel mai estic al Uniunii Europene și singurul oraș al ţării în care te poţi bucura de magnifica întâlnire dintre Dunăre și mare; aceasta este Sulina, „paradisul secret al României” sau Europolis, după cum i-a spus Jean Bart în romanul cu același nume: un loc unde ești cu un picior în Delta Dunării și cu celălalt pe plaja Mării Negre, și nu mai lipseau decât comorile ascunse ale Europolis-ului...

Sulina: Marea și Delta la Europolis

Ce se mai poartă prin Roșia Montană bucureșteană (10)

O schimbare radicală de trend în Roșia Montană bucureșteană, este ceea ce am văzut clar aseară: nu s-au mai purtat lozincile privind Roșia Montană și Pungești, ci cele împotriva parlamentarilor și guvernului; ar părea că e desuet să vorbesc în continuare despre ce se mai poartă în Roșia Montană bucureșteană, dar între protestele începute pe 1 septembrie 2013 și cele de aseară există o continuitate indiscutabilă, de la „Uniţi salvăm Roșia Montană” la „Uniţi salvăm toată România”. Și să dăm cezarului ce-i al cezarului: întregul merit pentru ce a fost aseară revine, fără dubii, parlamentarilor, care în marţea neagră de 10 decembrie au votat "ca o cireadă de vaci", cum spunea un deputat liberal, tot ceea ce văcarii lor le dăduseră să voteze. Ei, acum mai poţi spune că parlamentarii nu sunt buni de nimic?


Ravi Shankar și lăuta sa fermecată

A fost primul muzician indian despre care am aflat când am călătorit în India, iar albumele cu muzica lui au fost printre micile comori indiene cu care m-am întors acasă din prima călătorie acolo: Ravi Shankar, indianul faimos care a încântat lumea cu sitar-ul său fermecat, tată al nu mai puţin celebrei cântăreţe Norah Jones; acum vreo două-trei luni am vrut să postez ceva despre acest titan al muzicii lumii și am aflat dezamăgit că plecase deja, pe 11 decembrie 2012; așa că am lăsat acea postare pentru astăzi: Raga Anandi Kalyan, cântată de Ravi Shankar și de a doua sa fiică, Anoushka, la acele lăute uriașe numite sitar; urmărind atent reacţiile Anoushkăi și ale celor doi indieni ce cântă la tabla, tobele tradiţionale indiane, vei observa că toţi trei îl divinizau pe Ravi, iar dacă vei asculta această raga până la capăt pun pariu că vei înţelege de ce...


Pledoarie (deloc temporară) pentru Piaţa Unirii din Timișoara

Orice oraș european s-ar mândri să aibă o asemenea piaţă: monumentală, clar definită stilistic, frumos conservată și extrem de fotogenică, Piaţa Unirii este, fără vorbe mari, o adevărată comoară istorică și arhitectonică și un simbol inconfundabil al Micii Viene de pe Bega; anul acesta am mai scris despre ea de trei ori, prima dată când am desemnat-o cea mai frumoasă piaţă din ţară iar a doua și a treia oară când am scris mini-ghidul ici-colo al Micii Viene de pe Bega; dacă veţi citi acolo veţi afla nu doar de ce fosta Piață Losonczy, numită cu drag de timișoreni și Piaţa Domului, a fost multă vreme inima barocă a Timișoarei habsburgice, ci și despre mai recentele adăugiri arhitectonice în stilul Secesiunii vieneze, cum sunt casele Brück și Emmer. Ei bine, de câteva zile Piaţa Unirii din Timișoara și-a pierdut liniștea atemporală care îi prinde atât de bine și pentru care e atât de admirată, pentru a deveni arteră de circulaţie și parcare pentru mașini...


Ce se mai poartă prin Roșia Montană bucureșteană (9)

Circulaţi!, circulaţi!, erau cuvintele pe care le puteai auzi foarte des aseară dacă erai în trecere pe trotuarul din faţa fântânii din Piaţa Universităţii, adică în piaţeta numită 21 decembrie 1989; din câte se pare jandarmii erau extrem de hotărâţi să nu permită trecătorilor bucureșteni să vadă ori să înţeleagă ce se petrece acolo, în spatele celor două cordoane de jandarmi formate în jurul celor ce protestau pentru recentele evenimente din Pungești; eu vă pot spune doar ce am văzut cu ochii mei: mai multe femei bruscate de jandarmi (de trei scene îmi amintesc ușor), doi oameni târâţi cu brutalitate (excesiv de multă brutalitate, aș spune eu) în mașinile jandarmeriei, un bărbat luat cu ambulanţa și dus la spitalul Floreasca cu un picior rupt, despre care oamenii spuneau că primise o lovitură de bocanc de la un jandarm în zona genunchiului, un puști de 17 ani luat cu ambulanţa și dus la spitalul Universitar, despre care cei de acolo povesteau că primise o lovitură în piept de la un jandarm; și se zvonea printre protestatari, habar nu am dacă justificat sau nu, că ar fi fost mai mulţi răniţi sau loviţi (vreo șase cu totul, spunea cineva), printre care și o femeie de vreo 50 de ani.


Córdoba: cele 1001 de nopţi ale Andaluziei

Acum vreun mileniu era unul dintre cele mai mari orașe ale lumii și cel mai mare oraș al Europei occidentale: avea mai bine de cinci sute de mii de locuitori, 3000 de moschei, 300 de băi publice, zeci de palate superbe, o universitate prestigioasă și o bibliotecă uriașă, cu sute de mii de volume, iar califii musulmani din dinastia omeiazilor își stabiliseră aici centrul stăpânirii lor; splendoarea sa era egalată doar de cea a Bagdad-ului, iar o parte din poveștile celor 1001 de nopţi puteau foarte bine să se petreacă tot aici, în Córdoba, capitala Spaniei arabe. Astăzi Córdoba înseamnă cea mai întinsă arie urbană declarată ca patrimoniu UNESCO, iar ca întindere este al doilea oraș vechi din toată Europa; și încă nu v-am spus nimic despre frumoasa frumoaselor din Córdoba, La Mezquita…


Ani Choying Drolma va cânta la București pe 30 noiembrie

Astăzi am să vă povestesc despre o cântăreaţă cu totul neobișnuită: este călugăriţă buddhistă tibetană, cântă mai mereu cu ochii închiși, de parcă ar medita, iar din banii câștigaţi din cântat nu duce viaţa obișnuită a unei vedete de muzică ci susţine financiar proiecte de binefacere în îndepărtatul Nepal: este Ani Choying Drolma, care sâmbăta aceasta va cânta în București, într-un concert umanitar pentru copiii Nepalului.


Sikhii, războinicii Indiei (2)

Dacă tot văzusem monumentul celor trei martiri sikhi și muzeul sikh de pe bulevardul Chandni Chowk din Old Delhi am decis că e musai să vizitez și un templu sikh de pe aceeași arteră, numit Gurudwara Sis Ganj Sahib. Sikhii își numesc orice templu gurudwara, care înseamnă poartă către guru sau intrarea spre maestrul spiritual; iar Gurudwara Sis Ganj Sahib este clădit chiar pe locul în care povesteam recent că în noiembrie 1675 a fost martirizat cel de-al nouălea guru al sikhilor, Guru Tegh Bahadur, la porunca împăratului mogul Aurangzeb; așa că locul este sfânt pentru sikhi.


Ce se mai poartă prin Roșia Montană bucureșteană (8)

Aseară a fost a 12-a săptămână de proteste de duminică, iar Roșia Montană bucureșteană a părut că își dă sufletul precum un biet moșneag de 120 de ani. Așa că iată mai jos ceea ce păreau a fi, aseară în Piaţa Universităţii, ultimele sale cuvinte…

Ţara lui Dracula: o uriașă gogoașă turistică (4)

Șoc și groază: adevarul.ro a relatat, într-un articol recent, următoarele descoperiri epocale: “Castelul în care „a trăit şi a păcătuit” Dracula se află în Hunedoara, scria în 1969 o celebră jurnalistă din Statele Unite ale Americii, Aline Mosby. Ea a fost cea care a pornit pe urmele personajului însetat de sânge din romanul lui Bram Stoker şi, cu peste cinci decenii în urmă, a descoperit că locul unde el trăise nu a fost Bran, ci Hunedoara.”


Ce se mai poartă prin Roșia Montană bucureșteană (7)

Aseară a fost un alt stil de-a petrece duminica în familie, în Roșia Montană bucureșteană: static, în Piaţa Universităţii, cu cântece ce mă fac să mă gândesc la un Cenaclu Flacăra în versiune 2.0; foarte probabil că susţinătorii sus-puși ai proiectului minier de la Roșia Montană și-au frecat mâinile de bucurie, gândind că în sfârșit frigul și cele 11 săptămâni de proteste i-au dat gata pe manifestanţi; dar eu aș zice că mai degrabă s-a intrat într-o altă etapă a protestelor, în care un timp se va protesta altfel decât până acum. Oricum, e de remarcat că cele 11 săptămâni de proteste și-au creat un întreg folclor urban de cântece de protest, pe care le-aș asemăna cu cântecele de haiducie de pe vremuri; așa că la finalul postării am lăsat favoritele mele de aseară: o fotografie și o asemenea melodie din folclorul urban al Roșiei Montane, pe alese… Și merită să intri și tu pe vizitatirosiamontana.ro, unde vei afla cum poţi ajunge la Roșia Montană, unde te poţi caza și ce poţi vedea acolo; pentru că în mod sigur nu e deloc rea ideea de a petrece Crăciunul și Revelionul la Roșia Montană, ori măcar de a face o plimbare de week-end pe acolo…

Sikhii, războinicii Indiei (1)

Sunt sigur că ţi-i aduci aminte din filmele vestice în care apar imigranţi indieni: poartă turbane mari, viu colorate, și bărbi negre și dese, frumos îngrijite, și își întâmpină politicoși clienţii în pragul prăvălioarei lor în care învârt cine știe ce afacere mică dar prosperă; foarte probabil că ai rămas cu senzaţia că sunt niște indieni obișnuiţi, și că așa trebuie să arate indienii; ori poate ai gândit că sunt musulmani, din moment ce au bărbi și turbane; dar nu sunt nici indieni obișnuiţi și nici musulmani; sunt sikhi, războinicii Indiei.


Ce se mai poartă prin Roșia Montană bucureșteană (6)

De data asta totul părea că este în favoarea jandarmilor: în piaţa Universităţii se strânseseră jandarmi mai mulţi și manifestanţi mai puţini ca în alte duminici, pancartele erau puţine și timide iar lumea aștepta într-o tăcere tensionată, rău-prevestitoare, cu ochii pe ceas: la ora anunţată pentru plecare spre Guvern nu s-a întâmplat nimic, și nici măcar nu a început obișnuita larmă; colac peste pupăză s-a anunţat în porta-voce că jandarmii au solicitat ca marșul să aibă loc pe trotuar și că manifestaţia nu ar fi fost autorizată; și totuși...

Călătorii altfel: Free China - Curajul de a crede

Ai auzit vreodată de Falun Gong? Probabil că nu, dar să știi că este una din cele mai triste povești ale omenirii din ultimele două decenii: începând din 1999 zeci de milioane de practicanţi chinezi de Falun Gong au fost persecutaţi crunt de autorităţile Chinei comuniste, bătuţi, închiși, supuși unor presiuni uriașe pentru a abjura, torturaţi sau uciși…


Ce se mai poartă prin Roșia Montană bucureșteană (5)

Strângem laţul în jurul Parlamentului, se anunţa a fi deviza acestei duminici în familie pentru cei din Roșia Montană bucureșteană; dar se pare că linia roșie de care vorbea recent premierul a cam iritat mulţimea, așa că oamenii au ţinut cu tot dinadinsul să-i reamintească la fiecare sfert de oră: Ponta, nu uita, noi îţi tragem linia J... La finalul șirului de fotografii vei găsi și favorita mea de aseară; da, în pofida informaţiilor oficiale se pare că în România există și asemenea oameni...

Se anunţă un week-end interesant

În București se anunţă un week-end cât se poate de interesant, cu de toate: mâncare asiatică, ceaiuri, expoziţie de meșteșuguri românești și tot așa; și pentru că în acest week-end mi-aș fi dorit să fiu la Timișoara, la Festivalul Baroc din Mica Vienă de pe Bega, veţi găsi și câteva cuvinte despre ce se întâmplă acolo.


Ce se mai poartă prin Roșia Montană bucureșteană (4)

Coifuri; da, coifuri se poartă mai nou în Roșia Montană bucureșteană, făcute din hârtiile verzi și roșii cu care oamenii au rămas după construirea frunzei gigantice din Piaţa Victoriei; însă veţi vedea mai jos și un ins mai original, care își făcuse din aceeași hârtie o frumuseţe de mitră papală; se văd semne tot mai clare că iubitorii de câini și ecologiștii Roșiei Montane tind să-și unească lozincile și vocile într-un strigăt comun împotriva a ceea ce au desemnat prin termenul „PDL și USL - aceeași mizerie” (tendinţă cât se poate de logică, în definitiv, de mirare fiind doar faptul că nu au făcut asta mai devreme); de notat că jandarmii au fost mai amabili ca niciodată, din moment ce și-au făcut poză de gup cu manifestanţii - așa cum puteţi vedea în prima fotografie; iar preferata mea de aseară este, la fel ca în alte dăţi, ultima fotografie. Acestea fiind zise, să ne vedem cu bine duminica viitoare J...

Mic tratat de mocăniţologie: despre mocăniţe și alte trenuri simpatice

Tren pe linie îngustă, care circulă prin zone de munte și este adesea tractat de locomotive cu aburi, ar fi definiţia consacrată la noi a mocăniţei; văzând însă lista obișnuită a mocăniţelor din România vei remarca imediat că pe ea figurează și trenuri care nu îndeplinesc toate aceste trei cerinţe, ceea ce mă face să cred că definiţia ar trebui lărgită: mocăniţele (și alte trenuleţe simpatice, mai mult sau mai puţin asimilate mocăniţelor) sunt mai degrabă acele trenuri din România a căror valoare economică este cu mult depășită de valoarea lor sentimentală, istorică și turistică; iar această poveste despre mocăniţe este…


Ce se mai poartă prin Roșia Montană bucureșteană (3)

S-au înmulţit dedicaţiile speciale, este ceea ce am observat ieri, în timp ce evaluam cu ochi critic ce se mai poartă prin Roșia Montană bucureșteană; de toate felurile: de la dedicaţiile individuale, pentru un singur fiu iubit al poporului (cum ar fi cea cu „Sclavus Maximus” și cea cu „Lingoule” - cărora le-aș da nota 10 cu felicitări, respectiv -10) până la dedicaţiile colective, pe listă / pomelnic de fii iubiţi ai poporului, înșiraţi pe pancartă cu răbdare de popă. Sunt tot mai încântat de colecţia mea de fotografii cu moda din Roșia Montană bucureșteană (asta fiind a patra postare din serie), și presimt că finalmente va ieși o frumuseţe de album despre simţul umorului la români, atunci când le dai cu cianură peste nas. Iar dintre fotografiile de aseară cel mai mult mi-a plăcut ultima; nu aș putea zice foarte exact de ce, dar nu-i așa că românii sunt frumoși?

Darjeeling, regina dealurilor himalayene (2)

Welcome to the Land of Gorkhas este urarea cu care își întâmpină musafirii Darjeeling, regina dealurilor himalayene; pentru că acest orășel indian înconjurat de graniţele cu Nepal, Bangladesh, Bhutan și Tibetul ocupat de China are, în pofida trecutului său tibetan-sikkimez sub steag britanic, un prezent nepalez-gorkha sub steag indian; așadar călătorind în Darjeeling vei avea senzaţia că vizitezi un ţinut nepalez cu vestigii tibetane, după cum te vei convinge imediat, citind despre atracţiile turistice cu care te așteaptă Regina Dealurilor.


Cu ce îţi face cinste Bucureștiul, de ziua lui

Lume multă, bere și mititei se anunţă prin capitală pentru acest final de săptămână, când Bucureștiul își va sărbători cei 554 de ani de când a fost atestat documentar prima dată, la 20 septembrie 1459. Așa că hai să vedem ce se va întâmpla în aceste zile de sărbătoare prin fostul târgușor al lui Bucur...


Ce se mai poartă în Roșia Montană bucureșteană (2)

Pancartele afișate de bucureșteni pentru Roșia Mortală pardon Roșia Montană devin de la duminică la duminică tot mai piperate și mai dense în aluzii deloc fine pentru domnii de la conducerea ţării. Dacă ar știi puţină istorie chiar ar cădea puţin pe gânduri, zic eu, văzându-le pe acelea cu diverși ani (cum ar fi 1437, 1784, 1821, 1848, 1907, 1987 sau 1989), la care se adăuga una cu semnul întrebării: 2013? Dar dacă știau puţină istorie pesemne că nu mai ajungeau în fruntea ţării, ci eventual în fruntea unor școlari... oricum, pentru mine câștigătoarea de aseară este pancarta din ultima imagine: dacă ai fost aseară pe stradă ori dacă vei vedea imaginile de mai jos sigur vei înţelege de ce...

De-a ţurca, de-a puia-gaia și de-a Roșia Montană

Săptămâna asta guvernanţii noștri s-au jucat cu voioșie nu ţurca sau puia-gaia, ca de obicei, ci de-a Roșia Montană: luni s-au jurat că proiectul va fi respins și închis cât ai zice “cianură”, după care s-au răzgândit și au convenit pasarea lui într-o comisie parlamentară de tip “boală lungă, moarte sigură”. În joc a intrat și directorul general al Gabriel Resources, Jonathan Henry, care întâi a promis că ne va duce la sapă de lemn, după care a retractat totul și ne-a asigurat glumeţ că are “cel mai profund respect pentru România, pentru cetăţenii săi, pentru Guvernul României şi pentru Parlament”. Se pare că se distrează de minune, dragii de ei… Așa că următoarea repriză a jocului va fi duminică 15 septembrie la ora 17,00, în piaţa Universităţii; când pesemne va fi nevoie și de pancarte noi faţă de cele de până acum: pe cele din 8 septembrie le-aţi văzut deja aici, iar câteva din 1 septembrie iată mai jos…

Darjeeling, regina dealurilor himalayene (1)

Acum câteva zile am văzut undeva pe facebook o fotografie din Darjeeling, un orășel indian colorat și umed, cocoţat pe pantele himalayene din nord-estul Indiei; imaginea mi-a adus aminte că am trecut și eu prin Darjeeling, și deși mi-a părut un loc grozav de interesant încă nu am scris aproape nimic despre el; așa se face că astăzi vă voi povesti despre Darjeeling, regina dealurilor himalayene.


Ce se mai poartă în Roșia Montană bucureșteană

Ieri s-a împlinit o săptămână încheiată de când e limpede ca lumina zilei că Roșia Montană este nu un moft ecologist sau o problemă locală, ci o chestiune naţională: începând din 1 septembrie 2013 se văd pe harta ţării o Roșie Montană bucureșteană, o Roșie Montană clujeană, o Roșie Montană sibiană, o Roșie Montană timișoreană, o Roșie Montană ieșeană și așa mai departe, la care se adaugă câteva Roșii Montane mai mici prin felurite capitale ale lumii; încă există, ce-i drept, și o Roșie Montană canadiană-dâmboviţeană, dar rămân la părerea mea că va deveni bulion în scurtă vreme, undeva prin toamna sau iarna acestui an, după ce va fi bine storcoșită.


Marea noastră, altfel (7)

Și ca să pot încheia liniștit acest subiect iată mai jos incă o serie de fotografii făcute în acel colţ liniștit și neștiut al litoralului nostru: unul din foarte puţinele locuri de pe malul românesc al Mării Negre despre care aș putea scrie de bine, și unul din puţinele moduri în care cred că te poţi bucura cu adevărat de mare și de soare...


Marea noastră, altfel (6)

„Marea noastră, altfel” ameninţă să se transforme într-o mini-telenovelă ici-colo, în care de câte ori mai ajung pe acolo mă simt provocat să adaug un episod nou; am mai scris despre ea și acum doi ani, și acum un an, și văd că nu mă mai satur; iată mai jos și unul dintre motive: răsăritul de soare; nimic de zis, erau grozave și răsăriturile de anul trecut, aici insă pare a fi concurs de frumuseţe între ele, nu-i așa?


Șapte ani în Tibet: cartea bate filmul

Săptămâna trecută mi-a picat în mână cartea scrisă în 1952 de Heinrich Harrer după care s-a ecranizat în 1997 faimosul film Șapte ani în Tibet, cu Brad Pitt ca protagonist. Știu bine că filmul a câștigat deja grozav de multe aprecieri, și la prima vedere ar părea o luptă cu morile de vânt să afirm că Șapte ani în Tibet este încă un caz în care cartea după care s-a făcut ecranizarea bate cu mult filmul; și totuși voi risca liniștit să fac asta, pentru motive pe care le voi arăta în continuare.


Pe urmele regilor Ungariei: Castelul Buda (2)

Așa cum v-am ameninţat acum două zile, propunerea ici-colo pentru astăzi este continuarea călătoriei în timp prin cartierul Castelului Buda, adică prin vechiul nucleu medieval al Budapestei, înscris pe listele UNESCO și pitoresc cât cuprinde; așa că voi sări peste introducere direct în miezul problemei...


Pe urmele regilor Ungariei: Castelul Buda (1)

Ce-ar fi să dau o fugă și pe la Budapesta?, m-am gândit prin primăvară, când mă aflam pentru câteva zile acasă, la Arad. Zis și făcut: în patru ore și ceva eram la Budapesta, după o călătorie cât se poate de lejeră cu un tren de dimineaţă. Bun, și ce aș putea face în Budapesta în două zile? Mai călătorisem prin Budapesta, dar rămăsesem nemulţumit de graba superficială cu care trecusem prin ea; iar din amintirile de atunci mă chema înapoi doar vechiul nucleu medieval al orașului Buda, din jurul Castelului Buda. Zis și făcut: iată-mă ajuns în Budapesta și îndreptându-mă direct către Buda.


Ţara lui Dracula: o uriașă gogoașă turistică (3)

Mi-a plăcut la nebunie un banc despre un turist occidental care ajunsese prin nu știu ce ţară asiatică și își angajase ca ghid un localnic cu care cutreiera de zor pe străzi și prin restaurante, în căutare de experienţe exotice și memorabile; ajungând într-un restaurant local ghidul i-a spus că acesta era faimos pentru un fel de mâncare din carne de șobolan; ce credeţi că a făcut atunci turistul nostru?


Cádiz, orașul flotei de aur

În jur sunt clădiri albe, cu terase plate în loc de acoperișuri, iar din loc în loc turnuri ciudate, ca de minarete, scăldate într-un soare puternic, cu iz de Maghreb; ai putea crede că e vreun oraș nord-african și că din clipă în clipă va începe chemarea muezinilor, dacă ici-colo nu s-ar vedea vreun acoperiș cu ţigle roșii ori vreun turn de biserică; iar silueta uriașă a catedralei risipește orice îndoială: nu-i un oraș nord-african de la doi pași de Sahara, ci Cádiz, din sudul Spaniei: orașul flotei de aur.


Cum fată o lupoaică; și cum se mai simte Traian…

Cineva vrea să afle cum fată o lupoaică, și căutând asta pe google a ajuns pe ici-colo.ro, la postarea mea de anul trecut: Bucuresti, statuia lui Traian cu Lupoaica: verdict, crima; unde trebuie să fi fost grozav de dezamăgit, din moment ce nu am intrat în niciun fel de detalii privind tehnologia de fabricare a puilor de lupoaică.


Barcelona, locul de joacă al lui Gaudi

Habar nu am cum au aflat alţii de Barcelona ca destinaţie de călătorie, însă îmi aduc aminte și acum cum am aflat eu de ea: rătăceam agale pe la un târg Bookfest când am găsit o carte despre Gaudi; am răsfoit-o, am fost încântat de ce am văzut acolo și m-am decis să călătoresc cât mai curând în Barcelona - locul de joacă al lui Gaudi.


5 motive să mergi la Namaste India

Festivalul Indiei și fanilor ei a început deja ieri și va continua până duminică, la Muzeul Satului; iar anul acesta Namaste India are un program mai bogat ca niciodată, așa că hai să aruncăm un ochi în el și să desenăm buline roșii ici-colo, pentru aducere amintecâte o bulină roșie pentru fiecare motiv din cele cinci, bine?


În parcarea Ciclop se întâmplă lucruri bizare; să vedem ce…

În mod sigur nu intenţionez să schimb profilul blogului (el va rămâne unul de călătorii altfel, să fie limpede), însă pur și simplu nu mă rabdă inima să nu vă arăt puţin din ce am văzut ieri în parcarea Ciclop: bătrâna parcare supraetajată din centrul Bucureștiului, pe lângă care se trece îndeobște cu toată nepăsarea de care sunt în stare bucureștenii, s-a metamorfozat în ceva ce aduce cu templul postmodernist al unei religii necunoscute, având în mijloc icoana gigantică a zeităţilor adulate.


București: strada Verona în timpul Street Delivery

Timp de trei zile pe an închidem strada Arthur Verona pentru mașini și o deschidem pentru oameni, este deviza sub care s-a ţinut până ieri iarmarocul postmodernist numit Street Delivery. Care îmi place tot mai mult de la an la an, și datorită căruia asociez deja strada Verona, în mod automat, cu nonconformismul exprimat în culori vii și cu curajul de-a spune lucrurilor pe faţă, într-un mod pe care generaţia mea sictirită l-a uitat de prea multă vreme. Așa că am o singură nelămurire: de ce doar trei zile?

Se apropie São João do Porto, sărbătoarea orașului Porto

Ieri la Zilele Culturii Portugheze de la Muzeul Satului am povestit despre Porto, cel de al doilea oraș al Portugaliei și marele rival al Lisabonei; și imediat după aceea am realizat că am uitat să spun și ceva ce sigur nu merita uitat: peste doar câteva zile, în 23 și 24 iunie, se va ţine în Porto sărbătoarea numită São João do Porto; este fiesta orașului Porto, São João Batista (adică Sfantul Ioan Botezătorul) fiind patronul orașului, așa că întregul Porto se va veseli așa cum numai o dată pe an o face; prin oraș vor fi focuri peste care am auzit că trebuie să sari, baloane de aer cald și artificii pe Ponte Dom Luis I, muzică și grătare cu mâncare tradiţională ca la Porto, iar colac peste pupăză va fi întrecerea de barcos rabelos, bărcile tradiţionale cu care timp de secole s-a transportat vinul de Porto în jos pe râul Douro; este singura întrecere de barcos rabelos păstrată până în zilele noastre, după ce majoritatea acestor ambarcaţiuni superbe au devenit în prezent mai mult sau mai puţin inutile, așa că cine o poate vedea pe viu e un norocos și jumătate pe care sunt dispus să îl invidiez pe faţă, fără nicio rușine.


Povești de călătorie din Portugalia: mâine la Muzeul Satului, la Zilele Culturii Portugheze

Facem un fan-club al Portugaliei?, întrebam șugubăţ acum câteva zile, undeva pe blog; DA! Vreau și eu să fac parte din acest club!, a venit răspunsul cuiva care părea că nu glumește absolut deloc când vine vorba de Portugalia. Așa că nu am să glumesc nici eu: vino mâine la ora 14 la Muzeul Satului și vom depăna împreună povești de călătorie din Portugalia; povestitorii vor fi Roxana de la LumeaMare.ro, Cezar de la ImperatorTravel.ro și subscrisul ici-colo.ro, așa că sigur o să ai ce auzi.


Expediţia Fălticeni - Gibraltar, la picior: înfrângere, sau victorie?

La 1 martie 2013 începea aventura “Fălticeni - Gibraltar, 4.000 de km la pas prin Europa”: doi temerari din Fălticeni, Călin Dănilă şi Ioan Cojocaru, porneau pe jos cu intenţia să străbată la pas tot drumul spre Gibraltar, în sudul Spaniei.


Insula fatală

Insula fatală: exact așa sună cuvintele pe care un căutător pe google le-a introdus în fereastra de căutare, cu rezultatul că a ajuns pe ici-colo.ro. Descoperirea m-a făcut curios, așa că am scormonit de îndată pe blog, să văd de câte ori am utilizat acolo cuvântul “fatal”, și despre ce insulă era vorba; și recunosc, l-am utilizat o dată, vorbind despre maimuţele întâlnite pe drumul dintre Delhi și Dharamshala, din India: m-a prins cu maimuţa-n sac, va să zică. Însă enigma rămâne neelucidată: care o fi acea mirobolantă Insulă Fatală???!!!... și dacă totuși o vei găsi, prietene căutător de chestii fatale pe google, te rog să-mi spui și mie unde este: vreau să o vizitez :) 


Málaga, citadela maură a lui Picasso

Când ajungi în Málaga este foarte tentant să faci ca mai toată lumea și să treci mai departe spre staţiunile însorite de pe Costa del Sol ori spre Sevilla, capitala Andaluziei; Málaga e cunoscută nu ca o atracţie turistică în sine, ci ca al doilea centru urban din Andaluzia, având al doilea port maritim din toată peninsula iberică și un aeroport măricel ce unește staţiunile de pe Costa del Sol cu o puzderie de orașe ale Europei; la fel am făcut și eu când am ajuns prima dată în Málaga: plaja nu se numără printre pasiunile mele, așa că am luat trenul spre Sevilla, nerăbdător să prind începutul faimoasei Feria de Abril, una din cele mai mari fieste ale Spaniei. Însă la întoarcerea din Sevilla în Málaga m-am decis să-i dau o șansă și să explorez faţa mai puţin cunoscută a acestui oraș mare și aglomerat, înainte de-a urca în avion înapoi spre casă; nu regret deloc, și iată de ce…


Dharamshala, mini-ghid ici-colo: acasă la Dalai Lama (2)

Ceea ce face din Dharamshala un loc foarte aparte este faptul că într-un fel îţi oferă Tibetul și India la pachet, laolaltă; așa că în jurul Dharamshalei vei putea găsi, în afară de templele și mânăstirile tibetane de care povesteam în prima parte a postării (și de "atracţia nr. 1", învăţăturile cu Dalai Lama), și câteva puncte de interes care nu au nimic de-a face cu Tibetul, ci cu Mama India.


Dharamshala, mini-ghid ici-colo: acasă la Dalai Lama (1)

Am călătorit în Dharamshala de două ori, și totuși până acum nu am încercat niciodată să abordez în mod sistematic acest subiect, într-o postare cât de cât în firea ei; de ce? în primul rând pentru că este foarte dificil să scrii într-o manieră convenţională despre un loc în care atracţia principală nu este vreun Taj Mahal ori vreun Turn Eiffel, ci... Dalai Lama în persoană; în al doilea rând pentru că după ce vezi Dharamshala te simţi foarte tentat să abordezi discuţia despre ea într-un registru preponderent emoţional, care exclude tentativele de ordonare a materiei pe obișnuitele criterii turistice; am văzut destui alţi călători care au scris despre Dharamshala în aceeași manieră, și sigur vei înţelege de ce după ce te vei întoarce de acolo; iar în al treilea rând pentru că Dharamshala pare a fi total atipică ca destinaţie de călătorie: puţinele ei străzi, înguste și haotice, și unica ei piaţă, minusculă și aceea, pot provoca o imensă dezamăgire turistului snob, obișnuit să bifeze felurite recorduri turistice de ordin cantitativ. Totuși astăzi mă voi încumeta să postez mini-ghidul ici-colo al Dharamshalei, dintr-un motiv foarte simplu: în vreo două zile va pleca spre Dharamshala o doamnă de toată isprava și o incorigibilă plimbăreaţă prin lume, și m-am gândit că mini-ghidul ar putea să îi fie de folos în pregătirea călătoriei; va sa zică a venit clipa Dharamshalei, acum ori niciodată :)...


Timișoara, Mica Vienă de pe Bega (3)

Să revenim la povestea Timișoarei, ar fi propunerea ici-colo pentru astăzi; după ce în prima parte a acestei postări despre Timișoara am făcut o mică incursiune în timp prin Timișoara medievală și prin Timișoara sub ocupaţie turcească, în cea de a doua parte am călătorit puţin și prin era habsburgică, în care fosta Timișoară otomană a devenit Mica Vienă de pe Bega; așa că pentru astăzi a mai rămas de postat doar mini-ghidul ici-colo al Timișoarei, cu ce e de văzut în acest oraș minunat, al cărui patrimoniu arhitectural - cel mai mare din România, zic unii - cuprinde vreo 14.500 de monumente istorice.


Fii cu ochii pe ele!

Orice călătorie trebuie să aibă și o anumită doză de aventură, de necunoscut, de nebunie, care de nu ar fi, nu s-ar mai călători; iar dacă aventura depășește dozajul mediu călătoria devine expediţie în toată regula. De exemplu:


Ici-colo, prin Portugalia

Frumoasă mai este Portugalia, și surprinzător de diversă de la nord la sud; mai ales având în vedere că este o ţară mică, doar cu puţin întrecută în mărime de jumătatea sudică a României, de la sud de Carpaţi și de Moldova; acestea sunt primele cuvinte care îmi vin în minte când mă gândesc la Portugalia, căreia simt că i-am ramas dator vândut: am călătorit prin ea și am plăcut-o fără rezerve, dar am tot amânat să scriu despre ea acest mini-ghid ici-colo; dar mai bine mai târziu, decat niciodată:


Panchen Lama, copilul dispărut al Tibetului

Când am călătorit prima dată în Dharamshala, capitala nord-indiană a lui Dalai Lama și a exilului tibetan, am văzut cu mirare pe acolo pancarte mari care cereau eliberarea lui Panchen Lama, copilul dispărut al Tibetului. Am cercetat ce e cu el și am aflat că povestea lui Panchen Lama este una dintre istoriile grozav de urâte ale relaţiilor dintre chinezi și tibetani; dacă încă mai trăiește (pentru că nu se știe nimic...) Panchen Lama ar împlini azi 24 de ani, așa că povestea lui merită spusă chiar astăzi.


Timișoara, Mica Vienă de pe Bega (2)

Începusem să povestesc, acum câteva zile, despre Timișoara medievală și oaspeţii ei celebri - Carol Robert de Anjou, Iancu de Hunedoara, Pavel Chinezul și Gheorghe Doja, și despre Timișoara cu caftan și turban, din epoca în care Mica Vienă de azi era capitală de pașalâc turcesc, înainte ca prinţul Eugen de Savoia să fi intrat triumfal în oraș; însă așa cum arătam în acea postare, aceste două perioade au lăsat prea puţine urme vizibile pe harta orașului: Castelul Huniazilor, inscripţia în arabă de pe zidul Primăriei vechi și strada botezată până azi cu numele generalului care a readus Timișoara în lumea creștină; Timișoara a început să arate ca o Mică Vienă doar după cucerirea ei de către habsburgi, în 1716, când a aruncat jos caftanul și turbanul și s-a împodobit cu haine occidentale.


Timișoara, Mica Vienă de pe Bega (1)

Dacă aș fi un turist străin în trecere din Europa centrală spre estul continentului nu aș rata pentru nimic în lume să văd și Timișoara: este frumoasă-foc, este impunătoare, are o alură cât se poate de central-europeană și o personalitate ce o face inconfundabilă; motive pentru care începând de astăzi voi scrie despre Timișoara, Mica Vienă de pe Bega, într-o încercare de a alcătui mini-ghidul online al acestei destinaţii turistice de nota 12; și voi începe cu povestea Timișoarei de-a lungul timpului: o poveste de-a dreptul grozavă, veţi vedea…


Mic dicţionar de modă feminină orientală: dincolo de văluri (2)

Despre vălurile purtate de femeile musulmane am mai scris o postare acum vreo cinci luni: dincolo de aparenţa sa absolut inocentă de simplu accesoriu vestimentar fără nicio importanţă religioasă, socială sau politică, hijab-ul, vălul musulman, pare să ascundă potenţialul exploziv al unei bombe gigantice; mult mai mult decât o piesă banală a modei feminine orientale, hijab-ul este un simbol al statutului femeii musulmane și un simbol religios totodată, cu care în vremurile recente s-au purtat adevărate bătălii. Iar o întâmplare recentă m-a determinat să revin la discuţia privind vălurile musulmane, și la ce este în realitate dincolo de ele.