Andaluzia, mini-ghid ici-colo

Catedrale, palate orientale ca în 1001 de nopţi, moschei, metropole moderne precum Sevilla și Málaga alături de unul din cele mai vechi orașe ale Europei, Cádiz, munţi cu vârfuri înzăpezite la doi pași de plaje mângâiate de soare, Pueblos Blancos, așezările albe din ţinutul bandiţilor, și ziduri albe din vechile cartiere arabe, având ferestre cu chenare ocru și balcoane de fier forjat; să mai adăugăm vinuri, corride, flamenco, rochii cu volane jucăușe, călăreţi trufași pe cai superbi și cârduri de señoritas în trăsuri pe la fiestele memorabile din aceste locuri. Acesta ar fi cel mai scurt rezumat pe care l-am putut face despre Andaluzia, ţinutul cel mai sudic, mai însorit și mai petrecăreţ al Spaniei, iar acum să-i depănăm pe îndelete întreaga poveste.