Ce mai lipsea în Leh: Dalai Lama

Aveam de gând să plec în valea Nubra azi, dar soarta a fost împotrivă, şi nu am mai plecat. Şi foarte bine a făcut. De ce? Pentru că astăzi în Leh a fost bucurie mare, grozav de mare, pentru localnici şi turişti deopotrivă: Dalai Lama în persoană a apărut în capitala Micului Tibet.

Întâlniri la înălţime

Pornisem spre cele două lacuri înalte din sud-estul Ladakhului, la graniţa cu Tibetul, faimosul Tso Moriri şi rubedenia sa mai mică şi mai puţin cunoscută, Tso Kar, ambele aflate la peste 4500 de metri altitudine. Fireşte, credeam că vedeta călătoriei va fi Tso Moriri, însă întâlnirile cele mai puţin aşteptate din aceste trei zile au fost mijlocite de exact cine nu gândeam, de Tso Kar.

Ce puţin îţi trebuie să fii fericit

Un capăt de drum, atât mi-a trebuit acum câteva zile să fiu grozav de fericit, cum nu mai fusesem de nu ştiu când: era un peisaj himalayan dezolant, cu un drum terminându-se jalnic pe marginea abruptă a unei văi înguste de râu rece şi repede, cu munţi golaşi şi ostili de jur-împrejur; nu exista nicio casă, niciun fir de iarbă, nici măcar vreo cafenea din aceea himalayană, din două mese şi o colibă alături; nici semnal la telefon şi nici vorbă de Internet, de duş fierbinte ori de vreun mic dejun în care să nu mai fie vreo urmă de ceai şi chapatee, cum se tot întâmplase, exasperant, în ultimele zile; erau doar câteva utilaje din acelea urâte şi gălăgioase cu care se construiesc drumuri, şi acel fabulos capăt de drum.

Frumuseţile din valea Dha-Hanu

Cei din valea Dha-Hanu se numesc brokpa, iar despre ei circulă nişte poveşti grozav de interesante: că ar fi urmaşii soldaţilor lui Alexandru cel Mare, ori că deşi sunt buddhişti ar fi singurii arieni din întreg Ladakhul, dacă nu cumva singurii arieni adevăraţi din Asia. Că este aşa sau nu voi povesti pe îndelete cu altă ocazie, promit; de moment însă mă mulţumesc să vă arăt cum este portul tradiţional al frumuseţilor feminine din valea Dha-Hanu, la doar câteva ore după ce am plecat de acolo. Ei, cum vi se pare?

Din nou pe Acoperişul Lumii: ici-colo prin Leh, capitala Micului Tibet

Gata, m-am întors în Tibet. În Micul Tibet, ca să fiu mai exact, adică în regiunea Ladakh din nordul extrem al Indiei, din capătul vestic al platoului tibetan. Iar după câteva zile petrecute prin Leh, capitala înaltă, prăfoasă şi arsă de soare a Micului Tibet, deja e de povestit.

Întoarcerea în Tibet: povestea continuă

Șapte ani în Tibet este deja un titlu mai mult decât celebru: el se referă atât la filmul realizat în 1997, ce-l are pe Brad Pitt ca protagonist, cât şi la cartea scrisă de în 1952 de Heinrich Harrer, alpinistul austriac care i-a servit drept model. Aşa că acum câteva zile am fost de-a dreptul bucuros să descopăr într-o librărie o carte cu titlul Întoarcerea în Tibet, scrisă în 1983 de acelaşi Heinrich Harrer ca şi continuare la Șapte ani în Tibet, după ce în 1982 călătorise din nou în Tibet, la mai bine de trei decenii de când îl părăsise în 1952.