luni, 22 iunie 2009

Doua zile perfecte, ici-colo

Reteta e simpla: in geanta, camera foto, un tricou si cateva maruntisuri; in masina, rezervorul plin, si o duzina de cd-uri cu muzica de toate felurile: fado, adus din Lisabona, flamenco, luat din Sevilla, muzica siciliana din Palermo si dalmata din Dubrovnik, tango, cubaneza, Santana, si tot asa; in gand, drumul, si nu destinatia, si un chip de undeva, de departe; si bucuria de-a hoinari liber, ici-colo; si, obligatoriu, Alifantis:



Restul vine de la sine: o cafea in Sinaia, bauta pe terasa din fata Pelesului:

O pauza in Brasov, in Piata Sfatului:

Seara in Sighisoara, in Cetate:

A doua zi, in Targu Mures:

Si ceva mai incolo, in Sibiu:


"Das ist der weg zu dir", spunea Hundertwasser despre o asemenea calatorie: acesta e drumul catre tine; "the way to you":

11 comentarii:

  1. Hm...Drumul...Drumul e prietenul acela vechi, cu a carui prezenta esti atit de obisnuit, incit devine parte din tine. Ce putini mai pot trai bucuria de a-l constientiza separat, ca "dar", nu ca "rutina", de a observa cit de multe are sa ne invete, de a-i multumi pentru ca exista si de a ignora destinatia...

    Ce stare faina descrii aici...Tu, drumul si Alifantis...Am experimentat si eu combinatia, am gasit "A venit toamna..." pe o colectie superba, a celor ma frumoase 80 de melodii romanesti de dragoste (colectia are un dar aparte, de a ma "plimba prin mine"; ti-o recomand, se gaseste in OMV-uri). A fost tare placut sa ascult la tine si alte piese ale lui Alifantis, o sa aprofundez.

    RăspundețiȘtergere
  2. mda, am descris “starea de drum, versiunea non-destinatie”:)… drumul, ca scop in sine, si nu ca mijloc de a atinge un final. drumul, ca si curgere catre ocean. drumul, ca evadare. suntem prizonierii propriilor noastre vieti. suntem legati cu lanturi facute de noi, si stranse chiar de noi, cu precizie masochista. hai liberare!

    RăspundețiȘtergere
  3. :-) Am recunoscut starea aceea...Drumurile mele au avut aproape intotdeauna un scop impus, dar am invatat sa le parcurg impartite in "bucati" fara destinatie. Exersind, bucatile au devenit din ce in ce mai mici, pina m-am surprins ca traiesc clipa...

    Sintem prizonieri, dar nu ai vietilor noastre. Viata e o succesiune de evenimente minunate din care avem menirea sa invatam. Sintem prizonierii mintilor noastre constiente si mai ales subconstiente. Subconstientul e furnizorul de lanturi, iar constientul le stringe."Liberarea" asta nu se dobindeste printr-un razboi al mintilor, ci prin impacarea lor.

    Hai ca iar uit sa ma opresc si ma mai si duc off-road :-)

    RăspundețiȘtergere
  4. pe pagina ta scrie asa: "Ti-ai dat propria viata ca sa ajungi cine esti azi. A meritat?"

    raspunsul meu este: si da, si nu. nu zic nici da, si nici nu, cu jumatate de gura.

    sunt prizonierul celui care am ajuns azi... cautand mereu evadarea.

    fiecare cu drumul lui. asta e drumul meu: sa fug de ceea ce sunt azi. intorc gandul asta pe toate fetele, de cand m-am intors de la revederea de la Timisoara. asa ca nu mai am dubii.

    RăspundețiȘtergere
  5. Stii cum e...poti fugi, dar nu te poti ascunde. Si tot te vei opri intr-o zi ca sa gasesti INAUNTRU raspunsurile la toate "de ce?"-urile.

    Drumurile sint minunate, incearca sa le folosesti ca unelte pentru a sapa un drum "inauntru". Sa vezi ce derulare de peisaje e acolo...Faci doi pasi intr-un luminis, cazi apoi intr-o grota...Te dai doi pasi inapoi, crezi ca stii "pe unde", te-arunci, dai de lumina, si iar te-nfunzi...
    Ti-aduci aminte ca vorbeam la un moment dat de Argesanu? Ei, mi-au scos drumurile mele in cale o discipola de-a lui, maestra Reiki. Mi-a facut initierea pe gradele I si II. De atunci...se tot schimba lucruri in mine.

    Ia ceea ce am scris ca pe o experienta impartasita, vezi ce simti referitor la idee...Exact, fiecare are drumul lui, capacitatea intrinseca sa-l gaseasca si libertatea de a-si impartasi sau nu experientele. Eu...trancanesc mult, dar pe asta cu Reiki am tinut-o mai la dos. Si daca n-am fi vorbit, cindva, de Argesanu, nu ti-as fi scris de ea.

    Cel mai mare act de curaj pe care l-am savirsit vreodata a fost sa accept o mina de ajutor. De fapt...am fost fortata sa-l primesc, curaj am avut ca sa recunosc ca am o senzatie placuta. Si-asa si-au gasit drum catre mine si-o carte, si-un film, si ocupatia de a scrie...
    Probabil ca atunci cind reusim sa ne deschidem catre ideea ca...s-ar putea sa gresim - da, de o viata, ce mare chestie? - incep sa se intimple si oameni si lucruri care sa ne calauzeasca.

    RăspundețiȘtergere
  6. dar nu se pune problema sa ma ascund. dimpotriva, vreau sa gasesc ce a stat ascuns pana acum. si am in vedere, dincolo de drumul de afara, un drum inauntru: the way to you.

    a propos, te-am abordat prin aprilie dupa ce am citit un comentariu facut de tine pe http://damoc.ro/2009/04/cosmar/. mi-a fost limpede, dupa acel comentariu, ca te-ai ”distrat” cu vreo disciplina din orient. Pe site-ul lui Petre mai comenta o anumita Cristina, care si ea a oferit repere clare in acelasi sens. si a si recunoscut.

    eu am fost pe la qigong; treapta I, pe a II-a am decis ca inca nu o merit, asa ca nu am vrut sa o fac. oricum, nu cred in acreditarile de tip grad, treapta, initiere etc pe care uneori le ofera, in foarte mare graba si cu prea mare generozitate, anumiti initiati in asemenea discipline. chiar nu vad la ce mi-ar folosi treapta a II-a, daca eu tot pamant de flori as fi.

    da, la qigong am fost avertizati ca s-ar putea sa se schimbe niste chestii in noi. ca unii vor simti nevoia sa picteze, altii sa scrie, altii se vor simti brusc grozav de nefericiti. si prin qigong, si prin reiki, ti se ridica ceata de pe ochi. incepi sa vezi limpede. iar asta poate sa doara. ai grija ce iti doresti, ca s-ar putea sa se implineasca...

    RăspundețiȘtergere
  7. Gresit...Initierea Reiki am facut-o acum mai putin de o luna. Nu ma "distrasem" cu nimic oriental pina atunci. Eu scriu...din mine, de-aia uneori nu ma opresc. Incercam, atunci, sa-l "linistesc" pe Petre, care e o enciclopedie de concepte si notiuni despre autocunoastere si nu mai apuca sa le "traiasca" de cit de interesat e, mental, de domeniu. Asta am simtit.
    Maestra Reiki s-a "intimplat" pur si simplu, asa ca m-am infiintat la ea cu toata increderea si...necunoasterea. N-aveam nici cea mai vaga idee despre ce e vorba. Desi, evident, stiu sa dau "search" pe google, n-am vrut sa ma infund in ideile altora. Acum, fireste, citesc despre asta. Dar nu ma mai poate influenta - mi-am trait experienta MEA, nu am cautat-o pe a altora. Ca sa STIU ce am simtit, nu sa ma intreb, ca proasta, daca n-am fost cumva victima sugestionarii.

    Cit despre durere...da, doare rau! si te ia prin surprindere, acum ti-e bine, zici ca a trecut si ai inteles, iar in urmatoarea clipa esti la orizontala cu fata-n perna ca sa nu urli. Daca te uiti pe blogul meu, te prinzi cind una si cind alta...:-). Probabil ca scrisul e unealta mea preferata de sapat. "Barcelona", in care se simte declaratia de iubire neconditionata, a fost scrisa acum un an, cind nu auzisem de notiunea asta. Norocul sau destinul...a fost ca persoana care a citit atunci si care a citit mai multe scrise de mine, a citit printre rinduri, a inteles mai multe decit mine si nu m-a lasat balta oriciti acizi am deversat in "calatoria" mea. Si daca pot improsca acizi acum, inchipuie-ti ce cantitati si concentratii scoteam din mine cind nici nu incepusem sa ma intreb "ce caut eu in viata mea?".

    Cit despre "gradele" de initiere...nu stiu, nu judec, dar nu cred ca-i vorba de ierarhie aici. Fiecare stie ce simte si pina unde sa mearga daca, bineinteles, nu devine o chestiune de orgoliu; eu prefer sa iau din asta ce e bun, ce rezoneaza cu mine, ce ma ajuta...Restul - treaba lor. Iar tu, daca nu simti si nu crezi, inseamna ca poate nu trece drumul tau pe acolo. Sau poate... nu acum. Cind fortezi, "deranjezi" lucruri.

    RăspundețiȘtergere
  8. raman la parerea mea: cand ai scris acel comment erai deja plecata pe ”drumul tau catre tine”. si daca ai facut initierea mai tarziu, poate nu mai stii ce ai citit, sau ce ai discutat atunci... e vorba de trairi care nu vin niciodata cu surle si trambite, ci tiptil, precum hotii. la un moment dat te pomenesti brusc ca nu mai esti tu, cel de alaltaieri.

    ”invatatorul apare numai atunci cand discipolul este pregatit”. iar atunci apare brusc si inexplicabil, ca din pamant. te si intrebi de ce... iar raspunsul e asa de simplu: discipolul este pregatit.

    si nu mi se pare ca esti chiar asa acida... te dezmierzi :)... e limpede ca esti o faptura agitata, dar asta nu e asa mare filozofie. si pare a fi preferabil - ia uite ce frumos spune Apocalipsa:

    ”Stiu faptele tale; că nu esti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte!
    Astfel, fiindcă esti caldicel - nici fierbinte, nici rece - am sa te vars din gura Mea.”

    ia zi, ce mai fac ratustele?

    RăspundețiȘtergere
  9. Asta - da, eram deja "plecata" ;-). De fapt, credeam ca-s si "ajunsa". Si ieri dimineata credeam la fel. Acum - mai scriu, mai musc putin din perna, iar mai scriu. Miine o sa cred iar ca-s "acolo", mai arunc niste muci spirituali in fasole, mai trag cinci concluzii, iar zic ca "stiu", poimiine ma iau la palme in oglinda..."Plictiseala" iese prima din repertoriul de stari ale "drumului".
    Da, n-ar fi mare filozofie agitatia mea daca ar sta inauntru, dar cind se transforma in efervescente improscate in ochii unor oameni care nu merita...as lua un Xanax sa ma mai calmez macar de dragul lor.

    Ratzustele nu mai sint copii...Au crescut, banuiesc ca s-au timpit si ele, asa cum facem toti cind ne... "maturizam".

    RăspundețiȘtergere
  10. off... viata e complexa :)... mai bine noapte buna, mai vorbim.

    RăspundețiȘtergere
  11. Da, mai bine. Noapte buna. Buna dimineata.
    Nu, viata e simpla. Noi ne-o complicam. Avem nevoie sa traim "o viata complicata" ca sa ne justificam neputinta de o trai frumos.

    RăspundețiȘtergere