Se afișează postările cu eticheta Ungaria. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ungaria. Afișați toate postările

Pe urmele regilor Ungariei: Castelul Buda (2)

Așa cum v-am ameninţat acum două zile, propunerea ici-colo pentru astăzi este continuarea călătoriei în timp prin cartierul Castelului Buda, adică prin vechiul nucleu medieval al Budapestei, înscris pe listele UNESCO și pitoresc cât cuprinde; așa că voi sări peste introducere direct în miezul problemei...


Pe urmele regilor Ungariei: Castelul Buda (1)

Ce-ar fi să dau o fugă și pe la Budapesta?, m-am gândit prin primăvară, când mă aflam pentru câteva zile acasă, la Arad. Zis și făcut: în patru ore și ceva eram la Budapesta, după o călătorie cât se poate de lejeră cu un tren de dimineaţă. Bun, și ce aș putea face în Budapesta în două zile? Mai călătorisem prin Budapesta, dar rămăsesem nemulţumit de graba superficială cu care trecusem prin ea; iar din amintirile de atunci mă chema înapoi doar vechiul nucleu medieval al orașului Buda, din jurul Castelului Buda. Zis și făcut: iată-mă ajuns în Budapesta și îndreptându-mă direct către Buda.