Ravi Shankar și lăuta sa fermecată

A fost primul muzician indian despre care am aflat când am călătorit în India, iar albumele cu muzica lui au fost printre micile comori indiene cu care m-am întors acasă din prima călătorie acolo: Ravi Shankar, indianul faimos care a încântat lumea cu sitar-ul său fermecat, tată al nu mai puţin celebrei cântăreţe Norah Jones; acum vreo două-trei luni am vrut să postez ceva despre acest titan al muzicii lumii și am aflat dezamăgit că plecase deja, pe 11 decembrie 2012; așa că am lăsat acea postare pentru astăzi: Raga Anandi Kalyan, cântată de Ravi Shankar și de a doua sa fiică, Anoushka, la acele lăute uriașe numite sitar; urmărind atent reacţiile Anoushkăi și ale celor doi indieni ce cântă la tabla, tobele tradiţionale indiane, vei observa că toţi trei îl divinizau pe Ravi, iar dacă vei asculta această raga până la capăt pun pariu că vei înţelege de ce...

Ani Choying Drolma va cânta la București pe 30 noiembrie

Astăzi am să vă povestesc despre o cântăreaţă cu totul neobișnuită: este călugăriţă buddhistă tibetană, cântă mai mereu cu ochii închiși, de parcă ar medita, iar din banii câștigaţi din cântat nu duce viaţa obișnuită a unei vedete de muzică ci susţine financiar proiecte de binefacere în îndepărtatul Nepal: este Ani Choying Drolma, care sâmbăta aceasta va cânta în București, într-un concert umanitar pentru copiii Nepalului.

Sikhii, războinicii Indiei (1)

Sunt sigur că ţi-i aduci aminte din filmele vestice în care apar imigranţi indieni: poartă turbane mari, viu colorate, și bărbi negre și dese, frumos îngrijite, și își întâmpină politicoși clienţii în pragul prăvălioarei lor în care învârt cine știe ce afacere mică dar prosperă; foarte probabil că ai rămas cu senzaţia că sunt niște indieni obișnuiţi, și că așa trebuie să arate indienii; ori poate ai gândit că sunt musulmani, din moment ce au bărbi și turbane; dar nu sunt nici indieni obișnuiţi și nici musulmani; sunt sikhi, războinicii Indiei.

Sicilia, mini-ghid ici-colo

Temple antice grecesti, catedrale si castele arabo-normande, orasele baroce, metropole moderne ca Palermo si Catania, locuri idilice pentru a pierde vremea ca Taormina si Cefalu, plaje, insule si peisaje care iti taie rasuflarea, mancaruri incantatoare si vinuri de neuitat; asta e tot? nu, pentru ca eram gata sa uit de Muntele Etna, cel mai inalt vulcan activ din Europa (3.329 metri) si unul din cei mai activi vulcani din lume; pe toate acestea le poti gasi in Sicilia, si nici macar nu sunt singurele ei daruri: mai are inca multe altele…

Cefalù

Manose

Imi place sa ascult muzica locurilor pe unde ajung sa cutreier, asa ca la plecarea din Nepal am cumparat, printre altele, si un CD cu muzica acestui Manose; imi aduc aminte ca era o taraba plina cu CD-uri din care habar nu aveam ce sa aleg, si am ales dupa criterii oarecum bizare, fara sa stiu nimic despre el.

Aveam sa aflu mai tarziu ca Manose e cunoscut deja de-a lungul si de-a latul lumii pentru melodiile sale cantate la bansuri, flautul de bambus tipic subcontinentului indian; si ca dovada ca lumea este mai mica decat pare, pe 1 octombrie 2010 cine credeti ca a cantat la Bucuresti, impreuna cu Deva Premal si Mitten? Chiar Manose!

Resham Firiri

O auzi peste tot prin Nepal, si e intampinata de fiecare data cu atata mandrie si bucurie, incat ai spune ca Resham Firiri este un al doilea imn al Nepalului. Si se danseaza pe ea, in cerc, ca la hora, dar cu miscari mult mai exotice; stiu sigur asta, de cand am dansat-o la lumina focului, in satucul Sauraha din mijlocul parcului national Chitwan...

Nawang Khechog: Year In Tibet

Prima oara cand l-am auzit cantand pe Nawang Khechog la flautul lui fermecat eram in Dharamshala, capitala exilului tibetan si a lui Dalai Lama. Mi-a mers drept la inima, asa ca mi-am cumparat vreo doua cd-uri cu muzica lui, pe care le ascult cand am chef sa-mi aduc aminte de acele tinuturi indepartate.

Nawang Khechog s-a nascut in Tibet, iar dupa ocuparea de catre chinezi a Tibetului familia lui a facut la fel ca alte zeci de mii de tibetani: a ales calea exilului in India. In India a primit educatie monastica, iar timp de 11 ani a fost calugar buddhist tibetan; si se pare ca din acesti 11 ani a petrecut o perioada de 4 ani intr-o retragere ascetica undeva prin Himalaya, sub indrumarea lui Dalai Lama. In 1986 a emigrat in Australia si a inceput sa cante impreuna cu artisti occidentali, ajungand faimos pentru melodiile lui tibetane cantate la flaut; din care iata una aici:

Om Mani Padme Hum

Stiam ca este una dintre marile mantre ale buddhismului. Primul contact cu ea: imediat dupa sosirea in India, la aeroport; urcand in masina cu care trebuia sa facem drumul din Delhi pana in Dharamshala, am vazut mantra scrisa pe un fel de stegulet, agatat la loc de cinste inauntru; cu litere tibetane si latine, in rostirea tibetana: Om Mani Peme Hung. Rinku, soferul nostru nepalez, nu mai agatase nimic pe langa ea.

Yungchen Lhamo: Happiness Is...

Cea mai cunoscuta voce feminina a Tibetului. Numele ei, Yungchen, inseamna “Zeita Cantecului”, si i-a fost dat de un lama buddhist la putina vreme dupa nasterea ei, undeva aproape de Lhasa.

A parasit Tibetul ocupat de chinezi in 1989, cand avea 26 de ani; ca mai toti evadatii tibetani, Yungchen s-a indreptat mai intai catre Dharamshala, pentru a-l putea vedea pe Dalai Lama. Apoi s-a stabilit in Australia, iar mai tarziu in New York, a cunoscut succesul artistic in Occident, a cantat impreuna cu Sheryl Crow, cu Annie Lennox si cu alti artisti mari, iar cantecele ei pot fi auzite in "Sapte ani in Tibet" si in mai multe documentare despre Tibet.

Dharamshala, T.C.V.: dans si cantec tibetan

Filmuletul de mai jos a fost facut in Dharamshala, la aniversarea Tibetan Children`s Village din octombrie 2009; in mod sigur merita vazut pana la capat, pentru frumusetea cantecului si dansului din acel colt indepartat de lume; iar in a doua jumatate a filmului veti regasi ritmuri care seamana surprinzator de mult cu cele ale horei noastre...

Doua zile perfecte, ici-colo

Reteta e simpla: in geanta, camera foto, un tricou si cateva maruntisuri; in masina, rezervorul plin, si o duzina de cd-uri cu muzica de toate felurile: fado, adus din Lisabona, flamenco, luat din Sevilla, muzica siciliana din Palermo si dalmata din Dubrovnik, tango, cubaneza, Santana, si tot asa; in gand, drumul, si nu destinatia, si un chip de undeva, de departe; si bucuria de-a hoinari liber, ici-colo; si, obligatoriu, Alifantis:

Lisabona, in diagonala

Am scris pana acum despre cele mai frumoase piete ale Lisabonei, Rossio, Praça da Figueira si Praça do Comércio din cartierul central Baixa, total reconstruit de marchizul de Pombal dupa cutremurul din 1755; am vorbit si despre cartierul Alfama cu a sa esenta de Lisabona, despre Belém cu superba sa arhitectura manuelina si despre experimentul futurist din Parque das Nações; am amintit ca trebuie neaparat sa vezi si Lisabona din miradouros si ca ar fi o eroare de neiertat sa nu vezi si Lisabona noaptea; iar dupa ce am vazut-o si ca pe un oras care canta ori ca pe un oras la tolerantei ar putea parea ca absolut sigur nu mi-a mai ramas nimic de spus despre Lisabona. Dar nu e asa, inca mi-a mai ramas de povestit despre cateva locuri; si nu orice locuri, ci printre cele mai frumoase locuri din Lisabona.

Lisabona, din miradouros

Se zice ca Lisabona e construita pe sapte coline, precum Roma; sunt mai mult de sapte, din cate se pare, fara sa pot spune sigur cate sunt; insa e sigur ca fiind cladita pe dealuri Lisabona ofera niste privelisti fabuloase ale cartierelor si edificiilor sale intinse pe suprafata lin valurita a orasului; asa ca Lisabona are mai multe locuri pe inaltimi care iti permit sa te bucuri in voie de tabloul de sus al orasului; ele se numesc miradouros, locuri de belvedere.

Porto, cel mai sudic oras nordic

Am sosit in Porto dupa o calatorie lejera, de vreo 3 ore, cu un tren Alfa Pendular luat din Lisabona; plecasem dimineata devreme in jur de 6, iar trenul parea ca de-abia isi taraie rotile, insa cand am aruncat un ochi pe afisajul electronic din vagon am vazut ca viteza indicata era de 165 de kilometri pe ora, ceea ce m-a umplut de respect maxim pentru caile ferate portugheze; undeva inspre ora 9 ajungeam in gara Porto Campanhã, de unde am luat un tren (suburban, parca) care in cateva minute m-a dus pana in Estação São Bento, gara centrala din Porto. Si a propos de Porto, pronuntia portugheza a cuvintelor m-a pus iar in dificultate, inca de dinainte de plecare: cand am cerut biletul de tren catre Porto vanzatoarea din gara s-a uitat la mine ca la papuasi cu pene in cap: portughezii pronunta numele orasului ceva in genul Purtu, cu cele doua “u”-uri foarte scurte si inchise, asa ca daca le spui Porto cu “o”, asa cum ne inchipuim noi latinii din est ca se pronunta, ai sanse bune sa starnesti panica.

Prin Leiria (1): Batalha, Alcobaça si Nazaré

La nord de Lisabona se afla districtul Leiria, la o distanta de vreo doua ore de mers de capitala portugheza; la prima vedere Leiria nu spune absolut nimic, insa in district se afla trei locuri care merita vizitate, aflate pe lista UNESCO si abordabile intr-o calatorie de o zi: Batalha, Alcobaça si Óbidos. Sincer, puteam sa le ratez?

Sicilia: Catania

Orasul Negru: asa i se mai spune Cataniei, din cauza tufului vulcanic de culoare cenusie din care sunt construite o buna parte din cladirile sale; este orasul cel mai important din jumatatea estica a Siciliei si al doilea oras al insulei, dupa Palermo, iar definitorie pentru Catania este vecinatatea sa cu unul dintre ultimii vulcani activi ai Europei: vulcanul Etna.

De la Lisabona la Atlantic (1): Sintra

Dincolo de estuarul urias al raului Tejo incepe Oceanul Atlantic, iar daca ai chef il poti vedea intr-o plimbare de o zi din Lisabona, fara sa iti bati capul prea tare; tinutul aflat la vest si nord-vest de Lisabona face parte din regiunea Grande Lisboa si este numita uneori Triunghiul de Aur, datorita celor trei atractii majore, toate aflate la 30-40 de kilometri de Lisabona: Sintra, Cascais si Estoril.

Sicilia: Taormina

Aglomerata, piperata la preturi si mult laudata, Taormina poate parea o atractie turistica pentru snobi, pe care mai degraba sa o ocolesti; insa chiar daca am ajuns in Taormina cu gandul ca la pomul laudat nu trebuie sa te duci cu sacul, trebuie sa recunosc ca este frumoasa; poate ca este, intr-adevar, putin supraevaluata ca locatie turistica, avand in vedere vechimea ei cu totul respectabila ca „statiune” si multimea impresionanta de personalitati care au vizitat-o in decursul timpului; dar una peste alta, Taormina este totusi o oprire obligatorie prin Sicilia.

Sicilia: Monreale

Un gigantic mozaic bizantin, ireal de frumos si perfect pastrat, aflat in Catedrala din Monreale: acesta este principalul argument turistic al micului orasel sicilian Monreale, aflat la cativa kilometri la sud-vest de Palermo, in asa-numita Conca d`Oro, Valea de Aur; la oferta turistica din Monreale se adauga un splendid claustru in stil arab, avand 228 de coloane una mai frumoasa ca alta, decorate cu arabescuri si cu benzi de mozaic care par incrustate cu aur; poate parea putin pentru a bate drumul pana la Monreale, dar va spun eu, merita cu varf si indesat.

Korčula: acasa la Marco Polo

Korčula, Dalmatia de sud, Croatia: un vechi orasel venetian asezat pe o insula adriatica superba, aproape de mijlocul distantei dintre Dubrovnik si Split. Povestile locului spun ca aici s-a nascut venetianul Marco Polo, exploratorul neobosit la Asiei; habar nu am daca asa este, dar este sigur ca vechiul orasel venetian este unul dintre locurile cele mai frumoase din Adriatica. Asa ca sa vedem ce are el de povestit, pe indelete.