Delta Dunării pentru cei comozi: Colina, cu parcare (aproape) pe Canalul Lipovenilor

A venit iar vremea de mers în Delta noastră cea frumoasă ca-n poveşti, iar cu gândul dus departe la minunăţiile ei mi-am amintit de un loc pe unde am trecut recent şi despre care încă nu am scris nimic. Un loc grozav, care prezintă avantajul formidabil că deşi e la marginea Deltei şi îţi asigură accesul direct în Deltă, totuşi îţi permite sosirea acolo pe patru roţi: Delta Dunării pentru cei comozi, va să zică.

Canaralele Hârşovei: când nu-ţi este dat să vezi, nu vezi şi pace.

Canará, canarale: consultând la viteză dicţionarele de pe net afli că înseamnă stâncă (în mare), ori vale stâncoasă și abruptă ori vale largă și adâncă, specifică reliefului din sudul Dobrogei. În pofida sonorităţii turceşti se pare că are origine bulgară (limbă în care înseamnă stâncă), iar termenul este un regionalism utilizat doar în Dobrogea.

Ici-colo, prin Iași: de ce să te dedulcești la dulcele târg al Ieșilor (2)

Ceea ce vei remarca la Iași încă din capul locului este aerul său de târg pitoresc, bonom și nostalgic, ce-l deosebește clar de fârtatul său dâmboviţean, Bucureștiul: fiind al patrulea oraș al României ca mărime putea foarte bine să arate aglomerat și ţâfnos ca orice alt oraș mare de la noi, și totuși Iașiul reușește ca prin miracol să păstreze și astăzi un aer molcom, tihnit și cumsecade, pe care Bucureștiul fiţos și nevrotic ca o piţipoancă în acţiune l-a pierdut de mult timp; zecile de biserici cu turle lucitoare, copacii și verdeaţa omniprezente, spaţiile largi ale intersecţiilor, desenul dezordonat al străzilor și pantele line ale celor șapte coline ale orașului se întrec în a transmite exact aceeași senzaţie pe care o rezumă porecla dulcele târg al Ieșilor.

Ici-colo, prin Iași: de ce să te dedulcești la dulcele târg al Ieșilor (1)

După lupte seculare ce au durat 29 de ani am ajuns din nou la Iași, pentru câteva zile. L-am străbătut în lung și-n lat, m-am cocoţat în turnuri și m-am coborât in hrube, i-am mâncat chișca și i-am băut vinul, i-am ascultat poveștile și i-am frunzărit amuzat istoria. Recunosc, credeam că Iașiul e doar perechea nord-estică, cu accente regionale ilariante, a Bucureștiului; nici vorbă să fie așa: în sfârșit am înţeles de ce i se spune dulcele târg al Ieșilor, așa că musai trebuie să vă povestesc și vouă.

Strada Xenofon renăscută: cea mai colorată stradă din București, sau nostagia decorurilor de mucava

Despre ea se spune că ar fi singura stradă în trepte din București, iar de câteva zile a devenit și singura stradă din București în întregime pictată; așa că acum este și cea mai colorată și cea mai fotografiată stradă din București, și foarte probabil și cea mai feisbucizată stradă din București, ca să utilizez o mică licenţă poetică 2.0; pentru că dacă vei arunca un ochi pe facebook precis vei găsi deja o mulţime de poze cu tot felul de zâne dâmboviţene și alte personaje de basme locale având ca fundal același decor: strada Xenofon, de pe dealul Filaret; renăscută, și extrem de colorată.

Timișoara, Mica Vienă de pe Bega (4)

Mai deunăzi am tot lăudat pe ici-colo Piaţa Unirii și Piaţa Libertăţii din Timișoara, două locuri emblematice pentru istoria Micii Viene de pe Bega; de data asta însă le-am găsit pe amândouă în refacere, adică dezgolite de pavaj și aglomerate inestetic cu materiale de construcţie; Dumnezeu știe ce planuri o avea cu ele primăria Timișoarei, însă ambele erau închise pietonilor și nu meritau nici măcar o poză. Așa că în postarea de azi nu voi scrie nimic despre piaţa Unirii și piaţa Libertăţii, ci despre orice altceva decât despre ele: despre umbrele, gondole, piţipoance, poduri și alte chestiuni serioase, fără de care Timișoara nu ar mai fi Mica Vienă de pe Bega...

Marea noastră, altfel (9)

Și pentru a încheia de moment mica poveste în imagini despre cum arată marea noastră, altfel, în luna mai, așa cum s-ar cuveni după întoarcerea de acolo, trebuie adăugat că în afară de tablourile cu maci sigur mai sunt câteva care îţi pot bucura ochii:

Marea noastră, altfel (8)

Din nou despre marea noastră, altfel: de data asta sunt maci înfloriţi peste tot, până la câţiva metri de mare...

Călătorie în timp prin Bucureștiul altor vremuri: Mărcuţa

Mare surpriză am avut mai zilele trecute, trecând pe Bd. Pantelimon, când am văzut pe stânga drumului un indicator mare spre Mânăstirea Mărcuţa; Mărcuţa? stai așa, de unde știu eu numele ăsta? Păi nu aici a fost internat marele Eminescu, în ultima perioadă a vieţii, când fusese declarat (mai mult sau mai puţin justificat, zic gurile rele) nebun? ba bine că nu! așa că hai să arunc o privire ici-colo pe acolo, mi-am zis...

Mereu domnişoară de onoare, niciodată mireasă

"Mereu domnişoară de onoare, niciodată mireasă" este proverbul care s-ar potrivi de minune acestui oraș din România: e un du-te vino continuu prin el, fiind așezat pe o foarte circulată rută comercială și la marginea unei uriașe atracţii turistice, dar prea puţini călători se opresc să-i arunce o privire; asta deși este atât de fotogenic încât merită cu prisosinţă mai mult de o privire, cum te vei putea convinge din fotografiile următoare.

Sulina: Marea și Delta la Europolis (2)

Începusem acum puţină vreme să vă povestesc despre Sulina, cel mai estic punct al României și cel mai estic oraș al Uniunii Europene; între timp văd că m-am luat ba cu una ba cu alta și eram cât pe ce să uit ce-mi propusesem atunci, lasând postarea neterminată; dar după lupte seculare care au durat aproape două luni, vorba lui Nenea Iancu, iată în continuare și celelalte atracţii ale fostului Europolis...

Sulina: Marea și Delta la Europolis (1)

A fost cuib de piraţi levantini, apoi port cosmopolit și sediu al Comisiunii Europene a Dunării, iar astăzi este orașul cel mai estic al Uniunii Europene și singurul oraș al ţării în care te poţi bucura de magnifica întâlnire dintre Dunăre și mare; aceasta este Sulina, „paradisul secret al României” sau Europolis, după cum i-a spus Jean Bart în romanul cu același nume: un loc unde ești cu un picior în Delta Dunării și cu celălalt pe plaja Mării Negre, și nu mai lipseau decât comorile ascunse ale Europolis-ului...

Pledoarie (deloc temporară) pentru Piaţa Unirii din Timișoara

Orice oraș european s-ar mândri să aibă o asemenea piaţă: monumentală, clar definită stilistic, frumos conservată și extrem de fotogenică, Piaţa Unirii este, fără vorbe mari, o adevărată comoară istorică și arhitectonică și un simbol inconfundabil al Micii Viene de pe Bega; anul acesta am mai scris despre ea de trei ori, prima dată când am desemnat-o cea mai frumoasă piaţă din ţară iar a doua și a treia oară când am scris mini-ghidul ici-colo al Micii Viene de pe Bega; dacă veţi citi acolo veţi afla nu doar de ce fosta Piață Losonczy, numită cu drag de timișoreni și Piaţa Domului, a fost multă vreme inima barocă a Timișoarei habsburgice, ci și despre mai recentele adăugiri arhitectonice în stilul Secesiunii vieneze, cum sunt casele Brück și Emmer. Ei bine, de câteva zile Piaţa Unirii din Timișoara și-a pierdut liniștea atemporală care îi prinde atât de bine și pentru care e atât de admirată, pentru a deveni arteră de circulaţie și parcare pentru mașini...

Ţara lui Dracula: o uriașă gogoașă turistică (4)

Șoc și groază: adevarul.ro a relatat, într-un articol recent, următoarele descoperiri epocale: “Castelul în care „a trăit şi a păcătuit” Dracula se află în Hunedoara, scria în 1969 o celebră jurnalistă din Statele Unite ale Americii, Aline Mosby. Ea a fost cea care a pornit pe urmele personajului însetat de sânge din romanul lui Bram Stoker şi, cu peste cinci decenii în urmă, a descoperit că locul unde el trăise nu a fost Bran, ci Hunedoara.”

Mic tratat de mocăniţologie: despre mocăniţe și alte trenuri simpatice

Tren pe linie îngustă, care circulă prin zone de munte și este adesea tractat de locomotive cu aburi, ar fi definiţia consacrată la noi a mocăniţei; văzând însă lista obișnuită a mocăniţelor din România vei remarca imediat că pe ea figurează și trenuri care nu îndeplinesc toate aceste trei cerinţe, ceea ce mă face să cred că definiţia ar trebui lărgită: mocăniţele (și alte trenuleţe simpatice, mai mult sau mai puţin asimilate mocăniţelor) sunt mai degrabă acele trenuri din România a căror valoare economică este cu mult depășită de valoarea lor sentimentală, istorică și turistică; iar această poveste despre mocăniţe este…

Marea noastră, altfel (7)

Și ca să pot încheia liniștit acest subiect iată mai jos incă o serie de fotografii făcute în acel colţ liniștit și neștiut al litoralului nostru: unul din foarte puţinele locuri de pe malul românesc al Mării Negre despre care aș putea scrie de bine, și unul din puţinele moduri în care cred că te poţi bucura cu adevărat de mare și de soare...

Marea noastră, altfel (6)

„Marea noastră, altfel” ameninţă să se transforme într-o mini-telenovelă ici-colo, în care de câte ori mai ajung pe acolo mă simt provocat să adaug un episod nou; am mai scris despre ea și acum doi ani, și acum un an, și văd că nu mă mai satur; iată mai jos și unul dintre motive: răsăritul de soare; nimic de zis, erau grozave și răsăriturile de anul trecut, aici insă pare a fi concurs de frumuseţe între ele, nu-i așa?

Ţara lui Dracula: o uriașă gogoașă turistică (3)

Mi-a plăcut la nebunie un banc despre un turist occidental care ajunsese prin nu știu ce ţară asiatică și își angajase ca ghid un localnic cu care cutreiera de zor pe străzi și prin restaurante, în căutare de experienţe exotice și memorabile; ajungând într-un restaurant local ghidul i-a spus că acesta era faimos pentru un fel de mâncare din carne de șobolan; ce credeţi că a făcut atunci turistul nostru?

Cum fată o lupoaică; și cum se mai simte Traian…

Cineva vrea să afle cum fată o lupoaică, și căutând asta pe google a ajuns pe ici-colo.ro, la postarea mea de anul trecut: Bucuresti, statuia lui Traian cu Lupoaica: verdict, crima; unde trebuie să fi fost grozav de dezamăgit, din moment ce nu am intrat în niciun fel de detalii privind tehnologia de fabricare a puilor de lupoaică.

Timișoara, Mica Vienă de pe Bega (3)

Să revenim la povestea Timișoarei, ar fi propunerea ici-colo pentru astăzi; după ce în prima parte a acestei postări despre Timișoara am făcut o mică incursiune în timp prin Timișoara medievală și prin Timișoara sub ocupaţie turcească, în cea de a doua parte am călătorit puţin și prin era habsburgică, în care fosta Timișoară otomană a devenit Mica Vienă de pe Bega; așa că pentru astăzi a mai rămas de postat doar mini-ghidul ici-colo al Timișoarei, cu ce e de văzut în acest oraș minunat, al cărui patrimoniu arhitectural - cel mai mare din România, zic unii - cuprinde vreo 14.500 de monumente istorice.