Ce năzbâtii am făcut prin valea Hangrang (4): regii păturilor

După ce m-am tot învârtit prin Tashigang, trăgând cu ochiul spre drumul în serpentine ce cobora spre vale, m-am hotărât brusc să cedez ispitei şi s-o pornesc în jos spre Khab Bridge de unul singur, fără să-l mai aştept pe Kunga. De unde eram eu părea că până la pod va fi floare la ureche: se vedeau vreo şapte-opt serpentine de cel mult un kilometru fiecare, pe un drum de ţară ce cobora o pantă rezonabilă. Mi-am amintit în treacăt că nu am la mine apă şi că-mi încalc promisiunea făcută lui Kunga, dar mi-am zis că indiferent ce păţisem cu o zi înainte, totuşi nu are sens să devin paranoic. Era scris să mi-o caut cu lumânarea, şi în acea zi. Şi mi-am găsit-o.

Ce năzbâtii am făcut prin valea Hangrang (3): Tashigang şi idila mea himalayană

Aproape că mor de sete deasupra unui butoi cu apă, mă gândeam atunci, în timp ce mă uscam la soare undeva deasupra Tashigangului, fără să pot găsi o potecă spre sat. Şi culmea, eram aşa de aproape de micul cătun himalayan, încât auzeam vocile localnicilor din marginea satului. Părea un coşmar cu tortură în stil chinezesc, în care deşi eram la doi paşi de ţinta mea, totuşi nu eram în stare să o ating, ci rămâneam aşa, la doi paşi, pentru vecie. Bun, atunci cum naiba să ies din coşmar?

Ce năzbâtii am făcut prin valea Hangrang (2): spre Tashigang

Dar de ce să nu mergi pe jos până în Tashigang?, m-a întrebat localnica din Nako care tocmai îmi vânduse o kinnauri topi. Probabil că poţi găsi şi o maşină până acolo, dar de ce să faci asta? Sunt doar vreo patru ore de mers pe munte, pe o potecă bună. Ce mare lucru?

Ce năzbâtii am făcut prin valea Hangrang (1): Nako, unde a înţărcat mutul iapa

Aş minţi dacă aş spune că mi-am amintit brusc de năzbâtiile mele prin valea himalayană Hangrang, şi chiar de-asta am decis să le povestesc aici. Dimpotrivă, plănuiam de mai mult timp să scriu despre ele, pentru că de câteva ori am povestit cu amicii ce am făcut acolo şi am fost întrebat cu mirare: dar nu ai scris încă despre asta pe ici-colo? De ce?

Testamentul maimuţei. Poveşti consulare din jungla urbană.

După ce maimuţa năbădăioasă mă lasase fără paşaport în Shimla, în acea memorabilă zi de vineri 13 septembrie, îmi rămăsese mie sarcina deloc plăcută să repar ce stricase maimuţa: să îmi fac rost de o hârtie în locul paşaportului, să pot trece graniţa înapoi, spre casă. Iar asta nu oriunde, ci în India…

Cel mai periculos animal din India

Care credeţi voi că e cel mai periculos animal din India? O fi tigrul? O fi elefantul? O fi vreun şarpe veninos? Nici vorbă. Este maimuţa. În această dimineaţă memorabilă de vineri 13 o maimuţă tânără şi năbădăioasă a deschis fereastra camerei mele de hotel din Shimla, a dat perdeaua de-o parte, şi-a strecurat mâna printre gratiile ferestrei şi a luat de pe masa de lângă ea mai multe chestii, printre care şi paşaportul meu. L-a rupt şi sfâşiat sistematic, până l-a făcut bucăţi, apoi a aruncat bucăţile la marginea drumului, lângă hotel. Când m-am trezit eu din somn maimuţa tocmai îmi zgâlţâia laptopul.

Şapte zile în Micul Tibet (2): Născut a doua oară

Odată ce reuşisem să evadez din Kargil şi să mă văd ajuns cu bine în Zanskar părea că săptămâna se îndreaptă razant spre un final plicticos, fără nimic de povestit. Ei bine, nu a fost să fie aşa: ziua de miercuri a venit cu ditamai surpriza…

Şapte zile în Micul Tibet (1): Evadarea din Kargil

De câteva zile mă tot gândesc cum să astern pe hârtie ce am făcut săptămâna trecută pe aici, prin Micul Tibet: au fost nişte zile pe care nu prea ştiu cum le-aş putea numi, dar în mod cert au fost foarte departe de a fi plictisitoare sau banale. Până la urmă am decis că povestea mea poate parafraza, în joacă, faimosul film Şapte ani în Tibet. Atât că în povestea mea nu e vorba de şapte ani, ci de şapte zile, petrecute nu în Tibet, ci în Ladakh, aflat în colţul vestic al Tibetului şi aparţinând de India, numit adesea Micul Tibet.

De ce nu mergi acolo?

Mai bine de o zi pe drum, trei avioane schimbate, două nopţi aproape nedormite, arşiţa din Istanbul şi umezeala sufocantă din Delhi, acesta ar fi rezumatul drumului din Bucureşti în Ladakh. Dar ce mai contează? Iată-mă înapoi în Leh, capitala înaltă şi arsă de soare a Micului Tibet.