Arad: Mica Viena de pe Mures (3)

Prima impresie pe care o da Aradul este cea de oras ordonat si oarecum rece, monumental si germanic; iar centrul Aradului este atat de simplu, incat este imposibil sa te ratacesti prin el: un bulevard lat si drept domina partea veche a orasului, avand la mijloc o fasie lunga de spatiu verde si liniile de tramvai; numit Bulevardul Revolutiei, el porneste de la piata cunoscuta ca Podgoria inspre sud, catre Piata Avram Iancu, fiind marginit pe ambele parti de cladiri frumoase si impunatoare. La est de Bulevardul Revolutiei, aproape paralela cu el, este faleza Muresului, linistita si inverzita; iar dincolo de Mures este strandul Neptun, marginit inspre est de Cetatea Aradului.

Am povestit deja in prima parte a acestei postari ca Aradul, unul dintre cele mai vechi orase ale Romaniei, este locul in care a fost pregatita Marea Unire din 1918, si ca Cetatea Aradului era una dintre cele mai mari inchisori ale imperiului habsburgic; iar in a doua parte a postarii despre Arad am explicat de ce i se spune Mica Viena; asa ca astazi este momentul sa trec in revista atractiile turistice ale Aradului.

Aradul monumental: Bulevardul Revolutiei

Prima atractie a Aradului este chiar Bulevardul Revolutiei, considerata o uriasa “rezervatie arhitecturala” intesata de cladiri-monument. As imparti Bulevardul Revolutiei in trei zone, din care prima portiune are ca puncte de interes Biserica Rosie (construita in 1906, in stil neogotic, apartinand Bisericii Evanghelice-Luterane) si vis-a-vis de ea strada Closca, cu cladiri de la sfarsitul sec. 19. A doua portiune a Bulevardului Revolutiei este zona Palatului Administrativ, extrem de monumentala si cu o alura vieneza evidenta, in care sunt de vazut Palatul Administrativ (construit in 1874, stil renascentist), Palatul Cenad (1894, eclectic si neoclasic), Palatul Bancii Nationale (1906, neoclasic), precum si strada Horia cu Palatul Neumann (1891, eclectic) si Palatul Szantay (1911, Seccession).

A treia parte a Bulevardului Revolutiei este capatul sau sudic, in care iti vor sari in ochi imediat hotelul Ardealul (fost “Grand Hotel Crucea Alba”, 1841, stil neoclasic), Teatrul Clasic “Ioan Slavici” (1874, neoclasic) si Biserica romano-catolica Sf. Anton de Padova (1904, in stilurile clasicist, baroc si renascentist). A propos de Sf. Anton de Padova, am avut placerea sa aflu despre acest sfant foarte aparte intai in Padova, in Italia, unde el si-a trait mai toata viata (pana in 1231, cand a murit in patul sau, inconjurat de credinciosi) si unde exista o catedrala superba care ii este dedicata; iar mai tarziu am vizitat si locul in care se considera ca s-a nascut Sf. Anton (in anul 1195), aflat in cealalta extremitate a continentului, in Lisabona din Portugalia.

Piata Avram Iancu si centrul istoric al Aradului

A doua atractie a Aradului este Piata Avram Iancu si zona din jurul acesteia, considerate a fi nucleul vechiului Arad; veti vedea, Piata Avram Iancu este un loc extrem de atmosferic, marginit de cladiri vechi si frumoase (asa cum se poate vedea si in prima fotografie a acestei postari).

La doi pasi de Piata Avram Iancu este Palatul Bohus, finalizat in 1913 in stil Wiener Seccession, despre care am vorbit deja si in a doua parte a postarii; iar in diagonala fata de el, in coltul opus al Pietei Avram Iancu, se vad una langa alta Casa Hirschl si Teatrul vechi, ridicate in 1817, in stil baroc; in aceste doua cladiri a functionat primul teatru permanent din Romania; este adevarat ca titlul e contestat de teatrul din Oravita (langa Resita, In Banatul de munte), despre care se spune frecvent ca ar fi cel mai vechi teatru din tara, insa el a fost inaugurat in octombrie 1817, in timp ce teatrul din Arad a fost inaugurat in mai 1817. Sibiul revendica si el acelasi titlu, cu primul spatiu din Romania destinat exclusiv pentru spectacole de teatru, din 1769, si cu cladirea primului teatru din Romania (actuala Sala Thalia), inaugurata in 1787; insa aceasta cladire a ars intr-un incendiu, fiind refacuta in 1826 dupa un model vienez, asa ca tot teatrul din Arad s-ar putea sa fie cel mai vechi ramas in picioare de la inaugurare. Iar primul spectacol de teatru in limba romana a fost prezentat de elevii Preparandiei din Arad in anul 1818, in timp ce teatrul din Sibiu a prezentat piese in romana doar mult mai tarziu. Oricum, teatrul din Arad ramane un deschizator de drumuri pentru teatrul din Romania, ceea ce face cat se poate de regretabil halul in care el arata astazi; pur si simplu nu merita sa postez vreo fotografie cu el.

Intorcandu-ne in Piata Avram Iancu vom gasi in spatele cladirii Teatrului “Ioan Slavici” un mic restaurant cu terasa, cu o vedere placuta inspre vechea piata; iar dupa o pauza de cafea se poate cobori dinspre Casa Hirschl mai departe pe str. Tribunul Dobra, pentru a vedea Sinagoga veche (1834, stil grec, toscan) si Casa cu Lacat, ridicata tocmai in 1815 (desi renovata in 1851 si 1930). Numele ei vine de la o nisa din coltul cladirii, in care era un "butuc de fier" (un trunchi de copac inconjurat de o bara metalică inchisa cu lacat), cum se mai gaseau si in Viena, Bratislava, Buda, Oradea si Timisoara; in el bateau cate un cui fiecare dintre calfele care treceau prin oras pentru a invata meserie pe langa mesterii locului, imortalizandu-si astfel trecerea prin oras. Astazi butucul de fier nu se mai gaseste in nisa: dupa ce a fost furat in 1994 a fost recuperat, dar s-a preferat pastrarea sa la Muzeul de Arta din Arad, pentru a nu mai ajunge iarasi in "colectiile private" ale iubitorilor de arta ai vestului salbatic.

Apoi se poate merge spre sud, pe str. Cuza Voda, pana la "prima Preparandie romana": prima scoala pedagogica din Romania, intemeiata in 1812 de Dimitrie Țichindeal, sub numele de Preparandia din Arad. Apoi se continua spre vest pe str. Preparandiei pana in Piata Sarbeasca, unde trebuie vazute Palatul Sarbesc si mai ales Biserica Ortodoxa Sarbeasca "Sf. Petru si Pavel"; probabil cea mai veche cladire din Arad, ea a fost ridicata intre anii 1698-1702, in stil baroc timpuriu, fiind renovata in perioada 1790-1822, cand turnul a primit actuala alura rococo. Biserica dateaza dintr-o perioada in care Aradul avea o foarte importanta comunitate de sarbi; dupa cucerirea Aradului in 1687 si fixarea granitei dintre habsburgi si turci pe Mures austriecii au chemat sarbi pentru paza granitelor, iar ulterior germani din Franconia pentru dezvoltarea vietii economice; primele trupe de graniceri sarbi au fost stabilite in Arad in 1699, si ele au asigurat paza granitei pentru circa o jumatate de secol; in urma unor tensiuni tot mai suparatoare intre granicerii sarbi si nobilii maghiari din partea locului, austriecii au desfiintat in 1746 garda de frontiera, iar majoritatea sarbilor demobilizati din aceasta garda au plecat spre Rusia; asa ca astazi exista undeva prin Ucraina centrala localitati cu nume aduse de sarbi chiar din zona Aradului.

Din Piata Sarbeasca se poate continua drumul spre nord, pe str. Academia Teologica, pana in Piata Catedralei, unde este Catedrala Ortodoxa (veche), realizata in 1865 in stil neobaroc.

Apoi mergand spre est, pe str. Vasile Goldis, se ajunge inapoi in fata Teatrului si la doi pasi de Piata Avram Iancu; a propos, strada nu doar ca poarta numele celui care a fost unul dintre artizanii Marii Uniri din 1918, aradeanul Vasile Goldis, ci gazduieste si un muzeu memorial dedicat acestuia; si mai adaug ca este o strada placuta, cu un aer desuet si burghez cat se poate de vienez, pe care plimbarea este o adevarata placere.

Si tot la mica distanta de piata Avram Iancu se afla si liceul in care am facut prima treapta de liceu; numit astazi Colegiul National Moise Nicoara (fost Ioan Slavici), el este un adevarat aristocrat intre liceele tarii, si era creditat inainte ca unul din liceele foarte bune din Romania; merita spus ca acest liceu isi are inceputurile in 1707, cand calugarul de origine bavareza Camil Nöffrich a infiintat prima scoala elementara din Arad, devenita in 1762 gimnaziu iar in 1777 gimnaziu regal; si sigur merita vazuta si cladirea superba in care este liceul, finalizata in 1873, in stil renaissance cu elemente de baroc.

Strandul Neptun din Arad

Oricat ar parea de ciudat, strandul Neptun de pe malul Muresului este in mod sigur una dintre marile atractii ale Aradului. Pentru a ajunge la el va trebui strabatuta intai zona inverzita pe care aradenii o numesc chiar “pe malul Muresului” - adica faleza Muresului, dupa care se trece podul de vase de peste Mures. Despre strandul din Arad se spune ca este cel mai mare strand din estul Europei, sau chiar din Europa; este exagerat, insa mult mai putin decat ar parea: oficial strandul din Arad este al doilea strand ca marime din Europa care este situat langa o apa curgatoare.

Sa explic acum de acest strand este una dintre atractiile irezistibile ale Aradului: are aproape 40 de hectare bine intretinute, alei pavate, spatii verzi cu aproape 30 de specii de arbori, cinci bazine, terenuri de tenis, volei, minifotbal si peste 300 de casute de camping; asa ca o parte din aradeni merg „pe strand” vineri dupa-amiaza si se intorc de acolo in casele lor doar duminica seara. Iar la asta se adauga cele peste 100 de „locuri de pierzanie” ale strandului: baruri, terase, berarii, restaurante, etc, etc; asa ca strandul este la fel de plin si ziua si noaptea, cand petrecaretii vestului cutreiera strandul din crasma in crasma, cautand elixirul tineretii in multimea adunata pentru distractie. Si tot „pe strand”, cum zic aradenii, se tin in timpul verii festivaluri si concerte in aer liber. Una peste alta, strandul din Arad este o mini-statiune cu peste 3.000.000 de vizitatori in fiecare an, adica o lume nebuna, nebuna, nebuna...

Imi aduc aminte ca atunci cand mai eram in Arad aradenii aveau obiceiul ca duminica dupa-amiaza si seara sa se plimbe tacticosi, cu familii, cu prieteni, cu copii si catei, “pe malul Muresului”, sa isi etaleze bronzul dupa ce tocmai iesisera “de pe strand”; era ceva comparabil cu Passeggiata, obiceiul plimbarii de seara din orasele italiene. Astazi nu stiu daca s-a mai pastrat acest obicei; dar daca da, aceasta Passeggiata aradeana sigur merita vazuta.

Sageata verde, „mocanita” electrica din Podgoria Aradului

Parca o vad si acum in fata ochilor: nici tren, nici tramvai; veche de curgea rugina din ea, insa vopsita de la cap la coada intr-un verde fudul; inauntru avea banci de lemn roase de carii si sobe de fier, iar obloanele de lemn se deschideau doar daca aveau ele chef; omul care o conducea (nici nu stiu cum sa-i zic) avea o cabina micuta in care statea in picioare si manevra doua-trei manete ruginite, cu ochii pe niste "ceasuri" antice; cand prindea ceva viteza zdranganea din toate incheieturile, de parca urma sa se dezintegreze; asa ca la viteza maxima nu stiai ce sa faci, sa te amuzi de zgomotul infernal, sau sa te pregatesti de ce poate fi mai rau?!... iar iesirea de pe linie era ceva mult mai obisnuit decat ar fi normal: am trecut si eu o data prin asa ceva, dar fara alte consecinte in afara sperieturii. Insa aradenii o iubeau, asa ruginita, lenta si zgomotoasa cum era, iar porecla data (cu mult umor, sa recunoastem) a devenit in timp o denumire aproape oficiala: Sageata verde, „trenul-tramvai-muzeu” sau „mocanita” electrica din Podgoria Aradului.

Despre Sageata Verde s-a spus foarte frumos ca nu este un simplu tren, ci este istorie curata. Deschisa in 1906, calea ferata ingusta Arad - Podgoria a fost inaugurata ca si cale ferata electrificata in 1913, devenind prima cale ferata electrificata din estul Europei si cea de a opta din lume. Avand rolul de a transporta taranii din Podgoria Aradului la oras, ea avea o lungime totala de 58 km si unea Aradul de localitatile Pancota si Radna de la est de Arad, avand ca nod de legaturi localitatea Ghioroc de la mica distanta de Arad. Intre 1913 si 1965 a fost singura cale ferata electrificata din Romania de azi si singura cale ferata ingusta electrificata. Insa prin anii `80-`90 Sageata verde dadea tot mai multe semne de oboseala: vechile trenuri electrice aveau probleme tehnice frecvente, intarzierile erau ceva obisnuit iar micile accidente tot mai dese; asa ca din 1983 in locul Sagetilor verzi au fost introduse tramvaie urbane intre Arad si Ghioroc, Aradul devenind astfel orasul cu cea mai mare retea de linii de tramvai din Romania, intinse pana la vreo 20-25 km in afara orasului; iar din 1991 au fost scoase din circulatie ultimele Sageti verzi, in locul lor fiind introduse autobuze si pe traseele Ghioroc-Radna si Ghioroc-Pancota.

Dupa 1991 Sageata verde a fost garata in depoul de la Ghioroc, si parea data uitarii. Sageata verde are insa sustinatorii ei infocati, care o vor inapoi pe liniile din Podgoria Aradului; asa ca in 1995 fabrica aradeana „Astra Vagoane” a finalizat restaurarea unui automotor cu remorca, folosind planurile originale de la Muzeul Transporturilor din Budapesta. Astazi se pare ca mai circula ocazional doar aceasta Sageata verde restaurata; asa ca daca veti ajunge la Arad merita sa intrebati de ea, si poate veti avea norocul formidabil sa va plimbati in acest „tren-tramvai-muzeu”, Sageata verde a Podgoriei Aradului. (sursa foto: http://sageata-verde.uv.ro)

Bisericile de lemn din Arad

Aradul este asezat pe Mures, la limita dintre Banat si Crisana, insa la mica distanta de Arad se afla partea vestica a muntilor Apuseni, in care sunt doua regiuni demne de toata atentia: la nord de muntii Zarandului este vechea Tara a Zarandului, pe cursul Crisului Alb; iar la sud de muntii Zarandului este portiunea de vest din Culoarul Muresului, adica valea ingusta dintre Muntii Apuseni si Muntii Banatului. Despre Tara Zarandului s-a spus ca este una din cele mai bogate rezervatii de traditii arhaice din Romania; oamenii din partile locului isi spun moti-criseni, asa ca Tara Zarandului este numita si „Tara motilor criseni”. Comitatul Zarand este atestat inca din sec. al XIII-lea, iar pana tarziu in evul mediu s-au mentinut aici si minuscule cnezate si voievodate romanesti. Una peste alta, Tara Zarandului pare sa ascunda adevarate comori nestiute de turisti, fiind presarata cu vechi biserici de lemn, cetati uitate si mici castele nobiliare. Iar norocul face ca unele din bisericile de lemn ale Tarii Zarandului sa poata fi vazute chiar in Arad.

Biserica de lemn "Cuvioasa Paraschiva" se afla in curtea Spitalului Judetean de Urgenta din Arad; dateaza din 1724-1725 si a fost ridicata in Groseni, in Tara Zarandului, fiind probabil cea mai veche din zona. Dupa 1990 credinciosii din Groseni isi construisera o biserica noua, iar vechea bisericuta de lemn ajunsese in paragina, o parte fiind folosita ca depozit de materiale; urmau sa o darame, cand a intervenit providential parintele Pavel Vesa, preotul spitalului, care a avut ideea mutarii bisericutei in Arad; iar mutarea a fost realizata cu fonduri obtinute de la academicianul Cornelia Bodea, o aradeanca nascuta intr-o familie de preoti si nepoti ai lui Moise Nicoara. Asa ca incepand din 2002 vechea biserica de lemn din Groseni, din Tara Zarandului, are a doua viata in mijlocul Aradului.

Biserica de lemn "Sf. Apostoli Petru și Pavel" se afla in incinta Manastirii "Sf. Simeon Stâlpnicul" - Gai, din cartierul aradean Gai. Trebuie spus ca si manastirea Arad - Gai merita o vizita: ridicata intre anii 1760-1762 de episcopul Sinesie Jivanovici, in stil baroc, a servit ca resedinta episcopala de vara. Biserica de lemn a fost construita intre 1745 - 1754, in satul Selistea de Mures; a fost adusa in incinta manastirii in anul 1988.

In fine, cea de a treia biserica de lemn din Arad este biserica de lemn "Sf. Gheorghe" de pe str. Episcopiei, din parcul resedintei Episcopiei Ortodoxe; mai recenta decat celelalte doua, aceasta a fost construita in jur de 1848.

Tot pe lista atractiilor Aradului as mai adauga doua in afara orasului, insa la mica distanta de Arad, inspre vest. Prima este Manastirea Hodos - Bodrog din Bodrogul Nou, la 15 km de Arad, cea mai veche asezare monastica din Romania cu viata monahala neintrerupta: este atestata prima data in 1177 si gazduieste picturi si manuscrise valoroase. A doua este Parcul Natural Lunca Muresului, in aval de Arad pana la granita cu Ungaria, care cuprinde un perimetru natural in care plantele si animalele din imprejurimi sunt adaptate la inundatiile periodice ale Muresului. Sigur voi incerca sa vad acest parc cand voi mai ajunge in Arad, pentru ca oferta sa ecoturistica pare de nota 10: vizitarea Rezervatiei Naturale Runcu Grosi, excursii in canoe sau caiac si pe biciclete, urmarirea din observatoare a pasarilor si a mamiferelor mari, vizitarea Rezervatiei Naturale Prundul Mare si a Baltii cu Nuferi, etc.

Mi-s aradean

Vizitand recent Aradul am observat cu uimire ca in librarii nu se gaseste niciun ghid turistic al Aradului, iar o buna parte din informatiile de pe net despre Arad sunt atat de superficiale incat e limpede ca oamenii au bifat in maxima viteza subiectul, si nimic mai mult; adevarat ca in casa parinteasca am gasit un vechi ghid al judetului Arad scris inainte de 1989, serios si complet, insa desuet, iar printre autorii sai mi se pare ca am vazut si numele fostului meu profesor de geografie, Mihail Toacsen; dar cat mai poate folosi pentru turistii de astazi un ghid scris inainte de 1989? Insa este absolut sigur ca Aradul merita astazi un ghid turistic, mi-am zis in sinea mea; ce ar fi sa incerc eu sa schitez ceva, oricat de modest, pentru a servi drept mini-ghid turistic online al Aradului? Si iata, asa a iesit acest mini-serial in trei parti despre Arad.

Asa ca inchei aici povestea despre Arad, orasul in care mi-am petrecut primii 17 ani din viata; stiu, el nu mai este de mult timp orasul meu, iar ajuns in el nici nu stiu cum sa ma simt: ca acasa? e (putin) prea tarziu; ca un turist? e (inca) prea devreme; imi aduc aminte insa ca atunci cand imi faceam armata eram adesea intrebat de unde sunt, si raspundeam invariabil, cu fudulia candida a unui pusti de 19 ani: „io mi-s aradean”; raspuns care - nu intelegeam de ce - ii amuza la culme pe camarazii din alte zone folclorice ale tarii; asa ca m-au poreclit „Miss Aradean”, sau pe scurt, „Miss”...

p.s.: s-ar putea sa iti placa si:

- Arad: Mica Viena de pe Mures (1) ori

- Arad: Mica Viena de pe Mures (2).