marți, 9 aprilie 2013

Timișoara, Mica Vienă de pe Bega (1)

Dacă aș fi un turist străin în trecere din Europa centrală spre estul continentului nu aș rata pentru nimic în lume să văd și Timișoara: este frumoasă-foc, este impunătoare, are o alură cât se poate de central-europeană și o personalitate ce o face inconfundabilă; motive pentru care începând de astăzi voi scrie despre Timișoara, Mica Vienă de pe Bega, într-o încercare de a alcătui mini-ghidul online al acestei destinaţii turistice de nota 12; și voi începe cu povestea Timișoarei de-a lungul timpului: o poveste de-a dreptul grozavă, veţi vedea…


Începuturile Timișoarei

Asemenea altor orașe din Transilvania, și Timișoara are o vechime impresionantă: prima ei atestare documentară este din 1212 sau 1266, deși nu lipsesc controversele cu privire la ea; există însă și istorici care identifică Timișoara în izvoare istorice de dinainte de 1212, iar arheologii au demonstrat că începuturile Timișoarei sunt mult mai vechi de 1212: se pare că a existat aici o așezare daco-romană târzie, ocupată prin sec. 6 de triburile turanice ale avarilor nomazi; pesemne că mai târziu au stăpânit aceste locuri și bulgarii turanici, iar prin sec. 10 era stăpânită de Glad, voievodul bănăţean pe care ungurii l-au găsit în Banat la puţină vreme după sosirea lor în Panonia; în 1030 așezarea a fost încorporată regatului maghiar, odată cu întregul cnezat bănăţean al lui Ahtum, urmașul lui Glad; oricum, prima fortăreaţă a Timișoarei se pare că a fost construită în sec. 10, în stil avar: înconjurată de un șanţ cu apă, ea se afla, pare-se, chiar pe locul unde astăzi este Opera.


Oaspeţii faimoși ai Timișoarei: Carol Robert de Anjou, Iancu de Hunedoara, Pavel Chinezu și Gheorghe Doja

În anul 1307 regele Carol Robert de Anjou, de origine francez din Napoli și întemeietor al dinastiei angevine a Ungariei, a trecut prin Timișoara și a ordonat construirea unui palat regal; în acest palat regal a locuit regele în timpul anarhiei feudale din perioada anilor 1316-1323, când Timișoara a servit drept capitală a regatului maghiar; e adevărat, în acea perioadă regii maghiari, la fel ca alţi regi ai vremii, își schimbau reședinţa cu ușurinţă, însă totuși Timișoara se poate lăuda că la începuturile sale a fost capitală a regatului maghiar pentru opt ani, în timpul domniei unuia dintre cei mai mari regi ai Ungariei; chit că e vorba de același Carol Robert pe care voievodul muntean Basarab l-a bătut crunt în binecunoscuta luptă de la Posada.


Astăzi pe locul palatului regal construit de Carol Robert se află Castelul Huniade, ridicat de faimosul Iancu de Hunedoara (Ioan Huniade) în anii 1443-1448; numit prin 1440 comite de Timiș, marele luptător împotriva turcilor a transformat Timișoara în tabără militară permanentă, castelul devenind reședinţa sa și a familiei sale.


Ironia istoriei face că un secol mai târziu, după ocuparea Timișoarei de către turci, același castel ce îi găzduise pe Iancu de Hundoara și pe toţi regii Ungariei ce au vizitat Timișoara până în 1552 a ajuns reședinţa beilor turci care au condus pașalâcul Timișoarei; grav avariat în timpul asediilor iniţiate de austrieci în 1716 și de revoluţionarii maghiari prin 1848 și refăcut de mai multe ori, în decursul timpului Castelul Huniade a mai fost cazarmă de artilerie, arsenal și depozit, iar astăzi găzduiește Muzeul Banatului; dorind să văd muzeul acum câteva săptămâni, am găsit bătrânul castel într-o renovare pe termen nedefinit și într-o stare care nu m-a încurajat deloc să fac fotografii; iar bietul portar s-a uitat la mine ca la un marţian când m-a auzit întrebând de orarul muzeului…


Știind bine importanţa strategică a Timișoarei în apărarea Ungariei și a Europei Centrale, turcii au încercat să ocupe cetatea în 1462 și 1467; iar în 1478 Matei Corvinul, fiul lui Iancu de Hunedoara și cel mai mare rege al Ungariei, l-a numit comite de Timiș și căpitan al Timișoarei pe Pavel Chinezu, un alt faimos comandant de oști al războaielor Ungariei cu Imperiul Otoman; acesta era un zdrahon înalt și puternic de îndrepta potcoave de cal cu mâinile goale, iar într-una dintre bătălii se spune că a despicat în două un turc călare, dintr-o singură lovitură de sabie; încă de când eram puști (unul foarte pasionat de istorie, să fie limpede…) Pavel Chinezu mi-a fost foarte drag, iar prin liceu cred am și scris despre el un studiu, în care am pus toată seriozitatea de care eram în stare pe atunci; acum mă mulţumesc să adaug că Pavel nu era câtuși de puţin chinez și nici măcar nu avea ochii oblici: era român neaoș de prin Satchinez, o așezare la mică distanţă de Timișoara, și nu sârb sau ungur cum s-au grăbit să susţină unii și alţii, pentru motive ce nu au de-a face cu istoria; iar “chinez” în graiul bănăţean, aproape la fel ca în limba maghiară, însemna pur și simplu “cneaz”, adică mic nobil de ţară.


În anul 1514 Timișoara a fost asediată de oastea ţăranilor răsculaţi condusă de Gheorghe Doja, după ce aceasta înfrânsese deja oastea nobilimii transilvănene; din nefericire pentru răsculaţi acesta a fost și primul și ultimul lor insucces militar major; înfrânţi la Timișoara de oastea nobiliară maghiară, răsculaţii au fost capturaţi în număr mare iar mulţi dintre ei și-au găsit în Timișoara o moarte cumplită; Gheorghe Doja a avut un final înfiorător, fiind pus pe un tron încins în foc și ars de viu, în timp ce cu un clește înroșit în foc i se smulgeau hălci de carne, deși încă era în viaţă; scena aceasta înfăţișată pe o gravură a epocii m-a impresionat la culme încă de pe când eram copil, și motivul pentru care acum o reamintesc este doar pentru a dovedi încă o dată că Vlad Ţepeș nu a fost în niciun caz un campion european al cruzimilor medievale, așa cum l-au înfăţișat inamicii săi și cum a rămas faima lui Dracula până în zilele noastre.


Tradiţia locală a susţinut că locul schingiuirii lui Doja a fost cel unde se află statuia Sf. Fecioare Maria din piaţa Maria, în cartierul Iosefin; se spune că în timp ce bietul Doja era torturat lent și meticulos de călăii nobililor maghiari niște călugări iezuiţi ar fi văzut pe cer chipul Fecioarei Maria; așa se face că după moartea lui Doja au amplasat aici o icoană a Mariei, care a rămas pe loc chiar și în timpul stăpânirii turcilor și a devenit mai târziu loc de închinăciune; ulterior icoana a fost înlocuită cu o statuie, iar statuia actuală a Fecioarei a fost ridicată în 1906.



Însă istoricii susţin că locul martiriului lui Doja nu a fost piaţa Maria, ci mai degrabă vecinătatea Castelului Huniade, de unde nobilii maghiari puteau “savura” de pe ziduri spectacolul macabru al execuţiei; astăzi acolo s-ar afla hotelul Central, se zice, ceea ce nu mă încântă deloc: acum câţiva ani am stat în el vreo două-trei nopţi, fără să am habar pe atunci ce barbarie oribilă se petrecuse chiar în locul acela…

Timișoara cu turban și caftan: capitală de pașalâc turcesc

După înfrângerea ungurilor în bătălia de la Mohacs, în 1526, de către turcii conduși de marele sultan Soliman Magnificul, Timișoara nu a mai rămas mult timp în mâna creștinilor; în 1552 o armată turcească de 160.000 de turci a asediat timp de 25 de zile Timișoara, iar după o rezistenţă eroică asediaţii au rămas fără apă și au fost nevoiţi să se predea; turcii i-au măcelărit fără milă, iar orașul a fost devastat; bisericile au fost transformate în geamii musulmane, iar Timișoara lui Carol Robert de Anjou și a lui Iancu de Hunedoara a devenit capitală de vilayet otoman. Sub conducerea unui guvernator numit vali sau beilerbei, uneori cu rang de pașă sau vizir, Timișoara avea același regim ca și Buda sau Belgrad, fiind sub ascultarea unui înalt funcţionar otoman care răspundea direct în faţa sultanului; în oraș au prosperat musulmanii și evreii, iar comerţul a înflorit; un istoric turc în trecere pe aici, Evlia Celebi, consemna că Timișoara anilor 1660 avea peste 36.000 de locuitori cu tot cu suburbiile, iar în cetate erau 1.200 de case și peste 400 de magazine; așadar pare să fi fost, pentru acele vremuri, un oraș cel puţin înfloritor.

În 1596 principele transilvan Sigismund Bathory, cu ajutor militar de la Mihai Viteazu, a pornit la recucerirea cetăţilor din Banat; a ocupat atunci mai multe cetăţi, printre care și pe cea de la Arad, însă Timișoara a rezistat și a rămas sub turci, respingând și atacurile din 1597, 1600 și 1603; un secol mai târziu, în 1696, Timișoara a fost asediată de habsburgii conduși de Friedrich August von Saxen dar turcii au reușit iar să reziste; câţiva ani mai târziu turcii fuseseră alungaţi din aproape tot Banatul dar în Timișoara încă reușeau să se menţină, așa că în 1716 prinţul Eugen de Savoia, unul din marii comandanţi ai istoriei moderne a Europei, a decis că Timișoara trebuie neapărat cucerită și a pornit împotriva ei în fruntea unei puternice armate habsburgice.


Asediul a durat 48 de zile, iar cetatea a fost grav avariată de bombardamentele înverșunate ale habsburgilor, astfel că turcii au fost nevoiţi să capituleze; Timișoara a redevenit oraș creștin, după ce 164 de ani fusese capitală de pașalâc turcesc, iar strada pe care armata învingătorilor a intrat triumfal în cetate a păstrat până astăzi numele prinţului Eugen de Savoia.


Și poate nu știai, însă în plin centrul Timișoarei poţi găsi, pe zidul de lângă intrarea Primăriei vechi din piaţa Libertăţii, o amintire de toată frumuseţea a stăpânirii turcești: o inscripţie în limba arabă, scrisă în piatră cu literele frumos rotunjite ale alfabetului arab; ea atestă construirea unui turn în Timișoara stăpânită de turci, în anul Hegirei 1053, adică prin 1643.


Pe atunci în piaţa Libertăţii, una din pieţele emblematice ale Timișoarei de azi, se afla un bazar oriental, iar într-o latură a pieţei era o baie turcească; alături, în micuţa piaţă Sf. Gheorghe, de care se spune că este cea mai veche piaţă din Timișoara, străvechea biserică din vremea lui Carol Robert de Anjou fusese transformată în moschee turcească; în Timișoara dintre 1552 și 1716 se purta turban și caftan și se vorbea turcește, iar deasupra orașului se auzeau chemările muezinilor, cântate lung din minaretele geamiilor musulmane; știu bine, un asemenea tablou nu pare să aibă nimic în comun cu Mica Vienă de pe Bega, așa cum o știm astăzi; tocmai de aceea te invit să ţi-l imaginezi, și astfel să îl readuci, pentru câteva clipe, la viaţă…

(va urma)

6 comentarii:

  1. O descriere fantastica si imi plac si detaliile istorice...eu nu am ajuns inca la Timisoara si nici nu stiu cand voi avea posibilitatea de a o face, dar din povestirea ta, parca o mica particica am vazut-o deja :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. si totusi nu trebuie sa te multumesti cu ce ai vazut deja :)... e bine sa o vezi si natur, mai ales ca e aproape de unde stai tu.

      Ștergere
  2. Fara cuvinte astept si partea a doua:)

    Cami

    RăspundețiȘtergere
  3. Damian Gabriel29 mai 2013, 15:22

    Este foarte bine realizat,felcitari!

    RăspundețiȘtergere