sâmbătă, 28 ianuarie 2017

Brokpa, ultimii arieni: adevăr sau legendă? (1)

Li se spune brokpa, şi sunt o comunitate de munteni din mica vale himalayană Dha-Hanu, din nordul Ladakh-ului, Micul Tibet; iar despre ei s-a zis că ar fi urmaşii soldaţilor lui Alexandru cel Mare sau chiar unul dintre triburile pierdute ale lui Israel; occidentalii le-au atribuit frumuseţe fizică de invidiat şi trăsături pur ariene: înalţi şi arătoşi, cu piele albă, nasuri ascuţite sau acviline, ochii verzi şi părul blond la unii dintre ei, spre deosebire de trăsăturile mongoloide ale vecinilor de neam tibetan din jurul lor: şi s-a vorbit atât de mult despre puritatea lor rasială încât s-a spus că brokpa ar fi cei mai puri arieni din Asia, sau chiar ultimii arieni. Realitate istorică, sau mistificare turistică? Am fost prin Dha-Hanu acum câteva luni şi ştiind legenda m-am uitat în jur cu multă atenţie, aşa că voi încerca să răspund la această întrebare.


Mituri şi legende despre brokpa: ultimii arieni şi turismul de procreere

Este adevărat, brokpa sunt o apariţie bizară taman acolo, în valea Dha-Hanu din nordul Micului Tibet: înconjuraţi din aproape toate direcţiile de etnii de origine tibetană şi de rasă galbenă (balti, purig şi ladakhi) de care se vede clar că sunt diferiţi, muntenii cu piele albă şi aparenţă ariană au părut a fi prilejul ideal pentru interminabile speculaţii; aşa că despre ei s-au compus o mulţime de istorioare simpatice, care în mod vădit se bat cap în cap: ba că ar fi urmaşii soldaţilor lui Alexandru cel Mare, rămaşi în Asia după întoarcerea din campania în nordul Indiei, ba că şi-au menţinut izolarea în valea Dha-Hanu timp de vreo cinci milenii, ba că ar fi atât de enigmatici încât nici măcar nu se ştie de unde au venit; iar cireaşa pe tort a fost o opinie năzdrăvană că brokpa ar fi nici mai mult, nici mai puţin decât unul dintre triburile pierdute ale lui Israel. Logic, nu-i aşa?!...

O legendă din Ladakh spune că un conducator brokpa pe nume Shali ar fi ales moartea decât să se supună regelui tibetan din Ladakh, care îi ceruse, aşa cum era obiceiul locului, un tribut în muncă gratuită. Aşa că la brokpa le-a rămas faima că sunt spirite libere şi încăpăţânate, pe care nu e deloc uşor să-i supui.

Misterul brokpa e mărit de faptul că majoritatea lor sunt buddhişti - singurii buddhişti albi din toată regiunea himalayană. Iar acum câteva decenii occidentalii au făcut din puritatea rasială a muntenilor brokpa o adevărată obsesie: li s-a dus buhul că ar avea trăsături fizice deosebit de frumoase, în care se poate regăsi din plin puritatea rasiei ariene. De aici până la a se spune că brokpa ar fi cei mai puri arieni din Asia sau chiar ultimii arieni nu a mai fost decât un pas, pe care jurnaliştii şi călătorii occidentali nu au ezitat să-l facă.

Primii vizitatori germani în valea locuită de brokpa au fost prin 1938: căutau în Dha-Hanu rasa ariană pură, la ordinele lui Hitler. Or fi gasit sau nu ceea ce căutau? Nu se ştie, dar prin anii `60 căţiva indianişti germani au lansat teoria originii pur ariene a brokpa, iar mai recent s-a auzit că femei germane călătoreau în Dha-Hanu în căutarea ultimelor specimene pure ale rasei ariene: găseau bărbaţi brokpa, cădeau la învoială iar apoi rămâneau gravide cu ei, după derularea de activităţi specifice... una peste alta bărbaţii se alegeau cu aventura blondă şi cu banii, iar femeile germane cu copiii ultimelor specimene ariene pure şi cu mulţumirea că şi-au făcut datoria faţă de rasa supremă. Ordnung und disziplin, va să zică. După care femeile se întorceau gravide în ţara lor, iar tovarăşii lor de procreere rămâneau acasă în Dha-Hanu, la nevestele şi copiii lor brokpa, sperând că poate într-o zi vor călători şi ei în Germania, să-şi vadă progenitura teutonă şi partenera neo-nazistă. Turism sexual? Nu cred că-i putem spune aşa, scopul fiind procreerea, şi nu doar sexul; aşa că ştie cineva cum se poate numi în româneşte acest gen de turism?

În orice caz, lumea civilizată a aflat cu uimire despre acest “turism de procreere” prin anii 2000, când două filme documentare făcute de indianul Sanjeev Sivan au povestit pe larg despre bizareria din Dha-Hanu: The Aryan Saga în 2006, urmat în 2007 de Achtung Baby: In Search of Purity. Iar femeia germană intervievată în al doilea film a declarat senină că nu este nici prima şi nici ultima care face asta…

În vizită într-un sat brokpa: Dha, cătunul-fantomă

Dha (sau Dah) este unul din cele şase sate brokpa ce constituie valea Dha-Hanu. Mai sunt Biama (Beema) şi Hanu (un şir de trei cătune din care mai cunoscut este Hanu Gongma) - aflate, ca şi Dha, în districtul Leh din Ladakh, cel estic şi predominant buddhist; iar celelalte trei sate ale văii sunt în districtul vestic, Kargil, predominant musulman: Garkone, Darchiks (Dakchik) şi Hardass (Urdas). Asta aşa, să nu ziceţi că nu v-am zis…


Valea Dha-Hanu e cocoţată pe malurile abrupte ale fluviului Indus şi ale unui afluent mărunt, într-o zonă accidentată dar spectaculoasă a Indusului superior, la doi paşi de faimoasa Linie de Control ce constituie în prezent graniţa Indiei cu Pakistan. O regiune grozav de frumoasă, nimic de zis, dar aflată în afara rutelor majore din regiune. Aşa că Dha-Hanu este o fundătură, practic: unul dintre locurile în care se agaţă în cui nu doar harta Ladakh-ului, ci şi harta Indiei.

Când am ajuns în Dha era deja întuneric, şi am bâjbâit prin satul plin de pietroaie cu frica să nu-mi rup gâtul pe-acolo; singura lumină pe care o aveam pe uliţe era cea de la telefoanele noastre mobile... Prima cazare (de care ştiam din ghid) închisese afacerea, aşa că am pornit bosumflaţi spre alternativa indicată de localnici. Obosiţi, înfometaţi şi înfriguraţi, orbecăind prin beznă printre pietroaie - nu părea de bun augur, sincer. Dar alternativa s-a dovedit viabilă: o locuinţă simplă, în stil local dar cu confort sporit, unde urma să ne culcăm toţi pe saltele întinse jos într-o cameră tradiţională, după o masă luată în curte şi spălarea în pârâul limpede ce susura lângă casă. Însă mancarea a fost bună şi destulă (orez şi dal, fireşte) iar desertul de după a fost o surpriză uriaşă: o licoare tulbure, acrie şi scumpă despre care gazdele ne-au declarat cu mândrie că-i făcută de ei din viţă-de-vie locală şi nu are în ea nici un strop de chimicale. Nici vin nu prea avea, ce-i drept, dar asta era altă poveste: eram în creierii munţilor, în Himalaya, deci ce ne puteam dori mai mult de atât?





A doua zi dimineaţă am realizat uşurat că lichidul dubios ce semăna vag cu vinul nu-mi lăsase nicio durere de cap, iar după o spălare pe dinţi în pârâul vesel şi rece ca gheaţa din curte am luat micul dejun singur, fără să mai apelez la gazde: curtea era plină de caişi din care mi-am luat o duzină de caise micuţe şi gustoase - principala avere din Dha-Hanu şi din alte regiuni ale Micului Tibet. Ba am găsit şi câteva mere minuscule, să nu mă plâng că am avut la masă un singur fel. Apoi am pornit la picior prin Dha, uimit să văd în jur un sat abrupt, plin de pietroaie şi sărăcăcios cum nu mai văzusem niciodată, nici măcar prin Himalaya; pe lângă grămezile de pietre, locuinţele pricăjite (îngrămădite şi fără curte) şi potecile în trepte nu mai lipseau decât crengi contorsionate bizar ce traversau ulicioarele, ca într-un decor pentru filme de groază. Arăta a orice, numai a sat de oameni nu…


Iar în tot satul am văzut o singură locuinţă mai acătării, dar părea să nu fie încă terminată şi era cocoţată la capătul unei gramezi uriaşe de pietroaie, pe care Dumnezeu ştie cum o puteai urca… şi o singură gospodărie normală, cu curte şi ogor verde în jur. Însă de moment mă voi opri aici cu povestea, fără supărare; ştiu, mi-a rămas să povestesc dacă legendele despre brokpa sunt sau nu adevărate (şi e de povestit, veţi vedea) şi să vă mai arăt câteva dintre frumuseţile din Dha-Hanu; însă cât de curând voi reveni şi voi termina povestea…


(va urma)

4 comentarii:

  1. Da, asteptam cu nerabdare noutati despre oamenii drokpa sau brokpa, stiind ce mult si atent te documentezi! Am savurat cu interes si mare placere tot ce ai scris. Acum abia astept sa vad ce urmeaza!
    Caisele (cred ca arata ca zarzarele noastre!?) cica ar fi secretul sanatatii si longevitatii in Valea Dha-Hanu ca si in Valea Hunza - asa ca micul tau dejun a fost sanatate curata!
    Casele sunt din piatra, dar stilul de glazvant si ferestre (ultimile doua poze) as zice ca are influente tibetane. Ceva cam asemanator am vazut in Valea Sangla. Interesant si stilul de beciuri, magazii sau ce or fi celelate constructii anexa.
    Scrie cat mai mult pentru ca scrii minunat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. si caisele acelea minuscule sunt incredibil de bune! cand eram in Ladakh vara trecuta dezvoltasem aproape o dependenta pentru ele :)

      iar casele, ce sa zic de ele? unele aratau pe dinafara ca si cum ar fi doar ceva mai mult decat niste pesteri :)))

      Ștergere
  2. Un test genetic poate ar rezolva misterul, mai ales ca nu pare exorbitant!
    https://www.ancestry.com/dna/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. pai atunci nu s-ar risipi misterul? pentru ziaristi si alti mancatori de senzational cu apa rece la micul dejun ar fi taman moartea pasiunii :)

      Ștergere