Cât mai departe, spre est (3): Uzungöl

Dacă tot eram acolo, la doi paşi de ei, voiam să-mi fac o mică idee şi despre Alpii Pontici: un lanţ muntos care se întinde de-a lungul ţărmului sud-estic al Mării Negre până la graniţa cu Georgia, având culmi de peste 3000 de metri şi cel mai mai înalt vârf la 3937 metri. Nu aveam timp de drumeţii pe poteci de munte, aşa că am recurs la varianta cea mai comodă: o scurtă descindere într-unul din cele mai lăudate colţuri din Alpii Pontici, lacul Uzungöl.

Uzungol lake_Trabzon_ici-colo.ro

O şansă unică 

Povesteam deja că acum opt sute de ani Trabzon era capitala prosperă a unui imperiu desprins din Imperiul Bizantin: Imperiul de Trapezunt, care a rezistat turcilor încă 8 ani după căderea Constatinopolului. Ei bine, constituirea imperiului trapezuntin a fost posibilă şi datorită faptului că regiunea de coastă de la vest şi est de Trabzon, numită Chaldia sau Pontus, avea condiţii naturale ce o separau de restul Anatoliei: la nord era Marea Neagră iar la sud Alpii Pontici, constituind o fortăreaţă naturală care o apăra de incursiunile din Anatolia şi o apropria firesc de lumea Caucazului, dominată atunci de regatul Georgiei. Aşadar Alpii Pontici erau zidul sudic al fortăreţei trapezuntine, care i-au asigurat supravieţuirea până în 1461, chiar şi în faţa unui sultan de neoprit precum Mehmed al II-lea Cuceritorul. 

Munţii (sau Alpii) Pontici mai sunt cunoscuţi şi ca Munţii Parhar, cum le spuneau grecii pontici care au trait la poalele lor înainte de cucerirea otomană. Parhar ar fi un cuvânt de origine hitită, zice-se, însemnând chiar înălţimi. Însă geografii turci s-au aliniat disciplinat la directivele naţionaliste ale guvernelor turceşti din ultimele decenii, care au determinat schimbarea unui număr uriaş de denumiri geografice în Turcia, mai ales în est. Particularităţile locale trebuiau şterse, iar semnele trecerii prin Anatolia a altor popoare decât turcii, cu mult înainte de venirea lor acolo, trebuiau date uitării… Iar Munţii Pontici nu sunau bine, amintind de Pontus şi de grecii pontici. Munţii Parhar la fel, evocau o epocă hitită în care strămoşii turcilor încă erau departe, în Asia Centrală, iar cronicile habar nu aveau de ei. Şi uite aşa Munţii Pontici s-au pomenit rebotezaţi de turci, cu ingeniozitatea tipică limbii de lemn, în Kuzey Anadolu Dağları, adică Munţii Anatoliei de Nord. 

De data asta am reuşit să ajung la timp în Atatürk Alanı, piaţa centrală din Trabzon, unde m-am urcat într-un microbuz pentru turişti ce mergea drept spre lacul Uzungöl. Înăuntru era lume puţină, ca în vremuri de pandemie, şi toţi păreau turci. Chiar în faţa mea erau două turcoaice tinere ce-şi tot fluturau telefoanele mobile, într-o inutilă risipă de selfie-uri şi ocheade. Am încercat să le ignor, însă ceva în gestica şi recuzita lor îmi suna foarte cunoscut. Ce putea fi, oare? După câteva minute am înţeles că aveam şansa unică să pun sub lupă specia locală de piţipoancă: piţipoanca trabzoniană. (Mă rog, la denumirea speciei mai trebuia să reflectez...) Îmbrăcate mai decent decât suratele lor mioritice, ca într-o ţară musulmană în care vălul islamic câştigă tot mai mult teren în ultimii ani, dar prezentând aceleaşi trăsături antropologice care le fac inconfundabile pe piţipoancele de oriunde. 

Piraţii cu pumnale din ţinutul ceaiului 

Prima bucată de drum a urmat ţărmul mării înspre est, până în oraşul Of; de acolo drumul o cotea spre sud, printre munţi. Dar întâi se impunea o pauză, în curtea unei fabrici de ceai. Pentru că la Of tocmai intrasem în ţinutul ceaiului turcesc: regiunea dintre mare şi munţi e atât de umedă la est de Trabzon încât acolo se cultivă ceaiul ce se bea în toată Turcia. Iar turcii sunt mari băutori de ceai, şi ţin musai să se laude cu ceaiul lor; aşa că am fost serviţi cu ceai turcesc de felurite culori şi arome, după care ne-au poftit să intrăm în fabrică, să vedem cu ochii noştri cum e transformată buruiana aceea în ceea ce îndeobşte numim ceai. 

Prin curtea fabricii se învârtea ţanţoş, înfoiat ca un păun, un tânăr subţire, îmbrăcat în negru din cap pănă-n picioare: purta cizme negre de piele, pantaloni negri strânşi pe picior, cămaşă neagră, năframă neagră legată la ceafă, precum piratii, şi pumnal la brâu. Fireşte, era admirat şi pozat de turiştii pe care-i găsisem acolo, printre care arabii în rochiile lor lungi şi albe erau cei mai vizibili; iar cele două turcoaice tinere nu au scăpat ocazia să-şi dea ochii peste cap lângă el, zâmbind languros şi unduind lasciv din gene. Însă mimica lor m-a inspirat subit, ajutându-mă să decid că nu le voi spune piţipoance trabzoniene şi nici piţipoance pontice, cum tot ezitasem până atunci, ci mult mai simplu: piţipontice. 

Hainele negre ale tânărului cu pepenii sub braţ arătau la fel ca ale georgienilor care sar de mama focului în faimoasele dansuri tradiţionale din Caucaz, aşa că mi-am zis că trebuie să fie vorba de portul tradiţional al lazilor, rudele bune ale georgienilor din nord-estul Turciei de azi. Însă din verificarea pe net a reieşit că în valea Of şi împrejurul ei, în Sürmene şi Çaykara, se găsesc sate întregi de greci pontici, ultimii care au rămas aici după ce confraţii lor au plecat în Grecia în 1923, în urma schimbului de populaţii dintre Grecia şi Turcia care a lăsat şi Sumela părăsită. Spre deosebire de cei plecaţi în Grecia, care erau creştini, grecii pontici rămaşi aici trecuseră la islam, undeva prin sec 17, deşi încă îşi mai vorbesc limba. Şi culmea, portul tradiţional al grecilor pontici este la fel ca cel al lazilor, de la care e foarte probabil că l-au împrumutat şi ei, dar şi turcii din regiune: hainele negre purtate de tânărul fudul. 

Fabrica de ceai decisese că dă bine în ochii turiştilor să-şi costumeze personalul în portul tradiţional pontic, mi-am zis după ce-am mai văzut doi-trei tineri îmbrăcaţi în haine negre, cu năframe de piraţi şi cu pumnale la brâu. Am tras cu urechea când vorbeau între ei, curios să aud cum sună romeyka, greaca pontică încă vorbită de grecii din valea Of: despre dialectul ophitic al romeyka, vorbit chiar în Of, se spune că e atât de arhaic încât e cel mai apropiat de greaca veche. Însă tot ce am putut auzi a fost o turcă piperată cu un accent mai ciudat. Sau mi s-o fi părut, oare? 

Uzungöl: invazia şeicilor din golf 

Nimic de zis, Alpii Pontici sunt frumoşi, dar ce am văzut din ei între Of şi Uzungöl nu părea a fi prea departe de ce avem în Carpaţii noştri. Iar lacul Uzungöl e grozav de fotogenic, fiind înconjurat de culmi împădurite ce te duc cu gândul la Elveţia; dar în jurul lacului începe să arate tot mai puţin idilic din cauza aglomerării de pensiuni şi restaurante care au răsărit ca ciupercile după ploaie în ultimii ani. Pentru că Uzungöl are norocul să fie unul dintre locurile preferate de turiştii arabi veniţi din ţările golfului, fericiţi la culme că pot găsi peisaj montan ca în Elveţia şi răcoare ca în paradis într-o ţară musulmană. Probabil că înainte de pandemie şeicii din golf erau claie peste grămadă în Uzungöl, din moment ce chiar şi acum, când Uzungöl era aproape pustiu, ei erau cei mai mulţi acolo. 

Uzungol lake_Trabzon_ici-colo.ro

Ne-am oprit întâi pe o înălţime deasupra Uzungöl, unde ne-am repezit să facem poze lacului, cu răsuflarea întretăiată de vederea de vis de sub noi. De câteva minute piţiponticele căzuseră în apatie, probabil răpuse de curbele drumului ce părea că nu se mai termină; însă de îndată ce au ieşit din microbuz au început să-şi facă selfie-uri de parcă ar fi muşcate de streche, din toate poziţiile: din faţă, din profil cu o mină gânditoare, din semi-profil cu un zâmbet subtil, cu părul în vânt, cu părul adus inocent într-o parte, cu un picior ridicat graţios, cu ambele ridicate, din săritură, şi tot aşa. În două-trei minute îşi făcuseră atât de multe poze, în atâtea feluri diferite, încât eram verde de invidie pentru viteza şi precizia lor: erau precum nişte mitraliere blocate pe foc automat, trăgând rafale după rafale de poze cu ele. Ar trebui să faceţi o poză şi cu lacul, am fost cât pe ce să le spun înainte să urcăm înapoi în microbuz. Dar era prea târziu, ele deja urcaseră… 

Uzungol lake_Trabzon_ici-colo.ro

Uzungol lake_Trabzon_ici-colo.ro

Uzungöl înseamnă lacul lung, în turceşte. Dar lacul nu e natural, fiind format în urma unei alunecări de teren care a barat cursul unui râu. Se pare că amenajările ulterioare făcute de autorităţi pentru fericirea turiştilor au stârnit deja supărarea localnicilor şi îngrijorarea ecologiştilor, iar puzderia de pensiuni şi restaurante din jur m-a făcut să-mi închipui că în vremurile bune, înainte de pandemie, Uzungöl era comparabil cu ce este la noi prin valea Prahovei. Aşa că e uşor de presupus că acea alunecare de teren care a adus norocul şi bogăţia în Uzungöl va ajunge cândva să fie înjurată cu năduf şi acuzată pentru invazia arabă ce a urmat.

Uzungol lake_Trabzon_ici-colo.ro

Uzungol lake_Trabzon_ici-colo.ro

Puţin mai târziu am ajuns în centrul Uzungöl, lângă moschee, unde urma să ne împrăştiem pentru câteva ore, fiecare cu treaba lui; iar la coborârea din microbuz piţiponticele s-au privit repede în ecranele telefoanelor, să verifice dacă toată recuzita e la locul ei, după care au afişat ca la comandă două zâmbete răvăşitoare, fluturându-şi părul în vânt aşa cum doar nişte piţipoance autentice ştiu să o facă. Mda, se pare că-şi doreau să fie admirate de niscaiva şeici din golf veniţi în căutare de cadâne locale... Câteva clipe le-am urmărit privirile, care îi scanau cu atenţie de radar pe cei ce treceau pe aleea din jurul lacului, şi m-a umflat râsul: erau numai familişti! Familii numeroase, de toate vârstele: părinţi, copii, bunici, cu toţii bruneţi şi ochioşi, gregari, durdulii şi gălăgioşi. Uzungöl părea un adevărat paradis al familiştilor veniţi din golf! 

Uzungol lake_Trabzon_ici-colo.ro

Uzungol lake_Trabzon_ici-colo.ro

Înainte de a porni înapoi spre Trabzon m-am aşezat să mănânc pe terasa goală a unui restaurant pe care covidul îl lăsase aproape fără clienţi. Allah ştie cum i-or fi fost preţurile în vremurile bune, când terasa era plină, dar acum încă erau binişor umflate faţă de cele din Trabzon, probabil fiind potrivite special pentru buzunarele duhnind a petrol ale şeicilor din golf. Îmi plângea sufletul după un pahar de vin, dar la fel ca în Trabzon, în meniu nu era trecut niciun strop de alcool, aşa că mă răzbunam mâncând de parcă ar veni sfârşitul lumii. Două mese mai încolo piţiponticele gustau ceva în silă, cu chipuri obosite şi dezamăgite. Se pare că bărboşii în rochii albe şi cu batiste în cap nu le sufocaseră cu admiraţia lor. Le tot zărisem şi mai devreme prin jurul lacului, îşi făcuseră câte o duzină de selfie-uri la fiecare zece metri, de parcă ar fi cartografiat lacul cu camerele telefoanelor. Când m-au văzut şi-au ridicat ochii din farfurii şi mi-au zâmbit amical: se vedea clar că nu sunt din golf, dar eram singurul care le putea admira acolo. Sunt un cavaler, aşa că le-am admirat intens trei secunde, poate chiar patru, le-am zâmbit amical, după care mi-am văzut liniştit de mâncare. Nu aveam nicio clipă de pierdut, pentru nimeni: mâncarea era absolut delicioasă…

Uzungol lake_Trabzon_ici-colo.ro

Uzungol lake_Trabzon_ici-colo.ro

Uzungol lake_Trabzon_ici-colo.ro

Uzungol lake_Trabzon_ici-colo.ro

Uzungol lake_Trabzon_ici-colo.ro

4 comentarii:

  1. Încă o poveste călătoare ce m-a plimbat cu încântare printr-o zonă încărcată cu valuri misterioase de istorie și frumuseți naturale!
    O frumoasă lecție de istorie și geografie documentată, interesantă și atât de atractiv povestită în aromă de ceai turcesc, cu iz umoristic din plin care m-a făcut să râd cu poftă!
    Ca de obicei lecturarea celor scrise de tine îmi stârneasc curiozitate, mă trimit la căutări suplimentare și uite-așa am aflat că zona Uzungöl că în sec. XVI purta numele grecesc „Saraho”. De asemenea, zona găzduiește cele mai vechi păduri din zona temperată a pământului. Este protejată prin lege, zonă de conservare specială, deoarece conține un mediu foarte bogat în ceea ce privește flora și fauna sălbatică cu multe și interesante specii endemice, de exemplu numai lacul are opt specii de amfibieni diferiți, dintre care două sunt broaște cu coadă.
    Cum să nu mă bucure mult cele scrise de tine când instant firul poveștii mă fură și călătoresc, măcar în gând, prin zone mai puțin cunoscute și aflu multe lucruri?!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, zona Çaykara de langa Uzungöl e inca locuita de greci pontici. Eheee, ce as fi vrut eu sa pot sta intre ei...

      Dar vad ca ai aflat o multime de chestii pe care eu nu le stiam... Doua broaste cu coada, in Uzungöl? Si mie nu mi-au oracait nimic? :)

      Poate ca totusi eram prea focalizat la pitipontice...

      Ștergere
  2. Cam da! ... la cât ai scris de ele se pare că nu ți-au fost chiar indiferente! Dar au fost sarea și piperul în povestea ta călătoare așa că, eu cred, că au meritat!

    RăspundețiȘtergere