Pesemne că deja mi s-a dus buhul că am o mică
fixaţie pentru Tibet și Himalaya. Nu e ceva grav, consider eu, și îmi place să
cred că sunt un pacient simpatic, atât că fac ce fac și iar aduc vorba despre Tibet, Himalaya și ţinuturile tulburător de frumoase din jurul lor.
Singura problemă fiind că, foarte probabil, nu o să mă vindec niciodată. Deși mă
întreb adesea, oare chiar merită să mă vindec?
Acum ceva vreme am aflat cu ușurare că și alţii
au probleme similare. Cezar Dumitru zis Imperator, de exemplu, ar avea o
afecţiune legată de Nepal. Și ceva probleme cu Bhutanul, dacă îmi amintesc
bine. Așa că a avut ideea formidabilă a unui tratament în grup, la care să ne
adunăm mai mulţi și să povestim pe îndelete despre afecţiunile noastre privind Himalaya,
Nepal și Tibet. Un fel de experiment de vindecare colectivă, va să zică. Iar
asta se va întâmpla la Traveo Tales, marţi 18 noiembrie 2014, începând cu orele 19:00, la
Ceainăria Rendez Vous. Rezultatele sunt garantate: cei sănătoși se vor
contamina și ei, iar cei deja afectaţi vor deveni și mai afectaţi. Dar știţi
cum se spune, ghinion…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu