Majuli Island, o insulă tropicală în mijlocul uscatului (2)

Când rostești cuvintele magice “insulă tropicală” te gândești automat la un paradis turistic ca în pliantele acelea cu imagini idilice, care te fac să visezi cu ochii deschiși; insula Majuli nu este așa, începusem să povestesc în prima parte a acestei postări; de ce? vei afla citind mai departe…


Ce înseamnă să stai într-o casă de bambus din Majuli

Probabil că orice turist ce ajunge într-o insulă tropicală visează să stea câteva zile într-o casă de bambus; iar dacă o asemenea casă este și cocoţată pe piloni deasupra unui ochi de apă, are o verandă largă și e înconjurată de vegetaţie luxuriantă, ce ţi-ai mai putea dori? În Majuli am stat într-o asemenea locuinţă idilică pentru orice vise tropicale, și în mod sigur aș repeta experienţa cu aceeași plăcere; însă acum știu bine că între imaginile din vise sau pliante și realitatea din teren există câteva diferenţe fundamentale…


În primul rând, furnicile: își trasaseră bulevarde prin curte, pe verandă și chiar prin camera mea; iar furnicile sunt niște animăluţe foarte organizate, care dacă au apucat să își marcheze un traseu undeva (indiferent unde) îl vor utiliza cu conștiinciozitate și nu se vor abate de la el nici să le pici cu ceară. Așa și furnicile mele din Majuli: defilau entuziast, cu hărnicie și avânt proletar, pe bulevardele trasate prin casa de bambus a viselor mele tropicale; m-aș fi putut obișnui cu ideea că aveau un traseu chiar pe mânerul porţii de intrare în curte, și eram dispus să mă resemnez chiar și cu artera de circulaţie de la piciorul sofalei de pe verandă, însă ceva mai complicat a fost să accept că au un bulevard și între patul meu și măsuţa de lângă pat, pe care îmi ţineam eu diversele mărunţișuri: deja se anunţa încă un episod din seria interminabilă a conflictelor dintre om și necuvântătoare. I-am spus despre furnici la Jyoti, gazda și ghidul meu în Majuli, sugerându-i că ar trebui să facă ceva cu ele; m-a privit cu un amestec politicos de uimire și repulsie, ca pe un criminal frustrat, după care a ridicat din umeri: ce aș putea să fac? firesc că le găsești peste tot, cât a durat sezonul ploios doar ele au locuit aici; asta mi-a adus aminte că indienii au o relaţie foarte specială cu animalele, în care în genere violenţa este exclusă; foarte ușor de explicat, de altfel: în India există elefanţi, tigri, crocodili de Gange, scorpioni și șerpi veninoși, așa că de ce i-ar mai speria pe indieni niște biete furnici?!...


Finalmente trebuie să recunosc că furnicile au fost exemplar de cuminţi: nu m-au asaltat sau mușcat, iar singurul conflict om-animal din casa de bambus a fost în mintea mea de european sclifosit; însă atunci când mi-am strâns bagajul am avut grijă să îmi scutur energic toate hainele folosite în Majuli, ca sa mă asigur că nu mă pomenesc cu furnici în valiză; nu de alta, dar e ilegal să treci graniţa cu animăluţe ascunse în bagaje…

În schimb cu șopârliţele acelea mici și simpatice numite geko a fost mult mai simplu să cad la pace decât cu furnicile: dormitau într-o visare tipic indiană înăuntru, pe pereţii de bambus ai casei, iar dacă te apropiai de ele ţopăiau fulgerător într-o locaţie mai sigură; în definitiv erau chiar pline de bun simţ, din moment ce nu am văzut să aibă nicio arteră de promenadă pe lângă patul meu, precum furnicile, iar dacă totuși aveau eram dispus să fac abstracţie de asta; bașca faptul că șopârliţele geko mai ronţăiau din când în când câte o furnică…


Iar serile pe veranda casei de bambus erau de o frumuseţe absolut neverosimilă: la căderea nopţii în jurul casei de bambus se dezlănţuia un cor uriaș cu sute de voci, în care se amestecau în armonie cele mai felurite sunete: gâze, păsări, broaște și alte animăluţe pe care le poate avea o biată insulă tropicală precum Majuli; atât că de mai multe ori mi-a sărit inima din piept cât colo când la corul nocturn s-au adăugat și zdupăituri puternice și nervoase pe acoperișul casei de bambus, ca și cum tocmai s-ar porni un atac în toată regula asupra turistului singuratic dinăuntru; a doua zi la lumina zilei s-a clarificat și cine tropăia pe acoperiș: un fel de veveriţe ce se jucau prin curte ca la ele acasă, iar din când în când săreau din copaci și se fugăreau pe acoperișul casei de bambus; jucăușe și simpatice foc, în definitiv, din moment ce (din câte știu eu…) ele nu intrau și în casă; bașca faptul că probabil mai ronţăiau din când în când câte o șopârliţă geko, sper…

Motociclete, capre și maimuţe

Majuli nu este o destinaţie pentru turiști comozi: este greu de ajuns acolo, iar la prima vedere Majuli nu este nici îndejuns de sălbatică ca să placă amatorilor de expediţii în junglă și nici îndeajuns de civilizată pentru a fi pe placul amatorilor de insule tropicale; însă dacă vrei să cunoști un colţ autentic al Assam-ului și al Indiei merită să vezi Majuli; pentru că India autentică nu este urbană și dornică de turiști, ci dimpotrivă, rurală, conservatoare și reticentă cu străinii, dacă nu chiar ușor ostilă acestora; iar Majuli nu a apucat să își modifice chipul pentru a corespunde unor cerinţe turistice, și exact în asta constă farmecul ei: Majuli arată ca o femeie atât de frumoasă încât își poate permite să nu-i pese nicio clipă de păr, haine, machiaj sau bijuterii, și nici măcar nu are nevoie să arunce în jur ocheade și unduiri provocatoare; și chiar cu părul vâlvoi, cu hainele neîngrijite și cu ochii cârpiţi de somn, tot frumoasă-foc ar părea… dar să fie limpede, ca să te bucuri de frumuseţea ei nefardată îţi va trebui și ţie ceva răbdare.



Tabloul natural al insulei este încântător: Majuli este presărată cu heleștee și ochiuri de apă, cu câmpuri de orez și cu crânguri tropicale; casele localnicilor sunt răsfirate ici-colo prin acest tablou înverzit, iar la marginea asezărilor nici măcar nu e foarte clar dacă te afli într-un sat sau în vreo poieniţă în crâng; uliţele sunt mărginite de copaci tropicali și de plante care în România sunt vândute prin florării și cresc doar ţinute în case: cum ar fi crotonii, având frunze împopistrate cu roșu și galben, care în Majuli cresc la marginea uliţelor, aproape ca buruienile; iar pe uliţe vezi un mare număr de motociclete, capre și maimuţe: maimuţele își fac veacul mai mult prin cartierele liniștite de la marginea așezărilor, în timp ce motocicletele sunt mai dese în centrul așezărilor; iar caprele sunt în număr mare absolut peste tot, ca și cum Majuli ar fi confruntată cu o invazie căprească; până și pe podiumul poliţaiului de circulaţie din intersecţia principală a unui sat (pe care încă se mai putea citi “Assam Police - At Your Service Always”) ședea tacticoasă o capră…


Majuli nu se află încă pe rutele turistice majore ale Indiei, însă în mod sigur va ajunge acolo, pentru că frumuseţea ei simplă și directă, total neșlefuită (repet, Majuli nu este un paradis turistic) e o comoară ce nu poate fi neglijată multă vreme de călători; mă tem însă că atunci când asta se va întâmpla insula se va schimba în rău, încercând să fie pe placul turiștilor de dragul banilor aduși de aceștia; de moment însă Majuli oferă cazări relativ simple, mâncare tradiţională assameză extrem de simplă, dominată autoritar de felurile cu orez, cum este thali assamez, și băuturi nu mai puţin simple: două feluri de bere de orez, albă și neagră, din care cea neagră (care de fapt e roșie) aduce la gust cu un lichior și chiar merită gustată; penele de curent par a fi ceva obișnuit în fiecare seară, lăsând insula în beznă; cât despre conexiunea de Internet, folclorul din Majuli spune că există, deși eu nu l-am văzut la faţă: ajutat de un localnic pe nume Pabi am cutreierat vreo două-trei ore în căutarea unui loc cu Internet și toate aveau probleme temporare cu conexiunea; dar eram în India, așa că am înţeles că temporare nu erau problemele, ci rarele momente în care probabil exista conexiune…


Majulienii: liberi și mândri

Localnicii din Majuli constituie o mare surpriză pentru călătorul obișnuit cât de cât cu India: te-ai aștepta să te asalteze cu oferte și servicii turistice în modul exasperant obișnuit în cele mai multe locaţii turistice ale Indiei; nici vorbă de așa ceva; deși se vede bine că nu îi dă bogătia afară din casă, majulienii au mândria tipică oamenilor săraci dar liberi, așa că în genere preferă să îi ignore pe străini ori să menţină faţă de ei o rezervă politicoasă; în Majuli nimeni, dar absolut nimeni, nu se oferă să îţi care bagajul ori să te transporte de colo-colo, nimeni nu te trage de mânecă să intri în prăvălia sau în cârciumioara sa, iar localnicii îţi dau de înţeles îndeajuns de clar că nu au chef să-ţi zâmbească filoturistic dacă faci poze, și că e mai bine să-ţi lași camera foto la locul ei; iar de la Jyoti, ghidul meu, am aflat că el și alţi câţiva tineri ce se ocupă cu serviciile turistice din Majuli sunt priviţi cu dispreţ de majoritatea majulienilor, ca și cum ar avea o meserie jenantă, în care misiunea de bază este să le care geanta turiștilor; însă majulienii nu vor ezita să te ajute dacă ai nevoie, și o vor face ca între egali, fără să aștepte nimic în schimb; într-o seară nu reușeam să găsesc drumul pe uliţă înspre casa de bambus, din cauza întunericului provocat de obișnuita pană de curent, și l-am întrebat pe un localnic în ce direcţie să o iau; acesta a ascultat liniștit după care în loc să-mi arate o direcţie prin beznă i-a poruncit unui puști să mă conducă până la poarta casei; i-am mulţumit, iar el a răspuns cu un ok nepăsător și și-a văzut mai departe de treaba lui.



Majuli are în jur de 150.000 de locuitori, împrăștiaţi în cele 144 de sate și cătune ale insulei uriașe, având ca ocupaţii agricultura și pescuitul; majoritatea sunt assamezi, ca în restul Assam-ului, însă insula are și comunităţi tribale relativ numeroase, din care cele mai mari sunt alcătuite din membrii ai triburilor tibeto-birmane mishing, deori și sonowal kachari; și din ce am sesizat eu între assamezi și tribal people, populaţiile tribale, există atât vechi relaţii de bună vecinătate și simbioză cât și vechi prejudecăţi: un localnic a avut grijă să-mi spună că în Majuli doar membrii triburilor fac bere de orez (ca și cum ar fi ceva rușinos, cu care assamezii nu vor să aibă de-a face), iar altul spunea oripilat că deși în insulă e interzisă prin lege uciderea oricăror animale (chiar și a celor care le strică recoltele) totuși membrii triburilor ignoră cu nepăsare interdicţia și ucid maimuţe pentru a le mânca; urmarea? Maimuţele din insulă preferă să înfrupte de pe terenurile assamezilor, iar de cele ale triburilor nu se ating…



Una peste alta localnicii assamezi lasă impresia că membrii triburilor locale ar fi mai sălbatici, ar încălca regulile, ar avea credinţe inacceptabile etc; însă întâmplarea face că în Majuli mi-am făcut o cunoștinţă din tribul mishing, un tânăr pe nume Pabi; avea ochii migdalaţi ca toţi mongoloizii și era supărător de direct în conversaţii, însă în rest se comporta ca un tânăr majulian obișnuit: înalt și subţire, îmbrăcat în haine normale și cocoţat pe o motocicletă, avea ceva școală, a refuzat dispreţuitor să fie fotografiat, iar amicul lui cel mai bun era un tânăr hindi stabilit în Majuli; Pabi este cel care m-a ajutat să cutreier mai multe locuri în căutarea unei conexiuni de Internet, iar la despărţire m-a invitat (direct și călduros, dar fără insistenţe) ca a doua zi să vin în satul său mishing, aflat la câţiva kilometri de așezarea Garamur, unde stăteam eu; iar când a venit vorba de sărbătoarea tradiţională assameză, numită Vishwakarma Puja, ce urma să aibă loc a doua zi în insulă, Pabi a pufnit într-un râs dispreţuitor: noi nu avem treabă cu așa ceva; și a adăugat mândru: noi cei din tribul mishing avem religia noastră, Donyi Polo; și într-adevăr, citisem deja că Donyi Polo Yelam, adică religia Donyi Polo, este o străveche religie de origine animistă răspândită la mai multe populaţii tribale din Seven Sisters Land, mai ales din Arunachal Pradesh și din Assam-ul superior, inclusiv Majuli; personajele divine ale acestei religii fiind Donyi, Soarele, în rol de mamă divină și Polo, Luna, ca tată divin. Exact invers faţă de cum ne-am aștepta noi, europenii!

(va urma)

4 comentarii:

  1. Frumos, frumos, mai să cred că eşti în India!... :)))

    RăspundețiȘtergere
  2. Plasa aia portocalie cu care ai făcut tu poza ai așa frumoasă era pentru pescuit?

    RăspundețiȘtergere