Cum să te vindeci de Himalaya, Nepal și Tibet. Experiment colectiv.

Pesemne că deja mi s-a dus buhul că am o mică fixaţie pentru Tibet și Himalaya. Nu e ceva grav, consider eu, și îmi place să cred că sunt un pacient simpatic, atât că fac ce fac și iar aduc vorba despre Tibet, Himalaya și ţinuturile tulburător de frumoase din jurul lor. Singura problemă fiind că, foarte probabil, nu o să mă vindec niciodată. Deși mă întreb adesea, oare chiar merită să mă vindec?

Patru ani în India. Sau doar patru ore. Ce alegi?

Îţi poţi închipui cum ar fi să-ţi petreci patru ani în India? Asta e întrebarea pe care mi-am pus-o recent, stând la taifas despre India cu cineva care a petrecut acolo nu mai puţin de patru ani. Ăsta da călător!, ai putea fi tentat să exclami auzind despre o asemenea ispravă. Caz în care sigur te-ai înșela: este o călătoare.

Gent: orașul spânzuraţilor (1)

Mare mai e grădina Ta turistică, Doamne, și multe năzbâtii mai sunt în ea, mi-am mormăit în barbă când intrând într-un magazin de suveniruri am văzut care e simbolul  turistic al orașului flamand Gent sau Gand, din Belgia: o mică funie de spânzurătoare care se poartă fercheș în jurul gâtului, așa cum se poartă o cravată. Iar dacă mai adaugi la funie și alte chestii mai mult sau mai puţin spânzurate (precum berea spânzurată, restaurantul în care mănânci lângă pulpe de porc spânzurate de tavan ori sărbătoarea la care orășenii defilează cu un ștreang în jurul gâtului) vei înţelege de ce Gentului i se poate spune, mai în glumă, mai în serios, orașul spânzuraţilor.

Doar pentru optimiști incurabili: Diwali

Când am aflat că astăzi este Diwali, sărbătoarea indiană a luminilor, am început să bombănesc bosumflat că asta e o sărbătoare ce trebuie neapărat prinsă la ea acasă, în India. După care mi-am amintit brusc că acum câţiva ani unde credeţi că mă aflam de Diwali? Chiar în India, și încă într-un loc foarte aparte...

Pro Basarabia: de ce o să ajungem, totuși, la unirea cu Basarabia

Decât să nu scriu despre asta mai bine nu mai scriu deloc, mă gândeam aseară cand am plecat din piaţa Sf. Anton, unde s-a finalizat marșul bucureștean pentru Basarabia. Dacă la acest marș or fi fost într-adevăr zece mii de oameni, cum se zvonește, habar nu am; însă știu sigur două lucruri: că niciun candidat la președinţie și niciun politician român în genere nu e în stare să aducă în stradă atâţia oameni, și că dacă vor continua la fel ca până acum acești tineri frumoși și inimoși sigur vor ajunge unde vor să ajungă; este doar o chestiune de timp.

Ici-colo, prin Flandra: la vânătoare de căsuţe de turtă dulce

Tocmai ce m-am întors ieri dintr-o hoinăreală ici-colo prin Flandra, jumătatea nordică a Belgiei, așa că iată în doar câteva cuvinte și imagini ce am mai făcut în ultimele zile.

Ici-colo, prin Iași: de ce să te dedulcești la dulcele târg al Ieșilor (2)

Ceea ce vei remarca la Iași încă din capul locului este aerul său de târg pitoresc, bonom și nostalgic, ce-l deosebește clar de fârtatul său dâmboviţean, Bucureștiul: fiind al patrulea oraș al României ca mărime putea foarte bine să arate aglomerat și ţâfnos ca orice alt oraș mare de la noi, și totuși Iașiul reușește ca prin miracol să păstreze și astăzi un aer molcom, tihnit și cumsecade, pe care Bucureștiul fiţos și nevrotic ca o piţipoancă în acţiune l-a pierdut de mult timp; zecile de biserici cu turle lucitoare, copacii și verdeaţa omniprezente, spaţiile largi ale intersecţiilor, desenul dezordonat al străzilor și pantele line ale celor șapte coline ale orașului se întrec în a transmite exact aceeași senzaţie pe care o rezumă porecla dulcele târg al Ieșilor.

Temple hinduiste din Seven Sisters Land: zei, sfinţi și sacrificii (3)

Când am pornit pe drumul lung către Seven Sisters Land eram hotărât să ajung și la Tripura Sundari Mandir, un templu faimos închinat zeiţei hinduiste Tripura Sundari aflat lângă Udaipur, fosta capitală a micului stat indian Tripura. Zis și făcut, așa că iată-mă la templul zeiţei împreună cu Chowdury, un localnic din Tripura pe care iniţial l-am tocmit drept conducător de moto-ricșă și care de fapt mi-a fost un fel de ghid; iar acolo, sfătuit de el, am putut urma pas cu pas „procedura” obișnuită a unui pelerin hinduist venit să se închine în faţa zeiţei. Asta se întâmpla într-un loc sfânt al hinduismului, adesea vizitat de perini hinduiști: numit și Matabari Mandir sau Tripureshvari Mandir, templul a fost ridicat în 1501 și se numără, la fel ca templul Kamakhya, printre cele 51 de piths sau Shakti Peethas, cele mai sacre locuri ale hinduismului în care este adorată Shakti, divinitatea supremă feminină.

Ici-colo, prin Iași: de ce să te dedulcești la dulcele târg al Ieșilor (1)

După lupte seculare ce au durat 29 de ani am ajuns din nou la Iași, pentru câteva zile. L-am străbătut în lung și-n lat, m-am cocoţat în turnuri și m-am coborât in hrube, i-am mâncat chișca și i-am băut vinul, i-am ascultat poveștile și i-am frunzărit amuzat istoria. Recunosc, credeam că Iașiul e doar perechea nord-estică, cu accente regionale ilariante, a Bucureștiului; nici vorbă să fie așa: în sfârșit am înţeles de ce i se spune dulcele târg al Ieșilor, așa că musai trebuie să vă povestesc și vouă.

Temple hinduiste din Seven Sisters Land: zei, sfinţi și sacrificii (2)

Prima imagine ce mi-a reţinut atenţia când am coborât din tren în gara din Guwahati a fost cea a unui ascet indian îmbrăcat în roșu, care trecea prin mulţime cu ochii în gol, rostind cu voce clară aceeași mantră: Ram Ram Ram, o mantră a zeului Vishnu sau mai degrabă a unuia dintre avatarurile sale, eroul mitic Rama; iar statul Assam din nord-estul Indiei este tărâmul adepţilor zeului Vishnu și al credinţei în el, vaishnavismul, așa că mi-am zis în gând: bun, va să zică e timpul să faci cunoștinţă cu zeul Vishnu!…

Strada Xenofon renăscută: cea mai colorată stradă din București, sau nostagia decorurilor de mucava

Despre ea se spune că ar fi singura stradă în trepte din București, iar de câteva zile a devenit și singura stradă din București în întregime pictată; așa că acum este și cea mai colorată și cea mai fotografiată stradă din București, și foarte probabil și cea mai feisbucizată stradă din București, ca să utilizez o mică licenţă poetică 2.0; pentru că dacă vei arunca un ochi pe facebook precis vei găsi deja o mulţime de poze cu tot felul de zâne dâmboviţene și alte personaje de basme locale având ca fundal același decor: strada Xenofon, de pe dealul Filaret; renăscută, și extrem de colorată.

Temple hinduiste din Seven Sisters Land: zei, sfinţi și sacrificii (1)

Când am ajuns în Seven Sisters Land, în nord-estul îndepărtat și tribal al Indiei, știam bine că voi avea în drum câteva temple hinduiste remarcabile, din care două se numără printre cele mai sacre locuri ale religiei hinduiste; așa că mi-am propus să savurez această experienţă cum nu se poate mai indiană cu toată deschiderea de care un european e în stare. Asta am și făcut când am ajuns acolo, iar uneori m-am comportat prin acele temple hinduiste (aproape) exact ca un pelerin indian…

Ici-colo.ro se transformă în blog de fashion!

Era timpul să fac odată și odată această uriașă transformare, pe care pesemne că mi-am dorit-o dintotdeauna, fără să am curajul să o recunosc; și iată, clipa cea mare a sosit: ici-colo.ro se transformă în blog de fashion!

Timișoara, Mica Vienă de pe Bega (4)

Mai deunăzi am tot lăudat pe ici-colo Piaţa Unirii și Piaţa Libertăţii din Timișoara, două locuri emblematice pentru istoria Micii Viene de pe Bega; de data asta însă le-am găsit pe amândouă în refacere, adică dezgolite de pavaj și aglomerate inestetic cu materiale de construcţie; Dumnezeu știe ce planuri o avea cu ele primăria Timișoarei, însă ambele erau închise pietonilor și nu meritau nici măcar o poză. Așa că în postarea de azi nu voi scrie nimic despre piaţa Unirii și piaţa Libertăţii, ci despre orice altceva decât despre ele: despre umbrele, gondole, piţipoance, poduri și alte chestiuni serioase, fără de care Timișoara nu ar mai fi Mica Vienă de pe Bega...

Marea noastră, altfel (9)

Și pentru a încheia de moment mica poveste în imagini despre cum arată marea noastră, altfel, în luna mai, așa cum s-ar cuveni după întoarcerea de acolo, trebuie adăugat că în afară de tablourile cu maci sigur mai sunt câteva care îţi pot bucura ochii:

Marea noastră, altfel (8)

Din nou despre marea noastră, altfel: de data asta sunt maci înfloriţi peste tot, până la câţiva metri de mare...

Andaluzia, mini-ghid ici-colo

Catedrale, palate orientale ca în 1001 de nopţi, moschei, metropole moderne precum Sevilla și Málaga alături de unul din cele mai vechi orașe ale Europei, Cádiz, munţi cu vârfuri înzăpezite la doi pași de plaje mângâiate de soare, Pueblos Blancos, așezările albe din ţinutul bandiţilor, și ziduri albe din vechile cartiere arabe, având ferestre cu chenare ocru și balcoane de fier forjat; să mai adăugăm vinuri, corride, flamenco, rochii cu volane jucăușe, călăreţi trufași pe cai superbi și cârduri de señoritas în trăsuri pe la fiestele memorabile din aceste locuri. Acesta ar fi cel mai scurt rezumat pe care l-am putut face despre Andaluzia, ţinutul cel mai sudic, mai însorit și mai petrecăreţ al Spaniei, iar acum să-i depănăm pe îndelete întreaga poveste.

Portret de călătoare de la început de secol 20: Alexandra David-Néel, În inima Munţilor Himalaya

În inima Munţilor Himalaya este numele cărţii pe care am terminat-o de citit acum puţină vreme, și care a apărut de puţin timp la Editura Polirom; o carte de călătorii bună, nimic de zis, însă postarea de azi nu este atât despre carte cât despre autoarea ei, Alexandra David-Néel; până acum știam despre ea doar că e o faimoasă autoare de cărţi pe teme de religie, filozofie și călătorii, însă citirea cărţii m-a făcut curios să mă documentez puţin în privinţa ei; și pentru că am rămas cu gura căscată când i-am citit biografia încerc să vă transmit și vouă această plăcută stare de perplexitate, schiţând portretul acestei inegalabile călătoare de la început de secol 20.

Sevilla. Oh Gran Sevilla…

Oh gran Sevilla, Roma triunfante en ánimo y nobleza!, ar fi spus Cervantes, autorul nemuritorului Don Quijote, despre capitala Andaluziei; ceea ce vă spun sincer că mi s-a părut o exagerare patriotardă tipic andaluză, și nimic altceva: bun, o fi Sevilla orașul cel mai mare al Andaluziei, cel mai prosper și cel mai vesel; într-adevăr aici se ţine și faimoasa Feria de Abril, una din marile sărbători ale Spaniei, iar tot Sevilla are și una din echipele de fotbal cele mai iubite ale peninsulei iberice… dar totuși oricine știe că marile atracţii ale Andaluziei sunt Granada și Cordoba, iar nu Sevilla; și atunci cum ar putea Sevilla să întreacă Roma în curaj și nobleţe?!...

Călătorie în timp prin Bucureștiul altor vremuri: Mărcuţa

Mare surpriză am avut mai zilele trecute, trecând pe Bd. Pantelimon, când am văzut pe stânga drumului un indicator mare spre Mânăstirea Mărcuţa; Mărcuţa? stai așa, de unde știu eu numele ăsta? Păi nu aici a fost internat marele Eminescu, în ultima perioadă a vieţii, când fusese declarat (mai mult sau mai puţin justificat, zic gurile rele) nebun? ba bine că nu! așa că hai să arunc o privire ici-colo pe acolo, mi-am zis...

One World Romania 2014 începe azi!

Vă ziceam recent despre One World Romania, festivalul de film documentar dedicat drepturilor omului. Ei bine, el începe chiar astăzi și va dura până în 23 martie, așa că am să punctez telegrafic, în doar câteva cuvinte, de ce merită să vă faceţi drum să vedeţi filmele sale.

High Tech, Low Life: care este misiunea bloggerilor atunci când presa nu-și face datoria?

Poate că voi v-aţi pus și până acum întrebarea din titlu, și poate că aţi obţinut de mult și un răspuns; eu am reflectat la ea doar după începerea protestelor din toamnă privind Roșia Montană, când pentru orice om de bună credinţă era limpede ca lumina zilei că mai toată presa României ascundea cu încăpăţânare adevărul despre amploarea protestelor. Însă postarea de azi nu e despre Roșia Montană, ci despre altceva...

Flower Man (2)

Uitasem să vă arăt ce avea în barcă acel Flower Man din Srinagar, omul care aduce flori; așa că iată aici una dintre florile lui de Kashmir, probabil cea mai bizară dintre ele; știe cineva cum îi spune?

Și indiferent dacă știţi sau nu, eu tot vă urez un 8 martie minunat, ladies!

Granada, ultimul bastion maur în Europa. Și cum am ratat să văd Alhambra.

Cum dorește căprioara apa rece de izvor, așa doream și eu, cu sete năpraznică ca în miezul Saharei, să văd fabuloasa Alhambra din Granada: fosta reședinţă a emirilor mauri ai Granadei are pentru călători atracţia tulbure dar ademenitoare a poveștilor orientale cu emiri, eunuci, cadâne, viziri și intrigi nesfârșite ţesute între ei, deci cum ai putea să o ratezi? Vă spun eu cum, simplu ca bună ziua, după cum voi povesti mai departe; pentru că da, recunosc (așa cum se recunosc păcatele cele grave, cu ochii în pământ, în poziţia ghiocelului), am reușit această performanţă absolut unică: am vizitat Granada, dar am ratat să văd Alhambra.

Flower Man

Astăzi îmi doresc să fiu Flower Man, omul care aduce flori, la fel ca acest bărbat din Srinagar, din Kashmirul indian; să vedem dacă reușesc J…

Iar ca să nu rămână dubii, precizez că această postare este o aluzie (știţi cum se spune: directă, dar pe faţă...) pentru toate cititoarele ici-colo: să aveţi o primăvară frumoasă, ladies!

Mereu domnişoară de onoare, niciodată mireasă

"Mereu domnişoară de onoare, niciodată mireasă" este proverbul care s-ar potrivi de minune acestui oraș din România: e un du-te vino continuu prin el, fiind așezat pe o foarte circulată rută comercială și la marginea unei uriașe atracţii turistice, dar prea puţini călători se opresc să-i arunce o privire; asta deși este atât de fotogenic încât merită cu prisosinţă mai mult de o privire, cum te vei putea convinge din fotografiile următoare.

Sulina: Marea și Delta la Europolis (2)

Începusem acum puţină vreme să vă povestesc despre Sulina, cel mai estic punct al României și cel mai estic oraș al Uniunii Europene; între timp văd că m-am luat ba cu una ba cu alta și eram cât pe ce să uit ce-mi propusesem atunci, lasând postarea neterminată; dar după lupte seculare care au durat aproape două luni, vorba lui Nenea Iancu, iată în continuare și celelalte atracţii ale fostului Europolis...

Ești un om liber! (2) Bun, și ce urmează?

Vă mai aduceţi aminte ce scriam pe blog acum un an fără o zi? Ești un om liber!, asta scriam. De atunci am mai trăit încă un an ca om liber, iar mâine voi împlini exact trei ani de când am dat corporaţia pe libertate. Și pentru că a fi sau a nu fi liber e o întrebare care merită pusă zi de zi am să vă povestesc și vouă ce am mai înţeles eu de atunci încoace.

12 tipuri de călători, sau 12 răspunsuri la o singură întrebare: de ce călătorim? (3)

Dacă încă nu ai înţeles din fotografie atunci îţi spun eu ce urmează să se întâmple acum: după ce v-am tot dus cu vorba timp de două postări, astăzi voi povesti, în fine, și despre ultimele 4 tipuri de călători dintre cele 12 găsite de mine; așadar tabloul e complet, și nu îţi mai rămâne decât să te regăsești între ei: ce zici, tu care ești?

12 tipuri de călători, sau 12 răspunsuri la o singură întrebare: de ce călătorim? (2)

Cotropitorul, Sultanul, Nebunul și Evadatul sunt primele patru tipuri de călători din cele 12 cu care v-am ameninţat în prima parte a acestei postări, și bănuiesc că deja te-ai delectat cu ele; astăzi voi continua cu încă patru tipuri de călători, și ca să nu fie îndoieli voi reaminti că ceea ce mi-a permis să le conturez sunt răspunsurile diferite, uneori diametral opuse, pe care le-am găsit la aceeași întrebare: de ce călătorim? și te previn că am în vedere o radiografie onestă a acestor motive, în care să surprind nu care sunt motivele declarate pentru care susţinem că pornim la drum, adică cele pentru care ne-ar place să pornim la drum; dimpotrivă, încerc să mă refer la motivele interioare reale ce ne împing să călătorim, așa că ne vom distra…

12 tipuri de călători, sau 12 răspunsuri la o singură întrebare: de ce călătorim? (1)

Zilele astea am tot învârtit în minte o întrebare: de ce călătorim? care sunt motivele interioare reale care ne determină pe fiecare dintre noi să pornim la drum spre locuri mai mult sau mai puţin necunoscute? Iar după ce vreo trei zile am pritocit în gând scenarii după scenarii am găsit nu mai puţin de 12 răspunsuri diferite, care m-au condus la 12 tipologii de călători. Așa că te provoc să afli: tu care ești, dintre cele 12 tipuri de călători?

Ce am mai scris pe ici-colo în 2013

Nimeni nu-i perfect, nici măcar eu, este una dintre vorbele de duh din portofoliul meu de comori de înţelepciune ici-colo, cu care eșuez adesea în încercarea de a-mi lăsa amicii muţi de admiraţie; așa că azi am de gând să ofer și o demonstraţie concretă că așa este, ratând ocazia de a sări peste momentul oarecum narcisist al bilanţului, pardon colindului ici-colo de final de 2013; pentru că ce poate fi mai frumos decât să îţi mai enervezi încă o dată cititorii în ultima zi a anului, amintindu-le cum te-au citit, pardon suportat cu stoicism, un an întreg? J

Sulina: Marea și Delta la Europolis (1)

A fost cuib de piraţi levantini, apoi port cosmopolit și sediu al Comisiunii Europene a Dunării, iar astăzi este orașul cel mai estic al Uniunii Europene și singurul oraș al ţării în care te poţi bucura de magnifica întâlnire dintre Dunăre și mare; aceasta este Sulina, „paradisul secret al României” sau Europolis, după cum i-a spus Jean Bart în romanul cu același nume: un loc unde ești cu un picior în Delta Dunării și cu celălalt pe plaja Mării Negre, și nu mai lipseau decât comorile ascunse ale Europolis-ului...

Ce se mai poartă prin Roșia Montană bucureșteană (10)

O schimbare radicală de trend în Roșia Montană bucureșteană, este ceea ce am văzut clar aseară: nu s-au mai purtat lozincile privind Roșia Montană și Pungești, ci cele împotriva parlamentarilor și guvernului; ar părea că e desuet să vorbesc în continuare despre ce se mai poartă în Roșia Montană bucureșteană, dar între protestele începute pe 1 septembrie 2013 și cele de aseară există o continuitate indiscutabilă, de la „Uniţi salvăm Roșia Montană” la „Uniţi salvăm toată România”. Și să dăm cezarului ce-i al cezarului: întregul merit pentru ce a fost aseară revine, fără dubii, parlamentarilor, care în marţea neagră de 10 decembrie au votat "ca o cireadă de vaci", cum spunea un deputat liberal, tot ceea ce văcarii lor le dăduseră să voteze. Ei, acum mai poţi spune că parlamentarii nu sunt buni de nimic?

Ravi Shankar și lăuta sa fermecată

A fost primul muzician indian despre care am aflat când am călătorit în India, iar albumele cu muzica lui au fost printre micile comori indiene cu care m-am întors acasă din prima călătorie acolo: Ravi Shankar, indianul faimos care a încântat lumea cu sitar-ul său fermecat, tată al nu mai puţin celebrei cântăreţe Norah Jones; acum vreo două-trei luni am vrut să postez ceva despre acest titan al muzicii lumii și am aflat dezamăgit că plecase deja, pe 11 decembrie 2012; așa că am lăsat acea postare pentru astăzi: Raga Anandi Kalyan, cântată de Ravi Shankar și de a doua sa fiică, Anoushka, la acele lăute uriașe numite sitar; urmărind atent reacţiile Anoushkăi și ale celor doi indieni ce cântă la tabla, tobele tradiţionale indiane, vei observa că toţi trei îl divinizau pe Ravi, iar dacă vei asculta această raga până la capăt pun pariu că vei înţelege de ce...

Pledoarie (deloc temporară) pentru Piaţa Unirii din Timișoara

Orice oraș european s-ar mândri să aibă o asemenea piaţă: monumentală, clar definită stilistic, frumos conservată și extrem de fotogenică, Piaţa Unirii este, fără vorbe mari, o adevărată comoară istorică și arhitectonică și un simbol inconfundabil al Micii Viene de pe Bega; anul acesta am mai scris despre ea de trei ori, prima dată când am desemnat-o cea mai frumoasă piaţă din ţară iar a doua și a treia oară când am scris mini-ghidul ici-colo al Micii Viene de pe Bega; dacă veţi citi acolo veţi afla nu doar de ce fosta Piață Losonczy, numită cu drag de timișoreni și Piaţa Domului, a fost multă vreme inima barocă a Timișoarei habsburgice, ci și despre mai recentele adăugiri arhitectonice în stilul Secesiunii vieneze, cum sunt casele Brück și Emmer. Ei bine, de câteva zile Piaţa Unirii din Timișoara și-a pierdut liniștea atemporală care îi prinde atât de bine și pentru care e atât de admirată, pentru a deveni arteră de circulaţie și parcare pentru mașini...

Ce se mai poartă prin Roșia Montană bucureșteană (9)

Circulaţi!, circulaţi!, erau cuvintele pe care le puteai auzi foarte des aseară dacă erai în trecere pe trotuarul din faţa fântânii din Piaţa Universităţii, adică în piaţeta numită 21 decembrie 1989; din câte se pare jandarmii erau extrem de hotărâţi să nu permită trecătorilor bucureșteni să vadă ori să înţeleagă ce se petrece acolo, în spatele celor două cordoane de jandarmi formate în jurul celor ce protestau pentru recentele evenimente din Pungești; eu vă pot spune doar ce am văzut cu ochii mei: mai multe femei bruscate de jandarmi (de trei scene îmi amintesc ușor), doi oameni târâţi cu brutalitate (excesiv de multă brutalitate, aș spune eu) în mașinile jandarmeriei, un bărbat luat cu ambulanţa și dus la spitalul Floreasca cu un picior rupt, despre care oamenii spuneau că primise o lovitură de bocanc de la un jandarm în zona genunchiului, un puști de 17 ani luat cu ambulanţa și dus la spitalul Universitar, despre care cei de acolo povesteau că primise o lovitură în piept de la un jandarm; și se zvonea printre protestatari, habar nu am dacă justificat sau nu, că ar fi fost mai mulţi răniţi sau loviţi (vreo șase cu totul, spunea cineva), printre care și o femeie de vreo 50 de ani.

Córdoba: cele 1001 de nopţi ale Andaluziei

Acum vreun mileniu era unul dintre cele mai mari orașe ale lumii și cel mai mare oraș al Europei occidentale: avea mai bine de cinci sute de mii de locuitori, 3000 de moschei, 300 de băi publice, zeci de palate superbe, o universitate prestigioasă și o bibliotecă uriașă, cu sute de mii de volume, iar califii musulmani din dinastia omeiazilor își stabiliseră aici centrul stăpânirii lor; splendoarea sa era egalată doar de cea a Bagdad-ului, iar o parte din poveștile celor 1001 de nopţi puteau foarte bine să se petreacă tot aici, în Córdoba, capitala Spaniei arabe. Astăzi Córdoba înseamnă cea mai întinsă arie urbană declarată ca patrimoniu UNESCO, iar ca întindere este al doilea oraș vechi din toată Europa; și încă nu v-am spus nimic despre frumoasa frumoaselor din Córdoba, La Mezquita…

Ani Choying Drolma va cânta la București pe 30 noiembrie

Astăzi am să vă povestesc despre o cântăreaţă cu totul neobișnuită: este călugăriţă buddhistă tibetană, cântă mai mereu cu ochii închiși, de parcă ar medita, iar din banii câștigaţi din cântat nu duce viaţa obișnuită a unei vedete de muzică ci susţine financiar proiecte de binefacere în îndepărtatul Nepal: este Ani Choying Drolma, care sâmbăta aceasta va cânta în București, într-un concert umanitar pentru copiii Nepalului.

Sikhii, războinicii Indiei (2)

Dacă tot văzusem monumentul celor trei martiri sikhi și muzeul sikh de pe bulevardul Chandni Chowk din Old Delhi am decis că e musai să vizitez și un templu sikh de pe aceeași arteră, numit Gurudwara Sis Ganj Sahib. Sikhii își numesc orice templu gurudwara, care înseamnă poartă către guru sau intrarea spre maestrul spiritual; iar Gurudwara Sis Ganj Sahib este clădit chiar pe locul în care povesteam recent că în noiembrie 1675 a fost martirizat cel de-al nouălea guru al sikhilor, Guru Tegh Bahadur, la porunca împăratului mogul Aurangzeb; așa că locul este sfânt pentru sikhi.

Ce se mai poartă prin Roșia Montană bucureșteană (8)

Aseară a fost a 12-a săptămână de proteste de duminică, iar Roșia Montană bucureșteană a părut că își dă sufletul precum un biet moșneag de 120 de ani. Așa că iată mai jos ceea ce păreau a fi, aseară în Piaţa Universităţii, ultimele sale cuvinte…

Ţara lui Dracula: o uriașă gogoașă turistică (4)

Șoc și groază: adevarul.ro a relatat, într-un articol recent, următoarele descoperiri epocale: “Castelul în care „a trăit şi a păcătuit” Dracula se află în Hunedoara, scria în 1969 o celebră jurnalistă din Statele Unite ale Americii, Aline Mosby. Ea a fost cea care a pornit pe urmele personajului însetat de sânge din romanul lui Bram Stoker şi, cu peste cinci decenii în urmă, a descoperit că locul unde el trăise nu a fost Bran, ci Hunedoara.”

Ce se mai poartă prin Roșia Montană bucureșteană (7)

Aseară a fost un alt stil de-a petrece duminica în familie, în Roșia Montană bucureșteană: static, în Piaţa Universităţii, cu cântece ce mă fac să mă gândesc la un Cenaclu Flacăra în versiune 2.0; foarte probabil că susţinătorii sus-puși ai proiectului minier de la Roșia Montană și-au frecat mâinile de bucurie, gândind că în sfârșit frigul și cele 11 săptămâni de proteste i-au dat gata pe manifestanţi; dar eu aș zice că mai degrabă s-a intrat într-o altă etapă a protestelor, în care un timp se va protesta altfel decât până acum. Oricum, e de remarcat că cele 11 săptămâni de proteste și-au creat un întreg folclor urban de cântece de protest, pe care le-aș asemăna cu cântecele de haiducie de pe vremuri; așa că la finalul postării am lăsat favoritele mele de aseară: o fotografie și o asemenea melodie din folclorul urban al Roșiei Montane, pe alese… Și merită să intri și tu pe vizitatirosiamontana.ro, unde vei afla cum poţi ajunge la Roșia Montană, unde te poţi caza și ce poţi vedea acolo; pentru că în mod sigur nu e deloc rea ideea de a petrece Crăciunul și Revelionul la Roșia Montană, ori măcar de a face o plimbare de week-end pe acolo…

Sikhii, războinicii Indiei (1)

Sunt sigur că ţi-i aduci aminte din filmele vestice în care apar imigranţi indieni: poartă turbane mari, viu colorate, și bărbi negre și dese, frumos îngrijite, și își întâmpină politicoși clienţii în pragul prăvălioarei lor în care învârt cine știe ce afacere mică dar prosperă; foarte probabil că ai rămas cu senzaţia că sunt niște indieni obișnuiţi, și că așa trebuie să arate indienii; ori poate ai gândit că sunt musulmani, din moment ce au bărbi și turbane; dar nu sunt nici indieni obișnuiţi și nici musulmani; sunt sikhi, războinicii Indiei.

Ce se mai poartă prin Roșia Montană bucureșteană (6)

De data asta totul părea că este în favoarea jandarmilor: în piaţa Universităţii se strânseseră jandarmi mai mulţi și manifestanţi mai puţini ca în alte duminici, pancartele erau puţine și timide iar lumea aștepta într-o tăcere tensionată, rău-prevestitoare, cu ochii pe ceas: la ora anunţată pentru plecare spre Guvern nu s-a întâmplat nimic, și nici măcar nu a început obișnuita larmă; colac peste pupăză s-a anunţat în porta-voce că jandarmii au solicitat ca marșul să aibă loc pe trotuar și că manifestaţia nu ar fi fost autorizată; și totuși...

Călătorii altfel: Free China - Curajul de a crede

Ai auzit vreodată de Falun Gong? Probabil că nu, dar să știi că este una din cele mai triste povești ale omenirii din ultimele două decenii: începând din 1999 zeci de milioane de practicanţi chinezi de Falun Gong au fost persecutaţi crunt de autorităţile Chinei comuniste, bătuţi, închiși, supuși unor presiuni uriașe pentru a abjura, torturaţi sau uciși…

Ce se mai poartă prin Roșia Montană bucureșteană (5)

Strângem laţul în jurul Parlamentului, se anunţa a fi deviza acestei duminici în familie pentru cei din Roșia Montană bucureșteană; dar se pare că linia roșie de care vorbea recent premierul a cam iritat mulţimea, așa că oamenii au ţinut cu tot dinadinsul să-i reamintească la fiecare sfert de oră: Ponta, nu uita, noi îţi tragem linia J... La finalul șirului de fotografii vei găsi și favorita mea de aseară; da, în pofida informaţiilor oficiale se pare că în România există și asemenea oameni...

Se anunţă un week-end interesant

În București se anunţă un week-end cât se poate de interesant, cu de toate: mâncare asiatică, ceaiuri, expoziţie de meșteșuguri românești și tot așa; și pentru că în acest week-end mi-aș fi dorit să fiu la Timișoara, la Festivalul Baroc din Mica Vienă de pe Bega, veţi găsi și câteva cuvinte despre ce se întâmplă acolo.

Ce se mai poartă prin Roșia Montană bucureșteană (4)

Coifuri; da, coifuri se poartă mai nou în Roșia Montană bucureșteană, făcute din hârtiile verzi și roșii cu care oamenii au rămas după construirea frunzei gigantice din Piaţa Victoriei; însă veţi vedea mai jos și un ins mai original, care își făcuse din aceeași hârtie o frumuseţe de mitră papală; se văd semne tot mai clare că iubitorii de câini și ecologiștii Roșiei Montane tind să-și unească lozincile și vocile într-un strigăt comun împotriva a ceea ce au desemnat prin termenul „PDL și USL - aceeași mizerie” (tendinţă cât se poate de logică, în definitiv, de mirare fiind doar faptul că nu au făcut asta mai devreme); de notat că jandarmii au fost mai amabili ca niciodată, din moment ce și-au făcut poză de gup cu manifestanţii - așa cum puteţi vedea în prima fotografie; iar preferata mea de aseară este, la fel ca în alte dăţi, ultima fotografie. Acestea fiind zise, să ne vedem cu bine duminica viitoare J...

Mic tratat de mocăniţologie: despre mocăniţe și alte trenuri simpatice

Tren pe linie îngustă, care circulă prin zone de munte și este adesea tractat de locomotive cu aburi, ar fi definiţia consacrată la noi a mocăniţei; văzând însă lista obișnuită a mocăniţelor din România vei remarca imediat că pe ea figurează și trenuri care nu îndeplinesc toate aceste trei cerinţe, ceea ce mă face să cred că definiţia ar trebui lărgită: mocăniţele (și alte trenuleţe simpatice, mai mult sau mai puţin asimilate mocăniţelor) sunt mai degrabă acele trenuri din România a căror valoare economică este cu mult depășită de valoarea lor sentimentală, istorică și turistică; iar această poveste despre mocăniţe este…

Ce se mai poartă prin Roșia Montană bucureșteană (3)

S-au înmulţit dedicaţiile speciale, este ceea ce am observat ieri, în timp ce evaluam cu ochi critic ce se mai poartă prin Roșia Montană bucureșteană; de toate felurile: de la dedicaţiile individuale, pentru un singur fiu iubit al poporului (cum ar fi cea cu „Sclavus Maximus” și cea cu „Lingoule” - cărora le-aș da nota 10 cu felicitări, respectiv -10) până la dedicaţiile colective, pe listă / pomelnic de fii iubiţi ai poporului, înșiraţi pe pancartă cu răbdare de popă. Sunt tot mai încântat de colecţia mea de fotografii cu moda din Roșia Montană bucureșteană (asta fiind a patra postare din serie), și presimt că finalmente va ieși o frumuseţe de album despre simţul umorului la români, atunci când le dai cu cianură peste nas. Iar dintre fotografiile de aseară cel mai mult mi-a plăcut ultima; nu aș putea zice foarte exact de ce, dar nu-i așa că românii sunt frumoși?

Darjeeling, regina dealurilor himalayene (2)

Welcome to the Land of Gorkhas este urarea cu care își întâmpină musafirii Darjeeling, regina dealurilor himalayene; pentru că acest orășel indian înconjurat de graniţele cu Nepal, Bangladesh, Bhutan și Tibetul ocupat de China are, în pofida trecutului său tibetan-sikkimez sub steag britanic, un prezent nepalez-gorkha sub steag indian; așadar călătorind în Darjeeling vei avea senzaţia că vizitezi un ţinut nepalez cu vestigii tibetane, după cum te vei convinge imediat, citind despre atracţiile turistice cu care te așteaptă Regina Dealurilor.

Cu ce îţi face cinste Bucureștiul, de ziua lui

Lume multă, bere și mititei se anunţă prin capitală pentru acest final de săptămână, când Bucureștiul își va sărbători cei 554 de ani de când a fost atestat documentar prima dată, la 20 septembrie 1459. Așa că hai să vedem ce se va întâmpla în aceste zile de sărbătoare prin fostul târgușor al lui Bucur...