luni, 23 decembrie 2013

Sulina: Marea și Delta la Europolis (1)

A fost cuib de piraţi levantini, apoi port cosmopolit și sediu al Comisiunii Europene a Dunării, iar astăzi este orașul cel mai estic al Uniunii Europene și singurul oraș al ţării în care te poţi bucura de magnifica întâlnire dintre Dunăre și mare; aceasta este Sulina, „paradisul secret al României” sau Europolis, după cum i-a spus Jean Bart în romanul cu același nume: un loc unde ești cu un picior în Delta Dunării și cu celălalt pe plaja Mării Negre, și nu mai lipseau decât comorile ascunse ale Europolis-ului...

Sulina: Marea și Delta la Europolis

Pasagerul, familia reunită și spectacolul Dunării

Până la Sulina se poate ajunge doar pe apă, iar pentru asta poţi alege între rapide, catamaran și pasager, cum le spun localnicii la navele fluviale ce fac curse regulate între Tulcea și Sulina. Cea mai înceată dintre ele e pasagerul, adică o navă fluvială mare și lentă, cu care vei face până în Sulina vreo patru ore lungi cât o zi de post; citisem însă că pasagerul e singurul indicat dacă vrei să te bucuri pe drum și de peisajele Deltei, așa că am optat pentru el: la prova are o punte largă cu mai multe rânduri de scaune pe care călătorii se pot așeza ca la spectacol să se bucure de tablourile în schimbare ale Dunării ori se pot plimba în voie de colo-colo, bucurându-se de soare, de briza apei și de tovărășia celorlalţi călători.




Sulina: Marea și Delta la Europolis





Și fii pregătit ca pe puntea pasagerului să întâlnești o lume grozav de interesantă: localnici ai Deltei, din care unii îmbibaţi de alcool ca niște bureţi scăpaţi în butoi, ori câţiva backpackeri veniţi din cine știe ce colţ al lumii, pentru care călătoria în Delta noastră e o aventură în alt secol, se amestecă pe acolo ca în Turnul Babel; se adaugă plase uriașe ticsite cu provizii și cu băuturi, iar în partea de jos a pasagerului cutii cu televizoare sau electrocasnice, saci cu cartofi și nu mai știu câte: în ciuda numelui său pasagerul nu e doar navă de pasageri ci și de marfuri, așa că în el se cară atât cele trebuincioase pentru micile prăvălii de prin așezările Deltei cât și achiziţiile casnice ale localnicilor, cumpărate prin Tulcea; e adevărat, în staţiile de pe traseu (Gorgova, Maliuc și Crișan, pare-mi-se) manevrele de acostare ale pasagerului sunt încete și greoaie, iar opririle par uneori interminabile, pentru ca localnicii să-și poată coborî pe uscat feluritele lăzi, baloturi sau cutii îmbarcate la Tulcea, însă între opriri te vei putea bucura în voie de atmosfera de familie reunită ce se instalează încet și sigur pe puntea pasagerului: oamenii se regăsesc, se salută, povestesc vrute și nevrute ori improvizează câte o mică gustare cu ce au prin plase, invitându-i și pe vecini să guste ceva; iar vederea spre Dunăre de pe puntea pasagerului este un spectacol în toată regula, așa că mă voi încumeta să notez că prima atracţie a unei călătorii la Sulina este să ajungi acolo cu pasagerul, mai ales dacă îţi vei găsi un loc pe puntea de la prova a acestuia.


Într-un final se iţește în zare și Sulina, ascunsă, oarecum conspirativ, de copacii de pe mal și de un cot al fluviului; prima reacţie la vederea ei ar putea fi de dezamăgire, pentru că la început vei distinge doar un turn roșiatic, niște acareturi joase, o turlă de biserică și mai multe nave ancorate la mal; și deși domină intrarea în Sulina turnul cu pricina nici măcar nu este far, cum te-ai putea gândi, ci un biet turn de apă; ai răbdare, Sulina te pune la încercare: îţi va arăta comorile ascunse ale Europolis-ului doar după ce vei înţelege că acolo nu este nimic mare, nimic înalt și nimic spectaculos; în afară de Dunăre și mare, firește...

Sulina: Marea și Delta la Europolis

Sulina: Marea și Delta la Europolis

Sulina: Marea și Delta la Europolis

Dacă ai noroc, poate o nimerești pe taximetrista aia frumoasă

Agitaţia veselă a debarcaderului din Sulina te face să uiţi pe loc de cele patru ore lungi petrecute pe pasager: pe mal sunt puzderie de localnici care așteaptă rudele întoarse de la Tulcea cu ditamai bagajele sau vor să-și conducă turiștii către micile pensiuni de prin Sulina, pesemne ca să fie siguri că nu îi deturnează concurenţa. Centrul orașului e pe malul sudic al Dunării, marcat de o biserică ortodoxă destul de impozantă, având lângă ea un stâlp de comunicaţii radio și o ditamai nava maritimă; puţin mai încolo se vede o clădire impunătoare, în care înainte era Palatul Comisiunii Europene a Dunării iar azi e Administraţia Fluvială a Dunării, iar lângă mal se bulucesc felurite nave. Imediat după cheiul Dunării e un șir lung de sălcii și apoi o stradă destul de cochetă, doar pentru pietoni: este promenada Sulinei, având numele oficial de Strada 1, mărginită de clădiri vechi, cu balcoane de fier forjat, și de blocuri de patru etaje; paralele cu malul Dunării mai sunt încă cinci străzi de case numerotate în ordine până la Strada 6, iar Strada 2, dacă nu mă înșel, e deschisă și traficului auto; în Sulina există și câteva mașini rătăcite, majoritatea cam vechi și obosite, și chiar câteva taxiuri, care cică au același tarif spre orice destinaţie (șapte-opt lei, parcă), iar un localnic îmi spunea făcând cu ochiul că dacă am noroc, poate o nimeresc pe taximetrista aia frumoasă...

Sulina: Marea și Delta la Europolis

În schimb spre malul nordic al Dunării se văd case modeste, construite după tipicul Deltei și unele având barca în faţa porţii, hale și acareturi părăsite și nave uriașe ce arată mai mult sau mai puţin eșuate, înclinate în posturi dubioase, decadente; acolo, pe malul nordic, se afla un șantier naval ce în vremurile bune ale Sulinei, până prin `89, dădea de lucru la foarte mulţi dintre localnici; acum însă acolo cântă cucuveaua, din câte se vede.

Orașelul e minuscul, cochet, acvatic, bizar și lipicios la suflet cât cuprinde; după prima seară acolo deja mă știam cu vreo doi localnici, iar cu unul din ei îmi dădeam bineţe și schimbam cordialităţi stradale de parcă am fi vecini; de taxi ai nevoie în Sulina doar ţii cu tot dinadinsul să o nimerești pe taximetrista aia frumoasă, singura distanţă ceva mai respectabilă fiind cea până la plajă, pe care o poţi parcurge cu un microbuz de doi lei, sau ceva în genul ăsta. Una peste alta Sulina e genul de loc în care nu se întâmplă nimic, dar nu oricum, ci într-un mod absolut delicios...

Sulina: Marea și Delta la Europolis

Melancolia Europolis-ului de altădată

Însă dacă te uiţi mai atent în jur o să vezi că Sulina este de fapt o biată rămășiţă melancolică a Europolis-ului prosper și cosmopolit de altădată: un orășel decrepit și coșcovit, măcinat de sărăcie și de șomaj, nostalgic și lacrimogen ca o curtezană abandonată și cu un port muribund, dacă nu cumva deja în moarte clinică; se vede clar că Sulina trăiește și câștigă numai în lunile de vară, de pe urma turiștilor nu foarte mulţi ce ajung pe aici, după care intră într-o lungă hibernare până anul următor, timp în care localnicii înfundă crâșmele orașului pentru a uita depresia hibernală, sărăcia și vântul tăios ca un pumnal venit de pe Dunăre; mai sunt în oraș doar vreo 3600 de locuitori îmbătrâniţi și dezamăgiţi, iar tinerii fug spre Tulcea imediat ce au ocazia; șantierul naval a rămas o amintire ruginită a timpurilor frumoase ale Sulinei, iar din traficul fluvial al vremurilor de glorie azi mai poţi vedea, din când în când, câte o navă stingheră, în trecere spre sau dinspre mare. Pe malul nordic al Dunării se zăresc acele uriașe nave tăcute și înclinate suspect, ca și cum ar avea sub ele mai mult nisip decât apă; nu aș putea spune cu certitudine că sunt eșuate, dar privindu-le ai senzaţia clară a unui cimitir de dinozauri metalici. Cât privește Zona Liberă Sulina, înfiinţată în 1993 cu intenţii grandioase, se pare că ea a funcţionat mai mult cu numele, rezumându-se la operaţiuni mărunte de închiriere de nave și utilaje navale, în ciuda averii sale impresionante, ce a atras lăcomia multora; a vânat pui de vrăbii cu ditamai tunurile și mitralierele, în alte cuvinte. Implicată de-a lungul anilor în uriașe scandaluri și rodnice activităţi de contrabandă, Zona Liberă Sulina urma să fie desfiinţată până la finalul lui 2013, după cum îmi spunea un localnic în septembrie; așa că e posibil ca ea să fi devenit deja o amintire oarecare în prăfuitul album de fotografii din trecutul Sulinei.

Sulina: Marea și Delta la Europolis

Colac peste pupăză, taman în centrul Sulinei poţi vedea clădiri ruinate și abandonate, de a căror frumuseţe trecută îţi vei da seama dintr-o privire: aveau faţade elegante, ferestre înalte și balcoane graţioase de fier forjat, din care azi au mai rămas fiare ruginite și pereţi coșcoviţi; foarte probabil că acum sunt bântuite doar de fantome, de câini și de cei fără adăpost; am intrat și eu într-o asemenea clădire, după ce un localnic mi-a spus că acolo fusese o frumuseţe de hotel, unul din cele mai bune ale Sulinei interbelice, iar dezastrul din interior m-a dezamăgit crunt; în aceeași situaţie tragică par a fi și alte clădiri din oraș, inclusiv teatrul, iar clădirea bibliotecii arată și ea jalnic, deși e încă funcţională. Însă paradoxal, ruinele melancolice ale Europolis-ului de altădată dau și mai mult farmec Sulinei de azi, și probabil că dacă acele clădiri ar fi refăcute și colorate festiv Sulina ar pierde ceva foarte preţios: autenticitatea; pentru că Sulina de azi e prea puţin comercială și deloc kitschoasă, cum suntem deja obișnuiţi să fie toate staţiunile bietului nostru litoral; demnă și băţoasă în nostalgia ei de curtezană abandonată, Sulina încă este onestă și autentică, așa cum se cuvine să fie o comoară turistică.

Sulina: Marea și Delta la Europolis

Farul Comisiunii Europene: o călătorie în timp, în Sulina de acum un veac

Farul Comisiunii Europene a Dunării este primul loc spre care m-am îndreptat în Sulina; construit în 1870 în locul unui far turcesc din 1802, farul aflat pe atunci la marginea Sulinei, aproape de mare, a rămas de multă vreme departe de ţărm, dovadă clară a hărniciei cu care Dunărea a tot adăugat an de an kilometri de uscat la Sulina de atunci. În clădirea farului este un mic muzeu în care vei putea afla lucruri interesante despre istoria Sulinei și despre viaţa celor două personalităţi locale, scriitorul Jean Bart și dirijorul George Georgescu. Și despre Comisiunea Europeană a Dunării trebuie spus că are o istorie strâns legată de epoca de glorie a Sulinei și de „civilizarea” acestui colţ îndepărtat al Europei: înfiinţată în 1856, după Congresul de pace de la Paris, Comisiunea Europeană a Dunării era menită să reglementeze condiţiile de navigaţie la Dunărea de Jos; tocmai se terminase războiul Crimeii, iar statele europene doreau să înlocuiască influenţa Rusiei și Turciei la gurile Dunării cu propria lor influenţă; mai ales Anglia, pragmatică la culme, voia să se asigure că va putea importa grâne din Principatele Dunărene în vase care să coboare pe Dunăre până la Marea Neagră, de unde să străbată mai departe Mediterana în drum spre Anglia. Așa încât Comisiunea Europeană a Dunării este cea care a reușit amenajarea braţului Sulina în canal maritim navigabil, prin lucrări executate timp de patru decenii, între 1862 și 1902; și tot ea a transformat Sulina dintr-un biet sat de vreo 1000 de locuitori, de care Jean Bart scria că era un cuib de piraţi levantini, într-un orășel modern, prosper și cosmopolit, asigurând tot ce era nevoie pentru a aduce civilizaţia Europei în acest colţ uitat de lume: asanarea mlaștinilor din zonă, construirea de străzi, cheiuri și diguri, înfiinţarea uzinei de apă și a reţelei de apă potabilă, a unui spital și mai multor biserici, a uzinei electrice și a sistemului de iluminare publică a străzilor, a serviciului de telegraf și de telefonie. Una peste alta e clar, civilizaţia a fost adusă în Sulina nu de români, ci de Comisiunea Europeană a Dunării.

Sulina: Marea și Delta la Europolis

Așa se face că înainte de izbucnirea primului război mondial, în 1914, Sulina era un port liber cu o viaţă economică înfloritoare, locuit de vreo 7500 de locuitori despre care sulinenii de azi se fudulesc că aparţineau la 20 de naţii: greci (cei mai mulţi), români, ruși lipoveni, ucrainieni, turci și tătari, armeni, evrei, bulgari, sârbi, albanezi, germani, italieni, englezi, polonezi, francezi, maghiari și austrieci; și nu știu dacă am enumerat chiar toate cele 20 de naţii ale Sulinei de atunci, dar e lesne de înţeles de ce Jean Bart i-a spus Europolis în romanul cu același nume: „toate neamurile de oameni, toate seminţiile se întâlneau aici; drojdia lașă a Levantului dospea la un loc înfrăţită cu trufașa putere britanică, doborâtă, narcotizată de valuri de alcool.”

Sulina: Marea și Delta la Europolis

Epoca de glorie a Sulinei s-a încheiat când a început primul război mondial; Sulina a fost foarte afectată de război, după care s-a refăcut întrucâtva și apoi a fost iar sărăcită de marea criză din 1929-1933; în 1939 Comisiunea Europeană a Dunării s-a desfiinţat, așa că rezidenţii europeni s-au repatriat iar viaţa cosmopolită a portului a devenit o amintire; în al doilea război mondial sovieticii au bombardat cu sălbăticie Sulina, aducând-o iar la sărăcie, dar comunismul i-a asigurat o nouă perioadă de relativă prosperitate, care a luat final după `89; iar de atunci Sulina pare a trăi o interminabilă agonie, din care o mai trezesc uneori promisiunile că va avea o nouă renaștere datorită turismului. Din cele 20 de naţii ale Sulinei au mai rămas doar românii, lipovenii, grecii și ucrainienii, iar un procent notabil dintre sulineni se declară de origine etnică ori de confesiune incertă; probabil pe aici se încadrează și gazda mea din Sulina, care spunea că are în familie strămoși italieni și maghiari; iar dintre lăcașurile de cult de toate soiurile pe care le avea Sulina interbelică au mai rămas în picioare doar catedrala ortodoxă, o biserică ortodoxă greacă, una ortodoxă de rit vechi, pentru lipoveni, și una catolică, frumoasă foc, dar sub bombardamente ori sub ruina timpului au pierit biserica armenească și cea anglicană, sinagoga și geamia musulmană.

Sulina: Marea și Delta la Europolis

Plaja Sulinei

Ieșirea la mare a Sulinei se află la câţiva kilometri de centru, iar dacă te rușinezi să parcurgi drumul pe jos ai la îndemână curse de microbuze de doi lei sau acele câteva taxiuri din Sulina; și să nu uităm că dacă ai noroc, poate o nimerești pe taximetrista aia frumoasă... Dacă însă vei merge pe jos e foarte posibil să te întâlnești cu niște cai ce-și fac veacul pe acolo, fluturându-și în vânt coamele și cozile în ciuda fotografilor dornici să le fure vreo poză. Cât despre plaja Sulinei, eu nu am folosit-o (am fost acolo spre finalul sezonului, și oricum prăjitul burţii la soare nu se numără printre pasiunile mele) dar din ce am văzut eu arată bine: lată, curată, cu aspect de plajă virgină dar bine întreţinută; la cum arată plaja fundul mării ar trebui să fie cam ca la Mamaia, mai puţin ţigănia insuportabilă de acolo; și vestea bună e că aici nu trebuie împărţită plaja cu vreo turmă de vaci și boi, cum se întâmpla la Sf. Gheorghe.

Sulina: Marea și Delta la Europolis

Sulina: Marea și Delta la Europolis

Sulina: Marea și Delta la Europolis

Iar de pe plajă se vede în depărtare, undeva înspre nord-est, și farul nou al Sulinei, construit în 1980 la câţiva kilometri în largul mării, la capătul digului sudic al canalului Sulina.

Sulina: Marea și Delta la Europolis - ici-colo.ro

Și dacă tot veni vorba de faruri trebuie spus că Sulina mai are încă un far în afară de cele două de care am pomenit până acum: i se spune farul vechi și se află pe digul nordic, astăzi fiind înconjurat de stuf și de canale; însă și acesta e greu accesibil, ca și farul nou, doar cu o barcă tocmită cu vreun ghid localnic. Eu am trecut pe acolo împreună cu Captain Nemo, dar văd că iarăși m-am dezlănţuit la scris, așa că despre basmaua lui de pirat o să vă povestesc în următoarea parte a postării.

Sulina: Marea și Delta la Europolis - ici-colo.ro

(va urma)

8 comentarii:

  1. abia astept sa ajung in delta. apropo de bureti cazuti in butoi, baietii (care se duc in fiecare an la pescuit in delta) au rămas fără undite (banuiesc că niste bureti i-au rezolvat, n a vazut neam de neamul lor ce au furat acolo).
    si, ai dat peste taximetrista frumoasa? :-P

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ntz, erau distantele asa de scurte ca mi-a fost jena sa iau taxiul :)

      Ștergere
  2. Ai un dar de-a povesti ca pana si in cele mai repezite navigari ma trezesc citind fara graba...
    N-am ajuns la Sulina, poate data viitoare cand merg in Delta incep de acolo.

    RăspundețiȘtergere
  3. cine nu a venit o data an viata la sulina a trait degeaba ......credetima .......veniti la CASA NOUA

    RăspundețiȘtergere
  4. Pentru mine, Sulina ramane locul unde am invatat sa iubesc Marea Neagra.

    RăspundețiȘtergere
  5. In mica vacanta de 6 zile in iulie 2014 am fost in vizita la rude si mergand spre plaja am luat un taxi ...pot sa zic ca am avut norocul sa " o nimeresc pe taximetrista frumoasa" ...

    RăspundețiȘtergere