12 tipuri de călători, sau 12 răspunsuri la o singură întrebare: de ce călătorim? (2)

Cotropitorul, Sultanul, Nebunul și Evadatul sunt primele patru tipuri de călători din cele 12 cu care v-am ameninţat în prima parte a acestei postări, și bănuiesc că deja te-ai delectat cu ele; astăzi voi continua cu încă patru tipuri de călători, și ca să nu fie îndoieli voi reaminti că ceea ce mi-a permis să le conturez sunt răspunsurile diferite, uneori diametral opuse, pe care le-am găsit la aceeași întrebare: de ce călătorim? și te previn că am în vedere o radiografie onestă a acestor motive, în care să surprind nu care sunt motivele declarate pentru care susţinem că pornim la drum, adică cele pentru care ne-ar place să pornim la drum; dimpotrivă, încerc să mă refer la motivele interioare reale ce ne împing să călătorim, așa că ne vom distra…

Migratorul este numele pe care l-am dat celui de al cincilea tip de călător dintre cei 12 găsiţi de mine, iar pentru el răspunsul la întrebarea “de ce călătorim?” este pentru a fi în mișcare, pentru a migra, pentru a se juca “de-a acasă” prin cât mai multe locuri; am ezitat îndelung în a-i spune Migratorul, și e posibil că numele nu este așa sugestiv cum l-aș fi dorit eu, dar dacă i-aș fi spus Nomadul, Rătăcitorul sau Hoinarul aș fi dat impresia că mă refer la un călător aflat în continuă mișcare, ceea ce în mod sigur nu este adevărat: Migratorul nu este un vagabond oarecare (din categoria aceea la care se referă zicătoarea azi aici, mâin` la Focșani, poimâine la Drăgășani) care să se mute continuu din loc în loc, ci manifestă nu o dată tendinţa de a se stabili temporar pe unde ajunge și în genere se luptă eroic cu această tentaţie a fixării; din diverse motive (pentru care nu putem să-l urâm destul…) Migratorul călătorește mai mult decât alţi călători și este insaţiabil în materie de călătorii, iar pentru a-și conserva forţele se stabilește perioade mai mult sau mai puţin îndelungate prin locurile prin care călătorește, după care le savurează pe îndelete; deci se poate spune despre Migrator că e un călător care nu se grăbește niciodată și care face escale mult mai lungi decât alţi călători, ba chiar ai putea conchide că el nu călătorește, ci migrează; adesea își va găsi ceva de lucru pe unde ajunge (barman, profesor de engleză sau alte joburi sezoniere, fără multă bătaie de cap) și își va face un mic cerc de cunoștinţe printre localnici, dând impresia că e pe cale să se integreze între ei și să devină un emigrant; și totuși Migratorul rămâne în sufletul său un călător pur-sânge și nu vrea să se fixeze definitiv într-un loc, ceea ce îl va determina, mai devreme sau mai târziu, să pornească mai departe. Când am ajuns a doua oară în Dharamshala, capitala nord-indiană a lui Dalai Lama, am întâlnit acolo o tânără domniţă de prin Germania care stătea acolo de câteva luni bune; locuia într-o pensiune ieftină din Bhagsu Nag, la vreo trei kilometri la nord de Dharamshala, se cunoștea cu o mulţime de localnici și făcea mici comisioane ca să-și mai rotunjească veniturile (printre altele picta, așa că m-am ales cu un Buddha copil pictat de ea pe o bucată de tricou vechi, pe care îl am și acum pe acasă); până să ajungă în Dharamshala mai stătuse luni de zile și prin alte locuri din India și nu părea să aibă nicio intenţie să se întoarcă acasă în Germania, însă când i-am zis că voi pleca spre Ladakh m-a întrebat dacă nu aș vrea să vină și ea cu mine. Iar acum vreo doi ani am întâlnit în România un fost profesor din California, care călătorea lent (extrem de lent…) ici-colo prin lume, oprindu-se din loc în loc pentru lungi escale; după vreo trei luni am revenit unde îl întâlnisem (la Merigar East, lângă comuna 23 August de pe malul mării) și l-am regăsit tot acolo, părând că deja e de-al casei; ce faci, te stabilești aici?, l-am întrebat mirat; a, nu, mi-a răspuns râzând, în câteva zile voi pleca mai departe; unde?, l-am chestionat; încă nu m-am decis, răspunse el calm; am două variante, Ucraina sau Turcia; tu ce mă sfătuiești? Iar când i-am spus că am de gând să ajung în micul stat indian Sikkim din Himalaya Migratorul meu californian mi-a spus că el fusese deja pe acolo și-mi poate oferi toate informaţiile necesare, așa că a doua zi mi-a adus o hartă a Sikkim-ului desenată de mână ce avea informaţii atât de precise și utile încât mi-a fost de mare ajutor când am călătorit acolo. Una peste alta Migratorul nu este călător pentru un concediu ci mai degrabă pentru ani buni sau măcar pentru o vacanţă impresionant de lungă: un călător de cursă lungă, va să zică. În fine, pe Migrator îl găsești prin locuri mai mult sau mai puţin exotice ale lumii (din câte am auzit preferă mai ales insulele tropicale și ţărmurile însorite) și îl vei recunoaște după faptul că nu se grăbește niciodată, ci savurează totul pe îndelete; periodic însă e sfâșiat de îndoieli existenţiale grave: să mai stau pe aici, sau să pornesc mai departe? și în ce direcţie să o apuc? Așa că pentru un Migrator marea provocare este să se decidă când și încotro va fi următoarea migraţie, sau întoarcerea acasă; cât despre ce înseamnă acasă Migratorul nu pare să aibă dubii: acasă e oriunde mă simt bine, să fie limpede…

Neguţătorul e acel tip de călător care călătorește pentru a cumpăra și a vinde, pentru a câștiga; este pragmatic și teluric la culme, așa că îl vei recunoaște ușor pentru spiritul mercantil pe care îl dovedește la aproape fiecare pas sau vorbă: Neguţătorul privește călătoria ca pe un mod de a-și rotunji veniturile, de a-și completa cumpărăturile, de a face economii faţă de cât plătesc alţii pe aceeași vacanţă sau cel puţin de a evalua bănește locurile prin care călătorește; deci poveștile de călătorie ale Neguţătorului sunt presărate cu cifre, valute, rate de schimb valutar și alte elemente de o concreteţe de-a dreptul supărătoare: cât a plătit taxă de autostradă, cât a plătit la toaletă, cât a costat o cafea și un senviș, cât era comisionul la bancomat, cât a costat camera de hotel și cum l-a convins pe recepţioner să îi facă o mică reducere, cât a costat masa la restaurant (plus ce a mâncat, firește, cu indicarea cantităţilor și a accesoriilor de rigoare - bacșiș, coperto etc), cum a făcut să prindă cel mai bun preţ la biletul de avion etc; și are o memorie a cifrelor incredibilă, să fie clar… Problema e că dacă îl întrebi despre cutare muzeu o să îţi spună doar cât a fost intrarea la el (indignat că era prea scump, firește), iar dacă îl întrebi despre cutare oraș o să îţi răspundă ceva gen scump sau ieftin, spre marea dezamăgire a celor interesaţi de aprecieri de ordin estetic sau alte năzdrăvănii ce nu pot fi exprimate în cifre. Neguţătorul e într-o continuă vânătoare de oferte, promoţii, reduceri și chilipiruri de toate felurile, decide adesea să meargă într-un anumit loc doar pentru că a găsit nu știu ce promoţie de nerefuzat până acolo (deși locul nu îi spune mai nimic se simte dator să nu rateze niciun chilipir) iar când ajunge la destinaţie se pierde adesea în negocieri interminabile pentru cine știe ce insignifiante reduceri de preţ, chipurile ca să nu îi jignească pe orientali dacă le plătește cât au cerut prima dată, fără să negocieze nimic; îi plac cumpărăturile la nebunie și se descurcă în bazar mai bine ca orice alt călător, așa că se întoarce acasă cu valiza plină de chilipiruri despre care îţi va povesti fudul cum a reușit să le reducă preţul de la nu știu ce cifră astronomică la aproape nimic, iar dacă nu te convinge din prima ce afacere grozavă a făcut îţi va oferi pe loc o comparaţie cu produse similare din alte ţări sau orașe, cu precizarea că alea erau oricum mai slabe calitativ... Te va zdrobi cu dispreţul lui dacă nu te descurci la fel ca el să vânezi promoţii și reduceri, ori dacă ești nebun să dai banii pentru a vizita vreun loc îndepărtat, la care atracţia e vreun vestigiu istoric și nu mall-ul sau bazarul: hai dom`le, fii serios, ești nebun să arunci banii pe geam? Când va pleca undeva se va informa cu atenţie în primul rând despre schimbul valutar, bancomate, cât e taxiul și cum e cu cardurile de reduceri pentru turiști, dar va uita să citească despre locurile pe unde va ajunge și nu va trăi nicio nerăbdare de copil în anticiparea întâlnirii cu cine știe ce vis vechi; va vizita conștiincios mall-urile, cazinourile și alte locaţii cu sclipici, va calcula în gura mare cam cât o fi costat ridicarea lor sau câţi vizitatori pe zi au, după care își va face o poză în faţa lor, spre eternă aducere aminte… iar lovitura supremă va fi când după ce l-ai văzut lipăind în șlapi și bermude prin biserici străvechi, îl vei vedea uimit pe Neguţător îmbrăcat în cămașă albă, pantaloni la dungă și pantofi, pentru a vizita cazinoul! Una peste alta Neguţătorul este în genere atât de preocupat să calculeze, să evalueze și să obţină reduceri încât adesea trece prin locuri minunate aproape ca gâsca prin apă, fără să se ude. Recunosc însă că e grozav de util în călătorii și sigur te ajută să eviţi falimentul la întoarcerea din călătorie, cu condiţia să nu-i dai funcţie de comandă, ci doar de execuţie, și să-l poţi scoate din priză imediat ce începe să aiureze în cifre; îl găsești mai ales prin orașe mari, cu mall-uri și bazare, unde adesea călătorește (doar) pentru cumpărături, iar pentru Neguţător provocarea cea mare este să privească ceva fără să-i calculeze imediat preţul sau taxa de intrare, și să admire fără rezerve chiar și ceva ce nu e nici ieftin și nici la promoţie…

Descoperitorul e acel tip de călător pentru care răspunsul la întrebarea “de ce călătorim?” este pentru a descoperi lumea, pentru a se juca “de-a exploratorul”, pentru a afla, a explora, a cunoaște; copilăros și candid, Descoperitorul își dorește cu patimă să calce prin locurile despre care a citit pe nerăsuflate în cărţile copilăriei (străvechi cetăţi bântuite de legende și de fantome, jungle străbătute de fiare, munţi semeţi, castele, piramide, peșteri, recifuri de corali sau alte locuri minunate pentru orice copil care se respectă) ori pe urmele unor figuri legendare precum Alexandru cel Mare, Napoleon, Tarzan sau Elvis Presley… Așadar Descoperitorul este un fel de copil mare care încă mai crede în visele copilăriei, și spre deosebire de alţi adulţi încă mai încearcă să și le împlinească. Adesea Descoperitorul îmbină pasiunea sa pentru călătorii cu alte hobby-uri precum zoologia sau botanica, ecologia sau speologia, istoria sau arheologia, antropologia, căutarea de comori sau cel puţin fotografia; așa că Descoperitorul e în stare să își petreacă perioade lungi studiind fluturi în junglă sau cartografiind galerii interminabile și inventariind speciile locale de lilieci în peșteri din nord-estul Indiei, precum Oana, o amică grozav de pasionată de speologie, care vede lilieci peste tot; uneori interesul său pentru oameni din colţuri îndepărtate ale lumii îl poate împinge pe Descoperitor să stea câteva luni în Nepal ca angajat al Crucii Roșii, precum Daniela, o altă amică; și bag samă că și Big Bule de la amplecat.ro, pe care l-a uitat Dumnezeu prin Indonezia o grămadă de timp, e tot un Descoperitor, mai ales dacă mă gândesc la postările lui despre festivalurile tribale ale papuașilor din vestul insulei Noua Guinee, pentru care l-am invidiat și urât intens… nu îmi mai rămâne decât să sper că susmenţionaţii nu mă vor înjura prea tare pentru etichetarea lor ca Descoperitori, cu toate consecinţele de rigoare. Deloc doritor de lux turistic, Descoperitorul e în stare să călătorească cât se poate de spartan, cu rucsacul în spate și provizii puţine dar mânat de pasiune, fiind ușor de recunoscut după aerul său de profesor distrat și după faptul că știe precis ce vizitează și de ce face asta: Descoperitorul se documentează atent despre locurile pe care le vizitează, cu toată seriozitatea unui școlar decis să ajungă la faza pe ţară a olimpiadei, iar dacă îl provoci la discuţii în domeniul său favorit ai șanse bune să nu scapi cu una, cu două; adesea se va alătura unor mici expediţii de pasionaţi sau altor grupuri organizate compuse tot din ușchiţi ca el, iar spre deosebire de Neguţător el este mult mai preocupat de ceea ce vede și descoperă în călătoriile sale decât de preţul plătit în acest scop. Idealist din fire, Descoperitorul e foarte tentat să se implice în tot felul de cauze cum ar fi salvarea pădurilor amazoniene ori salvarea nu știu cărei specii de animal pe cale de dispariţie, motiv pentru care se va încăiera fără jenă cu cei care îi stau în cale. În rest, să îi dea Dumnezeu la Descoperitor o familie cât mai înţelegătoare (biata lui familie are ce întelege, har Domnului), altfel riscă să rămână holtei până hăt, târziu… Pe unde îl găsești pe Descoperitor? Prin ţări îndepărtate, care îţi provoacă vertij chiar și numai când le vezi pe hartă, musai de prin lumea a treia și cu risc de malarie, și nu neapărat în orașe mari sau în locuri grozav de confortabile; care e călătoria perfectă pentru Descoperitor? cea în care a descoperit ceva nou, cum ar fi o nouă specie de lilieci sau niște obieceiuri tribale încă neștiute, prada supremă a Descoperitorului fiind fotografiile (sau notiţele, mă rog) înfăţișând descoperirea, prietenii știu de ce… care e marea provocare pentru Descoperitor? să se întoarcă acasă și să aibă o viaţă obișnuită, ceva gen în rândul lumii; ceea ce nu înseamnă neapărat să renunţe la a fi Descoperitor, ci doar să lase de-o parte, din când în când, fluturii sau liliecii…

Pelerinul este acel călător care călătorește din dorinţa de a se transforma interior, de a evolua spiritual, de a deveni un om mai bun. Omenirea a avut dintotdeauna un mare număr de pelerini, iar dacă ești atent îi vei vedea și în zilele noastre mergând agale pe drumurile lumii; și să fie limpede de la bun început că atunci când vorbesc de Pelerin ca tip de călător nu mă refer musai la vreun grup de mătușici bigote care merg în perinaj cu autocarul la nu știu ce mânăstire (între noi fie vorba, ele merg mai degrabă ca să se pună bine cu Șefu` ăl mare decât ca să se transforme interior) ci la oamenii de toate credinţele, vârstele și ocupaţiile pe care îi poţi întâlni pe faimosul Camino de Santiago, drumul de pelerini vechi de aproape un mileniu ce străbate nordul Spaniei de la graniţa sud-vestică a Franţei până aproape de graniţa nordică a Portugaliei; am o amică care a mers pe Camino (Doctoriţa Ușchită îi spun eu, iar pașaportul ei arată ca un pom de iarnă…), și îmi spunea că acei oameni atât de diverși care aleg să străbată vreo 900 de kilometri pe jos nu fac asta pentru că s-ar fi îndrăgostit subit de Santiago de Compostela, sfântul catolic a cărui poveste spaniolă e viu contestată, ci pentru că au auzit că atunci când termini Camino ești cu totul alt om decât cel care a pornit la drum. Iar dorinţa de transformare într-un om mai bun este una cât se poate de legitimă, să recunoaștem, chiar și la omul modern. Așadar Pelerinul este un idealist care va căuta să meargă în locuri cu o puternică rezonanţă spirituală nu neapărat pentru a face  mătănii la fiecare pas, ci pentru că se simte inspirat de exemplul celor care au mers pe același drum înaintea lui, indiferent că e vorba de oameni simpli ca el ori de mari personalităţi spirituale ale omenirii: sfinţi, iluminaţi ori maeștri; adesea Pelerinul nici nu știe foarte clar de ce pornește pe un asemenea drum, dar știe bine că e o chemare interioară la care nu dorește să se opună; “nu îmi fac iluzii, dar sigur voi afla pe drum de ce simt că trebuie să pornesc pe acest drum”, ar putea zice în gând Pelerinul zilelor noastre, preocupat să menţină echilibrul între scepticismul unui occidental modern și idealismul atemporal tipic unui Pelerin; este un căutător, din moment ce nu știe neapărat ce caută, ci știe doar că dincolo de lumea materială există ceva ce merită aflat. Este adevărat, există în lume și Pelerini pentru care a porni pe drum către locurile sfinte este o obligaţie religioasă și nu o alegere (pentru musulmani, de pildă, pelerinajul la Mecca este obligatoriu) dar eu aș spune că un Pelerin autentic pornește la drum mai degrabă dintr-un impuls interior decât din vreo impunere exterioară; iar ceea ce deosebește un Pelerin de alţi călători este faptul că pentru el călătoria exterioară, fizică, este dublată în mod necesar de o călătorie interioară, văzută ca fiind cel puţin la fel de importantă. În Lhasa, în Tibet ori în Boudhanath, în Nepal, am fost grozav de impresionat să văd pelerini tibetani care merseseră pe jos sute de kilometri până să ajungă la destinaţia lor, făcând câte o prosternare completă la fiecare trei pași; și îmi aduc aminte și acum de chipul unei femei tibetane care tocmai își terminase de făcut toate prosternările în templul Jokhang din Lhasa: se ţinea de încheietura unei mâini ca și cum ar suporta cu greu o durere, dar pe chip avea lumina blândă a cuiva care știe că tocmai a terminat de parcurs un drum interior lung și dificil. Pe unde îl găsești pe Pelerin? Prin locuri cu o puternică rezonanţă spirituală cum sunt Ierusalim, Muntele Atos, Roma, Lourdes din Franţa ori Fatima din Portugalia, El Camino din Spania, Dharamshala, India sau Tibet; care e călătoria perfectă pentru Pelerin? cea în care simte că a făcut drumul interior până la capăt; ceea ce nu se va întâmpla întotdeauna, pentru că adesea Pelerinul își finalizează călătoria cu un sentiment enervant că încă nu a clarificat nimic și trebuie să pornească la drum încă o dată; care e marea provocare pentru Pelerin? să fie cu capul în nori dar cu picioarele pe pământ, să nu alerge după cai verzi pe pereţi și să se ferească de a face pelerinaje la foc automat, cum pare să propună occidentul materialist la Fatima sau Lourdes (la Fatima mi s-a părut că e vorba de o industrie a kitschului religios și nimic altceva, iar în Vatican e cam la fel); și nu în ultimul rând Pelerinul trebuie să se ferească să meargă pe drumuri interioare ce nu duc nicăieri, trăind telenovele spirituale în care nu dorinţa de transformare interioară ci orgoliul cu spoială spirituală îl face să se vadă drept Făt-Frumos vrăjind un batalion de Ilene Cosânzene…

De moment mă opresc aici; după ce în precedenta postare am povestit de primele patru tipuri de călători, iar în postarea asta de încă patru, mi-a mai rămas puţin și termin de zugrăvit toată menajeria; vorba reclamei, Ciuc!, încă patru și mă duc…

(va urma)