12 tipuri de călători, sau 12 răspunsuri la o singură întrebare: de ce călătorim? (1)

Zilele astea am tot învârtit în minte o întrebare: de ce călătorim? care sunt motivele interioare reale care ne determină pe fiecare dintre noi să pornim la drum spre locuri mai mult sau mai puţin necunoscute? Iar după ce vreo trei zile am pritocit în gând scenarii după scenarii am găsit nu mai puţin de 12 răspunsuri diferite, care m-au condus la 12 tipologii de călători. Așa că te provoc să afli: tu care ești, dintre cele 12 tipuri de călători?

Cotropitorul este numele pe care l-am dat primului tip de călător dintre cei 12 pe care i-am găsit eu; pentru el răspunsul la întrebarea “de ce călătorim?” este pentru a epata, pentru a se umfla în pene, pentru a-și gâdila ego-ul supradimensionat în faţa asistenţei uimite de splendoarea lui. Cotropitorul vede lumea ca pe un loc care musai trebuie cucerit de el, iar pe localnici îi privește adesea ca pe niște prestatori de servicii turistice de care Dumnezeu și-a făcut milă aducându-i în calea lui: nu ar putea concepe pentru nimic în lume ca vreun localnic din vreo ţară săracă să nu fie fericit la culme să facă poză cu el, ori să nu simtă nevoia să-i sărute mâna atunci când Cotropitorul îl bate protector pe umăr, zâmbindu-i patern pentru poza Yola. Este ambiţios, narcisist, egotic, fanfaron și superficial, iar momentele cele mai importante ale călătoriei unui Cotropitor sunt cele în care își face poza Yola (Yola Paris, Yola Berlin etc) în faţa locului cel mai înalt al destinaţiei și cel în care, odată întors acasă, înroșește pe harta lumii ţara proaspăt vizitată: a văzut Balcik, înroșește pe hartă Bulgaria, a văzut Paris, înroșește pe hartă Franţa, iar pentru el marea lovitură este atunci când vizitează vreun oraș din Rusia sau China: nu va avea nicio problemă să înroșească imediat Rusia, respectiv China, adică ditamai bucata din toată harta lumii; adesea lasă impresia că nu călătorește, ci doar bifează pe hartă, gonind neostenit după tot felul de ţinte și recorduri cantitative: număr de kilometri parcurși, număr de capitale văzute, altitudine, număr de zboruri și alte numere. Trebuie spus clar, Cotropitorul are în colecţia lui de fotografii (aproape) numai poze Yola, spre deosebire de alţi călători, care posedă și asemenea poze laolaltă cu poze non-Yola; așadar simpla posesie a unei poze Yola nu te transformă automat în Cotropitor; de altfel și eu am câteva poze Yola, și cu toată onestitatea vorbind nu mă văd un Cotropitor. Altminteri Cotropitorul este un călător inteligent, pragmatic și descurcăreţ cât cuprinde, care poate ajunge să facă, pe cont propriu, călătorii frumoase: narcisismul său îl va împinge mereu să înveţe, să se rafineze tot mai mult și să privească orice călătorie ca pe o competiţie în care musai trebuie să câștige. Pe Cotropitor îl vei găsi prin mai toată lumea, mai ales prin mari capitale, dar nu se va feri nici de aventuri prin locuri mai puţin civilizate pe care a ajuns la concluzia că nu le poate rata, deci ţine musai să le cotropească. Oricum, Cotropitorul va căuta să nu revină într-un loc deja văzut (cea mai frumoasă călătorie este următoarea, să fie clar) și va da adesea senzaţia că are un plan măreţ de îndeplinit, în care fiecare călătorie este o etapă spre victoria finală.

Sultanul este acel tip de călător pentru care răspunsul la întrebarea “de ce călătorim?” este pentru lux, pentru a fi tratat ca un sultan sau cel puţin ca un prinţișor aflat  în călătorie. Îl recunoști foarte ușor: adoră hotelurile all inclusive, unde alături de familie petrece vacanţe de vis (zice el) îmbuibându-se cu mâncare, băutură, masaje, jacuzzi, piscine și alte atracţii turistice similare; rar părăsește hotelul în care e cazat, iar dacă o face este pentru a mânca în vreun restaurant bun, pentru plajă, parc de distracţii ori cumpărături la mall sau pentru vreun tur cu grup ghidat, achiziţionat de la hotel: Sultanul este comod, gregar, suficient, teluric și nu dorește să-și bată capul cu chestii complicate cum ar fi să călătorească de capul lui, să viziteze cine știe ce obiective istorice (“hai dom`le, fii serios, sunt doar niște pietre, ce mare lucru?”) sau să renunţe la confortul sultanal; așa că în genere va înghiţi nemestecat ceea ce i se dă, fără să pună multe întrebări, Sultanul fiind genul de călător la care îi poţi vinde liniștit gogoși turistice precum mitul lui Dracula sau alte kitschoșenii similare: dacă așa spune ghidul sigur așa este, gândește bonom Sultanul. În schimb nu se va jena să pretindă ca pe teritoriul sultanatului său temporar (hotelul all inclusive) să fie tratat ca un adevărat sultan, adică să aibă totul la nas și să nu existe limite meschine la mâncare și la băutură, și îl vei recunoaște ușor atunci când își mai ia încă o farfurie de mâncare, mormăindu-și în barbă: ce, am plătit pentru all inclusive, vreau all inclusive. Există și o versiune snoabă a Sultanului, care are bani gârlă și se distrează de minune atunci când îi cheltuie prin hoteluri și restaurante scumpe și faimoase (musai înscrise în niscaiva topuri turistice, să fie clar), torturându-i meticulos pe cei din staff, cu pretenţii și cerinţe care de care mai bizare: Sultanul în genere, dar mai ales Sultanul snob, este ferm convins că din moment ce plătește trebuie să i se facă temenele adânci la aproape orice pas și să i se împlinească dorinţele și hachiţele sultanale chiar înainte de a fi rostite. Una peste alta pe Sultan îl vei găsi mai ales prin hotelurile all inclusive din Turcia, Grecia sau Bulgaria, ori prin hotelurile scumpe din marile capitale ale lumii, și nu se va da în lături să revină mulţi ani la rând în același loc în care s-a simţit cu adevărat Sultan; iar provocarea cea mare va fi să reușești să îl convingi pe Sultan că în pofida convingerii lui nedezminţite, hotelurile, restaurantele și mallurile nu sunt atracţii turistice, cu foarte puţine excepţii; iar dacă îl mai convingi și că schimbarea plajei sale favorite nu este deloc o aventură înseamnă că ești un ins tare; dar nu neapărat în fiecare an, firește…

Nebunul este acel călător pentru care răspunsul la întrebarea postării este pentru provocări, pentru aventură, pentru adrenalină: este un aventurier care simte o nevoie irezistibilă să-și verifice limitele și să le depășească cât de des și cât de mult poate; așa că va călători în modalităţi neconvenţionale (pe jos, pe bicicletă ori motocicletă, cu autostopul sau în cine știe ce ambarcaţie fragilă) sau își va condimenta călătoria cu mici episoade de nebunie temporară cunoscute drept bungee jumping, paragliding, rafting, scufundări, alpinism, parașutism, surfing, sau cel puţin vreun safari în Africa ori vreo excursie în munţi; adesea se va caza în cort, suportând cu stoicism frigul sau umezeala de peste noapte, iar dimineaţa va fi de-a dreptul încântat să constate că a fost vizitat de urs și ca namila trebuie să fi servit masa la vreun metru de el: așa cum îi spune numele, Nebunul e puţin dus de-acasă, dacă nu cumva ușchit de-a binelea, așa că ceea ce pentru alţi călători este un motiv de îngrijorare sau de precauţie pentru el este un motiv de bucurie, care îl face să savureze la maxim călătoria. Atunci când nu alege să călătorească în cine știe ce modalitate masochistă și nici nu sare de pe poduri legat cu o coardă Nebunul își alege musai vreo ţară de care alţi turiști se feresc ca de Ucigă-l Toaca: cu războaie, cu conflicte tribale, cu atentate teroriste sau cel puţin cu risc de malarie. Una peste alta pe Nebun îl vei găsi pe poteci de munte prin Himalaya, prin Nepal sau alte coclauri faimoase, și în genere peste tot pe unde se sare de la înalţime, se înfruntă valurile ori se derulează alte activităţi mai mult sau mai puţin extreme, în care există șansa să-și rupă barem un picior; iar visul lui secret este să viziteze Afghanistan-ul și să aibă noroc măcar de un raid aerian al aviaţiei americane, ori o salvă de mortiere talibane. Nebunul dispreţuiește confortul și fiţele, așa că poate fi fericit ca backpacker, cu tot calabalâcul în spate, și are abilităţi sportive sau condiţie fizică cel puţin bună pentru anii lui. E un călător simpatic foc, însă pare imatur și iresponsabil, deci adesea le dă bătăi de cap firmelor de asigurare la care și-a făcut asigurarea de călătorie, ori familiei; iar dacă soţia nu-i înţelege nebunelile sunt șanse măricele să ajungă la divorţ; aș mai adăuga că Nebunul poate fi atât de orbit de dorinţa de a găsi noi și noi provocări încât poate rata atracţii turistice aflate în drumul său doar din cauză nu sunt la înalţime ori la adâncime și nici nu-i oferă vreo provocare, vreun risc ori barem vreo luxaţie; oricum, pe Nebun nu îl vei găsi la muzeu sau în vreun templu străvechi decât dacă tocmai și-a scrântit ceva și e obligat să ia o pauză sau e în prag de divorţ, și încă nu s-a decis ce să aleagă…

Evadatul este specia de călător, foarte răspândită în zilele noastre, pentru care răspunsul la întrebare este pentru a evada din cotidian, pentru a uita de viaţa lui obișnuită și de insatisfacţiile ei. Așadar Evadatul, altminteri un ins cuminte și așezat în viaţa de toate zilele, va căuta să facă atunci când călătorește tot ce nu face de obicei, și își va folosi toate frustrările strânse în viaţa de zi cu zi drept combustibil interior pentru călătoriile sale. Spre deosebire de Cotropitor, de Sultan și de Nebun el este mult mai greu de recunoscut după semnele exterioare sau după destinaţiile favorite, așadar pentru a recunoaște Evadatul va fi necesar să discuţi puţin cu el și să înţelegi că motivaţia lui principală este fuga de viaţa lui, despre care nu își face prea multe iluzii: este anostă și plicticoasă ori nesatisfăcătoare din motive personale, amoroase sau profesionale, iar când călătorește se răzbună. Știu, Evadatul există în aproape orice călător, dar în egală măsură avem în noi și un mic Cotropitor narcisist, un Sultan în miniatură, un Nebun mititel și simpatic sau orice altă specie de călător: niciunul din cele 12 tipuri de călător nu există în formă pură, nediluată, ci doar în amestecuri complexe cu multe alte tipuri. Provocarea cea mare a Evadatului este să înţeleagă că soluţia este nu să permanentizeze evadarea (așa cum tinde adesea Evadatul, încercând să călătorească tot mai mult și să-și facă din călătorie un mod de viaţă) ci să distrugă închisoarea din care evadează, sau măcar să-și îmbunătăţească mulţumitor condiţiile de detenţie: cu alte cuvinte să trateze cauza, nu efectul, adică să-și schimbe viaţa de zi cu zi astfel încât să reducă nevoia de evadare; altfel Evadatul nu va face altceva decât să fugă continuu de o realitate care nu îi convine și care îi adaugă noi și noi frustrări, și va privi călătoria ca pe un drog, pe care va încerca să și-l administreze în doze tot mai mari. Se întâmplă nu o dată ca Evadatul să-și înceapă fuga de realitatea cotidiană (numită de el călătorie) după cine știe ce eveniment neplăcut din viaţa lui: o despărţire, un divorţ, moartea cuiva drag îl fac să-și ia lumea în cap pentru a uita de tristeţe și pentru a se simţi din nou viu; sau pur și simplu vrea complet altceva decât are, cum voiam eu atunci când eram un corporatist scorţos, spânzurat de o cravată cât era ziua de lungă, din care evadam călătorind pe diverse coclauri; însă la întoarcerea din călătorie Evadatul este din nou confruntat cu realitatea de care a fugit, și din păcate adesea alege să planifice o nouă călătorie, până la care va hiberna cât de mult va putea, pentru a ignora cu încăpăţânare tot ce-și poate permite să ignore în viaţa lui și pentru a evita la infinit, cu lașitate atent camuflată, confruntarea decisivă cu inamicul real…

Mă opresc aici de moment, ca să-mi trag sufletul și să-mi adun gândurile înainte de a vorbi și despre celelalte 8 tipuri de călători; pentru că uitându-mă peste ce am scris până acum simt o nevoie imperioasă să mă întreb câte poze Yola am cu totul, și de câte ori m-am purtat ca un Cotropitor prin călătoriile mele; Sultan nu prea am fost la viaţa mea (deși nimeni nu-i perfect, nici măcar eu…), iar cu giumbușlucurile Nebunului eu zic că nu prea am avut de-a face, chit că îmi place la nebunie una dintre destinaţiile lui favorite, Himalaya; însă de câte ori m-oi fi jucat de-a Evadatul, oare?

(va urma)