La nord de Lisabona se afla districtul Leiria, la o
distanta de vreo doua ore de mers de capitala portugheza; la prima vedere
Leiria nu spune absolut nimic, insa in district se afla trei locuri care merita
vizitate, aflate pe lista UNESCO si abordabile intr-o calatorie de o zi:
Batalha, Alcobaça si Óbidos. Sincer, puteam sa le ratez?
Manastirea din Batalha, pe numele ei complet Mosteiro
de Santa Maria da Vitoria, mi-a placut la nebunie: constructia inceputa in 1388
si terminata tocmai prin 1533 in stil gotic tarziu combinat cu stilul manuelin
etaleaza ziduri in bizare nuante rosiatice pe care se profileaza bogatia de
motive decorative a celor doua stiluri; si daca imi aduc aminte corect specia
de gotic bogat impodobit pe care o etaleaza Mosteiro da Batalha se numeste gotic flamboyant. Mosteiro da Batalha te
surprinde si chiar te bruscheaza vizual inca de la prima privire pe care i-o
arunci, de parca ti-ar spune: hai,
decide-te: ori ma placi, ori nu ma placi. Eu am placut-o; si e clar ca o
mai plac foarte multi alti calatori, din moment ce este inscrisa pe lista
patrimoniului mondial al UNESCO si e considerata una dintre cele sapte minuni ale Portugaliei, Sete Maravilhas de Portugal.
Manastirea din Batalha are si o poveste frumoasa, legata de una din marile batalii purtate in evul mediu de portughezi impotriva spaniolilor din regatul vecin al Castiliei. In 1385 castilienii invadasera Portugalia, condusi de regele lor Juan, care dupa casatoria sa cu o printesa portugheza pretindea si tronul lusitan. Se spune ca tanarul Dom João, fiul nelegitim al regelui portughez ce tocmai murise, ar fi jurat ca daca va castiga batalia impotriva castilienilor si va ajunge rege va cladi o manastire Fecioarei Maria. Batalia s-a purtat in 1385 la Aljubarrota, iar portughezii condusi de Dom João si de tanarul general Nuno Alvares Pereira au obtinut victoria, gonindu-i pe castilieni la ei in Spania; Dom João a ajuns rege al Portugaliei sub numele de João I cel Bun, asa ca in 1388 a inceput constructia manastirii la mica distanta de locul bataliei, Aljubarrota; iar Batalha inseamna, daca nu ma insel, chiar batalie.
La mica distanta de Batalha se afla o alta frumusete a Portugaliei: abatia cisterciana de la Alcobaça, cunoscuta drept Mosteiro de Santa Maria de Alcobaça, aflata si ea atat pe lista UNESCO cat si pe lista celor sapte minuni portugheze. Este tot o constructie gotica, insa este un gotic timpuriu, complet diferit de cel al manastirii din Batalha si cunoscut drept gotic cistercian, si din pacate cladirea are si adaugiri baroce din sec. 18; abatia din Alcobaça este mult mai veche decat vecina ei din Batalha, constructia ei fiind inceputa in 1148 si terminata in 1153. Fondatorul ei este Afonso Henriques, primul conducator care si-a luat titlul de rege al Portugaliei, care a dorit sa marcheze prin ridicarea abatiei cucerirea orasului Santarem de la mauri; tot el este cel care a cucerit si Lisabona de la mauri, in acelasi an 1147; si trebuie sa recunosc spasit ca asa cum am patit cu Estoril, diferenta considerabila intre ce scriu si ce pronunta portughezii mi-a creat iar probleme amuzante: ma tot intrebam cine este acel enigmatic Afonsu Enricsh (cu cele doua „n”-uri de-abia auzite) de care am tot auzit povestindu-se in Alcobaça, si de ce nu se spune nimic despre Afonso Henriques, primul rege portughez, de care citisem deja in ghid; iar cand mi-am dat seama, intr-un final, ca in limba portugheza Afonso Henriques se pronunta Afonsu Enricsh m-am simtit grozav, grozav, grozav de caraghios...
Tot in Alcobaça am aflat si o poveste de dragoste atat de tragica incat pare a fi versiunea portugheza a iubirii dintre Romeo si Julieta: este vorba de povestea lui Pedro I si Inês de Castro, inmormantati in doua morminte bogat sculptate aflate alaturi in interiorul abatiei din Alcobaça. Pedro era fiul unui rege portughez, iar Inês de Castro era o printesa castiliana de care Pedro se indragostise nebuneste, desi era deja casatorit cu o printesa din Spania. Surghiunita in 1340, Inês de Castro s-a putut reintoarce la curte doar cinci ani mai tarziu, cand sotia lui Pedro murise; insa la insistentele unor nobili portughezi Pedro si-a dat acordul pentru eliminarea ei, pentru a indeparta pericolul unor noi pretentii castiliene la tronul portughez; s-a razgandit imediat, dar printesa fusese deja ucisa. Se zice ca Pedro nu a mai putut fi consolat niciodata dupa moartea iubitei sale Inês de Castro, iar doi ani mai tarziu, cand a ajuns rege, a ordonat pedepsirea cu cruzime a doi asasini si a obtinut recunoasterea ei postuma ca regina intr-un mod cel putin neobisnuit: Ines de Castro a fost deshumata, imbracata in haine regale, asezata pe tron langa Pedro iar membrii curtii regale au fost obligati sa se inchine pe rand in fata ei, ca in fata unei regine. Adevar sau minciuna? Habar nu am, insa mormintele acestor Romeo si Julieta ai Portugaliei se afla fata in fata, purtand aceeasi inscriptie: Até o Fim do Mundo, pana la sfarsitul lumii.
Putin mai la vest de Alcobaça, pe malul Atlanticului, se afla statiunea Nazaré, fost port pescaresc aproape necunoscut care in ultimele decenii s-a metamorfozat miraculos intr-o atractie turistica intens frecventata de turisti, cu efecte efecte benefice si in regiunea din jur, numita astazi Costa da Prata - Coasta de Argint. Farmecul simplu al asezarii de pescari de altadata inca s-a mai pastrat, iar in restaurante se gaseste mancare pescareasca buna. Nazaré e practic impartit in doua etaje, intre care se circula cu funicularul: partea de jos a Nazaré se cheama Praia si are plaje rascolite de valurile nabadaioase ale Atlanticului si mici case pescaresti, iar partea de sus, numita Sitio, este un vechi orasel avand o capela si o piata cocotata pe culmea stancoasa care domina tarmul; la care se adauga si al treilea cartier al Nazaré, numit Pederneira, un alt nucleu vechi ridicat pe un deal. Iar despre melodia de mai jos (Canção do Mar - Cantecul marii, cantata de Dulce Pontes) am aflat pe drum ca este originara chiar din Nazaré.
Numele asezarii vine de la numele biblic Nazaret,
portul fiind numit asa dupa povestea unei statui a Fecioarei Maria aduse tocmai
din Nazaret, din tara Sfanta; mai intai statuia a fost transportata intr-o
manastire din Merida, in Spania, prin sec. 4; iar din Merida statuia ar fi ajuns
in Nazaré in 711, fiind adusa aici de un calugar pe nume Romano si de ultimul
rege vizigot al Spaniei proaspat cucerita de arabi, Roderic; si se spune ca
odata ajunsi in Nazaré cu statuia Fecioarei ambii au decis sa devina pustnici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu