marți, 24 iulie 2012

Calatorie in timp: fascinanta poveste a Siciliei

Cand am inceput sa scriu mini-ghidul ici-colo al Siciliei am inteles repede ca oricat as dori nu voi putea expedia istoria Siciliei in doar cateva fraze, asa cum se obisnuieste; in primul rand pentru ca este o istorie exemplar de zbuciumata, prin care s-au perindat un numar impresionant de neamuri venite din colturi diferite ale lumii, ca intr-o interminabila telenovela in care regizorul a evitat happy-end-ul complicand la infinit actiunea si aducand pe scena noi si noi actori: sicani si elimi, greci, fenicieni si cartaginezi, romani, vandali si ostrogoti, bizantini, arabi si mauri, normanzi, germani si francezi, aragonezi si catalani si spanioli; in al doilea rand, pentru ca fiecarei perioade majore din istoria Siciliei ii corespunde astazi o anumita fateta pe care Sicilia o ofera vizitatorilor sai: Sicilia greaca, Sicilia romana, Sicilia bizantina, Sicilia araba, Sicilia normanda si Sicilia baroca din perioada ocupatiei spaniole. Asa ca vrei, nu vrei, pentru a te bucura asa cum se cuvine de o calatorie in Sicilia vei fi nevoit sa iti faci o idee si despre indelungata ei telenovela istorica, inceputa acum 2.700 de ani.


Sicilia antica: Magna Graecia

Telenovela siciliana a inceput undeva prin anul 750 i. Chr., cand grecii au colonizat Sicilia, impingandu-i spre interiorul insulei pe primii ei locuitori, sicanii, siculii si elimii. Grecii au stabilit aici colonii mari si bogate, din care cele mai importante au fost Siracusa (care a concurat cu succes Atena, liderul politic al lumii grecesti), Selinunte si Akragas (Agrigento de azi); Sicilia coloniilor grecesti era atat de prospera si infloritoare, incat in antichitate era numita, impreuna cu Italia de sud, nici mai mult, nici mai putin decat Magna Graecia - Grecia Mare; iar despre maretia de altadata a Greciei Mari iti poti face o idee vizitand Selinunte, Taormina, Siracusa si Agrigento, ultimele doua fiind inscrise ca obiective pe lista patrimoniului UNESCO; si sa nu uitam ca in Agrigento se afla faimoasa Vale a Templelor (foto), intesata de antice temple grecesti mai ceva ca Atena.


In acelasi timp, in Erice si mai ales in Segesta (foto) s-a produs o fuziune foarte interesanta intre elimii din vestul Siciliei si colonistii greci, care au locuit impreuna in aceste cetati ale elimilor. Si chiar daca aspectul exterior al acestor monumente este grecesc, in ele se regaseste din plin si contributia acestor vechi locuitori ai Siciliei antice.


Fenicienii si mai tarziu cartaginezii au stabilit si ei cateva colonii in extremitatea vestica a insulei, printre care Palermo, capitala de astazi a Siciliei; chiar si Catedrala din Palermo se pare ca este construita pe ruinele unei vechi fortarete feniciene.

Grecii din coloniile din Grecia Mare si cartaginezii din coloniile vest-siciliene s-au razboit timp de cateva sute de ani pentru suprematia in insula, insa cei care au castigat acest razboi au fost romanii, care au cucerit Sicilia in 242 i. Chr., facand din ea prima provincie romana din afara peninsulei italice; asa ca Sicilia a avut apoi o istorie linistita si prospera ca „granar al Romei”, pana in sec. 5. Vestigii ale Siciliei romane pot fi vazute astazi la  Taormina si mai ales la Villa Romana del Casale din Piazza Armerina (foto), inscrisa ca obiectiv pe lista patrimoniului UNESCO pentru mozaicurile sale romane foarte bine pastrate.


Sicilia normanda: perioada de aur a Siciliei

Caderea puterii romane a facut ca Sicilia sa ajunga pe mana migratorilor germanici: vandalii condusi de regele Geiseric au cucerit Sicilia in 440, iar in 488 insula a fost cucerita de ostrogotii condusi de Teodoric cel Mare, laolalta cu intreaga Italie. Apoi bizantinii condusi de generalul Belisarius, trimis de imparatul Justinian I, au recucerit insula in 535 de la ostrogoti, folosind-o ca baza pentru recucerirea intregii Italii; a urmat o perioada de aproape 300 de ani de dominatie bizantina, in care Sicilia a fost relativ linistita iar limba si cultura greaca au redevenit predominante in insula.

In 827 au debarcat in Sicilia emirii aghlabizi din Ifriqiya, din Tunisia de azi, chemati in ajutor de un comandant bizantin rasculat impotriva imperiului bizantin. Insa arabii si berberii nord-africani condusi de aghlabizi (numiti si mauri) au decis sa cucereasca Sicilia pentru ei, asa ca in 831 au asediat Palermo si l-au cucerit; ocuparea de catre mauri a intregii Sicilii fost incheiata cu succes numai dupa mai mult de un secol de lupte cu bizantinii: Taormina a cazut doar in 902, iar ultimele rezistente bizantine in Sicilia au fost supuse de aghlabizi de-abia in 965. Arabii au dominat insula pentru inca un secol, intre 965 si 1072, infiintand aici emiratul Siciliei, cu capitala la Palermo, si inscriind in istoria Siciliei (numita de ei Siqilliyyah) o perioada de inflorire si prosperitate. Iar cartierul La Kalsa din Palermo este fostul sau cartier arab, in care pe vremuri se afla o fortareata araba si inima orasului.

Dupa cele doua secole si ceva de ocupatie araba in Sicilia a urmat ocuparea Siciliei de catre normanzi, care a deschis episodul cel mai frumos al istoriei siciliene: perioada normanda, era de aur a Siciliei. Implicati ca mercenari in luptele dintre longobarzii si bizantinii din sudul Italiei, o mana de aventurieri normanzi (urmasi ai razboinicilor vikingi stabiliti in 911 in Normandia franceza si plecati tocmai de acolo in cautarea norocului prin lume) s-au hotarat in 1060 sa cucereasca Sicilia pentru ei. Condusi de Robert Guiscard si de fratele sau mai mic, contele Roger, din familia normanda Hauteville, normanzii au ocupat intai Apulia si Calabria in sudul Italiei, iar apoi au debarcat in Sicilia si au ocupat Messina in 1061, cu o armata de doar 700 de cavaleri; in 1068 i-au invins pe arabi in batalia de la Misilmeri si au asediat cu succes Palermo in 1072, definitivand in 1091 ocuparea normanda a Siciliei. Intamplator sau nu, exact in aceeasi perioada normanzii ramasi acasa in Normandia, condusi de William Cuceritorul, supuneau Anglia saxona, dupa batalia de la Hastings din 1066. Oricum, Roger (fratele mai mic dintre cei doi Hauteville) a devenit primul conte normand al Siciliei, deschizand un nou capitol in povestea acesteia.


Perioada normanda a Siciliei a ramas in memoria sicilienilor ca cea mai buna perioada din istoria lor si singura perioada in care Sicilia a fost nu doar independenta, ci chiar o forta politica de prim rang in Europa. Sicilia a cunoscut atunci o asemenea prosperitate incat se spune ca era cel mai bogat stat din Europa, cu mult mai bogat decat cealalta cucerire normanda a epocii, regatul Angliei; iar Palermo, capitala regatului, era in acea perioada cel mai populat oras al Europei. Initial Roger a fost doar conte al Siciliei si vasal al fratelui sau mai mare Robert Guiscard, care se stabilise in sudul Italiei; insa in 1130 fiul sau Roger al II-lea a devenit rege al Siciliei, adaugand la regatul Siciliei Apulia, Calabria si alte locuri din sudul Italiei, insula Malta si pentru o scurta bucata de timp chiar si coastele Tunisiei si Libiei din nordul Africii. Iar guvernarea normanda a adus Siciliei bogatie, pace si toleranta etnica si religioasa. In Sicilia acelor vremuri se vorbeau mai multe limbi: majoritatea locuitorilor vorbeau limba greaca, dar alaturi de ei erau si grupuri care vorbeau o limba italiana incipienta, musulmani care vorbeau limba araba si un numar serios de evrei, iar la curte se vorbea franceza normanda; iar decretele regale ale Siciliei normande erau date de obicei in latina, greaca si araba. E adevarat, Sicilia a cunoscut atunci un proces de relatinizare, iar religia catolica a devenit predominanta, insa musulmanii, ortodocsii si evreii si-au putut practica linistiti religiile. Una peste alta Sicilia acelor vremuri era punctul de confluenta culturala dintre nord si sud, occident si orient, lumea catolica, lumea ortodoxa si lumea musulmana; iar daca Sicilia de atunci a fost atat de prospera, toleranta si fericita, aceasta s-a intamplat tocmai datorita acestei fuziuni culturale la prima vedere imposibila, pe care Sicilia a realizat-o cu deplin succes: fuziunea bizantina-araba-normanda.


Sicilia normanda sau Sicilia arabo-normanda este numita de obicei mostenirea arhitectonica din timpul stapanirii normande, suprapusa peste cea araba si bizantina: vechi palate si catedrale normande ridicate deasupra unor cladiri sau moschei arabe, intr-un stil arhitectonic absolut unic pentru Sicilia, numit de obicei normand sicilian, normand-arab, arabo-normand sau cel mai complet normand-bizantin-arab. S-ar putea sa vezi utilizat si termenul simplu normand, dar nu te lasa derutat de el: cand este aplicat pentru arhitectura din Sicilia prin normand intelegem invariabil intalnirea culturala dintre normand si arab (oricat de stridenta ar suna o asemenea alaturare...) cu mijlocire bizantina, si nu un stil normand pur, lipsit de aport oriental. Concret, in general stilul normand-bizantin-arab presupune o arhitectura avand exteriorul in stil normand (varietatea nordica, din Normandia franceza, a stilului romanic), cu motive ornamentale arabe sau pe o geometrie exterioara araba, ori cu influente bizantine; insa interiorul prezinta cel mai adesea incredibil de frumoase mozaicuri bizantine, iar uneori si arabescuri, mozaicuri ori alte decoratiuni arabe. Asa ca daca vrei sa cunosti Sicilia normanda o vei regasi in comorile de arhitectura din nord-vestul insulei, din Palermo, Monreale, Erice si Cefalù (foto).



Dupa un secol de stapanire normanda in Sicilia dinastia normanda Hauteville s-a stins, astfel incat coroana de rege al Siciliei a ajuns prin casatorie la regele Henric VI, imparat al Sfantului Imperiu Romano-German. Asa ca in anul 1194 Sicilia a ajuns posesiune a dinastiei germane Hohenstaufen pentru aproape un secol, cunoscand o noua perioada favorabila. Mai mult de atat, in timpul lui Frederic al II-lea (1194 –1250), imparat al Sfantului Imperiu Romano-German supranumit Stupor Mundi („Minunea Lumii”), intregul imperiu a fost condus din Palermo, astfel ca Palermo si Sicilia au constituit, in aceasta perioada, unul dintre marile centre de forta ale lumii crestine. Domnia lui Frederic al II-lea a fost ultima perioada in care Sicilia a avut un rol frumos pe scena Europei, iar personalitatea cu totul neobisnuita a imparatului supranumit Stupor Mundi m-a fascinat atat de tare incat i-am dedicat doar lui o postare aparte.


Sicilia sub dominatie spaniola si barocul sicilian

La putina vreme dupa moartea lui Frederic al II-lea coroana Siciliei a revenit, in 1266, unui foarte puternic print francez: Carol, conte de Anjou si Provence si senior al multor domenii mediteranene. Insa sicilienii nu l-au placut, asa ca in 1282 s-au revoltat impotriva dominatiei franceze, si au reusit, cu sprijin extern, izgonirea francezilor din Sicilia, intr-un efort conjugat al intregii Sicilii pe care sicilienii l-au pastrat cu mandrie in istoria lor sub numele de Vecerniile Siciliene. Pedro al III-lea cel Mare, rege al Aragonului si Valenciei si conte de Barcelona (ginerele ultimului imparat din dinastia germana Hohenstaufen si un batran cavaler mereu in cautare de noi aventuri razboinice) a obtinut coroana Siciliei in 1302, dupa un lung razboi cu francezii in care au fost implicate diplomatic sau militar toate marile puteri ale Europei medievale.


Cucerirea Siciliei de catre Pedro cel Mare a transformat coroana aragoneza intr-o talasocratie, o putere maritima care domina vestul Mediteranei, din Valencia pana in Sicilia; ajungand putere europeana coroana de Aragon si-a continuat expansiunea in Mediterana, anexand ulterior insulele Baleare, sudul Italiei cu Napoli, Corsica, Sardinia, Malta si chiar Atena si Neopatria din Grecia centrala. Si merita spus ca aceasta talasocratie era dominata economic si comercial de puternica negustorime catalana din Barcelona, care prin aliante comerciale si militare cu puterea maritima a orasului-stat Genova au reusit ii concureze cu succes in comertul din Mediterana chiar si pe venetieni, cea mai mare talasocratie a Europei medievale.


Pentru Sicilia insa cucerirea aragoneza a adus mai degraba decadere, insula incetand sa mai joace un rol important in istoria Europei, ca pana atunci; iar dupa ce a fost pentru doua secole posesiune a coroanei de Aragon Sicilia a devenit posesiune a Spaniei unificate in 1516, ca urmare a unirii dintre Aragon si Castilia, dupa care au urmat inca mai bine de doua secole de dominatie spaniola directa, pana in 1713. Intre 1713 si 1734 Sicilia a fost disputata de spanioli, de piemontezii din Regatul Sardiniei si de austrieci; din 1735 Sicilia a fost, cel putin teoretic, regat independent; practic insa a fost guvernata de aceiasi monarhi, apartinand ramurii spaniole a dinastiei Bourbon, ce guvernau si regatul de Napoli din sudul Italiei. Intre 1816 si 1860 Sicilia a fost parte componenta a Regatului Celor Doua Sicilii condus de dinastia de Bourbon, cu capitala la Napoli, care unea oficial, din nou, Sicilia de sudul Italiei; iar in 1860 insula a fost eliberata de Giuseppe Garibaldi prin „Expeditia celor 1.000” si unita cu Italia.

Una peste alta, dominatia spaniola asupra Siciliei a fost lunga si frustranta, Sicilia ajungand sa cunoasca uitarea si inapoierea unei provincii marginase a monarhiei spaniole; iar din perioada spaniola Sicilia a pastrat doua mosteniri extrem de diferite: prima este Mafia siciliana, Cosa nostra, care s-a infiripat ca forma de rezistenta la ocupatia straina; iar cea de a doua mostenire o constituie superbele vestigii ale barocului tarziu din estul Siciliei, asa-numitul baroc sicilian; pe lista patrimoniului mondial al UNESCO a fost inscrisa ca obiectiv intreaga regiune Val di Noto cu orasele Noto, Ragusa, Modica, Palazzolo Acreide si Scicli, laolalta cu orasele invecinate Catania, Caltagirone si Militello in Val di Catania: in total sunt opt orase baroce inscrise in cadrul acestui obiectiv UNESCO; iar la ele se adauga Siracusa, in aceeasi regiune dar inscrisa ca obiectiv UNESCO separat; eu am apucat sa ma bucur de Catania, de insula baroca Ortigia din Siracusa (prima fotografie) si mai ales de Noto, capitala barocului sicilian (a doua fotografie).



Sicilia moderna: un happy-end mereu amanat

Povestea adesea tragica a Siciliei a continuat si dupa unirea cu Italia din 1860: sudul Italiei incluzand Sicilia a simtit adesea frustrarea de a fi dominat economic si financiar de nordul Italiei, mult mai bogat si mult mai dezvoltat decat sudul; asa ca manati de foamete si de saracie multi sicilieni au plecat de acasa pentru a gasi de lucru: intai spre nordul Italiei, dupa care a urmat, undeva la cumpana dintre secolele 19 si 20, marea emigrare siciliana catre Statele Unite ale Americii; afluxul sicilian catre America a fost atat de masiv incat a contribuit substantial la crearea comunitatii italiene din S.U.A., iar in cantecele populare siciliene de astazi este ceva obisnuit sa se deplanga departarea de casa si de iubita lasata in Sicilia a celui plecat in Mirica, cum se spune America in limba siciliana; efectul secundar al emigrarii siciliene in America a fost exportarea Mafiei siciliene dincolo de ocean, in Lumea Noua; ea s-a implantat in America atat de bine incat pare sa fi fost acolo dintotdeauna, depasind-o cu mult in amploarea operatiunilor pe ruda ei saraca din Sicilia.

Sicilia de astazi inca mai are o faima nu foarte buna datorita saraciei, inapoierii si Mafiei cu care europenii s-au obisnuit sa o asocieze neconditionat; insa trebuie sa recunoastem ca aceasta faima nu mai este astazi meritata: Sicilia s-a dezvoltat mult in ultimii ani si este chiar mai prospera decat alte regiuni din sudul italian, iar singurii mafiosi pe care ii poate vedea un turist in Sicilia care isi vede de treaba lui sunt cei din teracota pictata, care umplu tarabele de suveniruri turistice ale insulei. Sicilia ramane totusi ancorata in trecut mult mai mult decat alte regiuni ale Italiei sau Europei; iar cea mai buna dovada in acest sens este carrettu sicilianu, carul sicilian pe doua roti, pictat in culori vii si tras de un cal, catar sau magar impopotonat ca un marchiz; avandu-si originea in carele folosite de grecii antici, el este folosit astazi nu doar pentru divertismentul turistilor ci si ca mijloc de locomotie in unele zone din Sicilia.


Si chiar in aceste zile am citit in presa ca regiunea autonoma a Siciliei ar putea intra in faliment: avand o situatie economica mult mai rea decat restul Italiei, Sicilia ar putea deveni "Grecia Italiei"; e clar, Sicilia ramane Sicilia, mereu frumoasa si ghinionista; happy-end-ul este iar amanat, iar telenovela de 2.700 de ani a Siciliei continua neobosita, cu ceva ce pare a fi o noua serie…

6 comentarii:

  1. Și eu sunt îndrăgostită de Sicilia, cu bune și cu rele, cu istoria ei, orașele baroce sau mozaicele romane, biserice normande, prăjiturelele, granita cu lămâie și mentă, ciocolata de Modica, templele grecești, peștele din piețele populare din Palermo, lămâile și multe altele.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. este un loc cu foarte mult vino-ncoace, sa recunoastem; chit ca Italia numai de asa ceva nu duce lipsa :)

      Ștergere
  2. Incredibilă istorie a Siciliei! Mulțumesc pentru postare! Și noi, care ziceam că România a fost ”teatru de operațiuni militare” între Imperiile Europei... de Sicilia ce să mai zicem?

    RăspundețiȘtergere
  3. Felicitari pentru MINUNATELE articole pe tema Siciliei. A fost o adevarata incantare sa le citesc. Imi place foarte mult cum a-i descris-o si faptul ca te-ai documentat foarte bine! In 10 zile merg si eu acolo si abia astept.
    Jos palaria ;)

    RăspundețiȘtergere