Taman astăzi este anul nou după
calendarul tibetan şi chinezesc - anul oii de lemn, aşa că nici că se putea să marchez mai bine această zi decât scriind
chiar despre nişte locuri în care azi se sărbătoreşte prima zi din an; şi
pentru că încă mai am datorii faţă de destule locuri prin care am călătorit
(adică am trecut prin ele ca gâsca prin apă, fără să scriu nimic despre ele),
am răscolit puţin prin tolba cu amintiri ici-colo şi am scos din ea câteva despre
Sikkim: un mic dar fermecător stătuleţ indian cocoţat pe înălţimile sectorului
estic al Munţilor Himalaya, care şi-a păstrat cu grijă vestigiile trecutului său
de mic regat tibetan. Aşa că această poveste va fi despre ultima parte
a călătoriei mele prin Sikkim, în care am bănănăit câteva zile prin locuri de
care sigur nu aţi auzit, aflate undeva pe la graniţa răsăriteană a Nepalului cu
Tibetul; şi despre absolut memorabila întâlnire cu uriaşul
Kangchendzonga, fireşte.
