luni, 14 iulie 2014

Strada Xenofon renăscută: cea mai colorată stradă din București, sau nostagia decorurilor de mucava

Despre ea se spune că ar fi singura stradă în trepte din București, iar de câteva zile a devenit și singura stradă din București în întregime pictată; așa că acum este și cea mai colorată și cea mai fotografiată stradă din București, și foarte probabil și cea mai feisbucizată stradă din București, ca să utilizez o mică licenţă poetică 2.0; pentru că dacă vei arunca un ochi pe facebook precis vei găsi deja o mulţime de poze cu tot felul de zâne dâmboviţene și alte personaje de basme locale având ca fundal același decor: strada Xenofon, de pe dealul Filaret; renăscută, și extrem de colorată.

Strada Xenofon renăscută: cea mai colorată stradă din București, sau nostagia decorurilor de mucava - ici-colo.ro

Vă zic sincer, nu cred că am să reușesc să-i înţeleg vreodată pe mulţi dintre "colegii mei de oraș", bucureștenii: cât timp această stradă unică în București nu a fost pictată mai nimănui nu i-a păsat de ea, nici cât negru sub unghie; am mai scris de ea acum aproape trei ani și jumătate, însoţind acea postare cu fotografii cât se poate de grăitoare: pe atunci strada Xenofon arăta ca un loc în paragină, cu trepte vechi și roase și cu o curăţenie jalnică, având pe la jumătate o curte asediată de gunoaie.

Strada Xenofon renăscută: cea mai colorată stradă din București, sau nostagia decorurilor de mucava - ici-colo.ro

De câteva zile însă strada Xenofon e pictată în culori vii, așa că nu mai ai loc pe ea de cei veniţi să-și facă poze având ca fundal imaginile de pe treptele ei: piţipoance de toate felurile defilează spornic pe biata straduţă în trepte, abordând poziţii care de care mai sexos-graţioase, cu părul în vânt, cu fusta în vânt și cu zâmbetul nimicitor al oricărei dive auto-declarate; parcă le aud și acum: hai fată, mai fă-mi una și așa, că vreau să mi-o pun pe facebook… Și m-am amuzat teribil urmărind o asemenea graţie locală care s-a fotografiat pe rând cu toate balustradele străzii, în căutarea vreunui ideal anume, pesemne… Dar să nu-ţi închipui cumva că de la asemenea poze ieftinuţe au lipsit bărbaţii, copiii sau doamnele mai respectabile, de vârsta a doua spre a treia: nici vorbă, strada Xenofon părea a atrage ca un magnet oameni de toate felurile; și parcă văd că în puţină vreme va deveni decor favorit și pentru poze cu mirese și miri, și pentru grupuri vesele de liceeni, și pentru bunici cu nepoţii după ei. Dacă nu o fi devenit deja.

Strada Xenofon renăscută: cea mai colorată stradă din București, sau nostagia decorurilor de mucava - ici-colo.ro

Măi oameni buni, dar voi chiar nu puteaţi iubi strada Xenofon și înainte de a fi pictată?, mă gândeam ieri când așteptam minute în șir, cu sufletul la gură și cu camera foto la ochi, cele câteva secunde în care strada era lăsată în pace de amatorii de poze de facebook. Nu neapărat chiar așa pătimaș ca acum, să vă fotografiaţi mai rău ca maimuţele lângă fiecare balustradă, ci doar atât cât să nu mai stea în uitare și mizerie… Și dacă tot vă place atât de mult strada Xenofon de ce nu vă opriţi o clipă să o (și) admiraţi? Pentru că majoritatea celor ce ajungeau acolo parcă erau înţeleși între ei să urmeze o anumită procedură, fără nicio abatere: veneau, aruncau străzii o privire grăbită, după care se proţăpeau în mijlocul ei, își compuneau o poziţie de poză, cu rânjetul diafan de rigoare, și cereau să fie fotografiaţi. Exact ca niște invadatori.

Strada Xenofon renăscută: cea mai colorată stradă din București, sau nostagia decorurilor de mucava - ici-colo.ro

Colac peste pupăză, un puști coborî în grabă treptele, strigând vesel: mamiiiii, vopseaua se ia! Habar nu am de ce îl încânta așa de mult descoperirea asta, dar nu am putut să nu mă gândesc ce se va întâmpla cu biata stradă Xenofon dacă ploaia îi va șterge curând culorile: oare va cădea iarăși în uitarea și mizeria de dinainte?

Strada Xenofon renăscută: cea mai colorată stradă din București, sau nostagia decorurilor de mucava - ici-colo.ro

Strada Xenofon renăscută: cea mai colorată stradă din București, sau nostagia decorurilor de mucava - ici-colo.ro

Oricum, pentru mine e clar ca lumina zilei că bucureștenii încă mai au nostalgia decorurilor de mucava: mă refer la studiourile foto de acum câteva decenii, de prin anii șaizeci sau șaptezeci, în care părinţii noștri își făceau acele poze insipide și scorţoase, având un picior scos vitejește în faţă, așa cum se cade când pornești hotărât pe drumul vieţii, iar în spate vreun decor imaginar de clădiri impunătoare, munţi sau mare, desenate pe panouri mari de mucava; pentru că a face poze pe strada Xenofon, având în spate clădiri pictate pe treptele acesteia, seamănă suspect de mult cu a face poze în acele studiouri de mucava, având în spate clădiri, munţi sau ţărmuri de mare pictate pe pereţii studioului. Cu o singură deosebire: părinţii noștri nu (prea) aveau modelele picturilor la îndemână.

Strada Xenofon renăscută: cea mai colorată stradă din București, sau nostagia decorurilor de mucava - ici-colo.ro

Strada Xenofon renăscută: cea mai colorată stradă din București, sau nostagia decorurilor de mucava - ici-colo.ro

Una peste alta nu pot decât să mă bucur că bătrâna stradă Xenofon a lăsat în urmă uitarea și mizeria și are o a doua viaţă; e clar că în noua ei haină viu colorată a pierdut mult din autenticitatea de dinainte, când evoca atât de nostalgic Bucureștiul desuet și șarmant de altădată, dar imaginile viu colorate nu o prind deloc rău, să recunoaștem, iar ideea pictoriţei sigur merită admirată: pe nume Eva Radu, ea a înfăţișat pe trepte câteva edificii emblematice din București, pe care ești provocat subtil să le recunoști; probabil că a facut asta anume (și) pentru bucureștenii care nu se ostenesc niciodată să treacă prin faţa lor, mă gândesc eu; altminteri ce logică ar avea să te duci pe strada Xenofon și să-ţi faci poze cu imaginile pictate ale clădirilor-simbol ale Bucureștiului, când ai putea foarte bine să-ţi faci poze chiar cu originalele?!

Strada Xenofon renăscută: cea mai colorată stradă din București, sau nostagia decorurilor de mucava - ici-colo.ro

Da, noua vedetă turistică a Bucureștiului pare a fi bătrâna stradă Xenofon renăscută în haine colorate; iar pe locul doi pe podium pare să fi rămas statuia lui Traian cu lupoaica, lângă care am văzut recent că trecătorii încă își mai fac poze; e clar, oamenii iubesc culorile vii (vezi și recenta isterie pe facebook provocată de umbrelele de pe strada Alba Iulia din Timișoara) și împăraţii îmbrăcaţi în fundul gol; dar gusturile nu se discută…

14 comentarii:

  1. tu e fapt esti invidios ca nu ti a iesit o poza de profil calumea :-p
    eu astept ziua in care Oprescu va spune ca strada a fost pictata fara autorizatie, s o spalam (cu licitatie evident)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. m-ai prins, Mihaela; nimic nu-ti scapa :)

      daca va veni ziua aceea poti fii sigura ca va fi doar cu putin inainte de alegeri, cand s-o da o indicatie de genul "hai ba, inca putin si facem mia"....

      Ștergere
  2. Sper sa reziste vopseaua aia pana ajung si eu, sa n-o stearga fatucile cu fustitele :)) Asa din poze e parca prea noua si prea vie straduta, dar un pic de timp si de toamna o va face mai autentica - poate faptul ca e vizitata o s-o mentina si mai curata??!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. fii pe pace, cine crezi tu ca mai poarta fuste asa lungi? ieri nu erau decat fuste scurte, si foarte scurte :)

      Ștergere
  3. Orice initiativa care adauga putina frumusete orasului este binevenita. Sper ca strada Xenofon sa se incadreze in categoria "lucruri frumoase". Bucurestii au cunoscut atatea initiative in ultima vreme! Dar multe au fost de un gust indoielnic si au facut mai mult rau decat bine (mai putin celor care au castigat bani buni din asta). Parerea mea...:).
    Pe de alta parte, orice picatura de frumusete este primita cu mult entuziasm de bucuresteni. Poate fi si cazul de fata.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ideea in mod sigur e binevenita; problema e doar cum e intampinata, zic eu... dar ce ziceam mai sus? gusturile nu se discuta :)

      Ștergere
  4. Si cand te gandesti ca strazi ca astea mai sunt multe altele... mie straduta asta, Xenofon, imi aminteste de cea de pe strada Doctor Grigore Romniceanu unde, din pacate, lucrarile de renovare s-au oprit chiar in buza parcului.

    RăspundețiȘtergere
  5. Recunosc ca nu stiam nimic de aceasta strada Doctor Grigore Romniceanu, asa ca multumesc pentru informatie, voi face cumva sa ajung si pe acolo. Si care ar mai fi acele strazi?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu-s bucureștean și nu știu pe unde-i această faimoasă stradelă - de altfel frumoasă n-am ce zice - de-i zice Xenofon! De mi-ar fi arătat cineva o poză și m-ar fi întrebat de unde-i, aș fi zis fără ezitare - San Francisco! O vagă amintire din tinerețili meli mă-ndeamnă deasemenea s-o compar c-un capăt de stradă ce se numește, ori se numea (că cine dară Doamne iartă-mă mai știe ce-i în târgul ăla!) Ienăchiță Văcărescu. Era cam prin spatele Mitropoliei, gard în gard cu renumita Mare Adunătură Națoională.E taaaaare mult de când n-am mai fost pe acolo!

      Ștergere
    2. Intamplator stau extrem de aproape de str. Ienachita Vacarescu (si, implicit, de Mitropolie). E neschimbata, cred, de pe vremea in care o stiti Dvs. Cu exceptia catorva cladiri noi, dar care nu fac nota discordanta. Se incadreaza, cat de cat, in peisaj. Intr-adevar, din I. Vacarescu porneste o scara asemanatoare celei din Xenofon, care urca pana la clopotnita de pe Dealul Mitropoliei. E locul copilariei mele si are un farmec aparte, de sfarsit de secol XIX - inceput de secol XX...

      Ștergere
  6. Xenofon e singura strada in scari, alea in scari din zona Romaniceanu nu au nume de strada :) E ft frumos si acolo, sunt chiar langa ceainaria Infinitea....

    RăspundețiȘtergere
  7. ok, m-ati convins... e clar ca trebuie sa vad si eu acea scara ce urca din I. Vacarescu spre clopotnita de pe Dealul Mitropoliei :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Când eram copil coboram calare pe bara, iar iarna devenea derdelus. Tot un derdelus bun era si Mitropolitul Filaret. Asta se întâmplă prin anii 1950-1958

    RăspundețiȘtergere