A venit si ultima zi in Tibet, in care urma sa parasim podisul si sa trecem muntii inapoi spre Nepal. Usor-usor, Himalaya se arata: la inceput un lant muntos, apoi varfuri trufase acoperite de zapada, apoi o vale inverzita cum nu prea gasesti prin Tibet. Si vreo doua sate tibetane, cu casele construite in stil traditional si aliniate cuminte sub marginea de munte.
Insa intrarea in Himalaya se face brusc, pe neasteptate. Cateva minute de neatentie, si ma pomenesc ca podisul plat si insorit a disparut definitiv, fara vreun avertisment serios si fara ramas bun; iar in locul lui sunt pereti de stanca aproape verticali, acoperiti cu verdeata, ploaie si ceata deasa. Coborarea prin trecatoarea himalayana seamana cu o coborare in infern: un sir de serpentine care par sa nu aiba capat, printre margini de munte abrupte; totul e umed si neclar, iar padurea himalayana se intinde lacom pana la marginea drumului. Si fara sa parcurgem o distanta mare, reusim in schimb coborarea in altitudine, de la cei 3500-4000 de metri ai podisului tibetan la cei 2500 si ceva de metri ai vaii Zhangmu.
In final ajungem in oraselul de granita Zhangmu, ultimul inainte de granita cu Nepalul. Administrativ tine de Tibet (sau de China, mai bine zis), insa in rest nu are mai nimic tibetan; desi locuitorii au inca fizionomii tibetane, e usor sa observi ca sunt foarte departe de a avea cumintenia inocenta a celor din podis; iar oraselul este de fapt o lunga si intortocheata serpentina coborand prin valea himalayana, cu case inalte si inguste ingramadite pe marginea drumului. Cerul este banal si acoperit de nori, iar aerul musteste de umezeala; deja imi este dor de cerul atat de aparte al Tibetului. Suntem din nou la o inaltime pe deplin suportabila pentru ne-tibetani: doar 2300 de metri. Iar adevaratul Tibet, inalt, arid si albastru, a ramas undeva in urma.
A doua zi am trecut granita inapoi in Nepal, pe la Kodari; distanta intre Kodari, prima asezare din Nepal, si Zhangmu, ultima asezare din Tibet, este atat de mica incat se parcurge pe jos; practic Zhangmu si Kodari sunt una si aceeasi asezare, ocupand una si aceeasi interminabila serpentina himalayana; atat ca la mijloc a fost trasata granita. Suntem tacuti si aparent preocupati de bagaje; tristetea despartirii de Tibet pare a fi un subiect tabu, pe care nimeni nu este dispus sa il abordeze in vreo discutie. Urmeaza o zi de drum lung si greu prin Himalaya, catre Kathmandu; peisajul himalayan promite inca de la inceput sa fie fabulos; si incerc sa ma gandesc tot mai rar la Tibetul inalt, arid si albastru, ramas undeva in urma.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu