joi, 20 aprilie 2017

Pico del Teide. Sau când zeii nu sunt cu tine.

Cine a călătorit ştie: uneori zeii nu sunt cu tine. Ştii unde vrei să ajungi şi ştii ce ai de făcut să ajungi unde vrei să ajungi, dar nu ajungi, şi pace. Poate că este o zi din aceea în care nu iese mai nimic, sau poate că trebuia să mergi pe un alt drum în acea zi, sau poate că nu te plac spiritele locului; ori poate nu-ţi este scris să ajungi acolo aşa uşor, din prima încercare, ca să te întorci şi a doua oară. Oricum, când te apucă râsul văzând şirul de ghinioane cu care te confrunţi înţelegi limpede că zeii nu sunt cu tine. Ei bine, ultima oară când am simţit asta a fost acum câteva zile, când am vrut să fac cunoştinţă cu Pico del Teide, vârful muntos cel mai înalt din insulele Canare şi din întreaga Spanie.


Sfatul meu este să-ţi faci rezervare online înainte, îmi zise Serghei, unul dintre ruşii cu care împărţeam cazarea în Playa Paraiso, vorbind de telefericul ce urcă pe Teide. Să nu păţeşti ca noi acum câteva zile, adăugă rusul: am ajuns acolo şi nu am putut urca sus, pentru că deja dăduseră toate locurile în teleferic pe care le puteau da într-o zi. Imediat mi-am amintit de o păţanie memorabilă, când ajuns în faţa palatelor nasride, inima faimoasei Alhambra din Granada, nu am putut intra înăuntru pentru că nu-mi făcusem înainte o simplă rezervare online. Şi culmea, asta se întâmpla tot în Spania… Aşa că m-am aşezat de îndată în faţa laptopului, decis să nu las nimic la voia întâmplării pentru plimbarea spre Teide din ziua următoare.


Iar când venisem în Tenerife (nu ca turist, ci ca învăţăcel) Teide fusese singurul loc ce-mi sărise în ochi: înalt de 3.718 metri, Pico del Teide îmi oferea ocazia să respir aerul rarefiat al înălţimilor şi să-mi aduc aminte nu doar de Himalaya mea dragă, ci şi de Etna din Sicilia, celălalt vulcan faimos al Europei; asta dacă socotim că insulele Canare se află în Europa, fireşte: politic ele aparţin Spaniei, deşi geografic vorbind sunt la doi paşi de Africa, lângă graniţa dintre Maroc şi Sahara Occidentală. Deja îmi petrecusem aproape două săptămâni în Playa Paraiso, mergând cuminte la învăţături ori plimbându-mă alene prin împrejurimile nesimţit de boeme ale plajei paradisului; aşa că abia aşteptam să mă văd în teleferico del Teide, care urcă de la 2.356 până la 3.555 metri înălţime, la mică distanţă de vârful vulcanului.


Ne pare rău, astăzi telefericul nu funcţionează, vântul e prea puternic şi siguranţa dvs. este foarte importantă pentru noi, am auzit ca prin vis vocea metalică a señoritei în uniformă care întâmpina turiştii în staţia de plecare a telefericului. M-am scuturat ca după un vis urât, dar aceleaşi cuvinte erau spuse iar şi iar tuturor celor ce intrau în staţie, cu acelaşi zâmbet îngheţat. Degeaba mă ferisem să nu păţesc iar ca în Granada: de data asta aveam afurisita de rezervare online, dar nu şi vântul potrivit, va să zică…


Zadarnic am scormonit împrejurimile staţiei, sperând să găsesc măcar un loc din care să-l pot vedea: chiar de acolo începea urcuşul abrupt al liniei de teleferic, ce ascundea exact ce voiam eu să văd. Am bombănit, am protestat, am privit spre vârful ascuns cu ochi plânşi de câine ud, mi-am recapitulat păcatele din ultimele zile, am ţopăit în sus şi în jos ca un leu în cuşcă. Apoi mi-am adus aminte că şi până să ajung acolo mă confruntasem cu un ghinion neaşteptat, ce era cât pe ce să-mi scurteze călătoria. Şi în clipa aceea am zâmbit resemnat: mda, este clar, astăzi zeii nu sunt cu mine.



La plecare înapoi spre Playa Paraiso am putut vedea vârful vulcanului din Parador Nacional, ceva mai jos de staţia de teleferic: uriaşul adormit răsare pleşuv şi singuratic din mijlocul unui platou înalt, presărat cu tufe pipernicite de vântul şi soarele nemilos, flancat pe alocuri de stânci cu forme bizare. Peisaj selenar, genul de loc pe care nu ţii musai să-l vezi şi noaptea, mai ales singur. Iar Parcul Naţional Teide (înscris pe lista UNESCO, a propos) de la poalele vulcanului arată de parcă ultima erupţie nu ar fi fost tocmai în 1909, ci mult mai recent. Însă era tardiv acest premiu de consolare, ştiam deja că şi Pico del Teide trebuie trecut în lista aceea foarte specială numită Next Time, Data Viitoare...




2 comentarii:

  1. Imi place cum scrii!
    Am avut si eu zile din astea - uneori, daca insisti, vezi cum apare soarele printre nori - la inceput mai firav, apoi... poate nu ploua :)
    La Alhambra se putea drege "ghinionul"- sculat cu noaptea-n cap, te postezi la aparate, nu la coada, cand se da startul iei biletul.
    Telefericul nu functioneaza! - mi s-a intamplat in Gibraltar - am luat o masina pana la "furacioasele maccacii" - a fost fain, doar niste banuti in plus. Cred ca erau fericiti ca nu functioneaza telefericul, din cauza vantului, evident. Spre Piscul Teide nu era o astfel de alternativa? Tenerife se agita pe lista mea "next time", poate o si paraseste pentru lista "deja vu". Travel in the world with open mind and open eyes! Lovely!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc!

      Ai perfecta dreptate, exact asa a fost si cand am vrut eu sa merg pe Teide, pana la urma nu a plouat :)

      Bine de stiut pentru Alhambra, dar data viitoare nu merg fara rezervare acolo fie ce-o fi...

      Spre Teide exista doar doua alternative, telefericul sau trekking; pentru trekking trebuie echipament adecvat si (daca imi amintesc corect) si permise emise in prealabil. Asadar eu aveam o singura alternativa - telefericul :)))

      Ștergere