Etna, Sicilia: Muntele Muntilor

In limba siciliana este cunoscut si ca Muncibeḍḍu („Muntele Frumos”) ori A Muntagna („Muntele”), silueta sa solitara fiind cea mai vizibila inaltime din estul Siciliei; iar de la arabi i-a ramas in limba italiana denumirea de Mongibello, care inseamna „Muntele Muntilor”. Cu o inaltime de 3330 metri, muntele Etna este cel mai inalt vulcan activ din toata Europa si unul dintre cei mai activi vulcani ai lumii; si am avut bucuria sa fac cunostinta cu el.

Ne-am apropiat de Etna dinspre Catania, pe un drum care nu anunta nimic deosebit: uriasul vulcan se vedea indepartat si plictisit, inconjurat de ceata si de nori; drumul era destul de lin si total lipsit de spectacolul montan pe care te-ai astepta sa il vezi la doi pasi de un varf inalt de 3330 metri; si marea dezamagire, nu era mai nimic de fotografiat. Apoi vegetatia a devenit tot mai rara, pana ce a disparut; si se vedea limpede ca solul muntelui nu mai este unul obisnuit, ci pamantul acela sarac si negru care se formeaza din lava si cenusa vulcanica. Dupa care a venit primul semn clar ca am intrat pe domeniul exclusiv al Etnei: undeva la o margine de drum se mai vedea, rasarit din solul vulcanic negricios, doar varful unul acoperis de casa; si ni s-a explicat ca restul casei a fost ingropata in lava la una din ultimele eruptii ale Etnei; probabil in 2002, insa doar in ultimele decenii Etna a mai erupt in 1979, 1991-1993, 1999-2000 si 2001. Ceva mai sus ne-am suit in masini de teren, pentru a urca pantele muntelui pe niste hartoape acoperite de sol negricios si petice albe de zapada din loc in loc; iar undeva langa Rifugio Torre del Filosofo, la inaltimea de 2920 metri, ne-am coborat din masini si ne-am continuat drumul pe jos.

Un peisaj selenar ne inconjura din toate partile: pustietati de pamant negru cu petice albe de zapada, si bolovani negri de lava intarita imprastiati peste tot; frig tot mai patrunzator, ceata si nori desi, iar soarele ne ardea fetele tot mai tare. Si totusi cerul era de un albastru curat si limpede cum numai la inaltimi poti vedea. Erau portiuni mari de pamant negru peticit cu crampeie de zapada alba, alternand cu portiuni mari de zapada alba peticite cu bolovani de lava neagra, ca si cum Etna si-ar fi desenat vreo tabla de sah din sol vulcanic si zapada. Mergeam in sir indian pe potecile din jurul unor cratere, inghetati de frig si bajbaind uneori prin rotocoale de ceata; parea ca suntem pe alta lume, iar in fotografiile facute acolo am descoperit ulterior, cu mirare, nenumarate puncte luminoase care strabateau aerul muntelui asemenea unor mici comete. Unul dintre cratere fumega destul de amenintator, ca si cum ar fi pregatit sa dea in clocot, si pana la varful principal al Etnei mai erau vreo doua-trei sute, in inaltime; iar totul parea o expeditie printre craterele frumoase si ostile ale lunii.

Sicilia este frumoasa cat cuprinde, iar uneori este nerezonabil de frumoasa; insa mica expeditie selenara printre craterele Etnei a fost pentru mine cel mai mare dar din partea Siciliei. Oricat de rece, ostil si amenintator ar parea, batranul vulcan Etna este intr-adevar, asa cum spun sicilienii, Muntele Frumos si Muntele Muntilor; sau simplu, este Muntele. Am un singur regret: ca nu am apucat si sa dau ocol Etnei in trenul Circumetnea, din care te poti bucura la maxim de privelistea gigantului din cat mai multe unghiuri. Ramane pe data viitoare...