duminică, 17 februarie 2013

La taifas cu thailandezii Indiei (2)

Știţi care e culmea ezitării? este atunci când te întrebi „să ezit? să nu ezit?”, zic unii... Ei bine, aproape în culmea ezitării mă simţeam și eu în orășelul Sonari, din nord-estul Indiei, așa cum povesteam în prima parte a acestei postări; cele două variante erau să mă încăpăţânez să merg mai departe către Mon, deși semnele nu erau deloc bune, ori pur și simplu să accept invitaţia lui Chao să îi fiu oaspete; iar în loc de băștinași naga semi-sălbatici și tatuaţi urma să văd doar o familie tai din Assam; sau, în alte cuvinte, o familie de thailandezi ai Indiei.


În vizită la o familie assameză

Am ales să îi fiu oaspete la Chao, așa că pentru a acoperi și cei câţiva kilometri dintre Sonari și Miripather, satul lui Chao, ne-am urcat într-o mașină plină ochi cu localnici care se întorceau pe la casele lor după ce își făcuseră treburile prin Sonari: câţiva bărbaţi ce pesemne munceau în Sonari și două liceence cu ochii extrem de oblici, care mă priveau cu mirare politicoasă, ca pe ceva de neînţeles.

Familia lui Chao este un tablou grăitor al amestecului de rase care îi caracterizează în prezent pe thailandezii Indiei: la fel ca și Chao, mama lui are niște trăsături cât se poate de indiene, și dacă aș fi văzut-o pe stradă sunt sigur că nu aș fi bănuit nicio clipă că este o femeie tai; însă fratele mai tânăr al lui Chao, soţia lui Chao și băieţelul lor de câţiva anișori arată ca niște thailandezi get-beget: au pielea deschisă la culoare, ochi oblici și chipuri mongoloide. 

Casa lui Chao e simplă și curată, cu o cameră de oaspeţi nu tocmai tradiţională, dominată de rafturi cu cărţi; iar undeva pe un perete tronează la loc de cinste un afiș mare cu imagini din Thailanda. De la Chao am aflat că el a apucat să viziteze Thailanda, și pare a fi grozav de mândru atunci când povestește de ea. Și îmi spuse că la etnicii tai din India încă s-a păstrat cultul strămoșilor, inexistent la indieni și foarte răspândit mult mai la est de India, în Thailanda, China și Vietnam. După care Chao începu să îmi povestească pe îndelete despre etnicii tai din Assam.


Thailandezii Indiei

Veniţi din Birmania vecină acum opt secole, războinicii ahom au ocupat nord-estul Indiei și au condus Assam-ul mai bine de jumătate de mileniu, din 1228 până în 1826; iar ahomii sunt o etnie tai, la fel ca etniile tai din Thailanda de astăzi, limbile tai vorbite în India fiind foarte asemănătoare (și în mare măsură inteligibile) cu limbile tai din Thailanda de azi; acesta e motivul pentru care mi s-a părut foarte potrivit să îi numesc pe ahomi drept thailandezii Indiei.

După cucerirea Assam-ului destinul ahomilor a urmat un tipar obișnuit în istoria cuceririlor: deși au înfiinţat un regat  puternic și au reușit să respingă din Assam atât invazia mongolă cât și incursiunile Marilor Moguli din Delhi și sultanilor de Bengal, de-a lungul timpului ahomii s-au topit treptat în masa supușilor assamezi, adoptând religia hinduistă și limba assameză; după 1826 din puternicul regat Ahom, lovit pe rând de birmanezi și de englezi, nu a mai rămas decât numele: Assam; o parte din urmașii cuceritorilor tai de altădată trăiesc astăzi prin văi izolate din Assam-ul superior; iar Jyoti îmi spusese că și în insula Majuli există mici comunităţi tai.

În India de nord-est existau șase limbi tai, toate aduse de cuceritorii ahom; astăzi limba tai ahom este dispărută ca limbă vorbită și mai este folosită doar ca limbă de cultură; tai turung este de asemenea dispărută, în timp ce khamyang mai are sub 80 de vorbitori într-un sat izolat; și o soartă ceva mai bună par să aibă alte trei limbi tai din Assam, și anume tai khamti, tai aiton și tai phake; în Assam există de fapt un mare număr de assamezi care au origini ahom, adică tai, însă în urma căsătoriilor mixte cu localnicii assamezi și-au uitat vechile limbi tai și și-au pierdut trăsăturile rasiale tai, păstrând doar amintirea neclară a unei origini diferite de a celor din jur.

În zilele noastre urmașii războinicilor ahom încearcă să-și readucă aminte de originile lor și să își reînvie tradiţiile aproape uitate ale strămoșilor: se fac eforturi pentru a asigura educaţia copiilor în limba maternă și pentru studierea culturii tai din Assam; iar vestigiile regatului Ahom pot fi văzute în orașul Sibsagar și în jurul acestuia: Talatalghar, Karenghar, Gaurisagar și Rudrasagar în împrejurimile Sibsagar, la care se adaugă vestigiile de la Charaideo (care a fost prima capitală a regatului Ahom, încă din 1228) și Garhgaon (capitală a Ahom din 1540); orașul Sibsagar a fost și el capitală a regatului Ahom (din 1699 până în 1788), așa că aici s-au păstrat temple superbe, pe care am reușit să le văd și eu: templul Vishnudol închinat zeului Vishnu, templul Devidol închinat Zeiţei Supreme și templul Shivadol închinat zeului Shiva, care având 33 de metri înălţime este cel mai înalt templu dedicat zeului Shiva din toată India, și - așa cum se poate vedea și în prima fotografie a postării - arată grozav.


Next Time

Probabil că nu sunt singurul călător ce are pe lista sa de dorinţe o secţiune specială numită Data Viitoare, ori Next Time: locuri prin care ai fost dar în care vrei să revii, locuri prin care ai trecut fără să te oprești, ori locuri pe care ai ratat să le vezi, deși erau la doi pași de tine. După plecarea din Miripather, satul lui Chao, am înscris în secţiunea Next Time o nouă călătorie acolo; la plecare Chao mi-a promis că dacă voi mai veni în Assam să îl anunţ cu câteva zile înainte și va organiza în Miripather o petrecere tradiţională tai, pe care să o pot savura cap-coadă, pe îndelete.

Și tot în categoria Next Time mi-am notat și călătoria în Mon, să văd băștinașii semi-sălbatici și tatuaţi din tribul naga; pentru că până la urmă am ascultat sfatul lui Chao și am pornit mai departe nu către nordul sălbatic al Nagaland, unde se află Mon, ci direct către capitala Kohima, din sudul civilizat (și sigur pentru călători) al statului Nagaland; recunosc, nu am fost tocmai încântat să renunţ la planul iniţial, dar tot ce mai pot face acum este să ajung cu altă ocazie acolo...

Chao și familia lui s-au dovedit până la final niște gazde de nota 10: la plecare m-am pomenit cu o gamosa frumoasă în jurul gâtului, drept dar de despărţire, dublată de o solicitare spusă pe un ton cât se poate de serios: să nu ne uiţi, bine? mai aveam o gamosa din insula Majuli, așa că deja știam că cea primită în dar face din mine un fel de assamez onorific. Chao mi-a dat telefonul unui amic din Agartala pe care să îl pot contacta dacă voi avea nevoie de ghid în Tripura, și mi-a promis că dacă voi vizita Birmania îmi va face rost de un ghid localnic, dintre amicii săi tai din Birmania. Și tot Chao mi-a făcut rost de o mașină până la gara din Bhojo și a trimis pe cineva cu mine cu dispoziţie expresă să îmi cumpere biletul de tren și să mă lase pe peronul bun. Iar în momentul în care am urcat în tren pentru a pleca mai departe către Nagaland știam sigur că în acest colţ al Assam-ului voi mai reveni într-o bună zi: next time...

7 comentarii:

  1. Probabil next time nu o sa te mai intrebi "sa ezit, sa nu ezit" si vei onora invitatia lor... Eu stiu ca nu as rata o asemenea petrecere traditionala! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. probabil e sigur :)... sunt in stare sa bat iara ditamai drumul pana in Seven Sisters Land doar pentru petrecerea tai din Miripather si pentru nagasii tatuati din Mon; si sigur mai gasesc eu ceva-ceva de facut pe acolo...

      Ștergere
  2. Asteptam...Foarte interesant si foarte frumosa expunere. Ca de obicei! Multumesc, Maria

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. multumesc si eu, Maria, si ma bucur ca ne-am si intalnit; de asta e bine sa nu fii doar ici-colo, ci sa mai stai si pe la Povesti din cand in cand :)

      Ștergere
  3. De acord,o seara frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu cred ca e nimic mai minunat, cand mergi intr-un loc, decat sa ai ocazia sa fii oaspete. Sa poti vorbi si povesti despre lucruri si oameni :).

    RăspundețiȘtergere