luni, 11 mai 2009

Biserici fortificate sasesti (3): Saschiz si Viscri

Plecand din Sighisoara catre Brasov se mai pot vedea alte cateva vechi localitati sasesti cu biserici fortificate: Saschiz, Cloasterf, Crit, Bunesti si Viscri; iar doua dintre ele se afla si pe lista obiectivelor UNESCO.


Intai se ajunge la Saschiz (Keisd), a carui biserica se afla pe lista UNESCO. Sasii s-au stabilit in Saschiz pe la sfarsitul secolului al XIII-lea, luand locul secuilor, care fusesera asezati aici pana atunci. Prima atestare documentara a Saschizului este din anii 1308-1310; ulterior Saschiz a devenit un orasel prosper, in care existau cu totul sapte biserici, astfel ca Saschiz mai era cunoscut si sub denumirea de ”Siebenkirchen” (”Sapte biserici”). Zice-se ca a fost o vreme in care Saschizul a rivalizat chiar si cu Sighisoara, care, în acele timpuri, era "capitala" saşilor transilvaneni.

Biserica de tip sala, in stil gotic, a fost construita incepand cu 1493, lucrarile fiind terminate in 1525. Turnul principal a fost suprainaltat in 1677 (luandu-se ca model Turnul cu Ceas din Sighisoara, in forma pe care o avea anterior incendiului din 1676), si renovat in 1832.


Putin mai incolo de Saschiz sunt satele Cloasterf (Klosdorf) si Crit (Kreuzdorf, Deutsch-Kreuz), avand si ele biserici fortificate, pe care mi-am propus sa le vad cu o alta ocazie. Din lipsa de timp m-am mai oprit putin doar la biserica fortificata din Bunesti (Bodendorf):

Apoi din Bunesti m-am abatut de la drumul catre Brasov, indreptandu-ma, pe un drum lateral, catre Viscri (Deutsch-Weisskirch, adica "Biserica Alba Săseasca"); biserica fortificata de aici (a carei fotografie se poate vedea si la inceputul postarii) se afla de asemenea pe lista UNESCO.

Viscri e minunat; avand in acelasi timp ghinionul si norocul sa nu se afle pe drumul principal, vechiul sat sasesc, protejat de izolarea lui, pare sa fi ramas incremenit undeva in trecut; pana acum cativa ani nu exista nici macar un drum asfaltat pana in Viscri, si banuiesc ca pe atunci sa mergi pana in Viscri era in sine o mica aventura; si din ce am auzit, a existat chiar si o disputa intre localnicii din Viscri privind utilitatea unui drum asfaltat care sa ii lege de drumul principal Sighisoara-Brasov; (cu alte cuvinte, ei par sa fi luat in discutie utilitatea conectarii la civilizatie...) E adevarat, de atunci lucrurile s-au mai schimbat in bine, avand in vedere interesul manifestat pentru Viscri de catre Printul Charles, si mediatizarea intensa de care satul s-a bucurat in ultimii ani.

Localitatea Viscri e pomenita tarziu in documente (pe la 1400, ca ”Alba Ecclesia” - "Biserica Alba"), dar istoricii au stabilit ca acest lucru se datoreaza doar pozitiei foarte retrase a localitatii, colonistii germani stabilindu-se aici dupa domnia regelui maghiar Geza al II-lea, adica undeva dupa 1162, in ultimul sfert al secolului XII.

Pitoreasca, bine conservata, monumentala si spectaculoasa, biserica din Viscri nu poate sa nu iti placa. Ridicarea ei s-a facut in mai multe etape, pe parcursul a doua secole si ceva. La inceput, prin anii 1100-1120 a existat o capela din calcar alb, ce apartinuse unui grup de secui care fusese asezat aici inaintea sosirii colonistilor germani, pentru paza hotarelor regatului maghiar. Stabiliti in Viscri dupa 1162, sasii au pornit ridicarea bisericii lor de la aceasta capela, care a fost partial inclusa in edificiu; si poate ca de la ea vine si numele asezarii, Weisskirch insemnand "Biserica Alba"; biserica-sala romanica construita de sasi dateaza din secolul XIII, impreuna cu turnul de locuit de langa ea si zidul imprejmuitor din piatra, inalt de 5,5-7 metri; in secolul al XIV-lea, cand fortificatia a trecut in posesia obstii satesti, s-au facut o serie de modificari constructive, iar fortificarea bisericii s-a realizat in prima jumatate a secolului XVI, cand sectorul ei sud-estic a fost dotat cu doua turnuri si doua bastioane. Iar catul superior al bastionului din est a servit, pana prin 1960, pentru pastrat slanina.



In Viscri am stat de vorba cu un batran sas, iesit in fata portii pentru a gasi prilej de taifas cu cineva; povestea lui, povestea atator alti sasi: ca e mai mult singur, avand copiii stabiliti in Germania, care il viziteaza din cand in cand; ca in Viscri sunt tot mai putini sasi (vreo 20-30, daca am retinut bine), si cu totii batrani; ca in casele parasite ale sasilor s-au mutat tiganii; ca el nu are niciun gand sa plece (”ce sa caut eu in Germania? – aici e casa mea”); rumen in obraji, vesel si cu chef de vorba, batranul sas vorbea romaneste cu placere, cursiv si frumos, cu cel mai incantator accent ardelenesc, si parea sa fi servit o tarie zdravana inainte de-a iesi in poarta; si, ca orice batran din Ardeal, nu a ratat ocazia sa ajunga cu povestea si la ”vremurile Mariei Tereza”.

Mi-ar place sa pot incheia aceste randuri despre ce au ridicat sasii transilvaneni intr-o nota optimista; dar oricat de vesel si plin de viata era batranul sas din Viscri, povestea lui e una grozav de trista: sasii transilvaneni devin usor-usor o amintire, un capitol in istorie... Ce le mai ramane? Sa nu cada in uitare, dupa cum puteti citi aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu