Lhasa, Tibet: templul Jokhang

Jokhang este foarte probabil cel mai vechi, cel mai sacru si cel mai important templu buddhist din Tibet; asa ca este inclus pe lista patrimoniului mondial al UNESCO, alaturi de palatele Potala si Norbulingka. Templul este cunoscut ca Jokhang („casa lui Buddha”) sau Zuglagkang (ori Tsuklakang, „casa stiintelor magice”, sau „casa intelepciunii”), fiind unul dintre templele tibetane asociate cu stiintele oculte atat de pretuite de tibetani inca din epoca pre-buddhista; asa cum voi arata in continuare, Jokhang este practic atat locul de intalnire al Tibetului cu China si cu Nepalul, cat si al buddhismului cu stravechea religie tibetana  Bön.

Aflat in piata Barkhor din Lhasa, templul Jokhang este construit intr-un mix arhitectural intre stilul indian Vihara, stilul chinez al perioadei Tang si stilul nepalez, si se pare ca a fost ridicat cu munca unui mare numar de mesteri nepalezi. Recunosc ca atunci cand am vizitat Jokhang nu am putut distinge nimic din aceste stiluri: pentru mine Jokhang parea o constructie tipic tibetana, joasa si plata; nici nu mi-am inchipuit ca are patru etaje si ca pe dinauntru este cu mult mai mare decat pare vazut dinafara.

Templul a fost construit prin anul 642, de acelasi rege tibetan Songtsen Gampo de care am mai pomenit deja in cateva randuri: este cel care a mutat capitala Tibetului in Lhasa si a inceput constructia palatului Potala. Traditia spune ca regele a ordonat construirea templului pentru cele doua sotii regale de origine straina, ambele buddhiste: printesa Wencheng din casa imperiala chineza Tang si printesa Bhrikuti din familia domnitoare newari ce conducea pe atunci valea Kathmandu, din Nepalul de azi.

Interiorul templului este foarte greu de uitat: un labirint intunecos de capele inchinate nenumaratelor divinitati buddhiste tibetane, mirosind puternic a candele din unt de iac, a betisoare parfumate si a lemn vechi, din secolele 7 si 8. In templu exista mai multe statui celebre, care ii infatiseaza pe Chenrezig sau Avalokitesvara, divinitatea compasiunii, pe marele maestru buddhist Padmasambhava, pe regele tibetan Songtsen Gampo (care a ridicat templul) si pe cele doua printese straine care au fost sotiile regelui, chinezoaica Wencheng si nepaleza Bhrikuti. Barbaria rosie de dupa 1959 nu a iertat nici Jokhang: asa ca unele dintre statui au fost distruse de chinezi in timpul revolutiei culturale, fiind apoi recreate sau refacute din vechile bucati.

Cea mai celebra statuie din Jokhang este de departe Jowo Rinpoche, statuia lui Buddha Shakyamuni: cu siguranta ca nu exista nicio statuie mai venerata decat Jowo in intreg Tibetul; se spune ca a fost adusa in Tibet de catre printesa chineza Wencheng si ca ar putea face miracole, fiind binecuvantata acum multe secole chiar de catre Buddha Shakyamuni. Asta nu i-a impresionat deloc pe trogloditii rosii ai revolutiei culturale chineze, asa ca si Jowo a fost vandalizata in timpul acestei actiuni rusionoase care a fost, foarte probabil, cea mai ampla campanie de genocid cultural si spalare de creiere din istoria omenirii; Jowo a fost rupt in doua, partea inferioara a ramas in Lhasa iar partea superioara a fost confiscata de revolutionarii chinezi insetati de cultura si trimisa la Beijing; de-abia in 1983 au reusit tibetanii sa ii indeplece pe chinezi sa inapoieze Tibetului chipul lui Jowo, dupa care statuia a fost refacuta (sau reunita, mai bine zis) si si-a reluat locul in Jokhang. Pacat, mare pacat ca in timpul vizitei mele in Jokhang imbulzeala pelerinilor tibetani din dreptul capelei lui Jowo m-a impiedicat sa vad tocmai statuia cea mai venerata a Tibetului; dar cine stie, poate mai ajung vreodata in Lhasa?

Tibetanii veniti in pelerinaj la Jokhang obisnuiesc sa inconjoare templul strabatand stradutele si piata din Barkhor, iar ruta circulara („kora”) de circa un kilometru inconjoara, in afara templului, si fostul sediu al faimosului Oracol de Stat (cu ajutorul caruia erau identificate reincarnarile lui Dalai Lama, dupa decesul precedentilor Dalai Lama) si cateva vechi case nobiliare construite in stil traditional tibetan, Tromzikhang si Jamkhang. Pelerinajul la Jokhang ia sfarsit in curtea templului Jokhang, unde nenumarati pelerini tibetani fac sute de prosternari epuizante, pana la pamant; nimeni nu triseaza ca sa termine prosternarile mai repede ori ca sa le faca mai usor, iar unii isi leaga picioarele, ca sa fie siguri ca prosternarile sunt corecte; si sigur merita sa vezi multumirea de dupa prosternari, zugravita pe chipul atat de obosit al acestor pelerini...