sâmbătă, 17 septembrie 2011

Ladakh, Micul Tibet (1): Leh, un diamant in noroi

Dupa o calatorie epuizanta de mai bine de 18 ore prin marele masiv himalayan, intr-un final am ajuns in Leh, capitala regiunii indiene Ladakh, supranumita Micul Tibet; un orasel secretos si contradictoriu, capabil sa iti ridice un sir lung de intrebari; asa ca pentru a putea intelege si cunoaste Leh-ul am incercat, pas cu pas, sa raspund acestor intrebari.


Ce a fost Leh inainte?

Un oras extrem de infloritor; o oprire foarte importanta pe faimosul drum al matasii, intre Srinagar din Kashmir si Yarkand din actualul Turkestan chinez; punctul de intersectie al drumurilor comerciale dintre Kashmir si Tibet, India si China; nodul de legatura dintre Asia centrala si Asia de sud; capitala regatului vest-tibetan Ladakh, infiintat undeva spre finalul mileniului 1 e.n. si condus de dinastia Namgyal, care a supravietuit pana prin sec. 19.

Dar ce este Leh acum?

Este un orasel deloc mare, cu vreo 28.000 de locuitori, asezat la o altitudine de 3524 de metri, locuit in majoritate de localnici ladakhi de religie buddhista, de o comunitate musulmana foarte vizibila, de hinduisti si de sikh-i; la care se adauga si o comunitate semnificativa de refugiati tibetani plecati din Tibetul ocupat de chinezi, care se simt aici ca acasa, pe podisul tibetan, si care impartasesc cu localnicii ladakhi cel putin afinitatea religioasa si lingvistica. Intrucat limba localnicilor din Leh este ladakhi, pe care unii lingvisti (cei onesti, as spune eu) o considera un dialect arhaic al tibetanei, in timp ce alti lingvisti (mai degraba receptivi la comenzi politice decat la bunul simt) o clasifica drept limba separata de tibetana.

Este capitala districtului Ladakh, din statul indian Jammu and Kashmir; despre Ladakh spunandu-se ca ar fi una dintre marile citadele ale buddhismului de astazi, alaturi de Bhutan si Sri Lanka.

Este o invitatie la o calatorie in timp, in vechiul Tibet; pentru ca o parte din localnicii din Leh par coborati direct din alta epoca, demult apusa.


Ce a ramas din Leh-ul de altadata?

Pacat: din Leh-ul infloritor de ieri au ramas ruine, paragina si uitare. 

Pana la templul buddhist Tsemo Namgyal Gompa, construit in 1430, este un urcus foarte greu, dar odata ajuns sus te vei simti regeste rasplatit de privelistea orasului Leh vazut de la inaltime.


Insa fortul de deasupra Tsemo Gompa este in ruine, iar o parte din cladirile lui sunt complet prabusite.


In ruine este si palatul Leh, fostul palat regal al regilor din dinastia Namgyal; construit de regele Sengge Namgyal (1612-1642) spre finalul vietii sale, el are noua etaje si aduce mult cu faimosul palat Potala din Lhasa, capitala Tibetului; palatul Leh a fost abandonat dupa ce armata din Kashmir l-a cucerit in 1842, iar familia regala Namgyal s-a refugiat in palatul Stok, la o mica distanta de Leh.


Astazi in palatul Leh sunt amenajate pentru vizitarea de catre turisti doar doua (2) incaperi: o incapere in care este un mic altar dedicat in principal unei zeite numite Sitatapatra (Dukar) si o sala de expozitii in care sunt expuse fotografii fara o legatura clara cu palatul, prin care anumite personaje din administratia kashmiriana a monumentelor istorice incearca sa isi ridice in slavi realizarile formidabile in restaurarea acestora.

Insa nu e nevoie de nicio sala de expozitii pentru a aprecia asa cum se cuvine realizarile acelor personaje: prin palatul Leh se merge in bezna, printre ruine, in praf si panze de paianjeni, pe scari dubioase, fara niciun indicator; turistul este lasat, pur si simplu, sa se descurce; poti ramane in incaperile mai ferite ale palatului fara ca nimeni sa stie de tine, ori te poti si rataci, la fel de bine.

Si daca incaperea cu altarul este relativ usor de gasit, sala de expozitii este un adevarat secret, pentru ca la ea se ajunge pe un drum lateral, foarte intunecos; cei care au facut sala de expozitii au pus in ea o gramada de fotografii, pazite cu o gramada de anunturi frumos scrise (“nu atingeti exponatele!”), insa in stupizenia lor perfecta au uitat sa puna si indicatoare catre sala de expozitii. Eventual si niste becuri… 

Asa ca am putut gasi sala de expozitii numai dupa ce m-a condus la ea unul dintre angajatii locului, setos fiind sa vad tot ce se putea vedea intr-o asemenea locatie aparte; dar, intre noi fie vorba, nu era nicio paguba daca o ratam; cum o rateaza, probabil, majoritatea celor care viziteaza palatul.

Si recunosc, in afara de cele doua incaperi mai este amenajata si terasa palatului, de unde te poti bucura de imaginea de sus a orasului Leh.

O echipa de muncitori indieni lucra in palat, in dorul lelii, la restaurarea acestuia. Dar macar faceau larma, iar asta te ajuta sa regasesti drumul catre iesire, prin intuneric si prin incaperi intunecoase si ruinate.

Nu am mai vazut niciodata in viata mea un monument istoric atat de frumos lasat intr-o asemenea stare de jalnica paragina si incredibila nesimtire.

In ruine sunt si cele doua-trei mici gompa, temple buddhiste, asezate la iesirea din palat; unele din ele nu sunt inscrise nici macar pe harta orasului: desi este o harta facuta in Leh, pe ea este trecuta doar Gompa Soma in aceasta zona.

In ruine, in gunoaie si in uitare agonizeaza si Old Leh, vechiul cartier de la poalele palatului; la fel ca in palat, turistii sunt lasati sa se descurce, fiecare cum poate, sa gaseasca un drum, o poteca sau eventual o alunecare rapida catre oras, pe pantele abrupte si stancoase dintre palat si strazile din centrul orasului.



Iar culmea este ca acest Old Leh este un loc absolut incantator, cu o puzderie de cladiri vechi, stradute inguste si trepte, pe unde este o adevarata placere sa te ratacesti; la care se adauga nu stiu cate treceri ori pasaje inguste si intunecoase prin tunele, pe sub cladiri, care fac legatura intre strazi si par adevarate catacombe; si nu am niciun dubiu ca daca nu ar fi in paragina si in ruine Old Leh ar fi, el singur, o atractie turistica irezistibila.


Dintre atractiile orasului pe care le-am vizitat eu un singur loc arata ingrijit si placut: Sankar Gompa, in nordul orasului, o adevarata oaza de liniste si pace. Insa aici nu se afla nimeni pentru a intampina turistii, in afara de un anunt cu un numar de telefon la care sa poti suna.


Iar in centrul orasului se inalta mandra Jama Masjid, moscheea din Leh, construita in 1667 ca urmare a unei intelegeri intre imparatul moghul Aurangzeb si regele Daldan Namgyal al Ladakh-ului; Aurangzeb il ajutase pe Daldan Namgyal intr-un conflict fratricid cu Tibetul, iar pretul convenit fusese supunerea Ladakh-ului, construirea unei moschei in bazarul din Leh, si - spun unii - convertirea la islam a regelui. 

Din minaretul moscheii se aud, din timp in timp, chemarile la rugaciune cantate prelung de catre muezin; in Leh exista o puternica minoritate musulmana, formata mai ales din locuitori originari din Kashmir. Ii poti vedea zilnic cum se aduna inainte de rugaciune, in fata moscheii, si stau la taifas: e clar ca rugaciunea este un bun prilej de socializare pentru musulmanii din Leh.

Oricum, tabloul din jurul moscheii este extrem de relevant pentru prezentul Leh-ului si al Ladakh-ului: in fata se vede moscheea, iar in spatele ei se inalta, uitat si paraginit, palatul Leh, fost palat al regilor Namgyal ai Ladakh-ului. Cum spuneam mai devreme, regatul Ladakh-ului a fost ingenuncheat de catre musulmanii din Kashmir la mijlocul secolului 19, iar astazi Ladakh face parte din statul Jammu and Kashmir: asa ca in fata stau invingatorii, iar in spatele lor, cuminti si uitati, invinsii.


Cum este viata in Leh?

Grea, sau chiar foarte grea; in Leh sunt defectiuni si pene tot timpul, de toate felurile: de curent, de apa, de internet. Sa ma conectez la putin internet, oricat de slab, a fost marea provocare aici in Leh; teoretic exista aici si conexiuni wi-fi, dar practic ele sunt mai degraba pur publicitare: in cele trei zile aici nu am gasit niciuna functionala, iar de la localnici am aflat ca nici nu sunt sanse sa gasesc.

Dar asta nu e tot: de la localnici am aflat ca acum, vara, inca se traieste formidabil de bine; in schimb pe toata perioada iernii intreg orasul are curent electric doar intre 5 p.m. si 11 p.m.; in toate zilele, fara exceptie; si sa nu uitam ca in Ladakh iarna incepe in octombrie (in jur de 10 octombrie drumul Manali - Leh devine impracticabil si este inchis pana in primavara) si tine pana in martie cel mai devreme, daca nu mai; vara si sezonul turistic fiind doar intre iunie si septembrie inclusiv.

La asta putem adauga problemele provocate uneori de ploi, cum sunt cele de anul trecut: un localnic mi-a spus ca torentele furioase de apa pur si simplu au aruncat la vale gramezi de bolovani desprinsi de pe coastele de munte, asa ca vreo 600 de oameni ar fi murit inecati de apa si zdrobiti sub pietre.

Catre ce se indreapta Leh?

Poti ghici asta observand viata de astazi a orasului: un loc aglomerat, zgomotos si poluat de nenumaratele masini si motociclete, cu centrul plin de pravalii cu pacaleli pentru turisti.

Sunt destul de multi turisti in Leh, dar nu par sa se simta in largul lor, ca in Dharamshala sau ca in Old Manali; par usor timorati de ceea ce arata Leh-ul. Si este asa pacat ca din cauza lor Leh tinde sa se acopere cu un strat kitchos de luciu turistic; e adevarat ca orasul merita mai multa promovare turistica, insa merita una facuta cu cap, care sa inceapa cu restaurarea palatului regal si a celorlalte ruine din oras, si nu cu pravaliile de pseudo-artizanat local care sufoca deja centrul orasului.

In centrul orasului poti vedea destui soldati indieni, unii chiar avand armele in spate; asta imi amintea, oarecum suparator, de soldatii chinezi pe care i-am vazut peste tot in Lhasa anul trecut; in definitiv, oare Lhasa si Leh nu sunt cele doua extremitati ale aceleiasi probleme tibetane? Insa un localnic (refugiat tibetan) m-a asigurat ca intre localnici si soldatii indieni nu exista niciun fel de animozitati ori tensiuni, iar singura explicatie a prezentei lor consta in aproprierea Leh-ului de granita Indiei cu China si Pakistan, care este in prezent cea mai fierbinte si cea mai tensionata granita a lumii.

Ce as spune despre Leh in cateva cuvinte?

Extrem de simplu: este un diamant; insa unul acoperit de noroi; care asteapta sa fie scos din uitare si pretuit la adevarata lui valoare.

2 comentarii: