miercuri, 31 iulie 2013

Pe urmele regilor Ungariei: Castelul Buda (2)

Așa cum v-am ameninţat acum două zile, propunerea ici-colo pentru astăzi este continuarea călătoriei în timp prin cartierul Castelului Buda, adică prin vechiul nucleu medieval al Budapestei, înscris pe listele UNESCO și pitoresc cât cuprinde; așa că voi sări peste introducere direct în miezul problemei...


Bastionul Pescarilor, și o poveste frumoasă de acum un mileniu

În spatele Bisericii Mátyás (despre a cărei istorie incredibilă am povestit deja aici) se află Halászbástya, adică Bastionul Pescarilor: deși este unul dintre simbolurile turistice ale Budapestei, Bastionul Pescarilor este mult mai recent decât Biserica Mátyás și nu are nici pe departe aceeași încărcătură istorică: a fost ridicat între 1895 și 1902 (după planurile aceluiași Frigyes Schulek care a coordonat mult-criticata restaurare a Bisericii Mátyás) și refăcut în 1948, după distrugerile provocate de al doilea război mondial, iar numele său vine de la ghilda pescarilor, care în evul mediu avea în sarcină apărarea acestui sector din fortificaţiile cetăţii Buda. Și să dăm cezarului ce-i al cezarului: Bastionul Pescarilor cu cele șapte turnuri neo-gotice și neo-romanice ale sale este un loc grozav de plăcut ochiului, iar vederea spre Dunăre și spre Pesta pe care o oferă este formidabilă.




Iar între Biserica Mátyás și Bastionul Pescarilor se vede o statuie impunătoare: este a regelui maghiar Ștefan cel Sfânt (Szent István), care în 1015 ar fi ridicat prima biserică, numită atunci Sf. Maria, pe locul unde azi e Biserica Mátyás. Născut cu numele de Vajk, Ștefan a primit acest nume în 1000 sau 1001, când s-a botezat în rit catolic și s-a încoronat ca prim rege al Ungariei. Așa că Ștefan I este considerat, pe bună dreptate, fondatorul regatului maghiar: a făcut din Ungaria un regat apostolic, a impus creștinismul catolic în Ungaria și a asigurat Ungariei o foarte frumoasă carieră în istoria Europei medievale. Este foarte greu e închipuit ce ar fi devenit uniunea tribală din Panonia dacă Ștefan nu ar fi optat pentru catolicism; e cert însă că Ungaria de după Ștefan și-a asumat cu elan rolul de regat apostolic pe care papa de la Roma i l-a oferit, și chiar a reușit să fie un factor civilizator la aceste graniţe ostile ale Europei medievale; în mod paradoxal, urmașii nomazilor păgâni și prădători aduși de Arpad în Panonia au devenit vectori ai civilizaţiei apusene: germanii și sașii au adus aici civilizaţia urbană a apusului, în timp ce ungurii au asigurat organizarea și apărarea ei militară. Și să nu ne închipuim cumva că impunerea creștinismului în Ungaria a fost un marș triumfal sau o simplă formalitate: triburile maghiare sosite de doar un secol în Panonia ţineau la vechile lor tradiţii păgâne, așa că nu o dată creștinarea lor și crearea de dioceze catolice a fost făcută de Ștefan cu arma în mână; la asta trebuie adăugat faptul că unele triburi din uniunea maghiară (kabarii turanici, mai exact) avuseseră contacte cu alte religii (cu mozaismul și poate chiar cu islamismul), iar o parte din supușii regatului, slavii și românii, optaseră deja pentru creștinismul de rit bizantin și ameninţau să îi „contamineze” cu el și pe maghiari.


Una peste alta Ștefan a transformat uniunea tribală a războinicilor păgâni maghiari într-un regat apostolic cu veleităţi de putere est-europeană: la moartea sa în 1038 a lăsat moștenire un stat bine organizat care începuse deja să își ocupe rolul pe scena Europei; iar la 20 august 1083 papa Grigore al VII-lea l-a canonizat, astfel că până astăzi ziua de 20 de august e sărbătorită de maghiari ca zi a Sfântului Ștefan și a fondării regatului Ungariei. Mâna dreaptă a lui Ștefan cel Sfânt poate fi văzută și astăzi la Catedrala Sf. Ștefan din Pesta: este mumificată și e cunoscută ca Sfânta Mână Dreaptă, însă când am trecut pe la catedrală nu am ţinut neapărat să o văd, ci am preferat să urc în turn pentru a vedea Budapesta de la înălţime. Și tot de numele lui Ștefan cel Sfânt este legată și faimoasa coroană a regatului Ungariei, numită Coroana Sfântului Ștefan sau Sfânta Coroană, aflată în prezent, după multe peregrinări și aventuri, în Sala cu Cupolă din Palatul Parlamentului Ungariei; însă istoricii au stabilit că în pofida tradiţiei coroana, numită și Magyar Szent Korona sau Sacra Corona, a fost confecţionată cu cel puţin trei sau patru decenii după moartea lui Ștefan cel Sfânt.

Și incredibila poveste a Palatului Regal din Buda

Mergând mai departe spre sud vei trece întâi pe lângă Palatul Sándor, unde își are reședinţa președintele Ungariei; trebuie să recunosc că arhitectura palatului nu m-a atras în mod deosebit dacă în jur erau atâtea clădiri superbe, însă este remarcabilă simplitatea și tihna locului: m-aș fi așteptat să văd în jur garduri înalte și filtre de protecţie, mașini, agitaţie și personal de pază peste tot, iar în loc de asta am văzut un loc liniștit ca un muzeu, unde singura mișcare vizibilă era cea a gărzii palatului: din timp în timp soldaţii gărzii defilau ţanţoș prin faţa turiștilor topiţi de amiraţie, în sunete de tobe militare și de comenzi răcnite fudul-cazon, pentru a schimba santinelele înţepenite în faţa porţilor de intrare în palat. Însă imediat după schimbarea gărzii se lăsa din nou aceeași tăcere ca de muzeu, și aproape că îţi venea să mergi la unul din soldaţi și să-l întrebi: nu te supăra, pot să-l vizitez puţin pe dl. președinte?


Palatul Sándor a fost ridicat în 1806, și la fel ca multe alte clădiri din Buda a fost atât de grav distrus de luptele cu rușii încât a trebuit reconstruit aproape în întregime. Lângă el se află și staţia de pornire a funicularului ce coboară la vale până aproape de malul Dunării, în piaţa Clark Ádám Tér de la capătul celebrului Pod cu Lanţuri; numit și Budavári Sikló, funicularul a fost deschis tocmai în 1870 și redeschis iar în 1986, după ce fusese distrus în al doilea război mondial; iar panorama ce se deschide de aici înspre Dunăre și către Pesta, având în prim-plan chiar Podul cu Lanţuri, este taman bună pentru câteva fotografii de nota 12.


Continuând drumul către sud apare Palatul Regal (Királyi Palota sau Budavári Palota), un complex uriaș de clădiri în care astăzi se află Galeria Naţională a Ungariei și Muzeul de Istorie al Budapestei. La fel ca și Biserica Mátyás acest palat are o istorie lungă și grozav de zbuciumată de transformări, reconstrucţii, asedii, distrugeri și din nou reconstrucţii: partea ce mai veche a palatului de astăzi a fost construită în sec. 14, iar Sigismund de Luxemburg (rege al Ungariei și împărat al Imperiului Romano-German) a lărgit palatul și i-a întărit fortificaţiile între 1410-1420, transformând vechea construcţie într-un uriaș palat gotic și stabilindu-și reședinţa aici; după 1476 regele Matei Corvin a ordonat reconstruirea castelului în stil renascentist, punând la treabă mulţimea de artiști și meșteșugari italieni pe care îi chemase în Ungaria; palatul a fost grav deteriorat de asediul turcesc din 1529, după care în 1541 Buda a devenit capitală de pașalâc (eyalet) otoman iar palatul a rămas în paragină: existau aici barăci, depozite și grajduri, în timp ce o parte a palatului era pustie; asediile nereușite ale habsburgilor din 1542, 1598, 1603 și 1684 au provocat palatului alte distrugeri, iar asediul  din 1686, finalizat cu cucerirea Budei de către habsburgi și gonirea turcilor, a pus capăt operei de distrugere: lovit cu tunurile de habsburgi, palatul a rămas în ruine, o tristă amintire sfârtecată de ghiulele a vremurilor de glorie ale regilor maghiari.



Reconstrucţia palatului a început în sec. 18, când în 1715 regele Carol al III-lea a ordonat demolarea ruinelor și construirea unui mic palat baroc, ce a fost ars de incendiul din 1723; Palatul Regal din Buda părea lovit de un blestem al distrugerii iremediabile, însă norocul s-a întors după războiul de succesiune la tronul Austriei, când maghiarii o sprijiniseră pe împărăteasa Maria Tereza, iar în semn de recunoștinţă aceasta a permis și sprijinit reconstrucţia palatului; ea a fost finalizată în 1769 și a dat palatului un nou chip - de data asta baroc vienez. Reconstrucţia din 1850-1856 a modificat din nou chipul palatului, în baroc neoclasic, după care au au mai fost refaceri și extinderi la finalul sec. 19; în 1916 palatul a fost scena unora dintre ceremoniile de la încoronarea ultimului rege maghiar, Carol al IV-lea, iar Miklós Horthy și-a avut reședinţa aici între 1920 și 1944. În octombrie 1944 palatul a fost ocupat de un commando nazist condus de Otto Skorzeny, devenind scena unor lupte încrâncenate cu rușii în timpul asediului Budapestei (29 decembrie 1944 - 13 februarie 1945); a fost atât de crunt bombardat de artileria rușilor încât distrugerea provocată atunci a fost comparabilă cu cea din 1686. Așa că după război a început a doua operă masivă de reconstrucţie a Palatului Regal din Buda; e clar că ungurii sunt o naţie grozav de tenace din moment ce au avut admirabila încăpăţânare să-l reconstruiască de atâtea ori, însă totuși le urez ca această reconstrucţie a palatului să fie ultima…


Din istoria lungă a Castelului Buda a mai rămas de povestit un singur episod important: prima reședinţă regală de pe dealul Buda, din care se pare că azi nu a mai rămas nimic, a fost ridicată de regele Béla al IV-lea între 1247 și 1265; este același rege al Ungariei de care povesteam recent că a reclădit Biserica Mátyás după ce tătarii o distruseseră în 1241, și se pare că într-un fel el poate fi considerat fondatorul orașului medieval al Budei: așezarea fortificată exista și până la el, însă după distrugerile mongole el a reclădit-o și i-a dat șansa la o a doua viaţă. De altfel regele Béla (1235-1270) e numit de maghiari „al doilea fondator al regatului”: primul a fost Ștefan cel Sfânt, de care spuneam mai sus, după care invazia mongolă din 1241 a adus regatul Ungariei până la doar un pas de dispariţie: învingători în marea bătălie de la Mohi, mongolii au pustiit metodic Panonia și au ucis fără milă tot ce au întâlnit în cale; întinsa câmpie panonică era taman potrivită pentru o uriașă hoardă mongolă ce intenţiona să se stabilească permanent în Europa: avea și pășuni întinse dar și o poziţie strategică de invidiat; pe regele Béla l-au fugărit până în insulele Dalmaţiei, voind cu orice preţ să-l ucidă, iar Béla era deja pregătit să se îmbarce spre Italia, împreună cu Coroana Sfântului Ștefan și cu Sfânta Mână Dreaptă, când mongolii au renunţat brusc la planurile iniţiale: departe în centrul Asiei murise marele han mongol, iar tătarii au fost obligaţi să se întoarcă înapoi spre casă, pentru a putea lua parte la stabilirea succesorului său; așa că Ungaria adusă de mongoli până la un pas de dispariţie completă de pe scena istoriei a avut șansa nesperată a renașterii, iar regele Béla a fost cel care a condus această renaștere. Și poate spune cineva că nu a reușit?


Iar de pe esplanada din faţa Palatului Regal se deschide cea mai frumoasă priveliște din toată Buda, care în umila mea opinie (de fotograf nu foarte priceput, dar grozav de pricinos...) lasă cu mult în urmă atât panorama de la Bastionul Pescarilor cât și pe cea de deasupra staţiei de funicular de lângă Palatul Sándor; în stânga se vede silueta prelungă a Podului cu Lanţuri (Széchenyi lánchíd), care începând din 1848 leagă Buda de Pesta, de pe malul opus al Dunării; el a fost primul pod dintre cele două maluri ale Budapestei de azi, și firește că și el a trebuit reconstruit după război, fiind pus la pământ prin 1944-1945, în timpul luptelor cu rușii; undeva în faţă se văd turnurile Catedralei Sf. Ștefan, în timp ce și mai departe spre stânga se vede semiprofilul graţios al Palatului Parlamentului. Iar povestea lungă și grozav de zbuciumată a Castelului Buda sigur merită finalizată într-o notă optimistă: stimaţi călători, pe aici au trecut cei mai mari regi ai Ungariei, mongolii, turcii, habsburgii, naziștii, horthiștii, rușii și apoi eu, ici-colo J...




p.s. poate vei dori să citești și Pe urmele regilor Ungariei: Castelul Buda (1).

4 comentarii:

  1. Bine documentata prezentare! Felicitari!

    Adaug si eu cateva aspecte: Bastionul Pescarilor, in forma lui actuala, a fost construita nu doar de dragul incantarii privitorului, ci din necesitatea stabilizarii terenului. Dupa reconstructia bisericii Matyas si a manastirii dominicane din vecinatatea ei (unde acum e Hotel Hilton) s-a constatat ca sub greutatea lor, vresantul estic al dealului cetatii dadea semne de prabusire, risca sa o ia la vale cu tot cu biserica si manastire. Pentru stabilizare s-a construit un zid de 20 m grosime, avand rol de contrafort. Pe acest masiv zid s-a realizat constructia neoromana a bastionului.

    Palatul Sandor, initial era resedinta familiei contilor Sandor, o familie foarte bogata si excentrica. Ultimul proprietar privat al palatului a fost contele Moricz Sandor(1805-1878), cel care l-a vandut statului. Moricz Sandor a fost celebru in intreaga Europa pentru stilul sau de viata excentric, dar mai ales pentru faptul ce era imbatabil la cursele de calarie; a fost supranumit "calaretul diabolic".

    "Palatului Regal din Buda; e clar că ungurii sunt o naţie grozav de tenace din moment ce au avut admirabila încăpăţânare să-l reconstruiască de atâtea ori, însă totuși le urez ca această reconstrucţie a palatului să fie ultima… " Hmmm, se pare ca nu e ultima: anul acesta debuteaza reconstructia totala a palatului si a Pietei Sf. Gheorghe, reconstructie care va reada forma lor de dinainte de WWII. Lucrarile vor tine pana in 2025 iar valoarea lor este estimata la 1,8 miliarde de euro. Anul acesta incepe reconstructia Palatului Garzilor, a treptelor Stockl si a salii de echitatie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foarte documentat si comentariul! Felicitari, de asemenea, si multumesc pentru cele semnalate :)...

      Ștergere
  2. Felicitari pentru explicatii, fotografii. Sunteti minunati.
    Am fost am vazut dar prea putine am aflat de la un ghidul plictisit.
    Multumsec frumos!
    Averio-Galati

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc frumos, asemenea. Suntem unul singur, ici-colo :)

      Ștergere