marți, 26 iulie 2016

Întâlniri la înălţime

Pornisem spre cele două lacuri înalte din sud-estul Ladakhului, la graniţa cu Tibetul, faimosul Tso Moriri şi rubedenia sa mai mică şi mai puţin cunoscută, Tso Kar, ambele aflate la peste 4500 de metri altitudine. Fireşte, credeam că vedeta călătoriei va fi Tso Moriri, însă întâlnirile cele mai puţin aşteptate din aceste trei zile au fost mijlocite de exact cine nu gândeam, de Tso Kar.

ici-colo.ro

Changthang, aşa se numeşte platoul înalt şi bătut de vânturi care începe în colţul sud-estic al Ladakhului şi continuă prin nordul Tibetului până hăt-departe în nord-vestul Chinei. Ostil şi arid, punctat de lacuri înalte şi sărate, aproape lipsit de vegetaţie şi străbătut de foarte puţine animale, Changthang este locuit doar de minuscule comunităţi de tibetani nomazi şi reprezintă o adevărată provocare pentru viaţă. Ladakhul are din Changthang doar un mic colţişor numit şi Rupshu, împodobit cu câteva lacuri din care cunoscute sunt Tso Kar şi mai ales Tso Moriri, având marele avantaj de a fi rezonabil de aproape de Leh, capitala Micului Tibet. Aşadar puteam spune nu?

ici-colo.ro

După un drum de mai bine de jumătate de zi (prin valea Indusului superior, iar apoi prin munţi şi printr-o mică porţiune din Changthang) ne-am oprit să înnoptăm în Korzok, mica aşezare de lângă Tso Moriri, aflată la doar un munte distanţă de superba vale himalayană Spiti. Tso Moriri era aşa cum mă aşteptam, după cele citite despre el: delicat şi diafan ca o prinţesă orientală, cu sclipiri de safir şi de turcoaz şi cu valuri fremătătoare de parcă ar şopti ceva pătimaş în urechea lanţului de munţi dimprejur. L-am plăcut din prima, sau mai bine zis am plăcut-o din prima, pentru că ori de câte ori mă gândesc la acest lac am în minte o imagine feminină. După cum tot feminină s-a dovedit a fi şi incredibila sa putere de a arăta privitorului feţe complet diferite în felurite momente ale zilei: cine ar putea crede, privind aceste trei fotografii, că este vorba de acelaşi, pardon aceeaşi Tso Moriri?

ici-colo.ro

La mică distanţă de Korzok s-a produs prima întâlnire, pe care trebuie să recunosc că o căutam cu lumânarea: cea cu nomazii numiţi changpa, singurii care se încumetă să locuiască deşertul rece şi ostil din Changthang. Am pornit către tabăra lor întârziat, după ce îmi petrecusem dimineaţa pe o înălţime cu vedere perfectă către prinţesa Tso Moriri. Bafta a fost de partea mea şi de data asta: i-am găsit pe nomazii changpa exact când începeau să-şi mulgă caprele, singura lor avere în afară de yaci. M-am întors din tabăra lor tot întârziat, cu tolba plină de fotografii (din care mă rezum acum la una singură) şi cu regretul copilăresc că trebuia să pornim mai departe, spre Tso Kar. Cele două nemţoaice şi englezul cu care împărţeam maşina mi-au ridicat fin din sprâncene, ca să-mi dea de înţeles că sunt puţin prea latin pentru gustul lor atunci când întârzii, dar în puţină vreme le-a trecut şi cu asta basta.

ici-colo.ro

Tso Kar s-a dovedit a fi un lac bizar, ascuns între dune de argilă albicioasă şi mlaştini sărăturoase: un adevărat lac-fantomă, o himeră lacustră pierdută într-un labirint tulbure de dune şi mlaştini. Mult mai mic decât Tso Moriri, Tso Kar se află cam la aceeaşi înălţime de peste 4500 de metri (destul de comună pentru întreg platoul Changthang) dar se deosebeşte prin faptul că este sărat cât cuprinde şi că pare înconjurat de brâuri albicioase.

ici-colo.ro

Însă lacul-himeră m-a făcut să mă simt provocat la culme, aşa că am pornit voiniceşte printre mlaştini şi dune către malul său, nerăbdător să-mi afund mâna în apa lui sărată şi să-l biruiesc cu câteva fotografii. După aproape două ore de marş buimac m-am lăsat păgubaş, temându-mă că dacă nu mă întorc la timp mă pot rătăci printre dunele albicioase (deloc sigure pentru picior) chiar înainte să se întunece - ceea ce nu mi se părea deloc de dorit prin acele pustietăţi bătute de vânt. Atât că nu eram singurul nebun care voia să dea mâna cu Tso Kar: o englezoaică ce se tolănise alene pe una din dune îmi făcu semn să mă aproprii tiptil, ca pentru un spectacol aparte. Uite, îmi zise ea când am ajuns lângă ea. Ce?, am întrebat eu, tâmp. Look, the black-necked crane, îmi zise ea cu voce gâtuită de emoţie. Iată-l acolo, în faţa noastră.

ici-colo.ro

Şi într-adevăr, departe în faţă, pe una din dune, se fandosea ţanţoş Măria Sa, cocorul cu gât negru: o pasăre pe cât de minunată pe atât de rară, pe care o poţi găsi uneori, dacă ai noroc cu carul, pe lângă Tso Moriri, Tso Kar ori alte câteva (foarte puţine) locuri din Changthang, şi pentru care localnicii din Kashmir şi Ladakh au un respect aparte. Însă eu am, din câte se pare (chiar dacă englezoaica mi-a fost agent karmic în întâlnirea cu cocorul cu gât negru), aşa că iată-l...

ici-colo.ro

Oricum, întâlnirea cu cocorul cu gât negru a fost total neşteptată: citisem de el din ghid, dar ştiind că e o pasăre foarte rară nu îndrăzneam să sper că ne vom intersecta drumurile prin Changthang. Însă nici prin gând nu mi-a trecut că mă voi privi minute în şir cu un alt animal rar şi nu tocmai uşor de văzut ce-şi face veacul prin Changthang: kiangul, numit şi khyang, măgarul sălbatic tibetan ori Equus kiang. Un animal frumos şi fudul, cu ifose de vedetă locală, care de fapt aduce atât de mult a cal sălbatic (mai ales că e înalt, fiind cel mai mare dintre toţi măgarii sălbatici) încât numai cine ştie ce mofturi ştiinţifice de-ale zoologilor l-au făcut să se aleagă cu denumirea de măgar. Dar ce măgar! Măria Sa Măgarul ar fi un apelativ mult mai potrivit pentru acest demn verişor al calului, să fie limpede. Iar dacă de acum înainte voi fi făcut măgar mă voi gândi de îndată la acest superb kiang şi voi considera că e un compliment, zău aşa.

ici-colo.ro

Ultima întâlnire a fost de fapt o reîntâlnire, cu o veche cunoştinţă de acum cinci ani: trecătoarea himalayană Tanglang La, aflată la 5328 de metri înălţime, împreună cu ultima porţiune din faimosul drum Manali-Leh ce traversează marele masiv himalayan dintre Himachal Pradesh şi Ladakh, pe care am călătorit cu chiu cu vai, timp de 18 ore interminabile şi pline de cucuie în cap, la prima mea vizită în Ladakh. Trebuie să recunosc că am fost dezamăgit: de data asta Tanglang La era atât de plină de turişti şi de chestii colorate încât aducea a circ pe vârf de munte, iar porţiunea de drum Manali-Leh pe care am parcurs-o noi era relativ recent asfaltată şi frumos amenajată, încât nu-mi venea a crede că e vorba de acelaşi drum pe care acum cinci ani îţi spălai păcatele cele grele din ultimele vieţi. E clar, drumul Manali-Leh (sau cel puţin partea din el parcursă de noi) nu mai este aventura uşor masochistă de care îmi amintesc eu, ci s-a transformat într-o experienţă turistică facilă, o plimbare de duminică accesibilă turiştilor domestici dornici să găsească pe Tanglang La glorie ieftină şi o nouă poză de facebook, în rol de Tarzan himalayan; pentru că până şi englezul nostru flegmatic a lăsat deoparte ifosele imperiale şi a cerut poze cu el în mijlocul trecătorii, vă daţi seama?

4 comentarii:

  1. Am citit cu mare atentie articolul tau si, cum nu este pentru prima data, imi starnesti multe curiozitati si caut sa mai aflu cate ceva... da, uite asa ma trimiti tu la lecturat.
    - Da, până în urmă cu câțiva ani lacul a fost o sursă importantă de sare, pe care nomazii Changpa o foloseau pentru a o comercializa în Tibet.
    - Cocorul cu gat negru are habitat comun cu cocoșul de mesteacăn tibetan. Ei, spune tu, cum ai fi putut fi cel mai mare norocos, daca ti-ai fi propus si ai fi avut mai mult timp la dispozitie sa spionezi foto, zona lacului Tso Kar... cine stie ce-ai ratat?!... gasca ruginie, chiarele, pescarusii!...
    - Si chiar poti fi mandru de magarusul tau, Tso Kar este unul dintre cele mai importante habitate ale kiangului.
    - Zona acestui lac este in atentia specialistilor si va fi prinsa intr-un program de protectie si inclus intr-un parc national al Ladakhului.
    Pana la urma intalnirea ta chiar a fost la nivel inalt si la propriu si la figurat.
    De poze ce sa mai zic, sunt atat de frumoase si vii... dar atat de putine!
    Iti multumesc! Chiar ma simt minunat si mai bogata sufleteste, simtind ca pot, macar prin puterea mintii, sa fiu partasa la calatoria ta!

    RăspundețiȘtergere
  2. E, cine stie, stie :)

    As fi pus mai multe poze, dar netul de aici e foarte, foarte slab. Deci cele 8 au fost prea multe, a trebuit sa astept peste 30 de minute pana sa le pot ridica pe blog.

    Magarus? L-am privit in ochi si stiu sigur, nu merita sa-i zicem asa; Maria Sa Magarul, poate :)

    RăspundețiȘtergere
  3. vaaaaai, cum arata!!!#dordeduca #grav :))))
    cand dai de net, musai sa pui poze!
    have fun! cu sau fara trekking :-p

    RăspundețiȘtergere