Au ceva foarte aparte pietele Lisabonei; nu sunt neaparat niste piete spectaculoase si nici nu poti spune despre ele ca ar fi remarcabil de frumoase, dar au din plin ceea ce se cere unor piete: o atmosfera foarte personala, pe care o pastrezi in memorie dupa ce pleci de acolo asa cum o sticluta de parfum pastreaza mirosul si dupa ce parfumul s-a sfarsit; surprinzator, pietele din Lisabona nu par pietele unui oras mare si nici al unei capitale europene, si nici vorba sa reflecte gloria trecuta a unei foste capitale de imperiu colonial intins peste mari si tari; mai degraba au un aer usor desuet si provincial, ca ale unui oras uitat; si poate ca in asta sta si farmecul lor.
Multe sute de ani inima
Lisabonei a fost Praça de Dom Pedro IV, cunoscuta de lisabonezi si de turisti sub
numele ei vechi de Praça do Rossio sau pur şi simplu Rossio. Aici se afla piata
principala a Lisabonei medievale, si se pare ca tot aici era si hipodromul
orasului roman Olisipo. Rossio si-a pierdut intaietatea necontestata doar dupa
distrugerea provocata de marele cutremur din 1755, cand nou-construita Praça do
Comércio a devenit inima orasului. Ghidurile spun ca si astazi tot Praça do
Comércio ar fi inima orasului, dar activitatea ei este in cea mai mare parte
pur turistica, iar piata este uneori asa de putin animata incat pare un urias
muzeu in aer liber; asa ca o sa fiu Gica Contra si o sa spun ca azi tot in
Rossio trebuie sa fie inima Lisabonei, mai ales ca din Rossio se deschid alte
trei piete (Largo de São Domingos, Praça da Figueira si Praça dos
Restauradores) si marile artere care duc spre nordul animat si modern al
orasului, la care se adauga prezenta garii Estação do Rossio.
Rossio e dominata de doua
fantani si o statuie a regelui Dom Pedro IV in centrul ei, capatul ei nordic
fiind conturat de silueta eleganta a Teatro Nacional, care este edificul cel
mai notabil al pietei; in stanga si in dreapta Teatro Nacional se deschid Praça
dos Restauradores si Largo de São Domingos, iar tot inspre stanga (vest) se
vede si fatada neomanuelina bogat impodobita a garii Estação do Rossio, in timp
ce spre dreapta (est) este Paço dos Condes de Almada (Palatul Contilor de
Almada) si apoi Igreja de São Domingos.
La doar doi pasi de Rossio
este si Praça da Figueira, adica Piata Smochinilor. A fost de departe favorita
mea in Lisabona, pentru putin trei motive: aici am fost cazat, la un mic hotel
de pe o straduta laterala a pietei; din Praça da Figueira se vad catre est
zidurile crenelate ale Castelo de São Jorge, profilate intr-un fel incantator
deasupra pietei; si in Praça da Figueira se simte mult mai mult ca in alte
locuri ale Lisabonei aerul desuet si provincial de care spuneam mai sus: aici
puteai vedea vechi magazinase cu feronerie si cu alte fleacuri ieftine (cum
vedeai pe Lipscani, in Bucuresti, acum vreo doua decenii), iar din loc in loc
dadeai peste lustragii de pantofi sau vanzatori de ochelari de soare; si seara
apareau pe la colturile pietei fetele decoltate in cautare de amatori de
placeri pe bani, ca sa fie de toate…
Este adevarat, s-ar putea
spune ca din cauza fetelor cu pricina Praça da Figueira nu este neaparat locul
ideal pentru o familie cu copii (tatal merita si el putina compasiune, in
definitiv) insa nici vorba ca piata sa fie vreun cuib al concupiscentei nocturne, si nu am avut nici cea mai mica
temere cu privire la siguranta mea personala, nici macar cand m-am intors la
hotel noaptea tarziu; dimpotriva, piata ramanea un loc caraghios de cumintel
chiar si noaptea, cand era populata discret de fauna aceea; iar dimineata era o
adevarata incantare sa parcurg distanta pana in Rossio in trei sau cinci minute
de mers pe jos, in care cascam ochii ca un copil pe la feroneriile vechi din
vitrine ori la lustragii, ca omul pentru care grija cea mai mare era doar sa ma
decid la ce cafenea sa ma opresc sa-mi beau cafeaua. Una peste alta cat am stat
in Lisabona am folosit metroul si tramvaiul doar cand am mers in Belém si in Parque das Nações, iar in
rest mi-am cam putut permite sa ma plimb pe jos, din moment ce Praça da
Figueira si invecinata Rossio sunt pentru Lisabona exact ceea ce s-ar numi la
noi buricul targului.
La sud de Rossio, intre Rossio si malul raului Tejo, se intinde cartierul lisabonez Baixa; principala lui strada se numeste Rua Augusta si strabate Baixa din Rossio pana in piata uriasa numita Praça do Comércio, aflata langa rau. Numita in trecut Terreiro do Paço intrucat aici se afla palatul regal, Praça do Comércio a fost complet distrusa in timpul cutremurului catastrofic din 1755 si reconstruita ulterior de catre marchizul de Pombal, parintele Lisabonei de dupa 1755.
De altfel cutremurul din 1755 nu a afectat doar Baixa, ci intreaga Lisabona, iar singurele care au scapat fara distrugeri majore au fost cartierele Alfama, Bairro Alto si suburbia Belém. Dezastrul s-a produs intr-o Zi a Tuturor Sfintilor, iar cutremurul a fost asa de puternic incat a ucis imediat vreo 5.000 de oameni, cei mai multi aflati in biserici, la liturghie; orasul a luat foc, Tejo a aruncat inspre el valuri uriase provocate de seism, iar in zilele urmatoare decesele s-au ridicat la vreo 40.000 din cauza ranilor, foametei si epidemiilor. Lisabona nu a mai fost niciodata aceeasi dupa aceasta fatidica zi din 1755, asa cum nici cetatea Dubrovnik din Dalmatia sudica nu a mai fost vreodata aceeasi dupa cutremurul catastrofic din 1667. Iar daca vrei sa vezi pe viu ce a insemnat acest cutremur pentru Lisabona urca-te in Elevador de Santa Justa iar cand ajungi sus mergi in piata Largo do Carmo: acolo vei vedea Convento do Carmo, o manastire a carmelitilor odata superba care a ramas dupa cutremur intr-o jalnica ruina: au rezistat doar zidurile, in timp ce acoperisul a cazut in intregime; iar lisabonezii nu au mai incercat niciodata sa reconstruiasca Convento do Carmo, pastrandu-l asa in ruina, ca pe un semn de aducere aminte a dezastrului din 1755.
Oricum, Lisabona de azi isi datoreaza in mare parte chipul marchizului de Pombal, de care este imposibil sa nu auzi cand ajungi in Lisabona: exista acolo statui, strazi, hoteluri si chiar si o mare piata cu numele Marquês de Pombal; lisabonezii ii sunt grozav de recunoscatori, stiind prea bine ca el este parintele Lisabonei de dupa 1755; imediat dupa cutremur marchizul a primit de la rege puteri exceptionale pentru recladirea orasului, asa ca foarte multe din edificiile Lisabonei de azi sunt de dupa 1755 si se leaga de numele lui Pombal, iar planul regulat al cartierului Baixa, cu strazi dispuse perpendicular asemeni unui gratar este conceput de acelasi marchiz.
Si chiar daca favorita mea ramane Praça da Figueira trebuie sa recunosc ca si Praça do Comércio este grozav de fotogenica: imensa si monumentala, dominata de o statuie in mijloc iar la nord de poarta numita Arco da Rua Augusta, piata e animata doar de turisti visatori si de coloratele tramvaie lisaboneze; iar in mijlocul pietei erau o duzina de scaune pe care puteai pur si simplu sa lenevesti cu ochii pe ferestrele frumoase ale pietei; la prima vedere parea o activitate cu totul lipsita de perspective, dar trebuie sa recunosc ca dupa o scurta retinere initiala am decis sa urmez exemplul altor turisti si nu am regretat nicio clipa: cu putina imaginatie lenevitul pe un scaun in Praça do Comércio ar putea fi inscris chiar pe lista primelor zece atractii ale Lisabonei, sincer…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu