Manali: dupa explozie

Exact asa arata centrul orasului New Manali: ca imediat dupa o explozie. Gramezi de pietroaie gigantice sunt trantite in mijlocul strazii principale, ca si cum tocmai s-ar fi spart in bucati vreun zgarie-nori local; cu siguranta ca este vorba despre vreo lucrare grandioasa care va imbunatati substantial chipul strazii principale din Manali; atunci cand va fi terminata, firesc.

Am mai vazut tablouri similare in multe alte locuri din India, dar mereu ma uimeste inocenta cu care indienii incep sa construiasca ceva si uita sa mai termine.

Old Manali, in schimb, asezat mult mai sus pe munte, la vreo 3-4 kilometri distanta de orasul nou, este intim, linistit si boem de nu iti vine a crede langa ce cataclism urban se afla. Aici sunt o gramada de hoteluri si pensiuni dragute, inconjurate de munti impaduriti, iar majoritatea turistilor se strang aici, in timp ce indienii stau in New Manali. Este adevarat, Old Manali aduce mai degraba cu o insula turistica rupta complet de realitatile Indiei: stradutele de aici sunt ticsite cu restaurante, magazine pentru turisti, agentii turistice, case de schimb valutar si sali de internet, iar localnicii sunt prezenti numai ca prestatori de servicii pentru turistii veniti din toata lumea; dar e limpede ca in Old Manali merita totusi sa iti tragi sufletul vreo doua-trei zile, inainte de a pleca mai departe prin Himalaya.

Manali este asezat la vreo 2000 de metri inaltime, de-a lungul vaii raului Beas, afluentul principal al fluviului Sutlej, cel mai mare contributor al gigantului Indus. Face parte din valea himalayana Kullu, care este un nod de legaturi intre marea regiune nord-indiana Punjab, la marginea careia se afla si Himachal Pradesh, si vaile inalte himalayene Spiti si Ladakh, care deschid drumul mai departe catre Tibet si catre Asia centrala. Asa ca Manali a fost, inca din vechime, unul dintre popasurile de pe marele drum de caravane care ducea catre Ladakh, iar de aici catre Yarkand si Khotan din bazinul desertic Tarim.

Se spune ca numele orasului vine de la inteleptul indian Manu, autorul codului numit Legea lui Manu: vechiul nume al Manali ar fi fost Manu-Alaya („Casa lui Manu”), iar legenda locala spune ca Manu ar fi coborat aici din arca dupa ce potopul distrusese lumea. Oricum, Manali mai este numit adesea si Valea Zeilor.

Sunt si cateva atractii turistice in Manali si in imprejurimi, pe care le-am ratat din lipsa de timp: templul hinduist Hadimba, construit in anul 1533 cu acoperis de pagoda, templul hinduist Manu din Old Manali, dedicat inteleptului Manu, asezarea Vashisht cu izvoarele ei termale si cu vechi temple dedicate inteleptului Vashisht si lui Rama, trei manastiri buddhiste tibetane, Jagatsukh (fosta capitala a vaii Kullu) cu vechile ei temple dedicate lui Shiva si lui Sandhya Gayatri, precum si frumoasa vale Solang, la o distanta de 14 kilometri de Manali.

Printre localnicii din Manali se vad deja multi cu ochii oblici si cu trasaturi mongoloide, dar cu pielea maslinie, ca a indienilor, asa cum am mai vazut doar in Nepal, in valea Kathmandu: proximitatea Tibetului face ca balanta rasiala sa se modifice usor-usor in favoarea rasei galbene. Si am vazut mai multe femei cu chipurile complet acoperite de baticuri, lasand sa li se vada doar ochii oblici.

Se simte clar un alt aer decat cel al Dharamshalei, pe tarabe sunt alte marfuri, iar pe strazi sunt alte chipuri; desi intre Dharamshala si Manali nu este o distanta mare (cum ziceam mai deunazi, intreg statul Himachal Pradesh este atat de mic incat este comparabil cu Ardealul nostru), Himalaya si crestele ei fac ca distantele sa fie mult, mult mai mari decat cele fizice.

Exista si o colonie tibetana in Manali, si inca mai gasesti sikh-i pe aici, usor de recunoscut dupa turbanele lor mari si viu colorate, desi Punjab-ul, patria lor, este deja departe de Manali; sunt si nepalezi pe aici, iar localnicii din valea Kullu sunt usor de recunoscut dupa tichiile lor colorate in partea frontala cu motive geometrice.

Ma simt perfect in salvarii cumparati azi de la un tibetan, impreuna cu o camasa din Gandhi cotty, adica bumbac din acela simplu, de care purta Gandhi. Am stat la taifas oriental cu tibetanul meu, despre Tibet si Ladakh si China si India, si cate si mai cate; mi-a povestit ca inainte sa fuga incoace din Tibet locuia chiar in Lhasa, in piata Jokhang, si m-a privit cu ceva invidie cand i-am spus ca anul trecut am fost chiar prin cartierul sau.

Iar drumul de maine va fi in directia asezarii Kaza, din valea Spiti.