miercuri, 7 decembrie 2011

Rewalsar: pe urmele lui Padmasambhava si a printesei Mandarava (2)

Hindusii ii spun Rewalsar, iar tibetanii ii spun Tso Pema; este un loc fermecat, ca de basm, cu un tablou natural magnific si cu incredibil de multa pace; asezare minuscula, ascunsa in Himalaya, in statul nord-indian Himachal Pradesh, Rewalsar este, asa cum povesteam recent, un important loc de pelerinaj pentru toate marile religii dharmice: hinduism, sikhism si buddhism.


Legenda lui Padmasambhava si a printesei Mandarava


Rewalsar-ul este dominat din toate partile de statuia gigantica a lui Padmasambhava: cei 37,5 metri inaltime si culorile vibrante ale acesteia fac de neuitat imaginea marelui maestru buddhist. Parca mai mult decat hinduistii si sikhii, buddhistii tibetani par extrem de atasati de Rewalsar ca loc sfant, din moment ce au facut un asemenea efort pentru a marca legatura dintre Rewalsar si Padmasambhava; asa ca nu poti sa nu te intrebi de ce...


Rewalsar este locul in care Padmasambhava a savarsit prima dintre nenumaratele fapte miraculoase care au provocat si provoaca in continuare perplexitatea totala a occidentalilor care i-au studiat biografia; desi viata marelui maestru tantric este clar atestata istoric, pe seama acestuia sunt puse un foarte lung sir de miracole, care ridica laolalta un urias semn de intrebare: oare unde se termina realitatea si unde incepe legenda cu privire la Padmasambhava?

Legenda buddhista a lacului Rewalsar ii are ca protagonisti pe Padmasambhava si pe printesa Mandarava din Zahor, consoarta sa spirituala, si este reluata cu incapatanare de toate biografiile lui Padmasambhava, inclusiv de cele socotite „moderate”; ea ne spune ca acum mai mult de 1200 de ani in regiunea actualului oras Mandi se afla regatul Zahor, condus de regele Vihardhara, tatal printesei Mandarava; iar Mandarava parasise curtea regala si devenise discipola si consoarta tantrica a maestrului yoghin Padmasambhava, asa ca regele si-a trimis soldatii sa ii prinda pe amandoi si sa il arda de viu pe Padmsambhava, in mijlocul unui rug urias; si dupa ce soldatii au indeplinit ordinele iar focul rugului a ars timp de o saptamana intreaga, pe locul rugului stins a aparut lacul de astazi, iar in mijlocul acestuia, imbratisati pe o floare de lotus, se aflau - nevatamati - Padmasambhava si Mandarava.

Sunt cel putin doua motivele pentru care imi place formidabil de mult aceasta legenda: privind din perspectiva unui european, ea pare a fi versiunea indiana - buddhista a povestii de dragoste dintre Romeo si Julieta, avand aceeasi concluzie, ca totusi iubirea invinge moartea; dar povestea din Rewalsar adauga si un happy-end mundan, in lumea fizica, celui din lumea de dincolo; si e total surprinzator cat optimism, pofta de viata si incredere in iubire demonstreaza in aceasta legenda o religie ca buddhismul, acuzata atat de des de pesimism, de fatalism si de nihilism.

Legenda spune in continuare ca afland despre miracol regele Vihardhara a inteles ce pacat enorm comisese impotriva unui maestru realizat si a consoartei sale, astfel ca si-a dat pe loc acordul pentru casatoria celor doi; iar uneori se afirma, ca in basme, ca regele i-ar fi oferit regatul sau lui Padmsambhava; in alte versiuni se spune ca Rewalsar este locul in care Padmasambhava si-a folosit puterile enorme de practicant yoghin pentru a zbura pana in Tibet, unde mai tarziu a pus bazele buddhismului tibetan; si se mai povesteste ca spiritul lui Padmasambhava ar locui pe lacul Rewalsar, intr-una dintre micutele insule de vegetatie care plutesc pe apa lacului.

Asa cum spuneam mai sus, este foarte greu (daca nu imposibil...) de inteles unde se termina realitatea si unde incepe legenda cu privire la Padmasambhava; mai ales daca tii cont de cate puteri supranaturale sunt si astazi puse pe seama maestrilor yoghini din India si Tibet, cu toata seriozitatea unor martori oculari occidentali. Un lucru este insa cat se poate de limpede pentru mine: acum mai mult de 1200 de ani Guru Rinpoche, Pretiosul Maestru, a stat un timp prin Rewalsar, impreuna cu discipola si consoarta sa Mandarava, si a savarsit fapte care au depasit cu mult puterea de intelegere a contemporanilor, lasand un ecou de nesters in amintirea acestora si conturandu-si definitiv imaginea de mare maestru tantric, inzestrat cu puteri supraomenesti; si oricare ar fi fost ele, intamplarile de atunci din Rewalsar au marcat granita intre biografia umana, istoric verificabila, si biografia supraumana, legendara, a celui pe care tibetanii il considera astazi Maestrul Maestrilor.

Pe urmele lui Padmasambhava si a printesei Mandarava

As minti daca as scrie ca in Rewalsar am facut cine stie ce lucruri palpitante ori grandioase; dimpotriva, am petrecut aici momente perfecte tocmai pentru simplitatea lor dezarmanta. Rewalsar este un loc fermecat, in care nu trebuie sa faci nimic aparte pentru a lua parte la magia locului; este suficient sa fii aici si sa te lasi incantat de liniste, de lac si de privelistea inverzita a inaltimilor din jur.

Am tras peste noapte in manastirea buddhista a celor din secta tibetana Nyingmapa; au camere simple, dar curate si ieftine, iar templul buddhist al manastirii este mic dar frumos impodobit, fiind dominat de o statuie a lui Padmasambhava. Pe inserate ne-am plimbat putin in jurul lacului, privind cu uimire multimea de pesti care topaie pe mal pentru a primi hrana adusa de turisti si de pelerini; un pescar inrait ar putea pur si simplu sa lesine daca ar vedea asa ceva; aici insa nimeni nu are ganduri rele impotriva sutelor de pesti; mai putin maimutele, care vin in numar mare pe malul lacului pentru a fura din mancarea aruncata pentru pesti.


Sunt destul de multi sadhu in Rewalsar: asceti ratacitori imbracati simplu, in hainele renuntarii la lume, desculti si cu desaga in spate, ei isi urmeaza drumul lung si greu catre moksha, eliberarea finala propovaduita de hinduism. Iar pe una din stradutele din Rewalsar a aparut ca din senin o calugarita tibetana, cu trasaturi atemporale, care ne-a invitat surazand sa vizitam micuta grota in care a meditat singura, acum multe secole, printesa Mandarava.

Seara eram prin curtea manastirii, si tocmai ce terminasem de mancat marul primit (dintr-un motiv necunoscut) de la una din femeile tibetane ce se perindasera prin templu, cand s-a luat curentul in manastire pentru cateva minute; iar in curtea manastirii a aparut brusc o ploaie de licurici zburatori: nenumarate luminite planau zambitoare in jurul templului buddhist impresurat de intuneric; cum spuneam deja, Rewalsar este un loc magic, asa ca adesea intamplarile din Rewalsar scapa explicatiilor rationale.

Ziua urmatoare a inceput cu o plimbare in zori in jurul lacului; rasaritul soarelui nu mi-a oferit spectacolul de culori pe care il asteptam cu camera foto pregatita, dar mi-a oferit, in schimb, spectacolul de neuitat al lacului respirand pacea densa a diminetii himalayene.

Cand s-a luminat de-a binelea pe malul lacului se plimba agale un tauras (sau un bousor, mai bine zis?) tanar si simpatic foc, cu un corn rupt si cu ochi frumosi de santajist sentimental; se lipise de grupul nostru, si se dezmierda ca o pisica pe langa una din tovarasele de calatorie: venea langa ea si o impingea usor cu capul, ca sa fie mangaiat iarasi si iarasi, parand ca e in cautarea sarutului care sa il transforme inapoi in print...

In templul manastirii Nyingmapa o mana de calugari tibetani au tinut puja buddhista de dimineata, dupa ce ne invitasera zambitori sa luam parte la ceremonie; iar dupa puja am plecat catre pestera in care Padmsambhava si Mandarava au meditat pana ce au dobandit realizarea spirituala; aflata mai sus de Rewalsar, la cativa kilometri distanta, turistii si pelerinii viziteaza pestera sacra pentru a petrece cateva clipe in fata statuilor celor doi maestri tantrici.


Dupa iesirea din pestera ne-am continuat drumul spre culme, pe drumuri abrupte de munte si printre stegulete tibetane de rugaciune; iar un tibetan stirb si zambitor, imbracat in straie ciudate si cu sapca in cap, a aparut in drum ca din senin si mi-a cerut sa il fotografiez, atragandu-mi atentia sa il fotografiez in intregime.


Am urcat mai departe catre culme, unde se afla un frumos templu hinduist, asezat intr-o locatie de vis: si aici s-a scris ultimul capitol al vizitei noastre la Rewalsar, inainte de a porni iarasi la drum, inapoi catre Dharamshala.


Au trecut deja vreo trei luni de cand am fost in Rewalsar, si de cate ori imi amintesc de el ma simt cuprins de aceeasi pace. Rewalsar-ul pare a fi mai degraba o anumita stare, decat un simplu loc pe harta lumii: in Rewalsar nu este nimic de dorit, si nimic de schimbat; totul este perfect, exact asa cum este.

p.s. poate vei dori sa citesti si Rewalsar: pe urmele lui Padmasambhava si a printesei Mandarava (1)...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu