O mocăniţă himalayană: Toy Train, trenul de jucărie din Darjeeling

Astăzi mi-am propus să scriu despre un tren cu totul deosebit: un tren în miniatură, care începând din anul 1881 străbate, tacticos ca un moșneag, dealurile înalte himalayene din nord-estul Indiei, dintre Darjeeling și Siliguri; nu se grăbește absolut deloc, așa că îi trebuiesc opt ore pentru o distanţă de numai 86 de kilometri. Este înscris pe lista patrimoniului mondial al UNESCO ca Darjeeling Himalayan Railway, însă iubitorii de trenuri deosebite l-au poreclit cu drag Toy Train, trenul de jucărie din Darjeeling.


Un tren pentru jogging feroviar: poţi alerga pe lângă el

Toy Train chiar arată ca un tren de jucărie: distanţa dintre șinele acestui tren în miniatură este caraghios de mică, de doar 61 cm, iar vagoanele și locomotiva sunt pe măsura șinelor, ducându-te cu gândul la trenuleţul unui parc de distracţii. Poţi alerga liniștit pe lângă el, și dacă te mai oprești din când în când să-ţi legi șireturile nu este o problemă; în general e tractat de locomotive diesel, dar până la Ghum încă mai circulă un Toy Train în versiune decadentă, pentru turiști, tras de o bătrână locomotivă cu aburi care face larmă și fum de parcă și-ar da sufletul; iar linia de tren trece chiar pe stradă, printre casele și prăvăliile dintre Darjeeling si Ghum, la distanţe amuzant de mici de zidurile clădirilor și de tarabele stradale; așa că dacă ieși prea mult pe fereastra trenului ai șanse să lovești vreo creangă de copac sau vreun localnic mai neatent; e adevărat însă că poţi întinde mâna să pescuiești un zarzavat, o pungă de pufarine expirate sau alt suvenir local de pe vreuna din tarabele pe lângă care treci…


Până să cumpar biletul de tren am fost nevoit sa completez un formular de rezervare a locului, cu întrebări și rubrici ca pentru însurătoare; ulterior am aflat că el e necesar pentru toate clasele cu rezervare de locuri din trenurile indiene, iar în următoarele săptămâni l-am mai scris de încă trei ori, așa că până la terminarea călătoriei prin nord-estul Indiei deja dădeam consultanţă indienilor în completarea sa. Trenul cu care am călătorit eu avea doar două vagoane, iar în vagonul meu erau cu totul zece oameni, din care șapte erau călători iar trei erau angajaţi ai căilor ferate indiene: unul ţinea evidenţa călătorilor pe niște hârtii mari pe care însemna conștiincios prezenţa fiecaruia, ca nu cumva să evadăm; al doilea ţinea evidenţa riguroasă a ceea ce facea trenul, pentru a preveni, pesemne, orice abatere disciplinară de la linia oficială; am aruncat un ochi în hârtiile lui și am fost impresionat de meticulozitatea tipic asiatică a însemnărilor privind staţiile, orele, altitudinea și alte chestiuni uimitor de exacte pentru un funcţionar indian a cărui preocupare principală părea a fi somnul; iar cel de al treilea chiar părea să muncească, pentru că avea de învârtit o roată mare din metal cu care bănuiesc că frâna roţile atunci când trenul o lua prea tare la vale. Cei trei păreau sa fie dedicaţi trup și suflet doar vagonului în care eram eu, așa că bănuiesc că celălalt vagon avea alţi trei mușchetari indieni care monitorizau atent funcţiile vitale ale vagonului și călătorilor; ca să fie clar, încă o dată, că eficienţa nu este punctul cel mai tare al indienilor…


Dar jos pălăria în faţa lui

Și totuși bătrânul Toy Train merită tot respectul, iar în 1881, când și-a început treaba, a fost privit ca un pionier al tehnicii moderne în îndepărtatele ţinuturi ale Indiei de nord-est; pentru acele vremuri nu era deloc simplu pentru un tren să ţopăie la nesfârșit pe ditamai dealurile himalayene, urcând de la cei 100 de metri altitudine ai orașului Siliguri până la cei 2.200 de metri la care se află Darjeeling, așa că inginerii englezi ai timpului și-au bătut capul în fel și chip pentru a rezolva problema uriașei diferenţe de nivel; finalmente au apelat la soluţii tehnice revoluţionare pentru acele vremuri, numite loops (bucle sau spirale) și z-reverses (zig-zag-uri), care permit trenului să urce sau coboare pante serioase și care pot fi privite ca echivalent feroviar al serpentinelor; astăzi calea ferată dintre Siliguri și Darjeeling încă mai are trei loop-uri și patru zig-zag-uri, în care Toy Train își pierde o gramadă de vreme pentru a păcăli diferenţele de altitudine.


Una peste alta Darjeeling Himalayan Railway este una dintre liniile de tren de care India este grozav de mândră; iar pe lista patrimoniului mondial UNESCO există un obiectiv denumit Mountain Railways of India, care include Toy Train încă din 1999, alături de Nilgiri Mountain Railway (aflat în statul Tamil Nadu din sudul Indiei, în serviciu din 1908, cu ecartamentul șinelor de 1 metru) și Kalka-Shimla Railway (aflat în statul Himachal Pradesh din nordul Indiei, în serviciu din 1903, cu ecartamentul șinelor de 762 mm). De ultima știam deja de anul trecut, și am auzit că e foarte spectaculoasă; așa că la proxima revenire în Himachal Pradesh îmi voi face timp să mă plimb și cu această mocăniţă vest-himalayană.

Batasia Loop

Puţin înainte de a ajunge în Ghum trenul de jucărie se oprește vreo zece minute la Batasia Loop, cea mai faimoasă spirală de pe Darjeeling Himalayan Railway. Agenţiile turistice din Darjeeling te asigură că trebuie neapărat să vezi Batasia Loop, dar nu este chiar așa; există acolo un monument închinat soldaţilor gorkha care și-au sacrificat viaţa după 1947 luptând în armata indiană (nimic de mirare, din moment ce Toy Train trece prin Gorkhaland, ţinutul gorkhașilor), dar locul nu e nici pe departe așa spectaculos cum se spune; e drept că priveliștea plăcută a Darjeeling-ului (însoţită de cea a unor piscuri muntoase precum Kangchendzonga, dacă cerul e limpede) te va convinge să tragi aer în piept mai adânc ca de obicei și să faci câteva poze.


Ghum, cea mai înaltă gară din lume, zic unii; așa o fi?

Imediat după oprirea la Batasia Loop urmează Ghum, punctul final al călătoriei cu trenul turistic tras de locomotiva cu aburi; cea mai înaltă gară din lume, susţin indienii, și firesc că se referă la altitudinea așezării și nu la înălţimea clădirii; nu trebuie crezuţi, totuși: Ghum se află la doar 2.258 de metri altitudine, în timp ce Qingzang railway din China, care din 2006 unește nord-vestul Chinei de Lhasa, capitala Tibetului, străbate înălţimi între 4.000 și 5.000 metri, așa că sigur are gări mult mai înalte decât Ghum; iar în Elveţia există trenul numit Jungfraubahn (pe linie îngustă, cu ecartament de 1 metru) până în Jungfraujoch, care are 3.471 de metri altitudine și e cea mai înaltă gară a Europei. E clar însă că în cei 131 de ani de serviciu Ghum a fost într-adevar o referinţă între gările înalte ale lumii, iar astăzi a rămas cea mai înaltă gară a Indiei. Oricum, în câţiva ani India va deţine iar cea mai înaltă cale ferată a lumii, cu tot cu gări: se lucrează de zor la calea ferată dintre Manali și Leh, capitala Micului Tibet, care va depăși în înălţime 5.000 de metri și va lăsa în urmă chiar și Qingzang railway; așa că dacă voi calatori iar din Himachal Pradesh către Ladakh voi putea alege trenul pentru a fi scutit de tortura tipic asiatică a drumului de anul trecut, când timp de 18 ore am dat cu capul de geamul microbuzului…


În Ghum există, chiar în gară, un mic muzeu privind istoria trenului de jucărie, care sigur merită văzut; gara e minusculă, dar pitorească; vei observa imediat că se lucrează febril la întreţinerea șinelor de cale ferată, iar mărfurile circulă intens…


Tot în Ghum poţi vedea și trei gompa, mânăstiri buddhiste tibetane: Samten Chöling, Sakya Chöling și Yiga Chöling, cea mai mare și mai cunoscută dintre ele, vizibilă și de la fereastra trenului. Iar la 5 kilometri de Ghum este Tiger Hill, o culme de 2.590 de metri înălţime listată ca una din marile atracţii ale Darjeeling-ului; în zilele cu cer limpede de aici se vede perfect Kangchendzonga, cel de-al treilea vârf al lumii, alături de siluetele altor câteva vârfuri himalayene printre care și moţul Everestului.


Gara din Darjeeling: dacă o vezi, mă crezi

Și nu o fi Ghum cea mai înaltă gară din lume, dar gara din Darjeeling sigur este cea mai fotogenică gară pe care am văzut-o vreodată. Închipuiţi-vă următorul tablou: este când soare, când ceaţă, iar pe coasta de deal de lângă gară sunt case viu colorate, aproape cocoţate una peste alta; pasagerii acestei gări sunt gorkhas, adică nepalezi indieni, cu ochii oblici și cu straie asiatice, iar pe gardul de lemn de lângă intrare sunt agăţate la uscat câteva rufe, nu mai puţin colorate; nu mai lipsea decât o locomotivă cu aburi care să se fâţâie fudulă de colo-colo, cu fiţe interbelice, aruncând nori de abur în toată gara…





2 comentarii:

  1. Ecartamentul de 610 mm... nu e chiar caraghios de mic (să nu uităm că avem și la noi în țară ecartamente de 700 mm și chiar de 600 mm, dar liniile s-au dat la fier vechi și au rămas uitate în memoriile pasionaților feroviari). Foarte interesante clădirile din Darjeeling, au influențe puternice chinezești. Impresionant peisajul de acolo...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. am mers deasupra liniei, si ma umfla rasul, mi se parea ca sunt intr-un parc de distractii; iar cand mai vezi si trenuletul mergand pe liniuta aceea totul pare o gluma buna :)

      da, locurile sunt tare faine in Darjeeling... deh, Himalaya :)

      Ștergere