Arad: Mica Vienă de pe Mureș (4)

Zilele astea am ajuns iar prin Arad, așa că m-am uitat cu atenţie în jur și am încercat să-mi dau seama dacă mi-a scăpat ceva la vizita precedentă, când am încercat să conturez un mini-ghid online al Aradului; și uite așa mi-am adus aminte de unul dintre cele mai dragi locuri din Arad...

Gara din Arad

Să nu râdeţi, să nu daţi cu pietre, să nu ziceţi că sunt nebun... Gara din Arad îmi era grozav de dragă cât încă mai stăteam prin Arad, acum multă vreme; când mi se făcea dor de ducă mă duceam pur și simplu la gară să privesc un tren cum pleacă! Iar dacă aveam simptome mai grave ca de obicei stăteam acolo, pe primul peron, până ce plecau două sau trei trenuri, și abia după aceea reușeam să mă urnesc spre casă. Îmi plăceau mai ales cele care plecau departe: încă nu eram ici-colo, dar gândeam ici-colo: gara era pentru mine acel loc minunat în care călătoriile doar încep, și nici nu mai contează unde și cum se termină...

Și chiar dacă nu ar fi asta, oricum gara din Arad e frumoasă, impozantă și cu o alură cât se poate de occidentală. Se pare că aici a fost inaugurată, la 25 octombrie 1858, prima gară de pe teritoriul României, care era capătul de linie al rutei Curtici-Arad. Doar în 1871 a fost inaugurat și tronsonul Arad-Timişoara, pe care un tren cu viteza de până în 25 de kilometri pe oră reușea performanţa - lăudabilă în epocă - să își transporte călătorii la Timișoara în doar două ore!

Clădirea de astăzi a gării din Arad a fost construită în 1910 de arhitectul arădean Lajos Szántay, pe locul vechii gări din 1858. Stilul ei este tot Wiener Secession, ca și alte clădiri ridicate de același arhitect, din care cea mai cunoscută este Palatul Szántay din Arad. Distrusă crunt de bombardamentele din 1944 (și acum îmi aduc aminte de niște fotografii pe care le-am văzut în copilărie, cu peroanele multilate și contorsionate de explozii), gara a fost refăcută prin 1952-1953. Ca și echipa de fotbal UTA, gara din Arad este o Bătrână Doamnă: este adevărat că se cam jenează să își spună data nașterii, dar încă este demnă și grozav de fotogenică; și zilnic trec pe aici trenuri către Budapesta, Viena, Sofia, München și Veneția.

În faţa gării este expusă la loc de cinste o locomotivă cu aburi, ferchezuită așa de frumos de juri că este nou-nouţă. Se pare că este vorba despre prima locomotivă proiectată şi executată integral în România, fabricată la Reşiţa în 1939: prototipul locomotivei Tender seria 131.001, a cărei iuţeală maximă era de 65 de kilometri pe oră.

Iar în interiorul clădirii gării mai este încă ceva ce aduce aminte de un muzeu al căilor ferate: un fel de tricicletă feroviară, expusă cu tot cu o porţiune de șină străveche; drezină cred că i se spune de obicei acestei năzdrăvănii, atunci când are patru roţi; aceasta insă are doar trei roţi, a treia fiind stingheră și aparent inutilă, ca orice a treia roată...

Via veritas vita

În faţa gării remarcasem că pe o latură a bătrânei locomotive cu abur erau adunaţi baloţi de paie, pe care tronau rânjind stupid la trecători o duzină de dovleci ce nu păreau să aibă nicio legătură cu tradiţiile folclorice de pe valea Mureșului. Bun, să sperăm că nu e chiar așa grav, mă gândeam în ce timp luam câteva imagini cu circoteca grotescă în care biata locomotivă fusese implicată fără voia ei.

În tramvai am auzit discuţii despre costume și accesorii, purtate cu toată seriozitatea candidă de care (vă jur...) sunt în stare arădenii. Iar în faţa primăriei erau deja câţiva inși costumaţi colorat, care nu îmi mai lăsau niciun fel de dubii: e clar, Halloween-ul a reușit să își facă un nemeritat loc și în folclorul Aradului. Oarecum ironic, sub stema de pe frontonul primăriei am observat acum, pentru prima dată, o deviză în latinește: Via veritas vita, drumul vieţii adevărate. Hmm, oare chiar așa să fie?!...

M-am refugiat în Piaţa Mihai Viteazul, unde am cerut la o gheretă un langoș cu brânză și mărar; habar nu am dacă este o specialitate a Aradului, dar știu sigur că altundeva nu am mai mâncat așa ceva: a fost de ajuns să mușc o singură dată din el ca să îmi aduc aminte de anii copilăriei mele în Arad; m-am întors să îl cer și pe al doilea, iar vânzătoarea m-a întrebat dacă nu aș vrea să iau câţiva langoși și la București. Dar mai sunt buni?, am întrebat. Dară nu, îmi răspunse vânzătoarea, că or venit și or luat și or dus și în America!... și în Israel!

p.s.: s-ar putea să îţi placă și:

- Arad: Mica Viena de pe Mures (1)

- Arad: Mica Viena de pe Mures (2), ori

- Arad: Mica Viena de pe Mures (3).