joi, 1 noiembrie 2012

Arad: Mica Vienă de pe Mureș (4)

Zilele astea am ajuns iar prin Arad, așa că m-am uitat cu atenţie în jur și am încercat să-mi dau seama dacă mi-a scăpat ceva la vizita precedentă, când am încercat să conturez un mini-ghid online al Aradului; și uite așa mi-am adus aminte de unul dintre cele mai dragi locuri din Arad...


Gara din Arad

Să nu râdeţi, să nu daţi cu pietre, să nu ziceţi că sunt nebun... Gara din Arad îmi era grozav de dragă cât încă mai stăteam prin Arad, acum multă vreme; când mi se făcea dor de ducă mă duceam pur și simplu la gară să privesc un tren cum pleacă! Iar dacă aveam simptome mai grave ca de obicei stăteam acolo, pe primul peron, până ce plecau două sau trei trenuri, și abia după aceea reușeam să mă urnesc spre casă. Îmi plăceau mai ales cele care plecau departe: încă nu eram ici-colo, dar gândeam ici-colo: gara era pentru mine acel loc minunat în care călătoriile doar încep, și nici nu mai contează unde și cum se termină...


Și chiar dacă nu ar fi asta, oricum gara din Arad e frumoasă, impozantă și cu o alură cât se poate de occidentală. Se pare că aici a fost inaugurată, la 25 octombrie 1858, prima gară de pe teritoriul României, care era capătul de linie al rutei Curtici-Arad. Doar în 1871 a fost inaugurat și tronsonul Arad-Timişoara, pe care un tren cu viteza de până în 25 de kilometri pe oră reușea performanţa - lăudabilă în epocă - să își transporte călătorii la Timișoara în doar două ore!

Clădirea de astăzi a gării din Arad a fost construită în 1910 de arhitectul arădean Lajos Szántay, pe locul vechii gări din 1858. Stilul ei este tot Wiener Secession, ca și alte clădiri ridicate de același arhitect, din care cea mai cunoscută este Palatul Szántay din Arad. Distrusă crunt de bombardamentele din 1944 (și acum îmi aduc aminte de niște fotografii pe care le-am văzut în copilărie, cu peroanele multilate și contorsionate de explozii), gara a fost refăcută prin 1952-1953. Ca și echipa de fotbal UTA, gara din Arad este o Bătrână Doamnă: este adevărat că se cam jenează să își spună data nașterii, dar încă este demnă și grozav de fotogenică; și zilnic trec pe aici trenuri către Budapesta, Viena, Sofia, München și Veneția.

În faţa gării este expusă la loc de cinste o locomotivă cu aburi, ferchezuită așa de frumos de juri că este nou-nouţă. Se pare că este vorba despre prima locomotivă proiectată şi executată integral în România, fabricată la Reşiţa în 1939: prototipul locomotivei Tender seria 131.001, a cărei iuţeală maximă era de 65 de kilometri pe oră.



Iar în interiorul clădirii gării mai este încă ceva ce aduce aminte de un muzeu al căilor ferate: un fel de tricicletă feroviară, expusă cu tot cu o porţiune de șină străveche; drezină cred că i se spune de obicei acestei năzdrăvănii, atunci când are patru roţi; aceasta insă are doar trei roţi, a treia fiind stingheră și aparent inutilă, ca orice a treia roată...


Via veritas vita

În faţa gării remarcasem că pe o latură a bătrânei locomotive cu abur erau adunaţi baloţi de paie, pe care tronau rânjind stupid la trecători o duzină de dovleci ce nu păreau să aibă nicio legătură cu tradiţiile folclorice de pe valea Mureșului. Bun, să sperăm că nu e chiar așa grav, mă gândeam în ce timp luam câteva imagini cu circoteca grotescă în care biata locomotivă fusese implicată fără voia ei.


În tramvai am auzit discuţii despre costume și accesorii, purtate cu toată seriozitatea candidă de care (vă jur...) sunt în stare arădenii. Iar în faţa primăriei erau deja câţiva inși costumaţi colorat, care nu îmi mai lăsau niciun fel de dubii: e clar, Halloween-ul a reușit să își facă un nemeritat loc și în folclorul Aradului. Oarecum ironic, sub stema de pe frontonul primăriei am observat acum, pentru prima dată, o deviză în latinește: Via veritas vita, drumul vieţii adevărate. Hmm, oare chiar așa să fie?!...



M-am refugiat în Piaţa Mihai Viteazul, unde am cerut la o gheretă un langoș cu brânză și mărar; habar nu am dacă este o specialitate a Aradului, dar știu sigur că altundeva nu am mai mâncat așa ceva: a fost de ajuns să mușc o singură dată din el ca să îmi aduc aminte de anii copilăriei mele în Arad; m-am întors să îl cer și pe al doilea, iar vânzătoarea m-a întrebat dacă nu aș vrea să iau câţiva langoși și la București. Dar mai sunt buni?, am întrebat. Dară nu, îmi răspunse vânzătoarea, că or venit și or luat și or dus și în America!... și în Israel!


p.s.: s-ar putea să îţi placă și:
Arad: Mica Viena de pe Mures (2), ori

12 comentarii:

  1. Frumoasă amintire, prin urmare de atunci lucrai la ici-colo, dar nu ştiai :)

    RăspundețiȘtergere
  2. eu nu lucrez nici acum la ici-colo: e doar un hobby :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Voiai sa fotografiezi costumatii sau pe domnita fotogenica de alaturi? ;o)

    RăspundețiȘtergere
  4. nici nu o vazusem pana acum! bine ca mi-ai atras atentia :)

    RăspundețiȘtergere
  5. :) un film frumos despre arad: http://vimeo.com/4496412

    RăspundețiȘtergere
  6. da, mr. Vasile, ai perfecta dreptate! vazand filmul am inteles ca putem fi mult mai exuberant atunci cand povesteam despre Arad :)

    multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  7. Fotografia cu drezina a devenit acum, dupa modernizarea garii, "poza document"!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. se pare ca da; iar interiorul garii (care era grozav de frumos si monumental, asa paraginit cum era) a cam pierdut la aspect, odata cu modernizarea asta :(

      Ștergere
    2. ...pai posteaza niste poze cu interiorul, daca ai, sa le vedem si noi! Nu, ce zici?... cum sa te cred, altfel?!

      Ștergere
    3. eee, ce bine ar fi sa mai am! interiorul garii a fost mai mereu in renovare in ultimii ani, pare-mi-se - daca nu cumva in ultimul deceniu; iar cand inca era asa cum il stiam eram un simplu trecator prin Arad: veneam acasa o data la 2-3 ani, sau chiar mai mult, stateam putin si plecam repede, ca omul ce nu-si mai gaseste locul.

      Ștergere
  8. pacat! chiar nu pot intelege cum de-ai pozat gara numai la exterior si la interior nu?! cum de ti-a scapat, tie?!... Sunt convinsa ca acum regreti mult!

    RăspundețiȘtergere