miercuri, 7 noiembrie 2012

Rohtang: trecătoarea morţii

Rohtang nu se numără printre trecătorile înalte ale Asiei; dimpotrivă, se află la înălţimea de numai 3978 de metri, aproape neglijabilă în Himalaya. Ceea ce face din pasul Rohtang-La una dintre legendele drumurilor himalayene este faima sa de trecătoare a morţii: în Rohtang vremea se poate schimba foarte repede în rău, în furtuni năpraznice ori ceaţă care pun în mare primejdie viaţa celor care traversează trecătoarea; așa că în Rohtang mor călători și în zilele noastre, spun cei care cunosc acest pas rău famat; iar vulturii care planează în volute uriașe deasupra trecătorii știu bine că dacă au destulă răbdare la un moment dat vor zări, undeva pe drumurile abrupte ale Rohtang-ului, ceea ce caută...
                                                    

Trecătoarea Rohtang-La se află în nordul Indiei, în statul indian Himachal Pradesh; traversând culmile munţilor Himalaya, Rohtang unește orașul Manali din valea Kullu cu valea Lahaul, care deschide, la rândul ei, drumul către Ladakh, Micul Tibet, și către valea Spiti. Așa se face că trecătoarea Rohtang este un nod de comunicaţii vital pentru această parte a Asiei: pe aici trece, din vremuri imemoriale, principala rută de comerţ dinspre nordul Indiei către Ladakh și mai departe către Asia Centrală; de-a lungul vremurilor trecătoarea a văzut nu doar caravane, negustori și mărfuri fără număr, ci și armate de invadatori care s-au vânturat de o parte și de alta a piscurilor himalayene din nordul Indiei, în căutarea norocului.



Astăzi Rohtang este un punct strategic de maximă importanţă pentru India, fiind la mică distanţă de graniţele cu marele ei rival China și asigurând una din cele două legături terestre pe care India le are cu Ladakh, Micul Tibet. Din câte știu indienii construiesc de vreo doi ani un tunel auto pe sub Rohtang, care să asigure legătura permanentă cu Lahaul, Spiti și mai ales cu Ladakh, iar acest tunel va scurta drumul prin trecătoare la nici 9 kilometri și doar 30 de minute de mers; pentru că uitasem să spun, Rohtang este deschis circulaţiei doar din luna mai până în noiembrie; în restul anului furtunile de zăpadă și ceaţa sunt atât de periculoase pentru trafic încât pasul este complet închis.




Anul trecut am trecut prin Rohtang de trei ori, și de fiecare dată am răsuflat ușurat imediat ce am lăsat trecătoarea în urmă. Prima traversare a fost ziua, pe o vreme îndoielnică, care oscila ingrijorător între soare timid și ceaţă cu cer închis; a doua oară am trecut prin Rohtang pe o vreme frumoasă cu un trafic lejer, și mi-a rămas în minte imaginea unui măgar ce trăgea să moară în drum; cineva îl încercuise cu pietre, ca să nu fie călcat de mașini, iar vulturii se strânseseră aproape, așteptând ultima suflare; iar a treia oară am trecut prin Rohtang noaptea, în drum spre Leh, când era un întuneric așa de dens încât mă întrebam mereu dacă bietul șofer vede ceva din drumul acela șerpuit, brăzdat de hârtoape și cocoţat mai mereu pe o buză de vale, dacă nu de prăpastie în toată firea. Însă undeva prin Kaza, în valea Spiti, m-am întâlnit cu un englez care avea chef să îmi povestească despre Rohtang; înalt, solid și rumen în obraji, englezul ar fi arătat exact ca în floarea vârstei dacă nu ar fi avut părul alb și cheful de povești al unui bunic; mi-a spus că traversase Rohtang de multe ori, iar în tinereţe trecuse prin Rohtang chiar și pe jos, urmând faimoasa Hippie trail, care lega Europa de India și Nepal, trecând prin Turcia, Afghanistan și Pakistan. Așa că jos pălăria în faţa domnului englez: în viaţa asta nu știu dacă mai apuc să traversez Rohtang și pe jos...



Traversarea pasului morţii într-un jeep ia câteva ore; eu îmi aduc aminte de vreo trei ore și ceva, însă alţii spun că e vorba de un timp total între patru și șase ore începând de la intrarea în serpentinele trecătorii. Se circulă foarte încet, pe un drum care se năruiește periodic din cauza alunecărilor de teren, iar problemele de trafic sunt ceva obișnuit, Rohtang fiind folosit de-a valma de camioanele indiene pentru mărfuri, de jeep-urile și autobuzele pentru turiști și de mașinile armatei indiene. Surprinzător, drumurile în serpentină ale Rohtang-ului nu sunt acoperite de piatră, cum te-ai fi așteptat, ci cu un pământ mocirlos, presărat cu mică strălucitoare; câţiva soldaţi indieni încercau să ţină în ordine șirurile de mașini ce își așteptau cuminte rândul la traversare, iar un excavator apărea la ceva timp pentru a mai nivela mocirla frământată de roţile camioanelor. Spre culmea trecătorii era frig și ceaţă, iar soarele se ascunsese brusc între nori, lasând loc vulturilor să planeze ameninţător pe cerul plumburiu ca o prevestire rea.



Tot prin Rohtang trece și singurul drum din nordul Indiei spre îndepărtata și izolata vale Spiti, un colţ superb și aproape uitat din vechiul Tibet. Iar despre valea Spiti voi povesti la Povești din Lumea Mare, sâmbătă 10 noiembrie, începând cu ora 12:00; poveștile se vor depăna la Godot Cafe-Teatru (str. Blănari nr. 14), iar ce să faceţi pentru înscriere puteţi vedea aici.

2 comentarii:

  1. Da, numai 3978 de metri :-)

    Abia aştept ziua de mâine! Dacă nu m-aş fi căptuşit cu o super răceala ar fi fost şi mai bine...

    PS: mă bucur că au aparut diactritice in text ;-)

    RăspundețiȘtergere
  2. ia ceai de ghimbir, ca prin Himalaya.

    ps - e meritul tau, si chinul meu :)

    RăspundețiȘtergere