duminică, 31 martie 2013

Mic dicţionar de modă feminină orientală: dincolo de văluri (2)

Despre vălurile purtate de femeile musulmane am mai scris o postare acum vreo cinci luni: dincolo de aparenţa sa absolut inocentă de simplu accesoriu vestimentar fără nicio importanţă religioasă, socială sau politică, hijab-ul, vălul musulman, pare să ascundă potenţialul exploziv al unei bombe gigantice; mult mai mult decât o piesă banală a modei feminine orientale, hijab-ul este un simbol al statutului femeii musulmane și un simbol religios totodată, cu care în vremurile recente s-au purtat adevărate bătălii. Iar o întâmplare recentă m-a determinat să revin la discuţia privind vălurile musulmane, și la ce este în realitate dincolo de ele.


Cazul Aminei din Tunisia: mult zgomot pentru nimic; oare?

Acum vreo săptămână o știre anunţa că o tânără de 19 ani din Tunisia, pe nume Amina, a dorit să se alăture mișcării feministe Femen, născută în Ucraina și deja celebră pentru protestele sale topless; așa că a creat o pagină pe facebook în numele filialei tunisiene a Femen și a postat pe ea două fotografii care o înfăţișează fără sutien și etalând direct pe bust lozinci împotriva moralei convenţionale: un mesaj în limba arabă al cărui sens este ceva de genul „corpul meu îmi aparține mie, nu altcuiva” și un „fuck your morals” foarte probabil adresat conformiștilor, care bănuiesc că nu are nevoie de nicio traducere.

Bun, și? Ani puţini, sânge fierbinte, frondă adolescentină, s-ar putea spune. Dar uite că nu s-a zis așa, iar gestul Aminei a avut următoarele efecte imediate: în primul rând s-a iscat ditamai scandalul în Tunisia; în al doilea rând, pagina de facebook creată de Amina pentru mișcarea Femen a fost luată cu asalt de hackeri și tapetată cu citate din Coran; în al treilea rând, președintele Comisiei pentru Promovarea Virtuții și Combaterea Viciilor din Tunisia, predicatorul Almi Adel, a cerut ca fata să fie lovită cu pietre până la moarte, pe motiv că acțiunea ei ar putea fi contagioasă pentru alte femei și ar putea cauza “epidemii și dezastre”; iar în al patrulea rând, familia Aminei a decis să o interneze într-un spital de psihiatrie din capitala Tunis; Amina nu a fost de acord, firește, așa că până la urmă au internat-o cu forţa; nu știm de ce au făcut asta, poate revoltaţi de fapta copilei lor, ori poate pentru a o scăpa de pedeapsa legii tunisiene, care pentru așa ceva prevede închisoarea de până la doi ani; sau poate pentru a o pune la adăpost de pedeapsa barbară a lapidării cerută de predicatorul acela la care nu mai simt nevoia să îi pomenesc numele; oricum, numai părinte să nu fii într-o asemenea situaţie tragică.

Mă abţin să comentez efectele protestului topless al Aminei, însă un lucru nu trebuie uitat nicio clipă: vorbim de o fată de doar 19 ani! Habar nu am care este vârsta majoratului legal în Tunisia, și nici nu are importanţă, însă e vorba de gestul teribilist al unei puștoaice, pentru că da, la 19 ani tot o puștoaică ramâne; iar efectele gestului său trebuie măsurate doar având în vedere această circumstanţă esenţială.

Extinderea cazului Amina în afara Tunisiei: război online în toată regula

Astăzi am citit o altă știre legată de același subiect: firesc, mișcarea Femen a scris despre cazul Aminei și a postat pe site-ul său mesaje de solidaritate cu aceasta; ba chiar a anunţat lansarea unei campanii în sprijinul acesteia, decretând ziua de 4 aprilie ca International Topless Jihad Day; și să recunoaștem că termenii utilizaţi de această campanie, Topless Jihad și Titslamism, conţin o doză zdravănă de umor negru: cine s-ar fi gândit până la ele la un Topless Jihad, adică un război sfânt în sânii goi?!...

În replică site-ul femen.org a fost inaccesibil recent din cauza unui atac al hackerilor, iar pe pagina sa principală au fost postate mesaje cu insulte şi ameninţări în limba engleză pentru activiste: ''vi se vor tăia sânii şi vor fi daţi la câini", pare să fi fost una dintre drăgălășeniile postate cu această ocazie. Ceea ce le-a dat motive activistelor Femen să susţină că ţinta atacului trebuie să fi fost împiedicarea campaniei Topless Jihad, în sprijinul Aminei.

Una peste alta, iată la ce aberaţii s-a ajuns datorită faptului că o tânără de 19 ani din Tunisia și-a arătat sânii pe facebook: un scandal naţional în Tunisia, solicitarea aplicării pedepsei lapidării, o fată de 19 ani internată cu forţa în ospiciu, un război pe Internet declanșat de amazoanele topless din tribul Femen, două atacuri asupra unor pagini de Internet și niște ameninţări care îţi fac părul măciucă. Nu e totuși puţin prea mult, mă întreb eu?!...

Reversul medaliei la războiul baticurilor: jihad-ul topless

Bun, dar ce m-a apucat pe mine să scriu despre asta? Și care este legătura dintre cazul Aminei din Tunisia cu postarea mea precedentă despre vălurile purtate de femeile musulmane? Pentru că aș vrea să fie limpede, nu am devenit peste noapte vreun feminist fanatic și nici vreun agent al mișcării Femen; iar pe de altă parte nici prin gând nu îmi trece să judec sau să mă lansez în generalizări critice cu privire la obiceiurile islamice, sau cu privire la obiceiurile impuse de orice alte religii.

Așa cum scriam atunci, în orientul musulman este foarte răspândit obiceiul numit purdah, potrivit căruia femeile trebuie să își ascundă toate formele ori măcar capul sau gâtul de orice alţi oameni decât rudele lor; termenul vine din limba persană, unde purdah înseamnă nimic altceva decât cortină, iar rolul acestui obicei este chiar de a ridica o cortină între comunitate și familie, între spaţiul public și cel privat al femeii musulmane. Instrumentul de delimitare între spaţiul public și cel privat este hijab, vălul, văzut în ambele sensuri pe care le are în orientul musulman: un sens restrâns, în care desemnează punctual doar vălul, eșarfa, baticul sau basmaua purtate de femeile musulmane; și un sens extensiv, care merge de la văl sau acoperitoare ca piesă de îmbrăcăminte musulmană până la cod vestimentar în comunităţile islamice; așa că prin hijab în sens larg se înţeleg atât mai multe feluri de văluri foarte diferite (de la banalul batic purtat și la noi până la vălurile care le acoperă pe femei din cap până în picioare) cât și regula socială care impune femeilor purtarea lor, respectată cu maximă stricteţe în unele state islamice ori neglijată sau chiar interzisă în altele.

Așa se face că hijab-ul este atât un simbol al statutului femeii musulmane cât și un reper esenţial al raportului de forţe dintre femeia și bărbatul din orientul islamic. Iar femeile musulmane vor să poarte hijab, este concluzia rezultată din războiul baticurilor din Turcia și din controversa eșarfelor din Franţa, ele susţinând că purtarea hijab-ului le face libere, pentru că le dă posibilitatea să își afirme apartenenţa religioasă la islam și la valorile acestuia. Și fără nicio îndoială, așa și este: așa cum orice om are dreptul de a opta liber pentru o religie, în mod sigur și femeile musulmane au dreptul să își afirme în mod liber apartenenţa la islam.

Iată însă că există și un revers al medaliei, care demonstrează clar că nu toate femeile musulmane acceptă, în mod liber consimţit și nu în virtutea cerinţelor comunităţii, rigorile impuse de cortină și de văl; și nu doar că nu le acceptă, dar se și revoltă în mod făţiș împotriva lor: gestul Aminei este un protest împotriva statutului femeii musulmane, simbolizat prin hijab, care trebuia să îi ascundă cu grijă toate formele, și nu doar bustul, și toate aspectele vieţii private, și nu doar portretul topless. Așadar dacă din războiul baticurilor din Turcia și controversa eșarfelor din Franţa a rezultat că femeile musulmane doresc hijab-ul, din acest mic război al sânilor goi pe facebook transformat de amazoanele Femen într-un jihad topless la scară planetară se înţelege că există și femei musulmane care nici nu vor să audă de el. Iar islamiștii ar putea lua aminte că tot femeile, care le-au adus victorii uriașe în războiul baticurilor, le pot aduce și înfrângeri pe potrivă în jihad-ul topless sau în bătălii similare.

Conformare la reguli, sau libertate?

Foarte greu de zis cine are dreptate într-o asemenea confruntare, și ambele tabere au argumente solide în favoarea lor, cel puţin până la un punct; regulile unei comunităţi trebuie respectate, orice s-ar spune, iar din perspectiva aceasta gestul Aminei este o mănușă aruncată nu doar comunităţii ei ci și islamismului în genere; în definitiv cazul Aminei este doar încă un episod din bătălia milenară dintre comunităţi și indivizi: dintotdeauna comunităţile de orice fel au fost dornice să își impună regulile asupra indivizilor, în numele unui prezumtiv interes general care ar justifica sacrificarea individului pe altarul comunităţii, în timp ce indivizii au invocat în replică libertatea personală ca temei al înlăturării oricărei forme de constrângere din partea comunităţii; și foarte probabil că adevărul este, ca mai întotdeauna, undeva pe la mijloc.

Chiar și ideea protestelor topless mă duce cu gândul la același conflict dintre conformarea la reguli cerută de comunităţi și libertatea revendicată de indivizi: e adevărat, aceste proteste în sânii goi pot părea la prima vedere doar o modalitate decadentă de a îmbina rebeliunea cu exhibiţionismul feminin pentru a produce degradare morală și anarhie; și totuși sânii goi nu deranjează absolut deloc pe plaje, în reviste pentru bărbaţi, în filme deocheate și în multe alte situaţii, ba dimpotrivă. Atunci cu ce ar putea ei să deranjeze când sunt arătaţi pentru a protesta? Că sunt folosiţi în alte scopuri decât cele autorizate de divinităţile masculine ale acestei planete??? Păi atunci să avem iertare, este vorba de ipocrizie și meschinărie macho, și nimic altceva. Mai mult de atât, cât de eroici și de grandioși ne mai putem socoti noi, masculii planetei, dacă ne temem feciorelnic că ordinea planetară deja instaurată va fi zguduită de niște sâni goi?!...

Oricum, e clar că nicio comunitate nu poate merge cu impunerea regulilor sale atât de departe încât să suprime în întregime libertatea personală a indivizilor, așa cum se întâmplă deja în cazul Aminei; iar argumentul meu este extrem, extrem de simplu: atunci când își scrie - direct pe piele - „trupul meu este doar al meu și nu al altcuiva” nu cumva Amina are perfectă dreptate?



p.s. poate vei dori să citești și prima parte a acestei postări, Mic dicţionar de modă feminină orientală: dincolo de văluri.

6 comentarii:

  1. are perfecta dreptate. sincer eu nici miscarea femen nu o pricep, adica mi se pare putin exagerata, uneori imi par niste rebele fara cauza. dar fiecare e liber sa faca ce vrea, atat timp cat nu iti faci rau tie si alttora. evident ca discutia e lunga, ca trebuie tinut cont de tara, de context, de religie, de comunitate etc. dar prefer sa stiu ca niste fete protesteaza in sanii goi decat ca o femeie e ucisa cu pietre in anul de gratie 2013

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mie Femen mi se parea decadent-exhibitionista, dar in mod sigur este remediul adecvat epocii, exact asa cum este; vorba ta, in 2013 e mult mai acceptabil un protest topless decat o lapidare :)

      Ștergere
  2. Buna,sigur, are perfecta dreptate...Postarea precedenta am citit-o cu mult timp in urma si mi-a placut f.mult.Multumesc, Maria

    RăspundețiȘtergere
  3. Parerea mea este ca si in cazul femeilor musulmane si a celor de la Femen sunt duse la extrem.

    extremele intoteauna nu a dus la ceva bun."Trupul meu este doar al meu și nu al altcuiva"este discutabil,da ,este al ei ,dar daca animalul din barbat se trezeste si o violeaza.a cui e vina? al ei sau al lui?..

    Prin discutii se poate ajunge la o linie de mijloc .

    Cami


    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da, e vorba de doua extreme, insa una e rezonabila (Femen) iar cealalta nu e deloc rezonabila (lapidarea); nu de alta, dar doare rau si duce la moarte :)

      cat despre animalul cu pricina, el trebuie dresat; altminteri, la zoo cu el.

      Ștergere