Poveşti din Kashmir (2): războiul împotriva idolilor

În Kashmirul de azi peste 96 % din locuitori sunt musulmani, ceea ce-l face cel mai musulman loc din toată India. La fel e şi în Srinagar, capitala Kashmirului. Ar putea părea că aşa a fost dintotdeauna. Complet greşit: islamul a venit destul de târziu în Kashmir. Însă i-a fost de ajuns mai puţin de un secol, fatidicul secol 14, pentru a se impune definitiv ca religie dominantă a Kashmirului. Dar cum?


Srinagar_Kashmir_ici-colo.ro

Poveşti din Kashmir (1)

Recent am găsit o mulţime de fotografii făcute în Srinagar, capitala Kashmirului, de care s-a ales praful. Adică au rămas uitate acolo, într-un folder oarecare. Dar orice fotografie poate avea o poveste. Iar poveştile trebuie spuse, altfel rămân neştiute. Aşa că am decis să scutur puţin praful din acel cotlon cu poze şi să scot la lumină câteva fotografii din Srinagar. Şi poveştile lor.

Srinagar_Dal Lake_Kashmir_ici-colo.ro

A venit Losar, anul nou tibetan!

Azi e anul nou tibetan şi chinezesc, prima zi din Anul Bivolului de Metal. De fapt e Anul Boului, s-o spun pe a dreaptă, dar majoritatea traducerilor noastre încearcă să evite semnificaţia deloc onorabilă pe care o are bietul bou, propunând în schimb bivolul. Cică ar suna mai bine.


Yak_Zanskar_Ladakh_ici-colo.ro

Chipuri din nordul Indiei şi Himalaya. Şi poveştile lor.

Recent am acceptat o provocare ce-a bântuit pe facebook până ce-a ajuns, din pură întâmplare, la mine: timp de 10 zile să postez zilnic câte o fotografie din locurile prin care am călătorit. M-am oprit şi am ezitat îndelung în faţa mai multor întrebări: bun, dar din ce locuri să aleg fotografiile? Despre ce anume să fie? Mi-am dat seama că nu are sens să fac o selecţie a celor mai bune zece fotografii ale mele din toate călătoriile, pentru că ar fi exact precum un top al celor mai bune zece cărţi sau filme: încercând să spună totul nu ar mai transmite absolut nimic. Din moment ce am idei puţine, dar fixe - care mă fac mereu să mă întorc undeva prin nordul Indiei, cel mai adesea prin Himalaya - şi îmi plac la nebunie oamenii de acolo, atunci de ce nu aş încerca să găsesc zece portrete de oameni de acolo? Zece chipuri, şi poveştile lor. Care au fost, până la urmă, chiar unsprezece...

Chipuri din nordul Indiei si Himalaya_ici-colo.ro

Cât mai departe, spre est (5): Rize, oraşul sultanului

Când am intrat în Rize ştiam deja că mă aflu într-un loc foarte aparte. Pentru că Rize este, în acelaşi timp, parte din Lazistan - ţinutul lazilor, capitala ceaiului turcesc şi oraşul sultanului. Aşa că acum pot declara cu mândrie: da, am fost şi în oraşul sultanului. Şi exact acolo am avut probleme cu autorităţile.


Rize_www.ici-colo.ro

Cât mai departe, spre est (4): Erzurum

Iubitorii de vestigii ale istoriei se vor simţi acolo în paradis, citisem undeva despre Erzurum. Bun, m-am gândit atunci, în paradis nu am ajuns încă, şi nici nu cred să ajung. Dar aş putea măcar să-mi potolesc curiozitatea, să mă conving cu ochii mei cât adevăr e în aceste cuvinte. Şi recunosc, ştiam încă ceva despre Erzurum. Ceva ce nu se mai vorbeşte astăzi, acolo.


Erzurum_www.ici-colo.ro

Cât mai departe, spre est (3): Uzungöl

Dacă tot eram acolo, la doi paşi de ei, voiam să-mi fac o mică idee şi despre Alpii Pontici: un lanţ muntos care se întinde de-a lungul ţărmului sud-estic al Mării Negre până la graniţa cu Georgia, având culmi de peste 3000 de metri şi cel mai mai înalt vârf la 3937 metri. Nu aveam timp de drumeţii pe poteci de munte, aşa că am recurs la varianta cea mai comodă: o scurtă descindere într-unul din cele mai lăudate colţuri din Alpii Pontici, lacul Uzungöl.

Uzungol lake_Trabzon_ici-colo.ro

Cât mai departe, spre est (2): Sumela

Giuvaerul litoralului turcesc al Mării Negre, cam aşa e trâmbiţată Sumela în ghiduri şi pliante turistice. Iar prin Trabzon vezi mai peste tot desene, picturi sau fotografii cu silueta inconfundabilă a Sumelei: zidurile de piatră ale mânăstirii, cu şiruri ordonate de ferestre, par a zâmbi sfidător de pe peretele de stâncă înalt şi abrupt pe care au fost miraculos ridicate. 

Sumela_Trabzon_ici-colo.ro

Cât mai departe, spre est (1): Trabzon

O să fii singurul turist acolo, mi-a zis un bun amic după ce auzise unde vreau să merg. Sau poate nu chiar singurul, dar o să fiţi o mână de turişti rătăciţi într-o mulţime de localnici indiferenţi. Iar din câte am văzut pe net, mare lucru nu mai e de văzut pe-acolo: o fi fost capitală de imperiu, dar în ultimele decenii a fost dărâmat mai tot ce era în oraşul vechi, nu a mai rămas nimic. Eşti sigur că acolo vrei să mergi?

Trabzon_Turcia_ici-colo.ro

Ce năzbâtii am făcut prin valea Hangrang (4): regii păturilor

După ce m-am tot învârtit prin Tashigang, trăgând cu ochiul spre drumul în serpentine ce cobora spre vale, m-am hotărât brusc să cedez ispitei şi s-o pornesc în jos spre Khab Bridge de unul singur, fără să-l mai aştept pe Kunga. De unde eram eu părea că până la pod va fi floare la ureche: se vedeau vreo şapte-opt serpentine de cel mult un kilometru fiecare, pe un drum de ţară ce cobora o pantă rezonabilă. Mi-am amintit în treacăt că nu am la mine apă şi că-mi încalc promisiunea făcută lui Kunga, dar mi-am zis că indiferent ce păţisem cu o zi înainte, totuşi nu are sens să devin paranoic. Era scris să mi-o caut cu lumânarea, şi în acea zi. Şi mi-am găsit-o.

Tashigang_Hangrang valley_Kinnaur_ici-colo.ro

Ce năzbâtii am făcut prin valea Hangrang (3): Tashigang şi idila mea himalayană

Aproape că mor de sete deasupra unui butoi cu apă, mă gândeam atunci, în timp ce mă uscam la soare undeva deasupra Tashigangului, fără să pot găsi o potecă spre sat. Şi culmea, eram aşa de aproape de micul cătun himalayan, încât auzeam vocile localnicilor din marginea satului. Părea un coşmar cu tortură în stil chinezesc, în care deşi eram la doi paşi de ţinta mea, totuşi nu eram în stare să o ating, ci rămâneam aşa, la doi paşi, pentru vecie. Bun, atunci cum naiba să ies din coşmar?

Tashigang_Hangrang valley_Kinnaur_ici-colo.ro

Ce năzbâtii am făcut prin valea Hangrang (2): spre Tashigang

Dar de ce să nu mergi pe jos până în Tashigang?, m-a întrebat localnica din Nako care tocmai îmi vânduse o kinnauri topi. Probabil că poţi găsi şi o maşină până acolo, dar de ce să faci asta? Sunt doar vreo patru ore de mers pe munte, pe o potecă bună. Ce mare lucru?


Hangrang valley_Nako to Tashigang trail_ici-colo.ro

Ce năzbâtii am făcut prin valea Hangrang (1): Nako, unde a înţărcat mutul iapa

Aş minţi dacă aş spune că mi-am amintit brusc de năzbâtiile mele prin valea himalayană Hangrang, şi chiar de-asta am decis să le povestesc aici. Dimpotrivă, plănuiam de mai mult timp să scriu despre ele, pentru că de câteva ori am povestit cu amicii ce am făcut acolo şi am fost întrebat cu mirare: dar nu ai scris încă despre asta pe ici-colo? De ce?

Hangrang valley - ici-colo.ro

Testamentul maimuţei. Poveşti consulare din jungla urbană.

După ce maimuţa năbădăioasă mă lasase fără paşaport în Shimla, în acea memorabilă zi de vineri 13 septembrie, îmi rămăsese mie sarcina deloc plăcută să repar ce stricase maimuţa: să îmi fac rost de o hârtie în locul paşaportului, să pot trece graniţa înapoi, spre casă. Iar asta nu oriunde, ci în India…


Cel mai periculos animal din India

Care credeţi voi că e cel mai periculos animal din India? O fi tigrul? O fi elefantul? O fi vreun şarpe veninos? Nici vorbă. Este maimuţa. În această dimineaţă memorabilă de vineri 13 o maimuţă tânără şi năbădăioasă a deschis fereastra camerei mele de hotel din Shimla, a dat perdeaua de-o parte, şi-a strecurat mâna printre gratiile ferestrei şi a luat de pe masa de lângă ea mai multe chestii, printre care şi paşaportul meu. L-a rupt şi sfâşiat sistematic, până l-a făcut bucăţi, apoi a aruncat bucăţile la marginea drumului, lângă hotel. Când m-am trezit eu din somn maimuţa tocmai îmi zgâlţâia laptopul.


Şapte zile în Micul Tibet (2): Născut a doua oară

Odată ce reuşisem să evadez din Kargil şi să mă văd ajuns cu bine în Zanskar părea că săptămâna se îndreaptă razant spre un final plicticos, fără nimic de povestit. Ei bine, nu a fost să fie aşa: ziua de miercuri a venit cu ditamai surpriza…


Şapte zile în Micul Tibet (1): Evadarea din Kargil

De câteva zile mă tot gândesc cum să astern pe hârtie ce am făcut săptămâna trecută pe aici, prin Micul Tibet: au fost nişte zile pe care nu prea ştiu cum le-aş putea numi, dar în mod cert au fost foarte departe de a fi plictisitoare sau banale. Până la urmă am decis că povestea mea poate parafraza, în joacă, faimosul film Şapte ani în Tibet. Atât că în povestea mea nu e vorba de şapte ani, ci de şapte zile, petrecute nu în Tibet, ci în Ladakh, aflat în colţul vestic al Tibetului şi aparţinând de India, numit adesea Micul Tibet.


De ce nu mergi acolo?

Mai bine de o zi pe drum, trei avioane schimbate, două nopţi aproape nedormite, arşiţa din Istanbul şi umezeala sufocantă din Delhi, acesta ar fi rezumatul drumului din Bucureşti în Ladakh. Dar ce mai contează? Iată-mă înapoi în Leh, capitala înaltă şi arsă de soare a Micului Tibet.


Zanskar: de ce iubesc Himalaya (2). Pe Indus în jos.

Să începem aşadar povestea călătoriei spre Zanskar, acea vale himalayană îndepărtată şi izolată ca un tărâm ascuns al buddhismului; pentru că nu ştiu dacă faimoasa Shangri La există în realitate sau este doar o legendă, dar valea Zanskar sigur există, şi pare a fi la fel de bine ascunsă între culmile munţilor Himalaya: am fost acolo, am văzut-o, deci nu mai trebuie decât să povestesc despre ea.


Zanskar: de ce iubesc Himalaya (1). Pariul.

Să te ferească zeii de vremuri interesante, zice un proverb chinezesc pe care mi-l reaminteşte mereu un bun prieten. Dar uite că anul ăsta nu m-au ferit deloc, ci se pare că taman zeii cu pricina m-au luat la şuturi ca pe o minge, din toate unghiurile, izbindu-mă metodic de (aproape) toţi pereţii. Ceea ce bănuiesc că se vede puţin şi pe bietul meu blog, care nu a mai văzut o postare nouă de nu mai ştiu câtă vreme. Exact la asta se referea ieri o amică, când la plecare spre Kalmykia mi-a mârâit printre dinţi, din nou, aceeaşi sugestie repetată iar şi iar în ultimele luni: mai pune mâna şi scrie ceva pe blogul ăla!... că sunt o grămadă de locuri prin care ai fost şi despre care nu ai scris mai nimic, de e mai mare păcatul. Mda, am răspuns eu, cred că ai dreptate, deja a cam prins paianjeni; dar ce anume să scriu, tu ce zici? Răspunsul a venit prompt, fără nicio ezitare: orice, dar despre Himalaya să fie!

www.ici-colo.ro

Într-o zi te vei întoarce

Cât de acasă mă simt acolo? Cât de drag îmi e locul acela? Cât de dragi îmi sunt oamenii de acolo? Aşa mă jucam cu întrebări mai zilele trecute, depănând în minte felurite locuri prin care am trecut. Şi întrebându-mă aşa iar şi iar am găsit două locuri cărora le-am dat note maxime la toate aceste întrebări; deşi ele sunt surprinzător de diferite între ele, dacă nu cumva opuse de-a binelea…


Şi uite-aşa am plecat în călătorie…

Acum şapte ani mi-am promis că în fiecare an voi sărbători această zi, rememorând întâi ce am mai făcut între timp. Aşa că am răscolit printre fotografiile cu mine (cine ar fi crezut că am aşa multe?) şi punându-le în ordinea anilor am însăilat fir cu fir povestea din spatele lor. Însă de fapt întreagpoveste a început nu doar acum şapte ani, ci chiar la început…


De ziua lui Dalai Lama: mare petrecere în Micul Tibet

Sunt norocos când călătoresc, am mai zis-o şi în alte dăţi şi o s-o mai zic: întâlnesc oameni frumoşi, alunec în mod natural spre circumstanţe pozitive iar soarta ia decizii inspirate în locul meu, atunci când aflat în impas ajung iar să dau cu banul. Mai mult, deşi acasă în Bucureşti nu mă dau în vânt după petreceri şi sărbători prin călătorii mă lipesc de ele fără niciun efort, de parcă aş avea un detector invizibil pentru ele. Cum s-a întâmplat şi exact acum un an, când de 6 iulie planificasem plecarea din Leh, capitala Micului Tibet, spre îndepărtata vale himalayană Zanskar. Ar fi bine să amânaţi plecarea cu o zi, ne spuse cu seriozitate Tashi, agentul localnic cu care organizasem călătoria. De ce? E ziua de naştere a lui Dalai Lama, şi o să fie sărbătoare mare în Choglamsar. Mergeţi acolo, şi nu veţi regreta


Mic dicţionar de bucătărie etiopiană

Din când în când mă apucă un dor nebun de mâncăruri de prin ţări îndepărtate, cu arome tulburătoare, mirosuri năucitoare şi doldora de condimente focoase. Şi când se întâmplă asta ori mănânc aşa ceva (dacă sunt norocos să mă aflu chiar unde trebuie) ori măcar citesc despre aşa ceva, suspinând adânc cu gândul dus departe. Astăzi m-am mulţumit cu cititul (deh, viaţa e complexă…), iar asta mi-a făcut o poftă aşa de mare încât musai trebuie să o transmit mai departe, către voi. Aşadar urmează o nouă postare scrisă de Coca, recent întoarsă din Etiopia cu sacul plin de poveşti etiopiene. Vă avertizez că urmează imagini şocante (la care o să le simţiţi şi gustul, şi mirosul) şi o să cam înghiţiţi în sec, dar asta e…