vineri, 12 septembrie 2014

Ici-colo, prin Iași: de ce să te dedulcești la dulcele târg al Ieșilor (2)

Ceea ce vei remarca la Iași încă din capul locului este aerul său de târg pitoresc, bonom și nostalgic, ce-l deosebește clar de fârtatul său dâmboviţean, Bucureștiul: fiind al patrulea oraș al României ca mărime putea foarte bine să arate aglomerat și ţâfnos ca orice alt oraș mare de la noi, și totuși Iașiul reușește ca prin miracol să păstreze și astăzi un aer molcom, tihnit și cumsecade, pe care Bucureștiul fiţos și nevrotic ca o piţipoancă în acţiune l-a pierdut de mult timp; zecile de biserici cu turle lucitoare, copacii și verdeaţa omniprezente, spaţiile largi ale intersecţiilor, desenul dezordonat al străzilor și pantele line ale celor șapte coline ale orașului se întrec în a transmite exact aceeași senzaţie pe care o rezumă porecla dulcele târg al Ieșilor.


Iașiul de azi: un târg pitoresc, bonom și nostalgic

Din punct de vedere arhitectonic Iașiul pare a împăca, în același fel bonom, diferite epoci, stiluri și extreme: vechiul și noul, frumosul și urâtul, desuetul și modernul coexistă în Iași la tot pasul, fără icnete existenţiale și fără a te zgâria pe retină; în Iași poţi vedea adesea biserici sau mânăstiri vechi de trei secole și ceva având pe fundal blocuri comuniste, precum Golia, Frumoasa și Sf. Nicolae Domnesc, în spatele Palatului Culturii se află precum nuca în perete futuristul complex Palas Mall iar tramvaiele trecând agale pe sub străvechiul turn al Goliei îmi par a fi imaginea cea mai tipică a Iașiului. În războiul local dintre vechi și nou pare a fi remiză sau măcar armistiţiu, în pofida asaltului modernităţii Iașiul reușind să-și păstreze aerul de târg de altădată și o mulţime de comori arhitectonice: 30 dintre bisericile Iașiului sunt incluse pe lista monumentelor istorice iar o parte din ele au o vechime de trei sau patru secole, cele mai vechi din ele fiind, așa cum povesteam recent, Biserica Armenească din 1395, Sf. Nicolae Domnesc din 1492 și Golia din 1515; dar la bisericile și mânăstirile Iașiului se adaugă și un număr respectabil de monumente laice, să nu uităm.



O împăcare senină între trecut și prezent, asta e ceea ce pare a transmite călătorului Iașiul de azi: chiar dacă a pierdut multe din vechile sale vestigii - mai ales după ce o parte a centrului istoric i-a fost distrus în luptele cu rușii din august 1944, a fost împânzit de blocuri gri în era de aur a împușcatului iar avântul consumerist al ultimilor ani s-a grăbit a-l umple și de malluri, totuși Iașiul a păstrat impresionant de multe vestigii ale trecutului. Iar dacă nu mă crezi ajunge să te urci în cele câteva locuri de belvedere ale Iașiului și să-l privești de la înălţime, și sigur te vei convinge că Iașiul chiar a reușit, până una-alta, compromisul atât de delicat între nou și vechi: în turnul Goliei, în turnul Galatei, în turnul cu belvedere din Cetăţuia ori la ultimul etaj al Complexului Bucium vei putea înţelege încă o dată de ce Iașiului i se poate spune și în zilele noastre dulcele târg al Ieșilor.





Să luăm un exemplu, că așa e frumos, în privinţa celor două catedrale catolice de lângă Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt: deși sunt taman una lângă alta, cea veche are liniile zvelte dar desuete ale arhitecturii de acum două secole și ceva, în timp ce cea nouă își etalează forma rotundă, surprinzător de futuristă, cu un interior pe măsură; cea veche fiind terminată în 1789, iar cea nouă în 2005 - dar poţi spune că e ceva forţat sau ţipător în alăturarea lor?



Știu, ieșenii ar putea obiecta indignaţi că orașul lor a fost mutilat de agresiunea arhitecturii moderne și că noul a câștigat deja bătălia arhitectonică cu Iașiul de altădată; însă nu ar avea deloc dreptate, iar dacă vor să vadă un oraș cu adevărat mutilat de agresiunea noului nu trebuie decât să petreacă niște zile în București și sigur își vor schimba părerea. Ca să v-o zic pe a dreaptă nici măcar mult-hulitul Pallas Mall nu-mi pare a fi cea mai rea nenorocire ce se putea întâmpla în spatele Palatului Culturii: chiar dacă nu mă număr deloc printre cei ce iubesc mallurile ori le consideră atracţii turistice găsesc că Palas Mall se încadrează destul de bine în tabloul clădirilor din jur, iar puţin mai încolo biserica Sf. Parascheva pe stil vechi pare mai degrabă o învingătoare cu fruntea sus decât o victimă a epocii moderne, deși e împresurată ameninţător de clădiri noi din sticlă și fier. E adevărat însă că nu am văzut niciodată locul din spatele Palatului Culturii înainte de a fi transformat în acest altar al consumerismului: acolo era ștrandul vechi, cu un mic lac și un părculeţ, iar ieșenii se jură că arăta grozav, deci nu pot decât să-i cred pe cuvânt.





În privinţa teilor tăiaţi de pe Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt parcă totuși înclin să le dau dreptate ieșenilor, deși vă zic sincer că nici nu știu dacă i-am văzut niciodată: dacă ieșenii susţin cu atâta patimă că teii le reprezintă orașul atunci cât de satrap asiatic poţi fii să tai teii pentru a pune în loc salcâmi japonezi? Motiv pentru care am și semnat această petiţie online, să fie limpede...


Pentru a desăvârși atmosfera de târg pitoresc, bonom și nostalgic a Iașiului nu mai lipseau decât ieșenii, care mi s-au părut a fi printre cei mai relaxaţi orășeni (sau târgoveţi, poate?) din România, iar după ce am stat prin Iași vreo șase zile am fost mirat să văd că centrul orașului arăta mai mereu ca într-o eternă duminică: trecătorii puţini și deloc zoriţi, traficul lejer și mașinile puţine mi-au amintit de cele trei viteze din bancul cu moldovenii, înșiet, înșietișor și pi loc. Or fi fost ieșenii plecaţi în vacanţă, sau așa o fi Iașiul tot timpul? Sau poate am nimerit eu să mă plimb prin zone ocolite de cei mulţi și grăbiţi? Oricum, Iașiul mi-a lăsat senzaţia că a fost iertat de blestemul urban al grabei și nervilor, și doar în ultima zi în Iași am apucat să văd un trafic ceva mai încâlcit și mai nervos, cum te-ai aștepta să fie mereu în cel de al patrulea oraș al ţării.



La aerul de târg nostalgic al Iașiului contribuie și numele abramburistice ale unora dintre străzile orașului (pe care le suspectez ca fiind rămase din vremuri demult uitate), precum Cucu, Arcu, Stihii, Vântu, Spancioc, Misai, Baș-Ceauș, Harhas, Ciurchi, Bașotă, Soficu, Canta, ori toponimia cu rezonanţă vădit feminină din sudul orașului: Socola, Nicolina, Galata, Cetăţuia și Frumoasa, numai una și una... Iar marea curiozitate locală mi s-a părut a fi clasificarea arterelor stradale în funcţie de mărimea lor (ori cine știe ce alte criterii misterioase) în stradă, stradelă, fundac și trecătoare: pe lângă biserica Trei Ierarhi, spre exemplu, există atât strada Trei Ierarhi cât și stradela Trei Ierarhi, fundac Trei Ierarhi și trecătoarea Trei Ierarhi. Și pesemne fundacul o fi varianta locală a fundăturii, nu-i așa?

Iașiul pios și Iașiul chefliu: cele sfinte și cele nesfinte, dar plăcute...

Iașiul are un număr impresionant de biserici (cele mai multe din ţară, zic unii), la care se adaugă un număr respectabil de mânăstiri încă locuite (mai ales de călugăriţe, între noi fie vorba) și faptul că în Catedrala Mitropolitană din Iași se găsesc moaștele Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Iașiului și a Moldovei, căreia i s-a dus faima în toată ţara că an de an i se închină mulţimi nesfârșite de credincioși; asta ar putea lăsa impresia unui oraș de oameni cucernici și bisericoși la culme, în care cele sfinte sunt păzite cu strășnicie iar plăcerile mundane nu au nicio căutare. Nimic mai fals, pentru că în antiteză cu latura sa pioasă Iașiul are o latură epicuriană pe care sigur nu o poţi trece cu vederea, iar ieșenilor le place să bea, să mănânce și să chefuiască cel puţin la fel de mult pe cât le place să se închine Sfintei Parascheva: orașul e înconjurat de coline cu viţă de vie, vinul se face chiar și în mânăstiri (la Cetăţuia și Bucium, dacă nu mă înșel), cârciumile bune ale orașului sunt prezentate cu mândrie ca fiind printre atracţiile Iașului, iar ospitalitatea e lege; deși fusesem prevenit de o prietenă că așa e la moldoveni, te așteaptă cu zece feluri de mâncare și apoi se scuză că n-au avut timp să se pregătească, totuși am fost măgulit la culme de ospitalitatea gazdelor mele din Iași; există chiar și locuri sfinte în care am auzit că se fac ciolhane de pomină (cum e turnul cu belvedere numit Cina pelerinului, din mânăstirea Cetăţuia), iar una dintre vorbele cu care localnicii obișnuiesc să înceapă prezentarea vreunei crâșme din Iași e ceva de genul mamîîî, ci pitreciri am mai tras pi aici... Așa că în Iași cele sfinte par a se împăca de minune cu cele nesfinte, să fie limpede.

Emblematic pentru Iașiul epicurian este restaurantul Bolta Rece, ce se fudulește fără nicio jenă cu vechimea sa impresionantă (înscrisă pe frontonul clădirii - 1786, alături de titlul nobiliar de Universitas Vinorum și de bustul lui Păstorel Teodoreanu, bardul ieșean al vinurilor și chefurilor), cu mâncarea și băutura cu specific moldovenesc (aici am aflat și eu ce-i aia chișcă, că habar nu aveam...), cu faptul că acum un secol și ceva aici veneau să bea Creangă, Eminescu și tinerii boemi ai Junimii și cu hrubele sale mai mult sau mai puţin secrete, despre care se spune că se întind neștiute mulţi kilometri până hăt departe, către Palatul Culturii. Iar când am trecut pe acolo mai era și un mic taraf lăutăresc ca pe vremuri, cu ţambal, acordeon și guristă, care după cum cântau de dor și of păreau genul de lăutari ce te fac să uiţi numărul carafelor de vin și te ţin la masă până dimineaţa.






Însă gazda mea în Iași a ţinut musai să-mi mai arate câteva asemenea atracţii epicureene, precum terasa Vânătoru din Copou, de lângă Grădina Botanică, complexul Bucium din sudul Iașiului și complexul Ciric aflat la nord de oraș, lângă lacul omonim, pesemne ca să nu-mi lase vreo îndoială că și ele trebuie incluse pe lista atracţiilor locale.


Dovezi că Iașiul e un oraș chefliu găsești mai peste tot prin oraș, până și în muzee și mânăstiri; în micul muzeu din Casa Pogor am găsit un document datat „Iași, 1889 Octomvrie 15” intitulat pompos „Citaţiune” și având ca antet „Societatea Junimea” iar ca deviză „Intră cine vrea - Rămâne cine poate”, ce anunţa pe un ton hâtru următoarele: „Membrii tuturor triburilor Societăţii „Junimea”: fondatori, lipoveni, caracudă și cei nouă, sunt citaţi ca în zioa de 26 Octomvrie curent să se afle la scaunul societăţii în Iași, unde se va da cu mult chef și cu puţine parale, în Otelul Binder oarele 6 sara, al 22-le praznic tradiţional. - Mâncarea va fi fudulie, ear bătura temelie. Noul secretar tot perpetuu, N. Gane.” La mânăstirea Cetăţuia am găsit afinată de vânzare chiar în micul magazin de suvenire al bisericii (deși de obicei se găseau acolo și vinuri, mi s-a zis), iar la schitul de călugări Bucium (unde am auzit că se face și un vin pe cinste) mi-a rămas în minte mesajul mucalit al indicatorului de orientare pe teritoriul schitului: prima și ultima săgeată, distanţate de celelalte ca să înţelegi clar că e vorba de chestii importante, arătau spre Depozit vin și Toaletă, în timp ce la mijloc erau îngrămădite chestiile mai puţin arzătoare: Stăreţie, Atelier pictură, Sală parastase, Sală praznice.


Știu, din cele de mai sus s-ar putea înţelege că bisericile, mânăstirile și cele sfinte pe de o parte și vinurile, crâșmele și petrecerile pe de altă parte ar fi cele două capitole turistice majore ale Iașiului; însă pentru a fi onest trebuie să menţionez că înainte de a pleca spre Iași am fost avertizat ferm de amica de care ziceam mai sus cam în felul următor: crede-mă, să te duci la Iași în luna august e mai mare păcatul! De ce? am întrebat eu, mirat la culme. Pentru că e vacanţă, îmi răspunse ea, deci nu vei putea vedea și studentele! Colega, te credeam om serios, am răspuns eu, indignat ca un călugăr. Mă duc la Iași să văd orașul, nu săăă... Colegu`, îmi răspunse amica, știu bine ce spun, așa că sfatul meu e să-ţi amâni vizita la Iași până în toamnă. Iar asta îmi spunea nu oricine, ci o doamnă serioasă, măritată și cu un copil, cu facultatea făcută în Iași - deci persoană de toată încrederea, da?

De moment nu vă pot spune dacă e așa sau nu, pentru că nu am ascultat sfatul ei de a vizita Iașiul doar în toamnă, ceea ce mă împiedică să mă pronunţ în mod irevocabil cu privire la această prezumtivă atracţie turistică; pot mărturisi însă că atunci când am fost eu în Iași, în august, am intrat în Catedrala Mitropolitană să arunc un ochi la moaștele Sfintei Parascheva și am fost frapat de numărul deloc mic de femei tinerele și frumușele ce-și făceau de lucru pe acolo, părând să se numere printre fanele Sfintei. Eu nu m-aș putea ruga aici, m-am pomenit zicând la ieșire; prea e plin de păcătoase, pardon credincioase, s-ar alege praful de orice rugăciune...

Iașiul, tramvaiele și Lisabona

Spuneam mai sus că tramvaiul trecând agale pe sub străvechiul turn al Goliei mi se pare a fi imaginea cea mai tipică a Iașiului; nu doar că acest tablou mi-a amintit pe loc de un colţ pitoresc din Lisabona unde tramvaie galbene sau roșii treceau tacticoase pe sub zidurile bătrâne ale Sé Catedral de Lisboa, dar el mi-a transmis și același sentiment de împăcare senină între vechi și nou pe care l-am simţit și în capitala Portugaliei.

În Lisabona am pândit aproape o oră până am prins imaginea dorită cu tramvaiul trecând pe sub zidurile catedralei lisaboneze, deci puteam să nu fac o pândă similară și la Iași? De data asta mi-a luat mai bine de o oră, în care am stat cu camera foto la ochi vis-a-vis de Golia, dar în acest moment pot spune (cu fudulia de rigoare, firește) că sunt fericitul posesor al unei mini-colecţii de fotografii cu tramvaie trecând pe sub Golia ori străbătând alte colţuri pitorești ale Iașiului; recunosc, majoritatea sunt tramvaie galbene, care mie personal îmi par a avea mai mult vino-ncoa` decât celelalte, dar știţi cum se zice: nimeni nu-i perfect, nici măcar eu. Și v-o spun pe a dreaptă, dacă ar fi după mine nu Palatul Culturii, nu Trei Ierarhi și nu teii ar constitui emblema vizuală a Iașiului, ci tramvaiul galben trecând alene pe sub turnul Goliei.




M-aș opri aici de moment, să vă las cu alte câteva poze din mica mea colecţie de tramvaie din Iași, dar înainte de-a pune punct hai să vă zic și cum am ajuns să scriu acest mini-ghid al Iașiului. Prima oară am fost în Iași în 1985, când eram elev în clasa a opta la Școala generală nr. 6 din Arad și olimpiac naţional la istorie, iar faza naţională a olimpiadei s-a ţinut taman la Iași, timp de vreo săptămână: orașul și olimpiada mi-au plăcut atât de mult încât m-am ţinut numai de prostii, vă zic sincer. A doua oară am ajuns aici în 1999, când am trecut prin Iași razant, între două avioane, grăbit, nervos și ţâfnos ca orice om în interes de serviciu. Apoi universul a complotat intens să ajung din nou în Iași, la nu mai puţin de 29 de ani de când îl văzusem prima oară: ideea unui mini-ghid al Iașiului mi-a fost dată de Mihaela de la vacantevacante.com, care îmi spunea acum ceva vreme că aș putea face mini-ghiduri ici-colo (cum făcusem deja pentru Timișoara) și pentru Iași sau alte orașe, iar punerea în operă a ideii s-a datorat unei ieșence de toată isprava (căreia acum vreun an și ceva i-am dat ideea să călătorească în valea Spiti din Himalaya și în Dharamshala, capitala Tibetului în exil și a lui Dalai Lama), care mi-a fost gazdă și ghid de nota 12 în cele câteva zile petrecute recent în Iași. Între timp m-am liniștit: e clar, când m-a invitat la Iași nu a vrut să se răzbune pentru păţaniile din valea Spiti... Dar încurcate mai sunt cărările Domnului, nu-i așa?






(va urma)

p.s. poate vei dori să citești și prima parte a acestui mini-ghidIci-colo, prin Iași: de ce să te dedulcești la dulcele târg al Ieșilor (1).

4 comentarii:

  1. eu? jur ca am uitat :)
    si acu sa le iau pe rand, ca iar ai scris mult :-p
    - ai surprins foarte bine atmosfera, asa e, orasul e calm, domol, are o liniste a lui, are alt ritm fata de Bucuresti de ex
    - are dreptate doamna, tre sa revii toamna, cand vin studentele, sau in mai, cand infloresc teii pe Copou, arata cu totul altfel orasul. si cum miroase Copoul...iar mi-aduc aminte de studentie. si m-a luat un pic cu emotii cand am vazut Rapa Galbena, o vedeam cam o data pe saptamana, cand ma duceam acasa sau cand trimitea tata pachet :-p
    - la Vanatorul ne faceam si noi veacul. si mai era unul, cu liliac, dar am uitat cum ii zice
    - Stefan cel mare arata intr un mare fel cand erau teii, nu stiu acum, ca n-am mai fost, dar tare pacat de ei, zau (un cretin)
    - nu arata grozav zona din spatele palatului, era lasata in paragina, ar fi aratat foarte bine daca ar fi investit cineva niste bani in ea (dar nu avea cine caci era pastrata pentru Iulian Dascalu, patronul mall-ului si amicul lui Nichita); n-am mai fost, n-am vazut ce-a facut acolo
    -tramvaiele alea sunt frumoase numa sa le faci poze, nu sa mergi cu ele :-p
    - eu cand stateam acolo mereu mi se parea aglomerat (desigur daca l compari cu Bucuresti...pierde)
    - si nu zic nu, s au pastrat destule, dar au si construit in nestire, aiurea, fara plan de urbanism (da parca numa la Iasi)
    - iar de cele sfinte...nu mai zi, ca am stat cativa ani pe la moaste, omor nu alta


    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ce stii tu? de fiecare data ma jur in sinea mea ca nu mai scriu mult, ca is scurt, clar si concis; si de fiecare data ma trezesc zicand: oops, I did again :)...

      Ștergere
  2. superbe pozele tale...cu ce aparat foto le-ai facut?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. multam! cu un Nikon simplut, pentru incepatori; atat ca eram si eu acolo, pe langa el :)...

      Ștergere