Cu un picior în Asia Centrală: valea Nubra, unde se agaţă harta-n cui

Este vorba de harta Indiei, fireşte, unde ajungând în valea Nubra eşti nu doar în punctul cel mai nordic al Ladakhului, dar şi al Indiei: deci exact în Nubra se agaţă harta Indiei în cui. Iar valea Nubra a fost multă vreme una dintre conexiunile majore dintre India şi Asia Centrală pe Drumurile Mătăsii, aşa că se impunea o rememorare corespunzătoare, pe o cămilă bactriană.

În valea Nubra poţi spune că eşti cu un picior în India şi cu altul în Asia Centrală: după traversarea trecătorii Khardung La, de 5602 metri înălţime, am lăsat în urmă lanţul muntos Ladakh şi am ajuns la poalele munţilor Karakorum. Dincolo de Karakorum încep deşerturile ucigătoare ale Asiei Centrale, care îşi întind şi în Nubra câteva tentacule: dunele de nisip de la Hunder şi Sumur, care par a te pregăti pentru ce te aşteaptă dacă vei înainta mai departe spre nord, pe varianta din Nubra a Drumurilor Mătăsii: nisip şi iar nisip, cât vezi cu ochii, străbătut agale de caravane de cămile bactriene.

Frumoasă cât cuprinde, valea Nubra: întinsă de-a lungul râului Shayok, unul din marii afluenţi ai Indusului, şi a afluentului său Nubra (izvorât din gheţarul Siachen, cel mai înalt camp de bătălie al lumii, între India şi Pakistan), valea deschide privitorului vederi grandioase, cu versanţi muntoşi falnici, văi largi şi însorite şi ape lucitoare. Iar trecătoarea Khardung La este un adevărat spectacol, întins pe vreo 20 de kilometri înainte şi după punctul ei cel mai înalt: într-o oră sau două cu maşina se parcurg vreo 2000 de metri altitudine, de la înălţimea de 3600 de metri a oraşului Leh, capitala Micului Tibet, la cei 5602 de metri pe care îi are culmea trecătorii Khardung La. Atât că după acest spectacol se poate lăsa cu dureri de cap sau cu alte ponoase ale răului de înălţime: recent îmi zicea un cunoscut că cel puţin jumătate din grupul de turişti cu care ajunsese în Khardung La a făcut cunoştinţă cu boala altitudinii.

Eu am scăpat nescărmănat şi de data asta, prima dată (venind dinspre Leh către Nubra) fără nicio jenă iar la întoarcere cu o uşoară ameţeală, pe care liniştit o pot pune şi pe seama încetinelii cu care am parcurs trecătoarea; din motive obiective, pe care cred că e mai bine să le povestesc cu altă ocazie.

Aşa că e timpul să trecem la lucruri cu adevărat serioase,adică să vă spun cum am străbătut distanţa dintre Hunder şi Diskit, capitala Nubrei: pe o cămilă bactriană. Şi să vă fac cunoştinţă cu Bulda, un cămiloi bactrian de mărime XL cu care am colaborat în acest sens, în pofida faptului că el nu a părut deloc entuziasmat. Cămila bactriană fiind cămila aceea uriaşă cu două cocoaşe, masivă şi păroasă, în stare să reziste atât la soarele nemilos cât şi la frigul crâncen al deşerturilor din Asia Centrală. Iar conducătorii de cămile din Hunder (majoritatea musulmani de etnie balti din Turtuk, capătul nord-vestic al Nubrei) avuseseră grijă să ne precizeze, pe un ton serios, că toate cămilele lor sunt musulmane.

Însă trebuie să recunosc că nici măcar asta nu mai reuşeşte să mă înveselească: mâine dimineaţă voi porni înapoi spre Delhi, iar de acolo spre casă. De data asta aş fi vrut să mai dureze, să fiu sincer: ce a fost până acum putea fi doar un foarte bun început, iar dacă era după mine aş fi pornit iar către Zanskar. Ştiu sigur că mă voi întoarce în Micul Tibet (de data asta s-a creat o altă conexiune decât cele de până acum - într-o zi voi povesti despre ea), însă gândul că trebuie să aştept încă un an până la revedere mă umple de tristeţe. Ce-i drept însă călătoria aceasta va continua mai departe spre Arad şi apoi spre Praga, după o mica pauză de o zi-două prin Bucureşti: a venit timpul să îmi revăd maestrul, pe Namkhai Norbu Rinpoche. Iar asta se va întâmpla nu în Merigar East, pe malul Mării Negre, ca de obicei, ci tocmai în Praga; deci călătoria continuă...