miercuri, 6 februarie 2013

La taifas cu thailandezii Indiei (1)

Mă aștepta un drum lung și greu, așa că stăteam cuminte pe scaunul meu, înconjurat de localnici ce mă priveau lung, ca pe o curiozitate turistică; iar autobuzul vechi și hârbuit în care mă urcasem se târâia alene, cu zgomot, praf și curent, prin câmpiile verzi și umede din nord-estul Indiei.


Ici-colo, prin Assam

Tocmai ce plecasem din orașul Sibsagar, vechea capitală a Assam-ului, și aveam de gând să mă îndrept către Mon, o mică așezare din nordul statului indian Nagaland, ţinutul tăietorilor de capete. Motivul? Visul oricărui călător: să vadă băștinași îmbrăcaţi sumar, tatuaţi și împodobiţi cum șade bine unor sălbatici care se respectă. În ţinutul Mon civilizaţia a pătruns mult mai timid ca în alte locuri din India, iar membrii triburilor naga din Mon încă trăiesc ca acum o jumătate de veac, sau mai bine; se ajunge greu acolo, din cauza dealurilor acoperite de păduri dese și a ploilor diluviene, așa că diferenţele dintre ţinutul Mon și sudul Nagaland-ului sunt uriașe: în sud se poartă blugi și se ascultă muzică rock, iar localnicii cu dare de mână trăiesc în confort occidental, în timp ce în nord încă există triburi aproape sălbatice; așa că turiștii (nu foarte mulţi) ce ajung prin Mon sunt încântaţi la culme de ceea ce văd acolo.

La doi pași de mine în autobuz stătea un tânăr indian: înalt și oacheș, îmbrăcat ca mai toţi indienii, mă privea amuzat și curios, întrebându-se pesemne ce caut de nebun prin locurile acelea așa de puţin bătute de turiști singuratici; încă unul ce are chef de vorbă, m-am gândit; pesemne că și el arde de nerăbdare să mă întrebe din ce ţară sunt, cu ce mă ocup, dacă sunt căsătorit, de cât timp sunt în India și încotro mă îndrept; foarte interesante întrebări, și cred că deja am răspuns la ele de zeci de ori, iar la întrebarea „de unde ești?” am răspuns de sute de ori; așa că am decis rapid: nu vreau nicio conversaţie; și mi-am lungit iar privirea pe fereastră, prefăcându-mă că nu văd nimic altceva.

Însă indianul arăta a om bun, așa că a ajuns un moment de neatenţie și m-am pomenit schimbând câteva cuvinte cu el; - de unde ești?, mă întrebă; - din România; - ahaaaa, Romania, în Europa... - dar tu, ești assamez? și probabil că unul din părinţii tăi este ahom, nu? l-am întrebat la plesneală, ca să îl îndepărtez pe indian de obișnuitul tir de întrebări pentru turiști; însă assamezul meu mă privi cu seriozitate și îmi spuse: - da, sunt assamez; iar părinţii mei sunt tai ahom; de fapt și eu sunt tot un tai; - cum, tu ești tai?, l-am întrebat; dar tu nu ai trăsături tai (am exemplificat la ce mă refer trăgându-mi în sus de colţurile ochilor, spre amuzamentul lui), ești brunet și arăţi ca orice indian; - da, e adevărat că nu arăt ca un tai, îmi răspunse omul; în familia mea există și assamezi, iar eu am moștenit trăsăturile lor indiene; însă eu sunt tai, adăugă el, fudul nevoie-mare.

Ce să faci pentru a găsi cel mai bun ghid

Pe assamezul meu de origine tai îl cheamă Chao; este un ins educat, fiind de profesie lingvist la un centru din Sibsagar care se ocupă de conservarea limbii și culturii tai în India; iar ca să îmi dovedească că nu glumește a scos din geantă un vechi manuscris ahom, frumos caligrafiat pe hârtie îngălbenită de vreme cu literele rotunjite ale alfabetului thailandez; l-am pipăit și privit cu admiraţie, după care l-am înapoiat repede lui Chao, ușurat că nu l-am scăpat pe jos și nici nu mi l-a smuls din mână curentul catastrofic din autobuz: ca în orice autobuz indian care se respectă, ferestrele sunt ori lipsă, ori deschise la maxim.


E clar, sunt un tip norocos: e adevărat că nu am apucat să vizitez în tihnă vestigiile ahom din Sibsagar, fosta capitală a regilor ahom, însă în schimb mi-am găsit ca tovarăș de drum un cunoscător avizat al culturii și istoriei ahom. Așa că dacă vrei să știi ce să faci pentru a găsi cel mai bun ghid ţine minte reţeta: nu trebuie să faci absolut nimic, dacă ești băftos soarta ţi-l scoate în cale și te trage de mânecă să vorbești cu el...

Greu de ales: încotro?

Autobuzul ne-a dus până în micul orășel Sonari, zgomotos și haotic ca orice oraș indian; aici eu urma să îmi caut alt mijloc de transport către Mon, în Nagaland, iar Chao urma să ia o mașină pentru a parcurge cei câţiva kilometri rămași până în satul său, Miripather; însă pentru a doua zi era anunţată o grevă naţională a șoferilor și riscam iar să rămân blocat prin cine știe ce coclauri, iar drumul către Mon se anunţa mult, mult mai dificil decât estimasem iniţial; așa că Chao mi-a propus să îmi bag minţile în cap și să uit de Mon, și în loc să merg acolo pentru a vedea băștinași naga semi-sălbatici și tatuaţi mai bine să merg la el acasă și să văd o familie tai din Assam: thailandezii Indiei, va să zică.

Și îmi doream tare, tare mult să ajung în Mon, însă acolo în Sonari am fost obligat să recunosc că auspiciile nu păreau deloc favorabile acestei călătorii: drumul spre Mon se complica tot mai mult în loc să se simplifice, iar puţinii șoferii dispuși să meargă până acolo cereau sume nerușinate, deși nu era deloc sigur că mă pot baza pe ei; de autobuz nu se știa sigur dacă va circula, și oricum m-ar fi lăsat în Mon în puterea nopţii, ceea ce, din câte mi s-a explicat, nu era o idee deloc bună; colac peste pupăză, poliţaii assamezi din Sonari mi-au spus să mă gândesc bine ce fac, că dacă plec voi fi pe riscul meu; se adăuga greva șoferilor, care mă speria cu ideea de a ajunge iar „prizonier” cine știe unde cel puţin o zi, cum păţisem deja în Ravangla și în insula Majuli; și deja nu îmi mai puteam permite așa ceva, pentru că mai aveam zile numărate până la finalul călătoriei prin Seven Sisters Land și se profila riscul să pierd avionul de întoarcere acasă; și peste toate astea nu îmi dădea pace un gând: totuși, oare nu ar trebui să fiu recunoscător sorţii că mi l-a scos în cale pe Chao?!...

(va urma)

2 comentarii:

  1. Nu-i aşa că este ciudat cum de multe ori nu reuşim să ne dăm seama de ce ne ies în cale unii oameni, ba facem tot posibilul să-i ocolim?! E parcă o vorbă, cred, totul se leagă şi are un sens. Ce ţi-e şi cu soarta asta. Păi chiar că eşti băftos! :-)

    RăspundețiȘtergere
  2. acesti oameni ar fi "agenti karmici", zic unii.

    si e adevarat ca ei au ceva bun de facut in viata noastra, dar noi de unde sa stim asta? asa ca ne opunem cat putem, firesc :)

    RăspundețiȘtergere