miercuri, 31 iulie 2013

Pe urmele regilor Ungariei: Castelul Buda (2)

Așa cum v-am ameninţat acum două zile, propunerea ici-colo pentru astăzi este continuarea călătoriei în timp prin cartierul Castelului Buda, adică prin vechiul nucleu medieval al Budapestei, înscris pe listele UNESCO și pitoresc cât cuprinde; așa că voi sări peste introducere direct în miezul problemei...


luni, 29 iulie 2013

Pe urmele regilor Ungariei: Castelul Buda (1)

Ce-ar fi să dau o fugă și pe la Budapesta?, m-am gândit prin primăvară, când mă aflam pentru câteva zile acasă, la Arad. Zis și făcut: în patru ore și ceva eram la Budapesta, după o călătorie cât se poate de lejeră cu un tren de dimineaţă. Bun, și ce aș putea face în Budapesta în două zile? Mai călătorisem prin Budapesta, dar rămăsesem nemulţumit de graba superficială cu care trecusem prin ea; iar din amintirile de atunci mă chema înapoi doar vechiul nucleu medieval al orașului Buda, din jurul Castelului Buda. Zis și făcut: iată-mă ajuns în Budapesta și îndreptându-mă direct către Buda.


miercuri, 17 iulie 2013

Ţara lui Dracula: o uriașă gogoașă turistică (3)

Mi-a plăcut la nebunie un banc despre un turist occidental care ajunsese prin nu știu ce ţară asiatică și își angajase ca ghid un localnic cu care cutreiera de zor pe străzi și prin restaurante, în căutare de experienţe exotice și memorabile; ajungând într-un restaurant local ghidul i-a spus că acesta era faimos pentru un fel de mâncare din carne de șobolan; ce credeţi că a făcut atunci turistul nostru?


marți, 9 iulie 2013

Cádiz, orașul flotei de aur

În jur sunt clădiri albe, cu terase plate în loc de acoperișuri, iar din loc în loc turnuri ciudate, ca de minarete, scăldate într-un soare puternic, cu iz de Maghreb; ai putea crede că e vreun oraș nord-african și că din clipă în clipă va începe chemarea muezinilor, dacă ici-colo nu s-ar vedea vreun acoperiș cu ţigle roșii ori vreun turn de biserică; iar silueta uriașă a catedralei risipește orice îndoială: nu-i un oraș nord-african de la doi pași de Sahara, ci Cádiz, din sudul Spaniei: orașul flotei de aur.