Ici-colo prin Himalaya, Tibet și Nepal. Mică icicolopedie explicativă.

De nu ar fi, nu s-ar povesti, zic basmele noastre. Dar a fost, deci este și una-alta de povestit, iar lucrurile s-au întâmplat cam așa: „Am fost definitiv cucerit de forţa de atracţie magică exercitată de Himalaya. Frumuseţea masivului muntos gigantic, întinderea nesfârșită a ţinutului, locuitorii exotici ai Indiei - toate acestea au făcut o impresie indescriptibilă asupra mea. Au trecut mulţi ani de atunci, dar nu m-am mai putut desprinde sufletește de Asia.”

Rândurile de mai sus sunt din cartea “Șapte ani în Tibet”, scrisă în 1952 de Heinrich Harrer; după ea s-a ecranizat în 1997 binecunoscutul film “Șapte ani în Tibet”, avându-l în rolul principal pe Brad Pitt, care l-a interpretat chiar pe Heinrich Harrer. Iar prilejul să îmi reamintesc de aceste rânduri mi-a fost dat de poveștile despre Himalaya, Nepal și Tibet, depănate aseară la Traveo Tales.

                                                                                                                                                                   

Primul loc despre care eu am povestit aseară a fost Dharamshala, capitala lui Dalai Lama și a Tibetului în exil, numită șăgalnic Little Lhasa sau Dhasa: un mic oraș himalayan din statul indian Himachal Pradesh, aflat în nordul Indiei, în care se amestecă lalolaltă mulţimi de refugiaţi tibetani, localnici indieni, pelerini buddhiști și călători veniţi de prin toate colţurile lumii. Pe ici-colo.ro am postat un mini-ghid despre Dharamshala aici, iar despre “atracţia” principală din Dharamshala, învăţăturile cu Dalai Lama, am scris aici.

Anul următor am ajuns și în Nepal, un tărâm al superlativelor, în care poţi găsi (aproape) orice ai putea dori; iar când spun asta mă refer la faptul că Nepalului îi mai lipsesc, pentru a fi o destinaţie perfectă, doar niscaiva plaje exotice, s-ar putea zice; deși văd că se descurca foarte bine și fără ele. Despre Nepal am scris mai multe postări, dar le-am sintetizat pe toate în mini-ghidul ici-colo de aici.

A urmat povestea despre călătoria în Regiunea Autonomă Tibet, adică în Tibetul ocupat de chinezi: ţinutul de vis al platoului înalt și arid măturat de vânturi reci, înconjurat de munţi golași și acoperit de un cer neverosimil de albastru. Și totuși în Tibetul de azi nu prea curge lapte și miere, după cum poţi citi aici; iar capitala Tibetului, Lhasa, este un oraș al interdicţiilor de tot felul, te vei putea de convinge citind aici. Una peste alta pentru o rapidă orientare prin Tibet te invit să citești mini-ghidul ici-colo postat aici.

Apoi am povestit despre favorita mea, valea Spiti: o vale himalayană nu foarte mare dar exemplar de frumoasă, un colţ autentic din vechiul Tibet, având  peisaje atât de spectaculoase și atât de “tibetane” încât e un loc tocmai bun pentru a turna filme despre Tibet; în Spiti s-a filmat pentru “Paap” (2004) și “Milarepa” (2006), valea se află în statul indian Himachal Pradesh, la fel ca Dharamshala, iar mini-ghidul ici-colo al văii Spiti te așteaptă aici.

Ceva mai la nord se află Ladakh, numit și Micul Tibet: el ocupă extremitatea nord-vestică a platoului tibetan și e înconjurat la mică distanţă de înălţimile mai multor lanţuri muntoase care își dau întâlnire în acest loc. Micul Tibet are tot ce are Tibetul ocupat de chinezi și ceva în plus: mânăstiri buddhiste tibetane vechi de sute de ani, în care vechile tradiţii buddhiste tibetane au fost păstrate nealterate, complet ferite de distrugerea chineză de după 1959. Ladakh este tot în nordul Indiei, însă în statul Jammu and Kashmir, iar mini-ghidul ici-colo al Micului Tibet e postat aici.

A propos, și drumul până în Ladakh este unul memorabil, deși nu sunt foarte sigur că l-aș mai face încă o dată în aceeași formulă: 18 ore interminabile în care se parcurg lent și dureros doar vreo 500 de kilometri, traversând marele masiv himalayan și mai multe trecători aflate la înălţimi de 4.000 de metri altitudine sau mai mult, la peste 5.000 de metri. Despre Rohtang, numită și azi Trecătoarea Morţii, am scris aici, iar despre drumul spre Ladakh am povestit cu năduf, încă amintindu-mi de cucuiele din cap, aici.

Mi-am încheiat poveștile himalayene cu Sikkim, un mic stat indian cocoţat în Himalaya, între Nepal, Bhutan și Tibet, care constituie un punct de confluenţă culturală, etnică și religioasă între Nepal și Tibet: în trecut a fost un mic regat tibetan, iar în ultimul secol a ajuns să fie populat de o majoritate nepaleză, așa că Sikkimul îţi poate face cunoștinţă cu ambii săi părinţi, Tibetul și Nepalul; în Sikkim am băut chhang, berea tibetană de care ziceam că e o bere-ţuică-ceai ce se bea la pai (de care poţi citi aici), și am mâncat o grămadă de momos și sya phalays, două dintre piesele tari ale bucătăriei tibetane (după cum poţi citi aici). Tot în Sikkim am fost atacat de lipitori (mai mult sau mai puţin zburătoare, te poţi convinge de aici) și am savurat o zi întreagă de sărbătoare sikkimeză (consemnată cu multe poze aici). Acestea fiind zise, am încălecat pe-o șa, și v-am spus poveste-așa. Himalaya să-nflorească, și cu drag să ne primească! J