Mic dicţionar de modă feminină orientală: dincolo de văluri

Probabil că nu este deloc simplu să fii femeie în orientul islamic, mă gândeam acum câţiva ani, văzând pentru prima dată femei musulmane cu chipurile sau siluetele ascunse sub văluri; de atunci m-am mulţumit doar să strâng imagini și impresii despre ele, cu gândul neclar că poate va veni și o zi în care să am ce așterne pe hârtie; sper că ziua aceea a venit, așa că postarea de azi este chiar despre vălurile din orientul musulman; și despre femeile de dincolo de văluri.


Noţiuni introductive: vălul și cortina

Cuvântul hijab are în orientul musulman două sensuri: un sens restrâns, în care desemnează vălul, eșarfa, baticul sau basmaua purtate de femeile musulmane; și un sens extensiv, care oscilează de la văl sau acoperitoare în genere ca piesă de îmbrăcăminte musulmană până la cod vestimentar în statele islamice; așa că prin hijab în sens larg se înţeleg mai multe feluri de văluri foarte diferite (de la banalul batic purtat și la noi până la vălurile care le acoperă pe femei din cap până în picioare), care pot fi obligatorii în anumite state islamice ori tratate cu indiferenţă sau chiar interzise în altele.


Bun, dar de ce trebuie femeile acoperite? Pentru ca există obiceiul numit purdah, larg răspândit în culturile orientului, care cere ca femeile să își ascundă formele ori doar capul sau gâtul de orice alţi oameni decât membrii familiei sale; expresia vine din limba persană, unde purdah înseamnă nimic altceva decât cortină; iar rolul acestui obicei este chiar acela de a ridica o cortină între comunitate și familie, între spaţiul public și cel privat al femeii. Cu toţii avem, într-un fel, două vieţi mai mult sau mai puţin paralele, indiferent că suntem bărbaţi sau femei și trăim în orient sau nu; și cu toţii căutăm să trasăm anumite graniţe între dimensiunea socială a vieţii noastre și cea individuală; însă femeii din orient i se impune separarea celor două în modul cel mai categoric, prin purdah; iar instrumentul de delimitare între ele este hijab, vălul.

Srinagar: siluete negre, sub văluri

India de astăzi are majoritatea populaţiei de religie hinduistă, iar comunitatea musulmană indiană este doar o minoritate; dar ea numără peste 160 de milioane de credincioși, așa că este cea de a treia comunitate musulmană din întreaga lume, după cele din Indonezia și Pakistan. Iar locul cel mai musulman din toată India este foarte probabil orașul Srinagar, o Veneţie a Indiei prin care am călătorit anul trecut; este capitala statului indian Jammu and Kashmir din nordul extrem al Uniunii Indiene, iar musulmanii reprezintă 97 % din populaţia Srinagar-ului.

Bun, dar ce poartă femeile din Srinagar? Aici am văzut, mai ales prin orașul vechi, femei purtând burqa, forma extremă a hijab-ului; destinată să acopere o femeie complet, astfel încât să nu i se vadă nici măcar ochii, ea are ţesătura mai rară în dreptul ochilor, pentru ca purtătoarea să poată zări prin ea; iar în Srinagar am văzut doar burqa de culoare neagră, purtate de femei ce păreau de vârsta a doua.


Alte femei din Srinagar preferă să poarte niqab, care acoperă parţial faţa și lasă descoperiţi doar ochii, aducând cu o mască; numit și yaşmak în Turcia sau ruband în Iran, niqab-ul pare a fi destul de răspândit și la femeile tinere din Srinagar, și foarte probabil că e purtat de femeile măritate.


Iar alte femei kashmiriene poartă doar chador, numit în Turcia çarşaf: o mantie lungă și neagră care acoperă complet silueta dar lasă la vedere faţa femeii, și care este foarte răspândită în Iran; în fotografia de mai jos tânăra poartă chador, iar tânărul de lângă ea (soţul ei, foarte probabil) are haine europene, în locul hainelor tradiţionale purtate de barbaţii kashmirieni; deci este posibil să fie o familie cu vederi destul de moderne...


... și siluete fără văluri

Însă femeile din Srinagar se îmbracă după mai toate stilurile acceptate de islamismul indo-pakistanez, așa că alături de femei în niqab poţi vedea femei în shalwar kameez; numit în Anglia și punjabi suit, după regiunea nord-indiană Punjab (azi împărţită pe criterii religioase între India și Pakistan), shalwar kameez este foarte răspândit în tot nordul Indiei nu doar la femeile musulmane ci și la cele de religie hinduista sau sikh; este compus din pantalonii largi numiţi shalwar, cămașa lungă numită kameez și eșarfa lungă menită să acopere capul, pieptul și umerii, numită dupatta; în ultima mea călătorie în India am început să mă prind că din modul în care e purtată o dupatta se poate deduce religia femeii îmbracată în shalwar kameez: dacă e aruncată pe umeri sau chiar pe cap, aparent neglijent, sunt șanse mari ca femeia să fie de religie hinduistă, dar dacă dupatta acoperă atent capul, fruntea și gâtul, asemeni unui batic hijab, aș paria că e musulmană...


Există o prejudecată turistică larg acceptată cum că sari-ul ar fi îmbrăcămintea tradiţională a femeilor indiene, însă după trei călătorii în jumătatea nordică a Indiei aș înclina să cred că shalwar kameez este mult mai răspândit acolo în nord decât sari-ul: nu doar că este o vestimentaţie acceptată de cele trei mari confesiuni religioase ale Indiei (hinduismul, islamismul și sikhismul) dar prezintă și avantajul considerabil că este cu mult mai comodă și mai practică decât sari-ul. Iar anul trecut am străbătut locuri din India de nord în care sari-ul era aproape inexistent, iar shalwar kameez era la putere.

Vârful de lance al modei feminine în Srinagar pare a fi îmbrăcămintea purtată de tinerele nemăritate, în care shalwar-ii sunt înlocuiţi de churidar, pantalonii strâmţi ca niște iţari, iar kameez este foarte viu colorată chiar și pentru standardele indiene; dupatta încheie tabloul, invariabil, chiar dacă e purtată ceva mai ștrengărește ca de obicei. Probabil că bătrânii musulmani din Srinagar le privesc cu reproș pe aceste tinere îndrăzneţe, bombănind în bărbi ceva de genul: pe vremea mea nici nu ar fi îndrăznit să iasă din casă îmbrăcate în halul ăsta...


Delhi: răzbunarea ochilor

Srinagar este un loc atât de musulman încât este foarte diferit de restul Indiei, aducând mai mult cu vecinul său vestic, Pakistan; așa că e foarte ușor de explicat de ce cartierul vechi din Srinagar este un bastion al tradiţionalismului vestimentar musulman. Cu totul altfel stă situaţia în Delhi, capitala Indiei: este adevărat că are o comunitate musulmană de aproape două milioane de locuitori, dar ea reprezintă doar o minoritate din populaţia totală a capitalei, fiind de așteptat ca atmosfera de simbioză și toleranţă culturală a marii metropole din inima Indiei să descurajeze orice manifestări vestimentare conservatoare; însă anul trecut în Delhi m-am convins cu ochii mei că în mod surprinzător, niqab-ul și chador-ul sunt destul de răspândite printre femeile musulmane din Old Delhi; iar niqab-ul pare a fi frecvent purtat și de tinere, poate chiar nemăritate; adesea mâinile și picioarele le sunt încărcate cu bijuterii și pictate cu henna, iar ochii lor sunt foarte frumoși, de parcă ar dori să se răzbune că doar atât pot arăta...


Dar Delhi a fost pentru câteva secole bune capitala Indiei musulmane condusă de cuceritorii turci veniţi din Asia centrală: întâi a fost capitala sultanilor de Delhi între 1206 și 1526, iar apoi a fost capitala Marilor Moguli până în 1862. Așa că e totuși explicabil ca vechiul cartier musulman din Old Delhi să fi rămas până azi un bastion al conservatorismului islamic în mijlocul oceanului hinduist din jur.

Pesemne că o parte bună a femeilor musulmane din Delhi poartă shalwar kameez, ceea ce le face greu de deosebit de femeile de religie hinduistă; cât despre bărbaţii musulmani din Delhi îi recunoști ușor după portul tradiţional musulman, cu nimic diferit de cel din Kashmir sau din Pakistanul vecin: cămașa lungă și largă numită kurta, fesul (tichia) de pe cap, numit topi, și pantalonii de aceeași culoare ca și kurta. În spatele bărbatului din fotografie aș spune că sunt fiica sa (în stânga, purtând ochelari și niqab) și soţia sa (în dreapta, acoperită de gluga chador-ului și preocupată să își acopere faţa cu mâna); iar privind fotografia îmi dau seama că între mine și el nu este doar un continent distanţă, ci mult mai mult: facem parte din culturi atât de diferite încât parcă am fi din lumi diferite.


Istanbul: războiul baticurilor

Istanbul este cu totul altceva decât Srinagar și Delhi din India: nu doar că Istanbul este cu un picior în Europa, dar încă din 1923 Turcia s-a declarat prin constituţie stat secular, îngrădind amestecul islamului în activitatea statală și rezervând religiei un rol secundar în viaţa societăţii turcești. Așa că din 1923 încoace Turcia și-a făcut un obicei din a descuraja orice semne de conservatorism religios islamic ca fiind manifestări obscurantist-retrograde și reminescenţe triste ale epocii otomane.

Însă ultimele decenii au marcat chiar și în Turcia un reviriment al islamului, în care femeile au jucat un rol de primă mână: au purtat cu instituţiile statului turc o lungă și grea luptă pentru purtarea liberă a hijab-ului, cunoscută drept „the headscarf controversy”, controversa eșarfelor; însă vorbim despre eșarfe purtate pe cap precum baticurile din unele părţi din România, așa că mi se pare mult mai nimerit să mă refer la această bătălie ca la un război al baticurilor. Iniţial hijab-ul a fost interzis oficial tuturor femeilor cu activitate în sectorul public din Turcia, fiind văzut ca un semn de înapoiere socială și o sfidare la adresa statului secular instituit de Atatürk în 1923; din aceleași motive a fost împiedicată sistematic și purtarea sa în universităţi, de către studente. A urmat o bătălie de mulţi ani, în care au existat episoade cu femei excluse din sectorul public sau din universităţi pentru purtarea baticurilor, culminând cu o confruntare juridică decisivă, până la urmă pierdută de adeptele hijab-ului; însă finalmente autorităţile au acceptat să închidă ochii la purtarea hijab-ului în universităţi, renunţând la intransigenţa secularistă de până atunci; așa ca victoria finală în războiul baticurilor pare a aparţine chiar femeilor.


Astăzi Istanbulul te lasă să vezi femei îmbrăcate în toate stilurile: în haine occidentale lipsite de orice influenţă a islamului ori în haine musulmane cum ar fi chador-ul larg, lung și negru; iar cel mai des poţi vedea că femeile au adoptat un stil local, de compromis între occident și islam, în care hainelor occidentale le este adăugat baticul hijab; este adevărat că se mai poartă mult și o haină asemănătoare unui pardesiu, nu lipsită de ceva eleganţă dar concepută special să nu pună în evidenţă formele; e clar că turcoaicele nu ţin neapărat să se îmbrace conservator ca în Iran, Pakistan, India sau Arabia, însă multe din ele vor să poarte hijab-ul, care spre deosebire de niqab nu acoperă faţa, nu ascunde nimic și nu pare a crea decât interminabile probleme. Însă hijab-ul nu este doar o piesă de vestimentaţie în garderoba femeilor turce și nu are niciun rol rol utilitar, nici măcar acela de a ascunde ceva; hijab-ul este mai degrabă un simbol religios, un semn al asumării de către femeile turce a statutului de femeie musulmană, cu tot ce presupune acest statut.

O bătălie a simbolurilor și ideilor

Astăzi hijab-ul pare a fi văzut ca unul din cele mai consistente simboluri ale islamului în mai toate locurile unde el este obligat să se confrunte pe faţă cu secularismul occidentului: a existat o controversă a eșarfelor și în Franţa, deși ea nu s-a finalizat cu o victorie, ca în Turcia; și parcă am citit de o asemenea controversă și în Belgia; hijab-ul poate fi privit cu indiferenţă dacă este purtat în orient, însă atunci când este purtat în occident de câtre imigrantele musulmane este văzut ca o sfidare pe faţă a valorilor occidentale sau chiar ca o ofensivă a islamului pentru cucerirea fără arme a occidentului.

Partea interesantă a disputei hijab-ului este că ea folosește chiar armele occidentului, întrucât purtarea sa în public este justificată de femei prin dreptul la libera exprimare a opţiunilor religioase, unul din argumentele din arsenalul ideologic al occidentului. Nu susţine occidentul dreptul minorităţilor de orice fel (religioase, sexuale, etc.) la libera exprimare a opţiunii lor? Atunci cu ce ar putea fi mai prejos dreptul femeilor musulmane la purtarea hijab-ului? Și cum să nu susţină femeile musulmane că purtarea hijab-ului le face libere? Una peste alta, femeile musulmane din occident dau uneori senzaţia că folosesc hijab-ul drept casus belli, pretext pentru un război al simbolurilor și ideilor, purtat cu armele occidentului chiar la el acasă, în occident: unul de uzură, condus cu mult tact, bine calculat și fără asumarea de riscuri majore, în care probabil controversa eșarfelor din Turcia este cazul-școală, exemplul de urmat. Iar între timp occidentul își face iluzii că învinge islamul luptând cu arme clasice pe fronturile clasice din orient...


Se știe, pe de altă parte, că o societate conservatoare sau o minoritate cu valori tradiţionaliste găsește mereu mijloace de sancţionare a încălcării codului vestimentar; talibanii din Afghanistan obișnuiau să aplice corecţii publice femeilor găsite vinovate de nerespectarea codului vestimentar islamic, dar există sancţiuni mult mai lesne de aplicat, cum ar fi presiunea familială sau marginalizarea faţă de comunitate; la ele se adaugă ceea ce eu cred că este marea problemă: poţi să îţi asumi în mod liber și conștient o tradiţie în care te-ai născut? Dispui de suficientă detașare faţă de ea din moment ce te-ai hrănit încă din fragedă copilărie cu valorile ei? Te poţi distanţa de ea din moment ce criteriile raţionale pe care le-ai putea invoca împotriva ei s-ar putea să nu aibă nici pe departe tăria criteriilor sentimentale sau pur și simplu a inerţiei? De exemplu, oare când eu scriu acum despre controversa eșarfelor sunt liber și total detașat de ea, sau chiar și eu sunt condiţionat (în mod subtil, dar decisiv) de prejudecăţile bărbaţilor europeni împotriva vălurilor și eșarfelor musulmane?

Foarte greu de răspuns la asemenea întrebări; cum spuneam, războaiele vălurilor și eșarfelor sunt războaie ale simbolurilor și ideilor, în care miza reală, de dincolo de văluri, este libertatea femeii musulmane în sensul cel mai autentic al cuvântului: libertatea ei religioasă, libertatea ei personală, libertatea ei vestimentară, libertatea ei în a trasa limitele dintre dimensiunea socială a vieţii ei și cea individuală așa cum dorește, de a așeza purdah, cortina dintre cele două, exact acolo unde vrea; și mi-ar place să cred că într-adevăr hijab-ul le face libere pe femeile musulmane, și că opţiunea de a purta hijab este asumată de ele în mod liber și pe deplin conștient.

Recunosc, la aceste rânduri pesemne că a contribuit și o întâlnire de acum vreo lună, pe care am avut-o în metroul din Istanbul cu o femeie turcă și cu copilul ei; femeia purta un çarşaf, numele turcesc pentru chador; lung și negru, prins cu un ac sub nas, chador-ul îi lăsa la vedere ochii, nasul și mijlocul buzei superioare; doar degetele îi mai ieșeau afară de sub faldurile largi ale chador-ului, care era făcut astfel încât să îi acopere și palmele și încheieturile mâinilor; copilul era neastâmpărat și plin de viaţă, iar femeia părea palidă și iritată sub chador-ul ei lung și negru; nu se punea problema să fac vreo fotografie, așa că puteţi (sau nu) să mă credeţi pe cuvânt: femeia nu părea să se simtă liberă în acel chador; și nici fericită...

35 de comentarii:

  1. Chiar vroiam la un mom. dat sa citesc despre moda orientului. Mi-a placut articolul. Noi de la distanta si neimplicati in aceste traditii putem doar sa presupunem, insa nu cred ca este placut sau comod sau confortabil...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ...este PLACUT pentru ca este o marturisire libera si directa de apartenenta la o anumita credinta ;religios, ,musulmancele nu se pot casatori decit cu musulmani , valul le apara de eventualele agatzaminte , inutile, care inca se practica in Europa si America, just for fun ;este CONFORTABIL , pentru schimbarile climatice din ultimii ani ( am testat chiar eu metoda invaluirii, in Egipt) , cred ca e mai sanatos sa umbli acoperita , decit expusa cancerului, ca la Mamaia , de dragul unui moft ;cit despre elegantza , este evident superior oricarui par ciufulit sau semivopsit; valul pune in evidenta OCHII , poarta sufletului ; am testat si asta : cu ochelarii mari, de soare, paream INVIZIBILA ... fara ei, e greu sa scapi de abisurile ochilor negri, atit de ademenitori ...

      Ștergere
    2. da, frumos zis: valul lasa la vedere doar poarta sufletului :)

      Ștergere
    3. In unele tarii intradevar se imbraca asa si in negru dar asta e doar o traditie...
      Important este sa stim ca atunci cand purtam hijab sa reprezentam islamul ca atare si sa le aratam celor din jur cat de frumos este islamul (Pacea) sufleteasca din fiecare musulman
      Eu sunt muslima si sunt mandra si asa voi muri in sha Allah

      Ștergere
    4. suna frumos, asa sa fie...

      Ștergere
  2. exact: ne este usor sa judecam, dar habar nu avem ce judecam.

    iar daca nu ar fi fost razboiul baticurilor din Turcia poate ca am fi trait mai departe cu iluzia ca femeile nu vor hijab...

    RăspundețiȘtergere
  3. În Iordania şi Turcia, femeile care se îmbrăcau în mod normal în chador (çarşaf), în timpul Ramadanului erau îmbrăcate în niqab. În Baghdad majoritatea pe care le-am văzut aveau niqab, dar erau şi cu chador.

    Cât despre femeile musulmane din România, eu locuind lângă o moschee (în Bucureşti) îmi este dat să văd mai mereu turcoaice cu çarşaf.

    Ţin să te felicit pentru articol, este o bună introducere pentru cei care n-au luat contact până acum cu fascinantul Orient!

    RăspundețiȘtergere
  4. Tot acu vreo luna jumate la Stambul...mie mi s-a parut ca era plin de ninja din astia. Am avut ocazia sa observ intr-un restaurant cum manca o tanti din asta, isi ridica voalul care-i acoperea gura cu o mana si baga repede o imbucatura.

    Si mai era o categorie, din ce-am vazut prin vitrine aveau chiar diverse modele, deci e chiar o moda: parpalacul gri pana la glezne. Era ca un pardesiu destul de strans pe corp, si lung cat cuprinde. De obicei purtau si o basma pe cap.

    RăspundețiȘtergere
  5. multumesc, Iulian! dar pe unde zici ca e moscheea aceea in Bucuresti? habar nu aveam ca exista asa ceva aici; si recunosc, uneori mi se face dor sa ii aud pe muezini chemand la rugaciune...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe Sos. Fundeni, la intersectie cu Str. Ciocarliei se afla o fundatie islamica (daca nu ma insel, se numeste Fundatia pentru Servicii Islamice) si apartine de comunitatea turca.

      Ștergere
  6. Mihai, posibil ca fiind obisnuit cu hainele normale nici nu le-ai mai acordat atentie in Istanbul, si in schimb le-ai vazut doar pe cele orientale, de ninja :)

    si in mod sigur conteaza si in ce zona din Istanbul ai fost. iar de pardesiul acela lung imi amintesc, intr-adevar este foarte raspandit.

    RăspundețiȘtergere
  7. mi-a placut :)
    apropo de libertatea de care vorbesti, sa vezi la francezi cite incidente din astea sunt (e interzis prin lege sa porti burka si niqab)
    exact cum ziceai si tu, e usor sa judeci sau sa iti dai cu parerea dar nu prea stim ce judecam
    si, evident, te trimit iar la Pamuk :D Zapada se numeste cartea (apropo de razboiul baticurilor)

    RăspundețiȘtergere
  8. merci! se pare ca am deja o mica lista de lecturi :)
    da, exact la francezi ma gandeam ca iau burqa prea tare in serios, ca si cum ar fi cine stie ce arma secreta! desi cine stie, poate ca ei au dreptate????

    RăspundețiȘtergere
  9. Am fost in Turcia in mai multe orase:Istanbul,Antalya(orasul vechi),Nevsehir,Konya.Am obsrvat mergind de la vest spre est ca sunt din ce in ce mai conservatori in toate cele nu numai in ce priveste vestimentatia.In timpul sarbatorilor religioase femeile sumt foarte elegante cind ies cu sotul si copii la restaurant sau la plimbare.Poarta matasuri naturale,borangic si casmir ceea ce le da o eleganta de invidiat.In plus baticurile si salurile sunt diverse,cu culori minunat armonizate,posetele si pantofii de calitate si absolut asortate.Si nu ma refer decat la modul de a se imbraca al femeilor care circula pe strada,nu la moda afisata in cercurile instarite.Si inca ceva:nu am vazut femei imbracate cu topuri decoltate,fuste care sa expuna genunchii sau blugi mulati decat in zonele rau famate si dupa lasarea serii

    RăspundețiȘtergere
  10. Daaaaa, chiar si invaluite femeile din Turcia pot fi grozav de elegante; si este o eleganta autentica, care nu apeleaza mai deloc la mesaje cu tenta sexuala oricat de vaga, cum ar fi evidentierea formelor sau a detaliilor anatomice :)

    Asta m-a uimit si in Istanbul, dar mai ales in Delhi: o femeie din orient poate fi eleganta chiar daca e invaluita in niqab din cap pana in picioare, si i se vad doar ochii, mainile si picioarele; sa nu uitam, ceea ce atrage mai mult la o femeie nu este ceea ce e la vedere, ci ceea ce e ascuns...

    RăspundețiȘtergere
  11. e simplu si anonim, deci e sincer :)
    cu placere!

    RăspundețiȘtergere
  12. Bunã! Interesant articol şi mai ales foarte necesar cãci mulţi europeni nu înţeleg sensul mai profund pe care îl are portul tradiţional al femeilor musulmane. Înţelegerea şi acceptarea se bazeazã întoteauna pe cunoaştere. Este greu sã judeci comportamentul cuiva fãrã sã cercetezi întâi ce stã la baza acestuia, mai ales când vorbim de civilizaţii vechi, de credinţe ce numãrã mii de ani şi societãţi care au evoluat în interiorul unui spaţiu în care viaţa întregii comunitãţi dar şi cea privatã este clãditã pe învãţãturile Coranului. Acolo sunt învãţãturi care spun cum se va îmbrãca femeia astfel încât frumuseştea sa sã fie ştiutã doar de membrii familiei. Şi eu am fost intrigatã de portul musulman şi am cãutat sã aflu chiar de la musulmani rãspunsurile la curiozitatea mea. În Egipt am fost fascinatã de diversitatea modului în care erau îmbrãcate femeile egiptene aşa cum şi tu ai remarcat în India, de la moda europeanã la a purta niqab sau burqa. Erau bãrbaţi însoţiţi de douã-trei femei, una având hijab, alta purtând niqab şi alta complet acoperitã cu burqa. Am fãcut poze discret cãci nu este acceptat de toţi musulmanii sã se lase fotografiaţi, mai ales cei mai conservatori aşa cã trebuie sã fii atent sã nu îi ofensezi. Sub vãlurile lor femeile musulmane sunt elegante, au bijuterii, se machiazã ca orice femeie din occident.
    Şi ai dreptate când spui cã nu este vorba de a fi obligate sã poarte acestã
    îmbrãcãminte ci este vorba de propria acceptare, cãci nu poţi sã respingi o stare de fapt în care ai crescut, te-ai maturiazat, nu poţi sã te excluzi singurã din viaţa socialã. Unde s-ar duce sã trãiascã? Şi-ar pãrãsi familia, comunitatea, ţara? Înţelegerea altor civilizaţii nu poate fi fãcutã fãrã înţelegerea acestor aparent mãrunte detalii, dar care ne dau posibilitatea cunoaşterii mai profunde a comportamentului altora şi a felului cum trebuie sã ne adaptãm purtãrile atunci când ne întâlnim în spaţiu public sau privat.


    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. corect, e mult mai usor sa judeci decat sa intelegi o traditie veche de sute de ani.

      si intr-adevar, in zilele noastre e imposibil de stabilit cat din traditie e respectata din vointa proprie si cat din ea e impusa din afara de presiunea sociala, religioasa, familiala etc

      Ștergere
    2. EU NU JUDEC DAR MA BUCUR NESPUS CA NU M-AM NASCUT ACOLO SA FIU O FANTOMA NEAGRA IN PLINA ZI.

      Ștergere
  13. Toleranţã şi cunoaştere. Fãrã aceste repere nu poţi strãbate nici lumea, nici viaţa. Nici prin lume şi nici prin viaţã nu este uşor sã treci.

    RăspundețiȘtergere
  14. Tocmai ce m-am intors din Istambul si nici acum nu stiu de ce femeile poarta vesminte diferite. Este adevarat ca turcoaicele poarta batic sau si batic si pardesiu negru sai gri. Dar uimirea mea cea mai mate a fost ca incepand din cartierul Fener in sus toate femeile sunt imbracate in mantii negre, ciorapi si pantofi negri. Aceasta mantie este prinsa cu un ac peste nas. Practic nu li se vad decat ochii. Barbatii poarta barba, salvari, turban. Chiar si baietii au pe cap o tichie alba. Este o comunitate mare si se intinde pana sub zidurile lui Teudosie. Nu sunt lamurita ce sunt ei: sunt turci? sunt din Sudan? din Arabia Saudita. Chiar nu stiu. In librarii pe acolo au numai carti religioase si carti de copii. Iar in macelarii se gaseste si carne de porc. In ghidurile turistice nu exista nici un fel de lamuriri despre aceste lucruri. Practic vizitezi fara sa fo avizat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. hmmm, foarte interesant ce spui; am o vaga banuiala ca ar putea fi ori kurzi (in Istanbul e cea mai mare comunitate urbana a kurzilor din toata lumea, intre 2 si 3 milioane) ori cine stie ce secte islamice mai putin cunoscute, cum sunt secta shiitilor numiti Aleviti, care numara in Istanbul vreo 1,5 milioane; oricum, in ambele cazuri nu prea se explica treaba cu carnea de porc; dar sigur era porc sau era alta jivina, cu care sa o dea la pace si dreptcredinciosii? :)

      Ștergere
  15. Wikipedia scrie despre valul islamic , ca a apaut in secolul 12 un rege concluzionand ca parul pubian seamana cu cel de pe cap si atunci a dat porunca toate femeile sa-si acopere capul. Apostolul Pavel spunea ca femeile trebuie sa se acopere ca ele sunt slava barbatului, si ca neacoperite sa ramana doar prostituatele.In fine deabia pe urma adica acum cca 500-1000 de ani s-a interpretat ca ar fi vorba despre respect fata de divinitate (adica daca stai cu capul descoperit nu-l respecti? Daca El n-ar fi de acord, n-ai putea sa o faci. Toate legile le nascocesc oamenii nu divinitatea. Unii au spus ca Dumnezeu a vorbit prin ei. Pardon, Dumnezeu vorbeste prin noi toti, de ce sa-i credem pe ei ca lor le-a vorbit si noua nu ? Acest voal a existat si in Romania nascocit tot de unu xare a zis ca femeia trebuie sa se acopere, femeia trebuie sa poarte rochoo lungi sa nu i se vada picioarele. Sa nu poarte decolteu. Ma bucur ca femeia moderna poate umbla lejer si confortabil imbracata fara a fi considerata prostituata. Candva femeile in Romania intrau imbracate in apa cand metgeau la mare, rudimentara si empirica gandire.Sigur barbatul a trebuit instruit in scoala in familie in societate sa nu mai actioneze ca un salbatic cand vede un petic de piele. In fine acesta este progres, spre binele amandorora. Poti sa-l venerezi pe Dumnezeu la tine acasa sau in orice moment, pentru ca el este cu tine, nu te lasa nici o secunda pentru ca tu esti creatia lui si respectul este mai mult decat biunivoc, intrinsec.

    RăspundețiȘtergere
  16. ...cine imi poate spune de ce au culori diferite la "tinuta" fetele si femeile / in funcite de ce ? de varsta sau cumva minora, fecioara, adulta, vaduva? Multumesc pt timpul accordat s astept un raspuns!

    RăspundețiȘtergere
  17. In functie de loc, mai degraba; negrul e o culoare generala pentru femeile musulmane, dar in Afghanistan si (poate...) in Iran se poarta si acel albastru superb.

    Conteaza si varsta, fireste: cu cat e mai tanara femeia poate fi mai colorata - asta am vazut in India, in zonele musulmane.

    Probabil ca vaduvelor li se impune burka neagra, fara multe menajamente.

    Si conteaza mult alegerea (a lor sau a tatalui / sotului) in a se supune codului vestimentar, cu mai multa strictete sau cu ceva lejeritate.

    Am reusit sa raspund? :)

    RăspundețiȘtergere
  18. Am recitit cu multă atenție articolul tău și chiar mă gândeam că, deși l-ai scris în urmă cu peste cinci ani, este atât de actual, în „termen de valabilitate” cum îmi place mie să spun, termen care mă face să cred că se va prelungi încă mulți, mulți ani de acum înainte - dacă privim atenți la ce, încă, se mai petrece prin lume!
    Da, înțeleg că poți să te îmbraci astfel - ținând cont de influența atâtor factori care au contribuit la asta, dar nu pot să accept ca să fii obligat prin lege!... și în acest sens mi-a plăcut la nebunie cum spui tu „ochii lor sunt foarte frumoși, de parcă ar dori să se răzbune că doar atât pot arăta...”
    Ce frumos ar fi așa cum definești tu „islamul: război al baticurilor” - doar, și, da, să fie „o bătălie a simbolurilor și ideilor” cât mai pacifistă, fără nici o constrângere, la libera decizie a fiecărei femei, o oricărui musulman!

    RăspundețiȘtergere