Sevilla. Oh Gran Sevilla…

Oh gran Sevilla, Roma triunfante en ánimo y nobleza!, ar fi spus Cervantes, autorul nemuritorului Don Quijote, despre capitala Andaluziei; ceea ce vă spun sincer că mi s-a părut o exagerare patriotardă tipic andaluză, și nimic altceva: bun, o fi Sevilla orașul cel mai mare al Andaluziei, cel mai prosper și cel mai vesel; într-adevăr aici se ţine și faimoasa Feria de Abril, una din marile sărbători ale Spaniei, iar tot Sevilla are și una din echipele de fotbal cele mai iubite ale peninsulei iberice… dar totuși oricine știe că marile atracţii ale Andaluziei sunt Granada și Cordoba, iar nu Sevilla; și atunci cum ar putea Sevilla să întreacă Roma în curaj și nobleţe?!...

Sevilla

Nestematele Sevillei: Catedrala, Giralda și Real Alcázar de Sevilla

Când am ajuns în Sevilla întâi m-am dus glonţ să văd Catedral de Santa María de la Sede, catedrala uriașă a Sevillei; spaniolii afirmă despre ea că ar fi cel mai mare monument creștin al lumii, și în privinţa suprafeţei sale au perfectă dreptate: cu o suprafaţă ocupată de 126 de metri lungime și 83 de metri lăţime și cu o înălţime la navă de 43 de metri, Catedral de Sevilla este templul creștin cel mai întins din întreaga lume și cea mai mare biserică gotică din lume; însă în clasamentul general al celor mai mare catedrale creștine ale lumii catedrala din Sevilla se află doar pe locul 3, după catedrala Sf. Petru din Roma (ceea ce mi-aduce aminte de elogiul lui Cervantes) și Basilica de Aparecida din Brazilia.

Sevilla

Lăsând mărimea ei la o parte (oricât ar fi de greu de ignorat asemenea dimensiuni), catedrala Sevilliei este un monument gotic nu mai puţin impresionant din punct de vedere estetic; însă am mai declarat și în alte rânduri că sunt un admirator al goticului arhitectonic, așa că mă voi opri aici cu laudele; ajunge să spun că acest colos al Sevillei se află pe lista patrimoniului modial al UNESCO, împreună cu alte două monumente ale Sevillei despre care voi povesti la momentul potrivit.

Sevilla

În 1248, când Reconquista a smuls Sevilla din stăpânirea maură și a adăugat-o lumii creștine, pe locul catedralei se afla o uriașă moschee islamică, construită anterior de dinastia almohadă ce condusese Spania arabă până în 1212; spaniolii învingători au transformat moscheea Sevillei în biserică catolică, cum au procedat și cu Marea Moschee din Cordoba; însă în 1401 moscheea se afla într-o stare jalnică, așa că au dărâmat cea mare parte din ea, iar timp de aproape un secol s-au muncit din greu să ridice în locul ei catedrala-colos ce se poate vedea astăzi; din vechea moschee au mai supravieţuit doar Puerta del Perdon și Patio de los Naranjos, în care credincioșii islamici de acum opt secole își făceau abluţiunile rituale înainte de a intra să se roage.

Chiar lângă catedrala-colos se află turnul numit Giralda, unul dintre simbolurile iubite ale Sevillei: construit de mauri între 1172 și 1195, turnul a plăcut atât de mult cuceritorilor castilieni ai Sevillei încât au renunţat să-l dărâme odată cu moscheea; l-au poreclit însă La Giralda și i-au adăugat în vârf un turnuleţ cu acea bizară statuie de metal cu o cruce în mână, numită El Giraldillo; de ce? pentru că înainte de 1248 turnul fusese unul din minaretele moscheii, așa că învingătorii au simţit nevoia să îl convertească la creștinism când l-au transformat în turnul-clopotniţă al catedralei…

GiraldaGiralda

Iar dacă tot ai ajuns la poalele Giraldei ai putea să îţi faci un mare serviciu urcând până sus în turn, să admiri Sevilla de la înălţime; eu zic că răsplata e prea mare ca să merite ratată.





La mică distanţă de catedrală se află Real Alcázar de Sevilla, de asemenea inclus pe lista UNESCO: un complex de clădiri din epoci diferite care au servit drept palat regal pentru regii castilieni și spanioli ce au stăpânit Sevilla după 1248; începută în 913 de Abderraman al III-lea, emirul maur al Cordobei (foarte probabil, pe niște ruine romane), construcţia palatelor a continuat sub regele castilian Pedro I Cel Crud (1350-1369) iar apoi sub Carol Quintul, rege al Spaniei unificate și împărat al Imperiului Romano-German în sec. 16, după care complexul a fost remodelat în sec. 18.


Deși din epoci diferite, cele mai multe săli și patios (curţi interioare) din Real Alcázar provin din sec. 14; și deși la acel moment Sevilla era deja sub stăpânire creștină stilul dominant al palatului este cel mudejar, tipic construcţiilor maure din Andaluzia arabă; impresionaţi de rafinamentul estetic al artei maure, regii castilieni au chemat meșteri mauri din Granada (atunci încă nesupusă creștinilor) care au construit aici în stilul mudejar tipic Granadei maure; există în Real Alcázar și un palat gotic din sec. 13, însă el trece aproape neobservat pe lângă nebuniile mudejar, cum este Sala de Justicia, clădită în 1330; oricum, Real Alcázar de Sevilla arată atât de maur și atât de granadin încât aproape că mă simt răzbunat pentru ratarea Palatelor nasride în Granada, de care povesteam cu jale mare acum puţină vreme.



Printre supravieţuitorii epocii maure se numără și Puerta del Leon, poarta de intrare în Real Alcázar; deși trebuie că leul desenat pe fronton a fost adăugat după 1248, când Sevilla a devenit creștină.


Mi-am încheiat vizita în Real Alcázar cu o plimbare melancolică prin Jardines de los Reales Alcázares, grădinile superbe de lângă palate; un loc grozav, de a cărui magie orientală îţi poţi face o idee vagă din fotografii…



Cu ce te mai uimește Sevilla

Mai la sud de Real Alcázar se află Plaza de España, o nebunie de culori și forme graţioase cum numai în ţara lui Gaudi poţi vedea: construcţia din Plaza de España a fost piesa centrală a expoziţiei ibero-americane din 1929, când pesemne Spania o fi vrut să uimească lumea hispanică cu puzderia de azulejos, plăci de faianţă colorată, cu care a împânzit exuberant Plaza de España; și din câte am citit aceste azulejos ar înfăţișa motive heraldice din toată Spania.



Ceva mai încolo de Plaza de España este încântătorul Museo Arqueologico, lângă un heleșteu cu nuferi și raţe; ridicat tot pentru expoziţia ibero-americană din 1929, pavilionul respiră un aer oriental, mudejar, deși am citit mirat că ar fi construit în stil renascentist.



Plimbarea prin Sevilla poate continua apoi pe malul fluviului Guadalquivir, al cărui braţ canalizat străbate leneș Sevilla, despărţind centrul vechi de cartierele mai noi de pe malul vestic; numele râului vine din arabă, unde însemna Râul Mare, iar în perioada marilor descoperiri geografice pe Guadalquivir urcau până la Sevilla navele pline de aurul Americii proaspăt cucerită de spanioli; se spune că acest aur ar explica numele dat celui de-al doilea turn celebru al Sevillei: Torre del Oro, însemnând Turnul de aur, care își împarte cu Giralda afecţiunea pătimașă a locuitorilor Sevillei; și chiar dacă nu e sigur că în Torre de Oro era depozitat aurul Americii, se știe că turnul e tot un vestigiu al stăpânirii maure, fiind ridicat în sec. 13; astăzi el găzduiește un mic muzeu maritim.


Există în Sevilla și un al treilea turn-simbol: Torre de Plata, adică Turnul de argint, vis-a-vis de Torre del Oro; mai puţin fălos decât primele două, Torre de Plata nu poate concura la celebritate nici cu Torre del Oro și nici cu Giralda; mai ales că Giralda e așa vizibil de peste tot din centrul Sevillei încât pozează în niște tablouri de toată frumuseţea chiar și pe malul Guadalquivir-ului, cum se poate în prima fotografie a postării.

Puţin mai la nord de Torre del Oro, de asemeni pe malul Guadalquivir-ului, vei putea vedea o construcţie rotundă, colorată în stil andaluz și fudulă cât cuprinde; este La Maestranza, faimoasa arenă de coride a Sevillei, unul din cele două locuri care reușesc să aprindă la maxim pasiunile sevillanilor; cel de al doilea fiind stadionul de fotbal, firește. Personal nu mă dau în vânt după sporturi sângeroase, așa că vederea unui asemenea loc (în care oamenii se adună să aplaude frenetic cum niște inși îmbrăcaţi colorat se fâţâie ţanţoși în faţa unor tauri și-i chinuie până reușesc să-i ucidă) nu mi-a stârnit nicio emoţie turistică, însă volens-nolens La Maestranza e unul din punctele de interes din Sevilla; și arată foarte andaluz, să recunoaștem…


În partea de nord a Sevillei mai trebuie văzută Casa de Pilatos, un opulent palat din sec.15-16 ce combină stilurile mudejar, gotic și renascentist într-o manieră cât se poate de andaluză.


Iar în centrul Sevillei se află cel de-al treilea monument al Sevillei care e înscris pe lista UNESCO, Archivo General de Indias, găzduind nepreţuitele documente ale stăpânirii spaniole în fostele colonii din America și Filipine; recunosc că deși am stat în Sevilla câteva zile bune nu am binevoit să îi acord atenţie, dar în mod sigur cei de la UNESCO au știut bine de ce l-au inclus pe lista patrimoniului mondial.

În fine, ultima atracţie a Sevillei sunt nimic altceva decât balcoanele sale extrem de fotogenice, pe care le poţi vedea pe mai toate străzile orașului și care dau Sevillei o notă foarte personală; asemeni balcoanelor din Cordoba și Granada, balcoanele Sevillei sunt din fier forjat și au un aer foarte andaluz; ceea ce însă le diferenţiază e faptul că balcoanele din Sevilla sunt mult mai colorate, la fel ca și casele Sevilliei, ori la fel ca și sevillanii; din moment ce Sevilla e un oraș al veseliei și al fiestelor cum ar putea balcoanele sale să nu reflecte aceeași stare de spirit?





Acestea fiind zise…

Dacă aș mai vizita încă o dată Sevilla în mod sigur aș căuta să fac asta în perioada celor două mari sărbători ale orașului: Semana Santa din săptămâna care precede Paștele catolic, cu niște procesiuni religioase fastuoase cum numai în Spania poţi vedea, și Feria de Abril, o nebunie andaluză cu cai și costume tradiţionale andaluze, la care nu mai lipseau decât muzică și dansuri flamenco, despre care am scris aici și care anul acesta se desfășoară între 6 și 11 mai; deci să nu spuneţi că nu v-am prevenit! Mai ales că în ochii turiștilor atracţia numărul 1 a Sevillei s-ar putea să pară nu catedrala uriașă, Giralda ori Real Alcázar, ci taman această destrăbălare andaluză numită Feria de Abril



Al doilea motiv pentru care merită aleasă Sevilla este faptul că dacă vrei să vezi sistematic Andaluzia (cum ar fi să călătorești în Granada, Cordoba, Cadiz, Malaga și Ronda, cum am făcut eu), Sevilla pare a fi varianta cea mai avantajoasă din punctul de vedere al legăturilor, fiind plasată puţin cam departe doar faţă de Granada, dar excelent faţă de celelalte; există din Sevilla o bună legătură cu trenul și spre Malaga, până la care se poate zbura din București.

Una peste alta Sevilla are mult mai multe de oferit decât fotbal și fieste, cum s-ar putea crede după auzite; parcă nu m-aș hazarda să o numesc chiar rivalul Romei, precum Cervantes, dar în mod sigur este o rivală de temut pentru Granada și Cordoba, perlele coroanei andaluze; și deși bănuiam că Cervantes trebuie să fi fost de origine din Sevilla sau din împrejurimi, după verificarea de rigoare am constatat surprins că Cervantes se născuse pe lângă Madrid iar singura lui legătură cu Sevilla au fost cei patru ani petrecuţi acolo de scriitorul-aventurier, din care o bucată de timp în închisoarea regală din Sevilla! Concluzia se impune de la sine: lăudând Sevilla cu atâta lipsă de modestie Cervantes nu era mânat în niciun caz de vreun entuziasm patriotard andaluz, deci haide să-i dăm crezare…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu