Şi uite-aşa am plecat în călătorie…


Acum şapte ani mi-am promis că în fiecare an voi sărbători această zi, rememorând întâi ce am mai făcut între timp. Aşa că am răscolit printre fotografiile cu mine (cine ar fi crezut că am aşa multe?) şi punându-le în ordinea anilor am însăilat fir cu fir povestea din spatele lor. Însă de fapt întreagpoveste a început nu doar acum şapte ani, ci chiar la început…


La început am fost ocupat să am părul cât mai vâlvoi, ca orice adolescent; însă armata mi l-a scurtat şi îmblânzit fără nicio jenă. Apoi am terminat facultatea şi m-am însurat. Nu doar o dată, ci de două ori la rând, ca să fiu sigur că însuratul nu e pentru mine. După aceea câţiva ani m-am simţit obligat să muncesc ca un turbat, să fumez, să beau şi să trăiesc în sictir maxim; şi m-am achitat de asta cât am putut de bine.


Apoi am simţit că îmi ajunge până peste cap şi că trebuie să ajung în India, aşa că am plecat în călătorie. Am fost fericit ca un copil, mai puţin când m-am întors. Logic, după nu multă vreme am simţit că trebuie să ajung şi în Tibet, deci (ce era să fac?) am plecat în călătorie. Din nou am fost fericit ca un copil, însă din nou a trebuit să mă întorc. Iar la întoarcere m-am enervat văzând gardul nou apărut în jurul clădirii în care lucram şi am decis că gata, trebuie să fiu liber. Aşa că am mai îmbrăcat încă o dată costumul de corporatist, pentru poza de final, după care, exact acum şapte ani, am devenit un om liber.

Apoi am vrut să aflu cum îmi stă cu părul scurt. Şi am aflat: m-am tuns aproape zero şi am plecat în călătorie; în India, prin Himalaya. Ca un făcut, din nou am fost fericit ca un copil, însă din nou a trebuit să mă întorc. Atunci am început să mă prind că - oricât de mult te-ar transforma călătoria - la întoarcere nu te aşteaptă câinii cu covrigii în coadă, ci (culmea!...) exact viaţa de dinainte de călătorie. M-am încruntat, am căzut pe gânduri… Dar asta nu m-a împiedicat să pornesc în următoarea călătorie (tot în India, că am idei puţine, dar fixe), să povestesc iar şi iar despre călătorie şi să visez cu ochii deschişi la următoarea călătorie.


După care am vrut să aflu cum îmi stă cu părul lung. Şi am aflat: l-am lăsat să crească până a început să mă umfle râsul când mă vedeam în oglindă; apoi am decis subit să îl tund iară scurt, puţin peste zero, şi m-am fâţâit ici-colo, ca şi cum aş pleca în călătorie. Dar să fim serioşi, atunci nu am călătorit, ci doar m-am fâţâit puţin. Este adevărat, deja puteam spune că am un mic Tibet la doi paşi de casă. Atunci a fost singura dată când m-am întrebat: din moment ce de fiecare dată trebuie să mă întorc, oare mai are sens să plec în călătorie?


Apoi am simţit că vreau să fiu student încă o dată, deşi trecuseră peste 20 de ani de când terminasem facultatea. Aşa că m-am înscris la un masterat ce pare de-o inutilitate absolut grandioasă (fără nicio legătură cu profesia mea, dar legat de hobby-urile mele orientale), după care, încântat la culme de ce făcusem, am plecat în călătorie; în Micul Tibet din India, ca să termin în tihnă ce începusem înainte. Din nou am fost fericit ca un copil (of, şi ce puţin îţi trebuie să fii fericit...), însă din nou a trebuit să mă întorc. Iar la întoarcere eram aşa de îmbufnat că mi-am făcut curaj cu ce era la îndemână, ca să pot rezista cu bine până la următoarea călătorie.


După care am vrut să aflu cum îmi stă cu pielea neagră. Şi am aflat, din păcate J... Iar după ultimele două călătorii - într-o insulă din Atlantic ce pare să nu aibă absolut nicio legătură cu Tibetul - m-am oprit puţin în drum şi mi-am zis: cred că deja am o mică idee despre adolescenţă, despre armată, despre însurătoare, despre muncă pe rupte, fumat, băutură şi sictir, despre a fi sau a nu fi liber, despre a avea un maestru, despre a avea părul scurt sau lung, despre a fi student la (mult) peste 45 de ani doar din pură plăcere şi despre cum e să ai pielea neagră. Şi sper că am o mică (oricât de mică) idee şi despre călătorie. Bun, dar acum ce urmează?!...


Până voi afla ce urmează dorm pe jos, precum asiaticii (e grozav, vă zic eu) şi cu trollerul la cap, de parcă mâine ar urma să plec în călătorie. Habar nu am când va fi asta; dar sigur va fi, într-un final. Ce sa fac? Am idei puţine, dar fixe, şi mâncărici în tălpi: uneori mă trezesc că până şi acasă mă port ca în hotel, iar în troller am mereu pregătit ceva bagaj. De moment iau o pauză (că viaţa e complexă J…), apoi pornesc iar: în fundul sufletului sunt doar un biet nomad ici-colo condamnat pe nedrept la o viaţă normală şi o profesie sedentară, care visează mereu la călătorie…

4 comentarii:

  1. Da, admir cât de original ai redat o poveste de „tânăr și neliniștit”, creionând niște pași din drumul vieții tale într-o notă veselă, susținută, de altfel, și de pozele atent alese; sunt convinsă că ai o sumedenie, dar le-ai triat astfel ca să fie în armonie perfectă cu atmosfera degajată de cele scrise!
    Felicitări pentru idee, m-a surprins plăcut! Vezi tu, de asta spun mereu -scrie mai des-, pentru că o faci atât de minunat!

    Din orice călătorie ne întoarcem altfel de cum eram la plecare, nu se poate să nu ne îmbogățească sufletește, totul este să alegem și să păstrăm tot ce ne înnobilează și ne face fericiți!... și iată că la tine s-a dovedit prin a dezvolta un hobby atât de aparte.
    Și să știi „biet nomad ici-colo” (... mi-a plăcut la nebunie definiția!) că înțeleg perfect acea stare de visat mereu, cu ochii deschiși, la călătorii și „mâncărici în tălpi”! Cred că, de fapt, asta înseamnă căutarea bucuriei de a călători!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu, nelinistit?... Sunt doar tanar, doamna, tanar :)

      Avand in vedere ca asta e cea mai narcisista postare pe care am scris-o vreodata, nu pot decat sa iti multumesc. Multumesc, e putin zis :)))

      Ștergere
  2. Toți trebuie să ne mai întoarcem acasă, din când în când. Depinde de noi să ne bucurăm ca niște copii și de asta :)
    Frumoasă și emoționantă retrospectiva și sinceritatea ta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa e, Roxana, dar momentul ala al reintoarcerii e atat de crud :)

      De ce oare nu se poate fara el?...

      Multumesc frumos, e putin zis :)

      Ștergere