Zanskar: de ce iubesc Himalaya (1). Pariul.

Să te ferească zeii de vremuri interesante, zice un proverb chinezesc pe care mi-l reaminteşte mereu un bun prieten. Dar uite că anul ăsta nu m-au ferit deloc, ci se pare că taman zeii cu pricina m-au luat la şuturi ca pe o minge, din toate unghiurile, izbindu-mă metodic de (aproape) toţi pereţii. Ceea ce bănuiesc că se vede puţin şi pe bietul meu blog, care nu a mai văzut o postare nouă de nu mai ştiu câtă vreme. Exact la asta se referea ieri o amică, când la plecare spre Kalmykia mi-a mârâit printre dinţi, din nou, aceeaşi sugestie repetată iar şi iar în ultimele luni: mai pune mâna şi scrie ceva pe blogul ăla!... că sunt o grămadă de locuri prin care ai fost şi despre care nu ai scris mai nimic, de e mai mare păcatul. Mda, am răspuns eu, cred că ai dreptate, deja a cam prins paianjeni; dar ce anume să scriu, tu ce zici? Răspunsul a venit prompt, fără nicio ezitare: orice, dar despre Himalaya să fie!

www.ici-colo.ro

Despre un complot ceresc, datorii vechi, porţi spre Himalaya şi un pariu bizar

Are dreptate, am gândit mai târziu: e cazul să mai scriu ceva pe blog, şi întâi despre Himalaya trebuie să scriu, musai. Într-adevăr, am scris atât de puţin despre ultima mea călătorie într-acolo, încât cine ştie, poate de aceea nu s-a mai potrivit să mă întorc acolo iar, de doi ani încoace? Deşi de atunci nu a fost săptămână care să treacă fără să-mi amintesc de Ladakh şi de Himalaya. Când călătoreşti undeva trebuie să întorci locurilor care te-au primit ca musafir darul de ospeţie pe care l-ai primit, să le răsplăteşti cumva ospitalitatea. Cum? Scriind şi povestind despre ele, îmi place mie să cred, din moment ce sunt un povestitor, dacă nu cumva chiar un fel de blogger. Aşa o fi, au ba?

Putem afla asta cât se poate de simplu: în acest moment şansele mele să mă întorc curând în Himalaya sunt aproape nule, întrucât zeii de care spuneam mai sus au avut grijă, din câte se pare, să îmi blocheze sistematic mai toate porţile spre Himalaya, de parcă ar fi ditamai complotul ceresc să mă ţină legat aici, până ce mă usuc de tot. Aşa că pot începe chiar azi să scriu despre locurile din Himalaya de care încă nu am scris mai nimic, şi sunt foarte curios dacă după aceea se deblochează păienjenişul de circumstanţe negative care de prin primăvară mă tot ţine pe loc. Iar dacă da, oare în cât timp se va întâmpla asta?

Pare un pariu total idiot, aşa că îmi place la nebunie. Deci uite, pun acest pariu, chit că ştiu bine că sunt şanse maxime să-l pierd cu brio: pariez că după ce îmi voi plăti datoriile faţă de Himalaya, scriind despre locurile de acolo la care încă le-am rămas dator, mi se vor deschide iar porţile spre Himalaya, şi în ceva vreme mă voi întoarce acolo. Bun, pe ce să fie pariul?

O capsulă a timpului

Mai rămânea doar să-mi dau seama care este acel loc din Himalaya faţă de care am cele mai mari datorii neplătite. Am ezitat puţjn între valea Dha-Hanu şi valea Nubra, două locuri superbe din Ladakh, Micul Tibet, despre care deşi am scris ceva, în mare grabă, în mod cert nu am scris tot ce era de scris. După care mi-am dat o palmă peste frunte: nu, nici vorbă, trebuie să scriu despre cu totul altceva; despre Zanskar.

Ştiu, numele de Zanskar nu vă spune absolut nimic. Este o vale himalayană atât de izolată, atât de uitată de Dumnezeu, de istorie şi de restul lumii, încât după ce ai ajuns în Leh, capitala Ladakhului, în capătul nordic al Indiei, mai e nevoie de încă două zile lungi şi deloc uşoare în care vei străbate cu maşina munţi după munţi şi trecători după trecători, pentru a ajunge taman în creierii munţilor Himalaya, în Zanskar.

Însă pentru mine Zanskar înseamnă tot ce iubesc mai mult şi mai mult în Himalaya: locuri sălbatice şi aspre, dar frumoase ca în poveşti, oameni simpli şi săraci lipiţi pământului dar mereu zâmbitori şi primitori, credinţe, obiceiuri şi costume arhaice, încremenite în timp acum multă vreme.

ici-colo.ro

Deşi aflat la marginea lumii tibetane (şi în afara Tibetului propriu-zis, inclus azi în Regiunea Autonomă Tibet din cadrul Chinei), Zanskar este, foarte probabil, unul dintre cele mai tibetane şi mai buddhiste locuri care pot fi închipuite: izolarea extremă în care trăiesc cei de acolo, înconjuraţi de culmi himalayene din toate părţile, a făcut din Zanskar un fel de capsulă a timpului, în care trecutul e la putere; în Zanskarul de azi există, ce-i drept, maşini, telefoane mobile şi televizoare, însă vă pot spune sigur că internetul rămâne un zvon neconfirmat chiar şi în Padum, capitala văii, iar în colţurile mai îndepărtate ale văii nu se poate călători decât cu piciorul, pe poteci himalayene deloc prietenoase, dormind în locuri lipsite de orice confort şi mâncând cea mai simplă şi mai săracă mâncare. Fără semnal la telefon, fără duş, fără apă caldă, adesea fără curent electric şi fără alte mofturi turistice. Aproape ca acum câteva secole!

www.ici-colo.ro

Zanskar, Himalaya la pătrat

Am şi străbătut la picior un asemenea colţ îndepărtat din Zanskar, deci nu vorbesc din auzite: este vorba de o porţiune sudică a văii, între Anmu (unde se termina brusc drumul pentru maşini) şi Phugtal Gompa, superba mânăstire buddhistă ascunsă în adâncul unei mici văi himalayene şi cocoţată neverosimil pe un perete de stâncă, în jurul unei peşteri. Şi deşi trebuia să fie vorba de o plimbare scurtă şi lejeră, de doar câteva ore, la o altitudine “rezonabilă” de vreo 3900 de metri, în timpul ei am scos limba de un cot şi mi-am recapitulat toate păcatele, începând cu cele grave. Însă în Choglamsar întâlnisem, la petrecerea de ziua lui Dalai Lama, un călugăr din Zanskar, pe nume Lobzang, care nu mai fusese acasă de câţiva ani: fiind originar din Tangze Yogma, un cătun şi mai sudic decât Phugtal Gompa, dacă ar fi găsit banii necesari transportului cu maşina din Leh în Padum, după aceea el ar fi avut de mers pe jos până acasă nu o jumătate de zi, ca noi, ci două zile. Ceva foarte banal în Zanskar, în definitiv…

www.ici-colo.ro

În cele trei zile ale acestei mici plimbări prin munţi am mâncat doar ceai tibetan (cu unt şi sare în el) şi chapatee, în afară de puţin orez într-o seară. Iar într-un sătuc prăpădit am cerut să mâncăm ce au ei mai bun acolo, şi ne-au adus supă la plic chinezească: a fost cea mai rea pe care am gustat-o vreodată, încât după ea am lăcrimat un sfert de ceas, ca după fiertură de detergent. Dar cât de fuduli au fost localnicii, că ne pot oferi aşa ceva…

www.ici-colo.ro

Şi totuşi, Zanskar este un loc absolut fantastic! Este adevărat, e departe de a fi locul cel mai comfortabil şi mai accesibil din lume, dar este esenţă de Himalaya, este Himalaya la pătrat! Acum ceva vreme eram aşa de rău îndragostit de Zanskar încât planificasem, cu toată seriozitatea, să îmi scriu teza de disertaţie la masterat despre Zanskar. Doar faptul că nu am mai ajuns iar pe acolo m-a determinat să mă răzgândesc în privinţa asta, în al doilea an de masterat; însă nu vă faceţi griji, până la urmă teza mea de disertaţie a fost pe un alt subiect legat de aceleaşi idei puţine, dar fixe, pe care le am de vreo opt ani şi ceva: Tibetul, Himalaya şi buddhismul tibetan.

www.ici-colo.ro

Până acum Zanskar este, pentru mine, ca o iubire nemărturisită, ţinută în secret; dar dacă tot o iubeşti, în pofida depărtării, şi nu reuşeşti să o uiţi, orice ai face, atunci de ce să nu îi spui şi ei?

Da, recunosc cu capul plecat, “în poziţia ghiocelului”, am făcut această eroare uriaşă: am fost acolo, în Zanskar, şi nu am scris aproape nimic despre acest loc magic.

Însă tocmai mă pregătesc să îndrept această nepermisă greşeală, în următoarele zile. Aşadar vă aşteaptă o foarte lungă poveste despre Zanskar…

www.ici-colo.ro


p.s. pozele în care apar şi eu sunt făcute de tovarăşul meu de drum prin Zanskar, Filip Wolak.

3 comentarii:

  1. Nici nu-ți imaginez cât de mult așteptam să citesc ce vei scrie, dar din motive obiective nu am putut-o face decât cu multe zile întârziere...! Abia așteptam să ajung acasă și să savurez totul pe-ndelete!
    Himalaya are ceva special, ceva numai al ei, și, o dată de-i calci tărâmurile, ți se strecoară ușor și pentru totdeauna în suflet. Nu poți să nu o iubești, nu poți să-ți alungi gândurile ce zboară adesea într-acolo, nu poți să nu-ți dorești să o revezi! Am mai spus-o și-o voi mai spune: Da, Himalaya dă dependență! Cu sau fără pariuri, am toată convingerea că tu vei mai scrie mult și multe despre Himalaya, pentru că se simte și se transmite că-i iubești tărâmurile ce i le-ai călcat și, cu siguranță, i le vei călca! Și apoi, cum să nu ai trăiri și o bucurie sufletească aparte când ai ajuns să vezi locuri în care puțini ajung sau, poate, chiar singurul român! Măcar o parte din bucuria asta ajunge prin scrisul tău și la sufletul meu și cum să nu o prețuiesc?! Voi repeta mereu: scrie, scrie, scrie! pentru că o faci frumos și presărat cu mult suflet - se simte, se transmite, rămâne.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mai ai nevoie de îndemnuri? Aștept secondo tempo! N-am citit de multă vreme literatură bună, în domeniul "călătorii"...Fiindcă postezi atât de rar, ajung abia azi să mă delectez...

    RăspundețiȘtergere